Tax suspension of objection proceedings void due to criminal referral by non-inspecting authority

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea formulată la data de 23.01.2015 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. SRL, în reorganizare judiciară, în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, a solicitat instanţei de contencios administrativ: anularea parţială a Deciziei nr. 208/23.07.2014, astfel cum a fost modificată prin Decizia nr. 208 Bis din 30.07.2014 de îndreptare a erorii materiale în ceea ce priveşte măsura suspendării soluţionării contestaţiei formulată de A. SRL împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. x/17. 01. 20 14 emisă de organele de inspecţie fiscală din cadrul Administraţiei Sectorului 2 a Finanţelor Publice Bucureşti pentru suma de 46.680.073 RON reprezentând: 24.853.596 RON - impozit pe profit suplimentar; 5.682.185 RON - majorări de întârziere aferente impozitului pe profit; 3.654.220 RON - penalităţi aferente impozitului pe profit; - 8.128.957 RON - taxa pe valoarea adăugată; 1.355.036 RON - majorări de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată; 1.219.344 RON - penalităţi de întârziere aferente taxei pe valoare adăugată; 1. 786. 735 RON - taxa pe valoare adăugată stabilită suplimentar ca urmare soluţionării decontului cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare; obligarea intimatei să procedeze la soluţionarea contestaţiei formulată împotriva deciziei de impunere nr. x/17.01.2014 emisă de Administraţia Sectorului 2 a Finanţelor Publice, pentru suma totală de 46.680.073 RON.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 3133 din 24 noiembrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în reorganizare judiciară - reprezentata prin administrator special B. şi administrator judiciar F. SPRL, în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală Regională A Finanţelor Publice Bucureşti şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, ca neîntemeiată.

Pentru a decide astfel, instanţa de fond a reţinut că din analiza probelor administrate reiese, contrar susţinerilor reclamantei, că sesizarea organelor de urmărire penală există, fiind depusă în copie la filele x şi următoarele din dosar. Această sesizare este de fapt o completare la o sesizare anterioară, făcută de Garda Financiară şi se referă la administratori şi asociaţi ai reclamantei.

În plus, Curtea a reţinut că sesizarea se referă la aspecte care au legătură cu cauza, deoarece are în vedere modul în care au fost înregistrate în contabilitatea reclamantei operaţiuni despre care există suspiciunea că nu au suport real. Prin urmare, constatările organelor penale cu privire la existenţa faptei şi la consecinţele acesteia au o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 214 alin. (1) lit. a) din C. proc. fisc. .

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile atacate a formulat recurs reclamanta A. SRL, în reorganizare judiciară, reprezentată prin administrator special B. şi administrator judiciar F. SPRL, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi rejudecând să se dispună:

- Anularea parţială a Deciziei nr. 208/23.07.2014 astfel cum a fost modificată prin Decizia nr. 208 Bis din 30.07.2014 de îndreptare a erorii materiale în ceea ce priveşte măsura suspendării soluţionării contestaţiei formulată de SC A. SRL împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. x/17. 01. 20 14 emisă de organele de inspecţie fiscală din cadrul Administraţiei Sectorului 2 a Finanţelor Publice Bucureşti pentru suma de 46.680.073 RON reprezentând: 24.853.596 RON - impozit pe profit suplimentar; 5.682.185 RON - majorări de întârziere aferente impozitului pe profit; 3.654.220 RON - penalităţi aferente impozitului pe profit; 8.128.957 RON - taxa pe valoarea adăugată; 1.355.036 RON - majorări de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată; 1.219.344 RON - penalităţi de întârziere aferente taxei pe valoare adăugată; 1. 786.735 RON - taxa pe valoare adăugată stabilită suplimentar ca urmare soluţionării decontului cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare.

- Obligarea intimatei să procedeze la soluţionarea contestaţiei formulată împotriva deciziei de impunere nr. x/17.01.2014 emisă de Administraţia Sectorului 2 a Finanţelor Publice, pentru suma totală de 46.680.073 RON.

A criticat hotărârea atacată pentru netemeinice şi nelegalitate, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

În cadrul cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa de fond a făcut trimitere la sesizarea depusă la fila x şi următoarele din dosar, apreciind instanţa că sesizarea organelor de urmărire penală există.

Însă, a susţinut recurenta, această sesizare penală este formulată de Garda Financiară şi nu de către organele de inspecţie fiscală, respectiv intimatele din cauză. De asemenea, a susţinut recurenta că sesizarea nu este semnată şi nu se poate identifica data la care această presupusă sesizare penală ar fi fost întocmită şi înregistrată la organele de cercetare penală, astfel încât nu se poate reţine incidenţa dispoziţiilor art. 108 C. proc. fisc. .

