Military rent recovery annulled as allowance lawfully received; appeals dismissed

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova sub nr. x/2013, reclamantul A. a chemat în judecată pârâţii Ministerul Apărării Naţionale - Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor şi Unitatea Militară B. Bucureşti, pentru ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună anularea Deciziei administrativ - jurisdicţionale nr. 108/CJ 566/2013 din data de 10.07.2013 emisă de Ministerul Apărării Naţionale - Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor, pronunţata în Dosarul nr. 108/CJ 566/2013, anularea Hotărârii nr. A 85 din 05.12.2012 emisă de Unitatea Militară B. Bucureşti, precum şi anularea Deciziei de imputare nr. A 9259 din 10.10.2012 şi exonerarea de la plata sumei de 7876 RON; a solicitat, de asemenea, suspendarea executării deciziei de imputare până la soluţionarea cauzei.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 398/2014 din 13 noiembrie 2014, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale - Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor şi Unitatea Militară B. Bucureşti.

A dispus anularea Deciziei administrativ jurisdicţionale nr. 108/CJ566/2013 din 10.07.2013, a Hotărârii nr. A 85/05.12.2012 şi a Deciziei de imputare nr. A 9259/10.10.2012 emise de MAN, respectiv UM B. Bucureşti şi exonerarea de la plata sumei de 7876 RON.

Pentru a dispune astfel, cu privire la situaţia de fapt, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin Decizia de imputare nr. A 9259/10.12.2012 emisă de Unitatea Militară Nr. B. Bucureşti s-a angajat răspunderea materială a reclamantului pentru suma de 7876 RON, reprezentând compensaţia lunară pentru chirie primită necuvenit pentru perioada 01.01.2010-01.06.2011, în temeiul O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor şi H.G. nr. 1387/2005 privind stabilirea cuantumului şi condiţiilor de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie cadrelor militare în activitate din MAN . La baza emiterii acestei decizii a stat procesul-verbal de cercetare administrativă nr. A9198/08.10.2012.

S-a reţinut că între reclamant, cadru militar în activitate, în calitate de chiriaş, şi numita C., în calitate de proprietar, s-a încheiat contractul de închiriere a unei locuinţe nr. 58039/09.06.2009, pentru perioada 01.06.2009 - 01.06.2011, preţul chiriei fiind de 530 RON/lună. În baza acestui contract, reclamantul a beneficiat de compensaţia lunară pentru chirie, începând cu data de 09.11.2009 şi până la data expirării contractului, respectiv 01.06.2010.

Din adresa nr. x/27.04.2012 emisă de AFP Sector 5 Bucureşti s-a reţinut că, în evidenţele organului fiscal, contractul de închiriere figurează ca fiind încheiat pentru perioada 01.06.2009 - 31.12.2009; având în vedere acest fapt, întrucât reclamantul a primit compensaţia pentru chirie până la data de 01.06.2011, s-a reţinut că acesta a primit necuvenit compensaţia lunară pentru chirie pentru perioada 01.01.2010-01.06.2011, compensaţie în cuantum total de 7876 RON. S-a mai reţinut că reclamantul nu a raportat în scris, în termen de 5 zile lucrătoare de la ivirea situaţiei, respectiv rezilierea înainte de termen a contractului de închiriere.

Împotriva Deciziei de imputare nr. A9259/10.12.2012, reclamantul a formulat contestaţie. Prin Hotărârea nr. A-85/05.12.2012 emisă de Unitatea Militară Nr. B. Bucureşti, contestaţia formulată de reclamant a fost respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul a formulat plângere la Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul MAN. Prin Decizia administrativ-jurisdicţională nr. 108/CJ566/2013 din 10.07.2013, plângerea formulată de petent a fost respinsă ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală. S-a reţinut ca plângerea nu a fost semnată de reclamant, ci de către avocatul D., fără ca acesta să anexeze împuternicirea avocaţială care să dovedească mandatul dat de reclamant.

