Religious property retrocession bar where prior land reconstitution under Land Fund laws renders claim devoid of object

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti sub nr. x/2015, reclamanta B. a chemat în judecată pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, solicitând instanţei anularea Deciziei nr. 3385/27.05.2015 emisă de pârâtă şi emiterea unei noi decizii prin care să fie admisă cererea de retrocedare nr. x/23.01.2006 formulată de reclamantă cu privire la retrocedarea imobilului - teren - în suprafaţă de 5000 mp situat în satul C., punctul "La gară", din comuna Măneciu, judeţul Prahova.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 7 din 20 ianuarie 2016, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta B., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobiliare care au aparţinut Cultelor Religioase din România, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile atacate a formulat recurs reclamanta B., invocând cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A susţinut recurenta că validarea reconstituirii dreptului de proprietate a B., prin Hotărârea nr. 8850/2012 a Comisiei judeţene Prahova pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor agricole şi a celor forestiere, nu constituie titlu de proprietate, astfel cum ar constitui o decizie emisă de Comisia Specială de retrocedare a unor imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.

În susţinerea recurentei doar un titlu de proprietate sau o decizie emisă de Comisia Specială de retrocedare sunt constitutive de drepturi şi, în egală măsură, permit unităţii de cult să dispună de bunul său cu drepturi depline şi să se angajeze în acte juridice, ca de exemplu un act translativ de proprietate, care în baza unei simple validări nu s-ar putea realiza.

A mai susţinut recurenta că în realitate nu există un titlu de proprietate, astfel încât nu se poate aprecia că cererea de retrocedare a parohiei a rămas fără obiect.

De asemenea, a susţinut recurenta că prin Decizia nr. 3385/27.05.2015 emisă de Comisia Specială de retrocedare a unor imobile care au aparţinut cultelor religioase din România nu se contestă existenţa dreptului de retrocedare, ci se apreciază că imobilul teren a fost retrocedat printr-o altă prevedere legală, ceea ce nu este adevărat.

Instanţa de fond a constatat că, deşi titlul de proprietate nu a fost emis reclamantei, acest fapt a fost determinat de faptul că activitatea de eliberare a titlurilor de proprietate a fost suspendată în baza dispoziţiilor Legii nr. 165/2013, iar procedura de eliberare a titlurilor de proprietate este reglementată de acest act normativ .

Această motivare nu justifică emiterea Deciziei nr. 3385/27.05.2015 în forma contestată, drept pentru care a solicitat admiterea recursului şi pe fond anularea acestei decizii şi emiterea unei noi decizii prin care să se admită cererea de retrocedare nr. x/23.01.2006 formulată de B. cu privire la retrocedarea imobilului-teren în suprafaţă de 5.000 mp situat în satul C., punctul "La gară", comuna Măneciu, judeţul Prahova.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România a formulat întâmpinare prin care a solicitat în principal anularea recursului, arătând că, deşi recurentul a invocat cazul de casare prev. de art. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu a indicat care sunt normele de drept material pe care le-a încălcat sau le-a aplicat greşit prima instanţă.

În subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii atacate ca temeinică şi legală.

5. Procedura de soluţionare a recursului. Examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 11 iunie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Raportorul a apreciat neîntemeiată excepţia nulităţii recursului invocată de intimată apreciind că recursul este admisibil în principiu.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

A. Cu privire la excepţia nulităţii recursului reclamantei, B., invocată de către intimata-pârâtă prin întâmpinare, Înalta Curte constată că nu este fondată.

Sancţiunea nemotivării recursului este prevăzută de art. 489 C. proc. civ., potrivit căruia recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3), unde se stabileşte că, în situaţia în care legea nu dispune altfel, motivele de casare de ordine publică pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului. Alineatul 2 din textul menţionat prevede că aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Criticile susţinute în cererea de recurs se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentă, respectiv aplicarea greşită a normelor de drept material, arătând recurenta că instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile Legii nr. 165/2013.