Menţiunile instanţei de fond referitoare la faptul că "această sesizare este de fapt o completare la o sesizare anterioară, făcută de Garda Financiară "sunt preluate direct din Raportul de Inspecţie fiscală, iar înscrisul aflat la fila x şi următoarele este în fapt Raportul de Inspecţie Fiscală şi nu o completare la o plângere penală. Din lecturarea acestei "completări la sesizarea penală" se poate observa faptul că este un copy-paste al raportului de inspecţie fiscală şi nu o veritabilă plângere penală sau o completare a unei plângeri penale.

În concluzie, a susţinut recurenta că soluţia instanţei de fond justificată de existenţa unei "completări la o sesizare anterioară" este preluată din Raportul de Inspecţia Fiscală, fără a se verifica conţinutul acesteia, şi, totodată, conduce la o soluţie nelegală, încălcându-se dreptul recurentei-reclamante la un proces echitabil.

Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa de fond a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 124 alin. (1) lit. a) din C. proc. fisc. raportându-se la faptul că, completarea la sesizarea penală se referă la administratori şi asociaţi ai reclamantei şi ar privi modul în care au fost înregistrate în contabilitatea reclamantei operaţiuni despre care ar exista suspiciunea că nu au suport real.

A mai susţinut recurenta că din Raportul de Inspecţie Fiscală rezultă că sesizarea organelor de urmărire penală formulată de Garda Financiară s-ar fi efectuat în anul 2011, iar controlul s-a finalizat prin emiterea Deciziei de impunere x/17.01.2014 după 3 ani de zile de la data la care ar fi fost sesizate organele de cercetare penală. Or, în condiţiile în care art. 124 alin. (1) lit. a) din C. proc. fisc. prevede că organismul care trebuie să sesizeze organul de cercetare penală cu privire la indiciile săvârşirii unei infracţiuni este organul care a efectuat activitatea de control (în cauză fiind Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti- Administraţia Sectorului 2 a Finanţelor Publice Bucureşti), sesizarea a fost formulată de Garda Financiară anterior controlului care face obiectul deciziei de imputare, respectiv în anul 2011 .

Eludând dispoziţiile art. 108 din O.G. nr. 92/2003 şi art. 214 alin. (1) lit. a) din C. proc. fisc. , instanţa de fond a extins sfera situaţiilor în care ar putea opera suspendarea soluţionării contestaţiei formulată de reclamantă, încălcându-se astfel dreptul reclamantei de a-şi valorifica atât dreptul la un proces conform art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cât şi dreptul de a-şi face apărările pe care le apreciază necesare în raport cu obligaţiile fiscale ce i-au fot stabilite prin decizia de impunere emisă de intimată.

A invocat cauza C-277/14, având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene de Naczelny Sad Administracyjny a Curţii Europene, şi Decizia nr. 5394/23.05.2013 şi Decizia nr. 574/07.02.2014, ambele pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În concluzie, a susţinut curenta că solicitarea privind anularea deciziei de suspendare a soluţionării contestaţiei se raportează şi la faptul că, deşi s-a formulat o plângere penală încă din anul 2011, nesoluţionată nici până în prezent, controlul efectuat de către organele de inspecţie fiscală s-a întins pe o perioadă nejustificat de mare (12.03.2012 - 14.01.2014), soluţionarea contestaţiei de către Direcţia Generală de Soluţionare a contestaţiilor durează de mai bine de 2 ani, şi nici până în prezent nu s-a prezentat reclamantei nici un argument din care să rezulte că reclamanta ar fi cunoscut că furnizorii sau furnizorii furnizorilor acesteia nu şi-ar fi respectat în vreun fel obligaţiile.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii atacate ca temeinică şi legală.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimata ANAF pin întâmpinare şi admiterea recursului declarat.

5. Procedura de soluţionare a recursului. Examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 11 iunie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Raportorul a apreciat că recursul îndeplineşte cerinţele de admisibilitate, prefigurându-se incidenţa prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Analizând criticile recurentului raportat la sentinţa atacată, Înalta Curte constată că recursul este fondat şi îl va admite având în vedere următoarele considerente:

Obiectul cauzei îl formează: anularea parţială a Deciziei nr. 208/23.07.2014, astfel cum a fost modificată prin Decizia nr. 208 Bis din 30.07.2014 de îndreptare a erorii materiale în ceea ce priveşte măsura suspendării soluţionării contestaţiei formulată de A. SRL împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. x/17. 01. 20 14 emisă de organele de inspecţie fiscală din cadrul Administraţiei Sectorului 2 a Finanţelor Publice Bucureşti, pentru suma de 46.680.073 RON; obligarea intimatei să procedeze la soluţionarea contestaţiei formulată împotriva deciziei de impunere nr. x/17.01.2014 emisă de Administraţia Sectorului 2 a Finanţelor Publice, pentru suma totală de 46.680.073 RON.