Împotriva Deciziei administrativ-jurisdicţionale nr. 108/CJ566/2013 din 10.07.2013, reclamantul a formulat acţiunea ce formează obiectul prezentei cauze.

În ceea ce priveşte Decizia administrativ-jurisdicţională nr. 108/CJ566/2013 din 10.07.2013, Curtea de Apel Craiova a constatat că este nelegală; s-a constatat ca plângerea formulată de reclamant a fost semnata prin avocat D., însă fără anexarea împuternicirii avocaţiale, că, în cuprinsul plângerii, reclamantul a solicitat ca actele de procedura sa-i fie comunicate la domiciliul ales, respectiv la sediul cabinetului avocatului D., şi s-au încălcat dispoziţiile procesual civile ce reglementează procedura de citare şi procedura de completare a lipsurilor cererii de chemare în judecată, soluţia pronunţată, respectiv respingerea plângerii formulate de reclamant ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală, fiind nelegală.

Instanţa de fond a reţinut că nu este fondată critica ce vizează nemotivarea deciziei de imputare, în cuprinsul acesteia fiind menţionate motivele de fapt şi de drept ce au condus la emiterea sa. De asemenea, s-a reţinut că nu este fondată nici critica ce vizează emiterea deciziei peste termenul de 60 de zile de la data la care comandantul a luat cunoştinţă de producerea pagubei. Din actele cauzei rezultă că, în speţă, comandantul Unităţii Militare Nr. B. Bucureşti a luat cunoştinţă de paguba la data de 26.09.2012, data la care s-a primit adresa nr. x/26.09.2012 a Unităţii Militare 01546 Tunari, astfel încât cercetarea administrativă finalizată prin procesul-verbal de cercetare administrativa nr. A9198/08.10.2012 se încadrează în termenul de 60 de zile prevăzut de lege.

În ceea ce priveşte legalitatea angajării răspunderii materiale a reclamantului, Curtea de Apel Craiova a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii materiale. Astfel, a constatat că între reclamant, în calitate de chiriaş, şi numita C., în calitate de proprietar, s-a încheiat contractul de închiriere a unei locuinţe nr. 58039/09.06.2009 pentru perioada 01.06.2009 - 01.06.2011, preţul chiriei fiind de 530 RON/luna. În baza acestui contract, reclamantul a beneficiat de compensaţia lunară pentru chirie până la data expirării contractului, respectiv 01.06.2010.

Din înscrisurile înaintate de AFP Sector 5 Bucureşti şi din depoziţia de martor, dată în faţa instanţei, a numitei C., a rezultat că aceasta din urma a redactat actul adiţional la contractul de închiriere, prin care chiria a fost modificată la suma de 150 RON/luna începând cu data de 01.01.2010, şi care a fost depus la organul fiscal la data de 28.01.2010.

Coroborând rezultatul procedurii verificării semnăturii reclamantului de pe acest act adiţional, potrivit art. 301 - 303 noul C. proc. civ., cu depoziţia de martor a numitei C., depoziţie în care aceasta a precizat expres că reclamantul nu a participat la întocmirea acestui act, iar semnătura din dreptul numelui reclamantului nu a fost efectuată de acesta, ci de către numita C., instanţa de fond a constatat că actul adiţional la contractul de închiriere nu reflectă realitatea, reclamantul fiind semnat în fals de către proprietara imobilului închiriat, astfel încât nu a intervenit în mod legal o modificare a contractului de închiriere sub aspectul cuantumului chiriei. De asemenea, din înscrisurile înaintate de AFP Sector 5 Bucureşti şi din depoziţia de martor dată în fata instanţei de fond a numitei C., a rezultat că aceasta din urma a redactat actul prin care reclamantul a solicitat AFP Sector 5 Bucureşti rezilierea contractului de închiriere începând cu data de 01.05.2010, acest act fiind depus la organul fiscal în data de 25.05.2010.