Astfel, recurenta înţelege să critice hotărârea sub aspectul faptului că, deşi reclamanta a solicitat restituirea imobilului în discuţie în temeiul Legii nr. 247/2005, în baza reconstituirii dreptului de proprietate pe un alt amplasament, pârâta nu a emis titlul de proprietate, motivând suspendarea acestei activităţi ca urmare a Legii nr. 165/2013, aspect însuşit de către instanţa de fond, situaţie care conduce la pronunţarea unei hotărâri cu aplicarea greşită a legii.

Prin urmare, motivarea cererii de recurs se raportează la cuprinsul hotărârii judecătoreşti atacate şi la cazul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., îndeplinind cerinţa motivării prevăzută de art. 489 C. proc. civ., instanţa de control judiciar putând analiza criticile invocate în cererea de recurs raportate la cazul de casare precizat de către recurentă.

Pentru aceste motive Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului reclamantei B. invocată de către intimata-pârâtă prin întâmpinare.

B. Cu privire la fondul cauzei, Înalta Curte reţine, din analiza actelor de la dosarul cauzei, că obiectul cauzei îl formează cererea de retrocedare nr. x/23.01.2006 formulată de reclamanta B. depusă prin Arhiepiscopia Bucureştilor, prin care a solicitat retrocedarea în natură a terenului în suprafaţă de 5000 mp, situat în satul C., punctul "La gară", din comuna Măneciu, judeţul Prahova, depunând în susţinerea cererii copia registrului inventar special cuprinzând datele privitoare la bunurile imobile aparţinând comunelor, judeţului, statului şi altor instituţiuni publice din anul 1942 - pentru comuna Măneciu.

Examinând motivul de casare invocat, raportat la sentinţa atacată şi probele administrate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi îl va respinge pentru următoarele considerente:

Instanţa de fond a reţinut că, la solicitarea pârâtei de comunicare a informaţiilor referitoare la situaţia juridică a mai multor terenuri, inclusiv a terenului în cauză, Primăria comunei Măneciu a răspuns prin adresa înregistrată la Secretariatul Tehnic al Comisiei Speciale de retrocedare sub nr. x/06.11.2006, prin care a afirmat că terenul solicitat, conform cadastrului funciar întocmit de O.C.T.A. Prahova în anul 1989, se identifică cu tarlaua nr. x, parcelele nr. 3334 şi nr. 3335, în suprafaţă de 3400 mp, şi a fost concesionat de Primăria comunei Măneciu, în calitate de concedent, societăţii comerciale A. SRL, în calitate de concesionar, conform contractului de concesionare nr. x/19.02.1999.

Diferenţa de teren, în suprafaţă de 1600 mp, parţial aparţine CFR Măneciu şi parţial se află în proprietatea unor persoane fizice.

Prin Hotărârea nr. 8850/21.03.2012, Comisia judeţeană Prahova pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor agricole şi a celor forestiere a validat propunerile comisiei Măneciu de reconstituire a dreptului de proprietate B. pentru suprafaţa de 2,87 ha teren agricol.

Prin adresa înregistrată la pârâtă sub nr. x/19.05.2008, Primăria comunei Măneciu a precizat că terenurile din punctele "La gară" şi "Silişte" au fost solicitate de B. în baza Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente.

Prin adresa nr. x/1.09.2014, Primăria comunei Măneciu a comunicat reclamantei faptul că pentru terenul din punctul "La Gară" Comisia locală de aplicare a prevederilor legilor fondului funciar a propus reconstituirea dreptului de proprietate pe un alt amplasament, propunere acceptată de parohie, în pct. "Valea Mare", iar din cauza suspendării activităţii comisiei locale, în baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, nu au fost definitivate procedurile de punere în posesie, după începerea activităţii comisia locală urmând a relua procedura de reconstituire în vederea eliberării titlului de proprietate.

Înalta Curte nu poate primi critica recurentei potrivit căreia Hotărârea nr. 8850/2012 a Comisiei Judeţene Prahova (pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor agricole şi a celor forestiere) nu constituie titlu de proprietate şi, prin urmare, atâta vreme cât nu există titlu de proprietate nu se poate aprecia că cererea de retrocedare a B. a rămas fără obiect.

Retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România a fost reglementată prin O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, iar prin H.G. nr. 1164/2002 au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, fiind înfiinţată Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.

