Loss of interest in judicial appeal due to subsequent administrative compliance with maximum salary recalculation orders

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, ca prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună: obligarea pârâtului la stabilirea/calcularea drepturilor salariale la nivelul maxim stabilit în cadrul judecătoriilor, raportat la vechimea în muncă/funcţie, începând cu data de 10.12.2013; plata diferenţei dintre sumele maxime ce-i vor fi stabilite şi cele efectiv încasate de către acesta începând cu data de 10.12.2013, precum şi dobânda legală aferentă acestor sume până la momentul acordării efective a drepturilor salariale maxime în integralitatea lor; să se constate situaţia discriminatorie în care aceasta se află în calitate de magistrat judecător, atât faţă de colegii săi magistraţi judecători, cât şi faţă de magistraţii procurori cărora deja le-au fost recalculate salariile în raport de Legea nr. 71/2015, solicitând astfel ca la judecarea cauzei să participe şi un expert al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, în temeiul art. 2 alin. (1) lit. e), f) şi m) din H.G. nr. 1194/27.11.2001.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 462 din 15 februarie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei.

A obligat pârâtul să emită pentru reclamantă ordinul de încadrare salarială, conform art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015, şi să achite diferenţele salariale rezultate şi dobânda legală în materie civilă aferentă acestei sume, începând cu data de 09.04.2015 şi până la data achitării efective a acestei sume.

A respins cererea, în rest, ca neîntemeiată.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014 reglementează, principial, că în cursul anului 2015 cuantumul salariilor, sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, etc. de care beneficiază personalul plătit din fondurile publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014.

Alin. (5) al aceluiaşi act normativ prevede că "Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), în anul 2015, personalul din cadrul sistemului public sanitar şi sistemului public de asistenţă socială beneficiază de drepturile salariale stabilite în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 70/2014 privind salarizarea personalului din cadrul sistemului public sanitar şi sistemului public de asistenţă socială în anul 2015".

La data de 09.04.2015 a intrat în vigoare Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, şi prin care s-a introdus alin. (51) la art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, care prevede că "Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Prin Legea nr. 71/2015 s-a creat posibilitatea ca personalul încadrat în instituţiile şi autorităţile publice care avea un nivel al salariului de bază şi al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, să fie salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Această prevedere se aplică şi în cadrul stabilirii cuantumului gradaţiilor de care a beneficiat personalul care a avansat în gradaţie după anul 2010.

Astfel, problema inegalităţii de tratament a fost generată de faptul că în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (5) din Legea nr. 284/2010 diferenţa dintre două clase de salarizare succesive este de 2,5% din indemnizaţia de încadrare, procent net inferior celor prevăzute de O.U.G. nr. 27/2006 pentru avansarea în tranşe de vechime.

De aceea, instanţa de fond a constatat că dispoziţiile reparatorii prevăzute în cuprinsul art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică şi judecătorilor aflaţi în situaţia prevăzută de ipoteza normei legale, respectiv beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, acesta fiind unicul înţeles al normei legale care se desprinde din interpretarea coroborată a prevederilor Legii nr. 71/2015 cu cele ale O.U.G. nr. 83/2014 precum şi din lucrările premergătoare adoptării Legii nr. 71/2015, edificator fiind raportul comun din 17.03.2015 al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială şi, respectiv, al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din cadrul Parlamentului României.

În concluzie, în atare context Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că refuzul administrativ al pârâtului Ministrul Justiţiei de a emite un nou ordin de salarizare pentru reclamantă, conform art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, are un caracter nejustificat.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile atacate a formulat recurs Ministerul Justiţiei criticând-o pentru nelegalitate. A invocat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A susţinut că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că dispoziţiile art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost completată prin Legea nr. 71/2015, sunt aplicabile categoriei profesionale a magistraţilor, deoarece în situaţia în care intenţia legiuitorului ar fi fost ca prevederile acestor dispoziţii să fie aplicabile întregului personal din toate instituţiile şi autorităţile publice, acest lucru ar fi fost realizat prin modificarea alin. (1) şi (2) ale art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014 şi nu prin aprobarea unor norme derogatorii de la prevederile acestor alineate.