S-a reţinut, aşadar, că în speţă contractul de închiriere nu a fost modificat sau reziliat înainte de a ajunge la scadenţă, acesta producându-şi efectele în condiţiile în care a fost încheiat, respectiv pentru o chirie de 530 RON/lună în sarcina reclamantului şi pentru perioada 01.06.2009 - 01.06.2011.

De asemenea, s-a reţinut că pârâţii nu au făcut dovada că reclamantul nu a locuit în locuinţa obiect al contractului de închiriere şi nici că acesta a avut cunoştinţă de actul adiţional şi de cel de reziliere, redactate şi semnate în numele reclamantului de către numita C..

În concluzie, Curtea de Apel Craiova a constatat că în mod legal reclamantul a beneficiat de compensaţia pentru chirie până la data de 01.06.2011, în baza contractului de închiriere nr. x/09.06.2009.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 398/2014 din 13 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs pârâţii Ministerul Apărării Naţionale - Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor şi Unitatea Militară B. Bucureşti, solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

Au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Recurenţii au susţinut că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru antrenarea răspunderii materiale a reclamantului, nefiind săvârşită o faptă imputabilă şi nefiind vreo pagubă. Compensaţia pentru chirie este în mod legal acordată de Ministerul Apărării Naţionale doar dacă acel contract de închiriere este înregistrat la organele fiscale, aşa cum rezultă din prevederile art. 2 lit. e) din H.G. nr. 1867/2005. Prin urmare, chiar dacă respectivul contract de închiriere este valabil încheiat şi produce efecte între părţi, dacă nu este şi înregistrat la organele fiscale plata compensaţiei pentru chirie nu are temei legal.

Au mai susţinut recurenţii că instanţa de fond a reţinut că în speţă contractul de închiriere nu a fost modificat sau reziliat înainte de a ajunge la scadenţă, acesta producându-şi efectele în condiţiile în care a fost încheiat, respectiv pentru o chirie de 530 RON/lună în sarcina reclamantului şi pentru perioada 01.06.2009-01.06.2011. Or, chiar dacă actul adiţional şi cererea de reziliere a contractului au fost semnate în fals doar de către una din părţi şi nu au produs efecte în ceea ce priveşte raporturile dintre părţile contractului de închiriere, ele au produs totuşi efecte pentru terţi, în sensul că organul fiscal nu a mai înregistrat contractul de închiriere începând cu 01.01.2010, iar pe cale de consecinţă, începând cu aceeaşi dată, compensaţia pentru chirie plătită de Ministerul Apărării Naţionale reclamantului nu a avut temei legal.

Astfel, contrar a ceea ce a reţinut instanţa de fond, recurenţii au susţinut că există o pagubă constând în suma de bani pe care Ministerul Apărării Naţionale a plătit-o reclamantului cu titlu de compensaţie pentru chirie, pe perioada cât contractul nu a mai fost înregistrat la organul fiscal, chiar dacă contractul a continuat să existe şi să producă efecte între părţi.

Prin urmare, concluzia instanţei de fond, potrivit căreia în lipsa faptei imputabile a reclamantului nu poate fi antrenată răspunderea materială a acestuia, este în totală contradicţie cu dispoziţiile art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor care prevede că:"militarii care au încasat sume nedatorate sunt obligaţi să le restituie", fiind incidente şi dispoziţiile art. 2 pct. 6 alin. (2) din Instrucţiunile privind răspunderea materială a militarilor şi salariaţilor civili din Ministerul Apărării Naţionale aprobate prin Ordinul ministrului de stat, ministrul apărării naţionale nr. M.5/1999 (prin care s-a reglementat aplicarea unitară în MAN prevederile O.G. nr. 121/1998), "în situaţia în care s-au încasat sume ori s-au primit bunuri necuvenite sau au fost prestate servicii nedatorate, persoanelor respective trebuie să li se dovedească acest fapt. fără a mai fi necesară îndeplinirea cumulativă a condiţiilor de mai sus" (n.n. condiţiile angajării răspunderii civile). Prin urmare, pentru angajarea răspunderii materiale în sarcina reclamantului, care a încasat sume necuvenite cu titlul de compensaţie lunară pentru chirie deoarece contractul său de închiriere nu a mai fost înregistrat la organul fiscal, nu este necesară existenţa unei fapte ilicite, imputabile lui, fundamentul unei atare răspunderi fiind îmbogăţirea fără justă cauză.

