Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3932/2018 AI generated

Municipality's appeal annulled for lacking statutory cassation grounds; lower ruling upheld.

Case Number Decizia nr. 3932/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice annulled the appeal (recurs) filed by the municipality against the Court of Appeal's decision, thereby upholding the first-instance ruling that had rejected the municipality's action as unfounded. The municipality had challenged an administrative decision rejecting its contestation against an authorization note issued in the context of European-funded programs. The court based its ruling on Articles 486(1)(d), 487(1), and 489(1) of the Civil Procedure Code, finding that the appeal was null because it failed to state specific grounds of illegality or develop any of the exhaustive cassation grounds listed in Article 488, instead merely repeating the arguments from the initial claim without legal structuring. The appeal was therefore declared null and void, with the lower court's decision remaining in force.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 C. proc. civ, Art. 496 alin. (1) Noul C. proc. civ; Municipality's appeal annulled for lacking statutory cassation grounds; lower ruling upheld: The municipality had challenged an administrative decision rejecting its contestation against an authorization note issued in the context of European-funded programs. The court based its ruling on Articles 486(1)(d), 487(1), and 489(1) of the Civil Procedure Code, finding that the appeal was null because it failed to state specific grounds of illegality or develop any of the exhaustive cassation grounds listed in Article 488, instead merely repeating the arguments from the initial claim without legal structuring. The appeal was therefore declared null and void, with the lower court's decision remaining in force.

Keywords

AI generated
grounds for cassation procedural nullity article of civil procedure challenge of administrative decisions action for annulment grounds of challenge

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 496 alin. (1) Noul C. proc. civ.

Basis for declaring the appeal null in the dispositive.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 05.01.2016, reclamantul Municipiul Timişoara prin Primar a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, anularea Deciziei nr. 24 din 19.11.2015 emisă de pârât, prin care i-a fost respinsă contestaţia formulată împotriva Notei de autorizare nr. x din 24.09.2015 emise de Direcţia Generală Programe Europene din cadrul MDRAP, cu consecinţa anulării notei de autorizare.

Soluţia primei instanţe

Prin Sentinţa nr. 97 din 12 aprilie 2016, Curtea de Apel Timişoara a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe reclamantul Municipiul Timişoara prin Primar a formulat recurs. Prin motivele de recurs, recurentul nu formulează critici concrete privind nelegalitatea hotărârii instanţei de fond, ci reia criticile formulate în cererea de chemare în judecată.

Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu motivele de recurs formulate, Înalta Curte constată că recursul este nul.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din Noul C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din Noul C. proc. civ. prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din Noul C. proc. civ.:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)."

Având în vedere textele legale sus citate, Înalta Curte constată că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care recurentul îşi întemeiază cererea.

De asemenea, dacă motivele de recurs sunt confuze, imprecise şi generale, iar dezvoltarea acestora nu permite analizarea hotărârii recurate în cadrul niciunui motiv de casare din cele prevăzute de art. 488 din Noul C. proc. civ., această nelegalitate a cererii de recurs este sancţionată cu nulitatea.

Înalta Curte, analizând cererea de recurs şi susţinerile recurentului, remarcă caracterul nesistematizat şi nestructurat al căii de atac în motive care să vizeze nelegalitatea sentinţei atacate.

Deoarece recurentul nu s-a conformat exigenţelor cerute de instanţă, neindicând în cererea de recurs vreunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. şi nu a formulat critici care să permită încadrarea lor, din oficiu, într-unul din cazurile expres şi limitativ prevăzute de acest text de lege, rezumându-se la expunerea unor succesiuni de fapte şi afirmaţii, pe care nu le-a structurat din punct de vedere juridic, nesubliniind relevanţa pe care acestea o prezintă în raport cu soluţia instanţei de fond, Înalta Curte va aplica sancţiunea nulităţii recursului.

Prin urmare, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din Noul C. proc. civ., se va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul formulat de Municipiul Timişoara prin Primar împotriva Sentinţei nr. 97 din 12 iunie 2016 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 noiembrie 2018.

GGC - ED