A mai susţinut că, raportat la dispoziţiile art. 63 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 şi la art. 902 din Legea nr. 567/2004, dispoziţiile nou-introduse, respectiv art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, nu se aplică judecătorilor, textul de lege vizând expres şi limitativ categoriile cărora le sunt aplicabile aceste prevederi, şi anume: personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, respectiv, în cazul sistemului justiţiei, categoria funcţionarilor publici, precum şi cea a personalului contractual, acestea fiind singurele categorii de personal salarizate la acelaşi nivel cu personalul din aparatul de lucru al parlamentului.

A accepta modul de interpretare şi aplicare a acestor dispoziţii pe care le invocă reclamantă în susţinerea cererii sale ar însemna în fapt să fie ignorate dispoziţiile art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 şi să se extindă efectele acestora unor categorii pe care legea nu-l prevede în mod expres.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului. Examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 11 iunie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei este lipsit de interes, pentru următoarele considerente:

Conform art. 32 alin. (1) lit. d) din Noul C. proc. civ., justificarea unui interes este o condiţie de exercitare a oricărei cereri, inclusiv a unei cereri de recurs.

Conform art. 33 C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Acţiunea în contencios administrativ nu derogă de la aceste cerinţe, în raport de prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004.

Practica judiciară a statuat că interesul reprezintă o condiţie generală de exercitare a dreptului la acţiune, ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să subziste nu doar cu prilejul promovării acţiunii, ci şi pe tot parcursul soluţionării unei cauze.

Condiţia interesului se verifică nu numai la introducerea cererii, ci ea trebuie îndeplinită pe toată durata procesului civil, inclusiv în exercitarea căilor de atac.

În măsura în care promovarea unei căi de atac nu prezintă un folos practic pentru cel care a recurs la ea, acea formă procedurală este lipsită de interes.

Recurentul nu mai justifică un folos practic, legitim, şi actual în obţinerea unei soluţii de admitere a recursului.

Recursul este lipsit de interes faţă de împrejurarea că recurentul pârât a emis Ordinul nr. 4680 la data de 21.12.2016, în baza art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 31 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 57/2015 şi ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016.

Prin Ordinul menţionat mai sus, la art. 1 s-a dispus ca, începând cu 9.04.2015, judecătorilor care beneficiau la acea dată de un cuantum al indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad, gradaţie şi vechime în funcţie, să li se recalculeze indemnizaţia la nivel maxim, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Totodată, art. 2 din ordinul menţionat prevede că, începând cu 1 august 2016, indemnizaţia de încadrare brută lunară a judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi a asistenţilor judiciari se recalculează prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 381,823 RON, care include toate majorările acordate acestei categorii de personal, inclusiv majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, în vederea stabilirii unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată pentru aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în funcţie, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Astfel, pentru aplicarea art. 1 alin. (51) O.U.G. nr. 83/2014, odată cu emiterea Ordinului Ministerului Justiţiei nr. 4680/C/2016, la stabilirea indemnizaţiei intimatului-reclamant s-a ţinut cont de nivelul maxim al cuantumului salariului de baza şi al sporurilor pentru funcţia similară.

De asemenea, art. 3 prevede că plata drepturilor se face prin raportare la valoarea de referinţă prevăzută la alin. (1) începând cu data de 1 august 2016.

Prin urmare, având în vedere că recurentul pârât a emis ordinul de încadrare salarială în acord cu dispoziţiile O.U.G. nr. 83/2014, Legii nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 57/2015, rezultă că recursul este lipsit de interes.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva Sentinţei civile nr. 462 din 15 februarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva Sentinţei civile nr. 462 din 15 februarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 noiembrie 2018.

GGC - GV