Aşadar, chiar dacă nu din vina reclamantului contractul de închiriere nu a mai fost înregistrat la organul fiscal, acesta totuşi, ca urmare a acestui fapt, a încasat sume necuvenite cu titlu de compensaţie lunară pentru chirie, sume pe care este obligat să le restituie, în temeiul art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare prin care a invocat tardivitatea formulării recursului în raport cu dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004. A mai invocat excepţia nulităţii recursului, arătând că recursul nu a fost motivat în termenul legal, conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ., dar şi că motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. A depus la dosar Ordonanţa din 04.08.2016 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti (privind-o pe C.) în dosarul x/2014, din care rezultă clasarea cauzei sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de "fals în înscrisuri sub semnătură privată", fapte prevăzute şi pedepsite de art. 290 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 şi art. 38 din Noul C. pen., întrucât a intervenit termenul de prescripţie al răspunderii penale aplicării acestor infracţiuni.

În faţa instanţei de control judiciar în cadrul dezbaterii recursurilor, intimatul-reclamant nu a mai susţinut excepţiile invocate prin întâmpinare, Înalta Cure urmând a nu le mai analiza.

Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat în esenţă respingerea apărărilor formulate de intimată prin întâmpinare ca neîntemeiate.

5. Procedura de soluţionare a recursului. Examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 14 mai 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin raportul întocmit, raportorul a apreciat că cele două excepţii, respectiv cea a tardivităţii şi nulităţii recursului sunt neîntemeiate iar cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate .

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Analizând criticile formulate din motivele de recurs prin prisma probelor administrate la dosarul cauzei raportate la sentinţa atacată, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat având în vedere următoarele considerente:

A. Cu privire la cazul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurentul nu a făcut nicio critică concretă care să vizeze lipsa motivelor pe care s-a întemeiat hotărârea sau motive contradictorii sau străine de natura cauzei.

Instanţa de fond, în propria analiză, a analizat situaţia de fapt, făcând referire la toate probele administrate, coroborate cu criticile aduse prin acţiunea reclamantului şi cu apărările formulate de intimată, evaluând şi valorificând din perspectivă proprie temeinicia acţiunii formulate, făcând trimitere în considerentele hotărârii la toate acestea şi împrejurarea în care se coroborează sau nu cu argumentele invocate de reclamant şi cu cele ale apărării, astfel încât se constată că hotărârea este motivată corespunzător.

B. Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nici acesta nu este fondat.

Înalta Curte constată că s-a reţinut cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale că în mod legal reclamantul a beneficiat de compensaţia pentru chirie până la data de 01.06.2011, în baza contractului de închiriere nr. x/09.06.2009.

Din adresa emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Sector 5 a Finanţelor Publice - Serviciul Gestiune Declaraţii Persoane Fizice Bucureşti, depusă la dosarul de fond, rezultă că în baza de date a acestei instituţii figurează înregistrat contractul de închiriere nr. x/09.06.2010 încheiat între C., în calitate de proprietar, şi A., în calitate de chiriaş, pentru perioada 01.06.2009-01.06.2011, chiria lunară prevăzută în contract fiind în cuantum de 530 RON; la data de 28.01.2010, Administraţia Sector 5 a Finanţelor Publice a înregistrat sub nr. x actul adiţional la contractul de închiriere, împreună cu Declaraţia privind venitul estimat pe anul 2010 nr. 24154 din aceeaşi dată, privind modificarea chiriei începând cu data de 01.01.2010, de la suma de 530 RON la suma de 150 RON pe lună; la data de 25.05.2010 a fost înregistrată la organul fiscal Declaraţia privind venitul estimat pe anul 2010 sub nr. 71699, depusă de C., însoţită de solicitarea numitului A. de a se aproba rezilierea contractului de închiriere înregistrat sub nr. x/09.06.2009 începând cu data de 01.05.2010 .