Prin Decizia nr. 208/23.07.2014, ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a dispus, printre altele, suspendarea soluţionării contestaţiei formulate de SC A. SRL împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. x/17.01.2014, emisă de organele de inspecţie fiscală din cadrul Administraţiei Sector 2 a Finanţelor Publice Bucureşti, pentru suma de 44.893.338 RON.

Prin Decizia nr. 208 Bis/30.07.2014 de îndreptare a erorii materiale a Deciziei nr. 208/23.07.2014 emisă de ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor privind soluţionarea contestaţiei formulate de SC A. SRL, s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul deciziei mai sus amintite, în sensul că s-a dispus, printre altele, înlocuirea punctului 1 din dispozitiv, respectiv "suspendarea soluţionării contestaţiei formulate de SC A. SRL împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. x/17.01.2014 emisă de organele de inspecţie fiscală din cadrul Administraţiei Sector 2 a Finanţelor Publice Bucureşti pentru suma de 44.893.338 RON" cu "suspendarea soluţionării contestaţiei formulate de SC A. SRL împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. x/17.01.2014 emisă de organele de inspecţie fiscală din cadrul Administraţiei Sector 2 a Finanţelor Publice Bucureşti pentru suma de 46.680.073 RON".

Organul de soluţionare a contestaţiei a pronunţat soluţia de suspendare în baza art. 214 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) şi art. 216 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. , reţinând că între stabilirea obligaţiilor bugetare constatate suplimentar şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor săvârşite există o strânsă legătură, soluţionarea cauzei pe cale administrativă depinzând de constatările organelor de urmărire penală.

A mai susţinut intimata că au fost îndeplinite cumulativ cele două condiţii prev. de art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, în sensul că a fost formulată o sesizare penală şi că infracţiunile pentru care s-a formulat sesizarea penală au o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi dată în procedura administrativă.

S-a mai reţinut că, urmare a verificării efectuate, organele de inspecţie fiscală au constatat că sunt indicii privind săvârşirea unor fapte ce pot întruni elemente constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzute şi pedepsite de art. 8 alin. (2) şi art. 9 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 241/2005 privind combaterea evaziunii fiscale, art. 43 din Legea nr. 82/1991, art. 23 din Legea nr. 656/2002 şi art. 7 din Legea nr. 39/2003, înaintând Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie decizia de impunere şi RICF-ul prin adresa nr. x/31.01.2014.

Prin adresa nr. x/31.01.2014, Direcţia Generală a Finanţelor Public Bucureşti - Administraţia Sector 2 a Finanţelor Publice, a transmis sesizarea penală către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti (înregistrată la această Unitate de Parchet la data de 07.02.2014), în completare la sesizarea penală formulată de Garda Financiară, secţia municipiului Bucureşti împotriva numiţilor B., în calitate de administrator şi asociat al SC A. SRL, şi D., în calitate de administrator al SC A. SRL

Prin această completare la sesizarea penală formulată de Garda Financiară, s-a reţinut că, urmare a inspecţiei fiscale generale efectuată a fost întocmit Raportul de Inspecţie Fiscală nr. x/17.01.2014 şi a fost emisă Decizia de impunere nr. x/17.01.2014, din care a rezultat că organele fiscale au stabilit suplimentar sume reprezentând TVA în sarcina recurentei-reclamante.

La dosarul instanţei de fond se află sesizarea penală formulată de Garda Financiară, secţia Municipiului Bucureşti (sesizare care nu este datată şi nici nu este semnată de către această instituţie).

Prin încheierea de şedinţă din data de 6.10.2015, Curtea de Apel Bucureşti a dispus efectuarea unei adrese către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor pentru a depune la dosarul cauzei plângerea penală, completarea din data de 07.02.2014 la plângerea penală şi dovada înregistrării acestora la unităţile de parchet.

Urmare acestei dispoziţii a instanţei de fond, la data de 2.11.2015 (prin e-mail) şi la data de 3.11.2015 (prin oficiul poştal), Direcţia Generală Juridică din cadrul ANAF a transmis la dosarul cauzei completarea la sesizarea penală formulată de Garda Financiară, secţia municipiului Bucureşti împotriva numiţilor B., în calitate de administrator şi asociat al SC A. SRL, şi D., în calitate de administrator al SC A. SRL, dar şi sesizarea penală formulată de Garda Financiară, secţia Municipiului Bucureşti (sesizare care nu este datată şi nici nu este semnată de către această instituţie).

Din analizarea tuturor acestor înscrisuri, Înalta Curte constată că acestea sunt de fapt aceleaşi înscrisuri depuse deja la dosarul instanţei de fond de către intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, odată cu depunerea Deciziei nr. 208/23.07.2014 şi a Deciziei nr. 208 Bis/30.07.2014 emise de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor.