Potrivit probatoriului administrat de instanţa de fond, numita C. (proprietara imobilului în discuţie) a fost audiată în calitate de martor, iar din declaraţie rezultă că aceasta a semnat, în numele chiriaşului A., atât actul adiţional la contractul de închiriere nr. x/09.06.2009 cât şi solicitarea numitului A. de a se aproba rezilierea contractului de închiriere înregistrat sub nr. x/09.06.2009, începând cu data de 01.05.2010.

Coroborând rezultatul procedurii verificării semnăturii reclamantului, potrivit art. 301-303 C. proc. civ., cu depoziţia de martor a numitei C., instanţa de fond a constatat că actul adiţional la contractul de închiriere şi actul prin care s-a solicitat AFP Sector 5 Bucureşti rezilierea contractului de închiriere începând cu data de 01.05.2010 nu reflectă realitatea, fiind semnate de proprietar pentru chiriaş, astfel încât nu a intervenit în mod legal o modificare a contractului de închiriere sub aspectul cuantumului chiriei, iar contractul de închiriere nu a fost modificat sau reziliat înainte de a ajunge la scadenţă, acesta producându-şi efectele în condiţiile în care a fost încheiat, respectiv pentru o chirie de 530 RON/lună în sarcina reclamantului şi pentru perioada 01.06.2009 - 01.06.2011.

De asemenea, instanţa de fond a constatat că pârâţii nu au făcut dovada că reclamantul nu a locuit în locuinţa obiect al contractului de închiriere şi nici că acesta a avut cunoştinţă de actul adiţional şi de cel de reziliere, redactate şi semnate în numele reclamantului de către numita C..

Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, incidente în cauză, "(1) Militarii care au încasat sume nedatorate sunt obligaţi să le restituie".

De asemenea, conform art. 2 pct. 6 alin. (2) din Instrucţiunile privind răspunderea materială a militari/or şi salariaţilor civili din Ministerul Apărării Naţionale, aprobate prin Ordinul ministrului de stat, ministrul apărării naţionale nr. M.5/1999, "în situaţia în care s-au încasat sume ori s-au primit bunuri necuvenite sau au fost prestate servicii nedatorate, persoanelor respective trebuie să li se dovedească acest fapt, fără a mai fi necesară îndeplinirea cumulativă a condiţiilor de mai sus" (condiţiile menţionate se referă la condiţiile angajării răspunderii materiale).

Aceste dispoziţii sunt invocate de către recurenţi, însă sunt interpretate eronat şi au fost aplicate greşit prin emiterea deciziei de imputare.

Compensaţia pentru chirie se acordă în condiţiile H.G. nr. 1867/2005 privind stabilirea cuantumului şi condiţiilor de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie cadrelor militare în activitate din Ministerul Apărării. Potrivit art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 1867/2005, forma în vigoare în perioada în cauză, 01.01.2010-01.06.2011, cadrul militar în activitate beneficiază de compensaţia lunară pentru chirie dacă îndeplineşte cumulativ mai multe condiţii, printre care, invocată în cauză, este aceea de a prezenta "(...) un contract de închiriere a unui spaţiu de locuit, încheiat în nume propriu şi înregistrat la organele fiscale (...)" [lit. e)].

Raportat la aceste dispoziţii, având în vedere situaţia de fapt reţinută din probatoriul administrat, reclamantul nu a încasat sume nedatorate, respectiv compensaţie pentru chirie nedatorată.