Potrivit art. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 "Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă"

Înalta Curte reţine, pe de o parte, că instanţa de fond a dispus respingerea acţiunii reclamantei privind anularea parţială a Deciziei nr. 208/23.07.2014, astfel cum a fost modificată prin Decizia nr. 208 Bis din 30.07.2014 de îndreptarea a erorii materiale, în ceea ce priveşte măsura suspendării soluţionării contestaţiei formulată de A. SRL împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. x/17. 01. 2014 emisă de organele de inspecţie fiscală din cadrul Administraţiei Sectorului 2 a Finanţelor Publice Bucureşti, pentru suma de 46.680.073 RON, având în vedere sesizarea penală depusă de Garda Financiară, (sesizare care nu poartă număr şi dată de înregistrare la acest organ fiscal şi nici la Unitatea de Parchet unde ar fi fost depusă).

De asemenea, instanţa de fond a avut în vedere şi completarea la sesizarea penală formulată de Garda Financiară, secţia municipiului Bucureşti, înregistrată la Direcţia Generală a Finanţelor Public Bucureşti - Administraţia Sector 2 a Finanţelor Publice sub nr. 741.753/31.01.2014, completare a sesizării penale înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti la data de 07.02.2014.

Chiar dacă această completare a sesizării penale a fost formulată ulterior şi înaintată Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti de către organele fiscale care au efectuat controlul şi au emis decizia de impunere, respectiv Direcţia Generală a Finanţelor Public Bucureşti - Administraţia Sector 2 a Finanţelor Publice, Înalta Curte nu o poate aprecia ca fiind de natură să conducă la aplicarea dispoziţiilor art. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, întrucât sesizarea iniţială a organelor de cercetare penală a fost formulată de Garda Financiară.

Pentru aceste motive, se constată că instanţa de fond a pronunţat o soluţie cu încălcarea dispoziţiilor legale menţionate, din care rezultă voinţa explicită a legiuitorului în sensul că sesizarea organelor în drept, cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă, se face de către organul care a efectuat activitatea de control.

Totodată, instanţa de control judiciar apreciază întemeiate susţinerile recurentei referitoare la împrejurarea că până la acest moment nu a fost soluţionată plângerea/sesizarea penală, nefiindu-i oferită acesteia posibilitatea de a-şi valorifica dreptul la un proces echitabil şi într-un termen rezonabil, aşa cum este acesta consacrat de art. 6§1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, şi dreptul de a-şi face apărările pe care le apreciază necesare în raport de obligaţiile fiscale care i-au fost stabilite prin decizia de impunere emisă de Administraţia Finanţelor Publice sector 2.

Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de către apărătorul recurentei-reclamante, raportat la soluţia dată în recurs, văzând şi factura seria x nr. x/20.01.2015 emisă de Societatea Civilă profesională de avocaţi "E.", reprezentând onorariu avocat, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 451 şi urm. C. proc. civ., apreciază că intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor se află în culpă procesuală, fiind obligată să suporte cheltuielile de judecată generate de serviciile avocatului angajat în cauză în vederea formulării apărărilor reclamantei.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite admite recursul formulat de reclamanta A. SRL, în reorganizare judiciară, reprezentată prin administrator special B. şi administrator judiciar F. SPRL, împotriva Sentinţei civile nr. 3133 din 24 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Va casa sentinţa atacată şi în rejudecare va admite acţiunea, va anula, în parte, Decizia nr. 208 din 23.07.2014 (astfel cum fost modificată prin Decizia nr. 208 bis din 30.07.2014 de îndreptare a erorii materiale), prin care a fost soluţionată contestaţia formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. x/17.01.2014, pentru suma de 46.680.073 RON, şi va obliga intimata-pârâtă la soluţionarea contestaţiei formulate împotriva deciziei de impunere.

Va obliga intimata-pârâtă la plata sumei de 5000 RON reprezentând cheltuieli de judecată către recurenta-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta A. SRL în reorganizare judiciară reprezentată prin administrator special B. şi administrator judiciar F. SPRL împotriva Sentinţei civile nr. 3133 din 24 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi în rejudecare;

Admite acţiunea.

Anulează, în parte, Decizia nr. 208 din 23.07.2014 (astfel cum fost modificată prin Decizia nr. 208 bis din 30.07.2014 de îndreptare a erorii materiale) formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. x/17.01.2014, pentru suma de 46.680.073 RON.

Obligă intimata-pârâtă la soluţionarea contestaţiei formulate împotriva deciziei de impunere.

Obligă intimata-pârâtă la plata sumei de 5000 RON reprezentând cheltuieli de judecată către recurenta-reclamantă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 noiembrie 2018.

GGC - GV