Potrivit contractului de închiriere semnat de reclamant, în calitate de chiriaş, şi proprietarul locuinţei, înregistrat la organul fiscal la nr. 58039/09.06.2009, perioada de închiriere a fost de 01.06.2009 - 01.06.2011, iar chiria lunară în cuantum de 530 RON, fiind îndeplinită condiţia prevăzută de a prezenta "(...)un contract de închiriere a unui spaţiu de locuit, încheiat în nume propriu şi înregistrat la organele fiscale (...)", potrivit art. 2 alin. (1) lit. e) din H.G. nr. 1867/2005. Celelalte condiţii necesare pentru plata compensaţiei pentru chirie nu au fost contestate.

Ceea ce se contestă, în fapt, în cauză, este îndeplinirea unei condiţii de formă care priveşte exercitarea dreptului la plata compensaţiei pentru chirie, înregistrarea la organul fiscal a contractului de închiriere, ulterior momentului la care contractul de închiriere semnat de ambele părţi a fost înregistrat cu respectarea dispoziţiilor legale, condiţiile de fond care vizează existenţa dreptului la plata compensaţiei pentru chirie nefiind contestate.

Faptul că, ulterior înregistrării la organul fiscal, la data de 09.06.2009, a contractului de închiriere semnat de ambele părţi, încheiat pentru perioada 01.06.2009 - 01.06.2011, la organul fiscal s-au efectuat noi înregistrări, cu privire la cuantumul chiriei, începând cu 01.01.2010, şi rezilierea acestuia, începând cu 01.05.2010, exclusiv de către proprietar, care a semnat şi pentru chiriaş, în condiţiile în care acesta nu a avut în niciun fel cunoştinţă despre modificări, nu conduce la concluzia că reclamantul a încasat nedatorat compensaţia pentru chirie, nefiind invocat şi probat faptul că reclamantul nu a locuit în locuinţa obiect al contractului de închiriere şi nu a achitat chiria stabilită conform contractului în baza căruia a primit compensaţia pentru chirie, condiţii de fond în ceea ce priveşte dreptul de a beneficia de compensaţia pentru chirie.

Nu i se poate imputa reclamantului faptul că a încasat nedatorat compensaţia pentru chirie, solicitată în baza contractului de închiriere semnat de ambele părţi, înregistrat la organul fiscal la nr. 58039/09.06.2009, ca urmare a faptului că ulterior au fost efectuate înregistrări la organul fiscal privind modificarea acestuia, în condiţiile în care nu a avut cunoştinţă despre modificările efectuate exclusiv de proprietar, care a semnat şi pentru chiriaş, şi cu atât mai mult nu i se poate imputa lipsa raportării, în scris, în termen de 5 zile lucrătoare de la ivirea situaţiei privind rezilierea înainte de termen a contractului de închiriere, împrejurare despre care nu a avut cunoştinţă.

Compensaţia pentru chirie a fost încasată de reclamant cu respectarea condiţiei de formă prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. e) din H.G. nr. 1867/2005, înregistrarea la organul fiscal a contractului de închiriere semnat de ambele părţi, a cărei neîndeplinire a fost reţinută în mod greşit de către pârâţi.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că Decizia de imputare nr. A 9259 din 10.10.2012 a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, care prevăd restituirea sumelor nedatorate, compensaţia pentru chirie nefiind datorată de reclamant, pe cale de consecinţă fiind nelegale şi Hotărârea nr. A 85 din 05.12.2012 emisă de Unitatea Militară B. Bucureşti şi Decizia administrativ - jurisdicţională nr. 108/CJ 566/2013 din data de 10.07.2013 emisă de Ministerul Apărării Naţionale - Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor, nefiind incidente motivele de casare a sentinţei prin care acestea au fost anulate, invocate prin cererea de recurs.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate aceste considerente în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâţii Ministerul Apărării Naţionale - Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor şi Unitatea Militară B. Bucureşti împotriva Sentinţei nr. 398/2014 din 13 noiembrie 2014, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâţii Ministerul Apărării Naţionale - Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor şi Unitatea Militară B. Bucureşti împotriva Sentinţei nr. 398/2014 din 13 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 noiembrie 2018.

GGC - GV