În cauză, reconstituirea dreptului de proprietate al reclamantei stabilit prin Hotărârea nr. 8850/2012 a Comisiei Judeţene Prahova a avut ca temei legal prevederile Legii nr. 18/1991 (republicată), Legii nr. 1/2000, Legii nr. 247/2005 şi H.G. nr. 890/2005.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 a fost suspendată activitatea Comisiei locale, împrejurare care a condus atât la lipsa titlului de proprietate pe noul amplasament (propunere acceptată de reclamantă, în punctul "Valea Mare"), dar şi la nedefinitivarea procedurilor de punere în posesie, aspect care a fost adus la cunoştinţă reclamantei de către Comisia Judeţeană Prahova - Primăria Măneciu, în sensul că după începerea activităţii comisia locală urmează să reia procedura de reconstituire în vederea eliberării titlului de proprietate.

Din probele administrate la dosarul cauzei rezultă că reclamanta a acceptat reconstituirea dreptului de proprietate din punctul "La Gară" pe un alt amplasament, respectiv "Valea Mare", fapt stabilit prin Hotărârea nr. 8850/2012 a Comisiei Judeţene Prahova, reclamanta fiind de acord cu această propunere/hotărâre.

Prin adresa nr. x/29.07.2014, Secretariatul Tehnic al Comisiei Speciale de retrocedare a comunicat B. informaţiile transmise de Primăria comunei Măneciu prin adresa nr. x, 4563/15.05.2008. Totodată i s-a cerut solicitantei să comunice dacă îşi menţine cererea de retrocedare nr. x/23.02.2006, depusă pe rolul Comisiei speciale de retrocedare, situaţie în care solicitanta trebuia să transmită un set de înscrisuri, printre care o declaraţie notarială din care să reiasă faptul că pentru terenul situat în satul C., comuna Măneciu, judeţul Prahova, punctul "La gară", nu s-a reconstituit dreptul de proprietate pe alt amplasament/pe vechiul amplasament în favoarea B., în baza legilor fondului funciar.

Ca urmare a adresei nr. x/29.07.2014, emisă de Secretariatul Tehnic al Comisiei Speciale de Retrocedare, B. (prin Arhiepiscopia Bucureştilor) a transmis prin adresa din 20.10.2014 un set de înscrisuri, printre care nu se regăseşte declaraţia notarială pe propria răspundere din care să rezulte că pentru terenul în discuţie nu s-a reconstituit dreptul de proprietate.

Prin răspunsul la întâmpinarea formulată de intimată în faţa instanţei de fond, reclamanta a precizat că există o propunere de reconstituire a dreptului de proprietate, însă aceasta nu este materializată, şi că în egală măsură nu putea să-şi asume o astfel de declaraţie în sensul celor solicitate de către Secretariatul Tehnic al Comisiei Speciale de Retrocedare, B.. A apreciat totodată reclamanta că lipsa acestei declaraţii nu era relevantă astfel încât Comisia de retrocedare să procedeze la respingerea cererii sale de retrocedare ca lipsită de obiect.

Prin H.G. nr. 1164/2002 au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a dispoziţiilor O.U.G. nr. 94/2000, prin intermediul cărora a fost stabilită situaţia imobilelor care fac sau au făcut obiectul restituirii potrivit altor legi cu caracter reparator în sensul că aceste imobile nu intră sub incidenţa O.U.G. nr. 94/2000.

De asemenea, s-a stabilit că prevederile O.U.G. nr. 94/2000 au caracter de complinire în raport cu alte acte normative reparatorii speciale anterioare şi că nu fac obiectul ordonanţei imobilele situate, în prezent sau la data preluării abuzive, în extravilanul localităţilor, întrucât acestea fac obiectul legilor speciale de restituire din domeniul fondului funciar.

Chiar dacă activitatea de emitere a titlului de proprietate este suspendată conform dispoziţiilor Legii nr. 165/2013, această împrejurare nu atrage anularea Hotărârii nr. 8850/2012 Comisiei Judeţene Prahova şi, ca urmare, nu sunt motive de anulare a Deciziei nr. 3385/27.05.2015 emise de pârâtă.

Prin urmare, atâta vreme cât în favoarea reclamantei există o hotărâre de reconstituire a dreptului/titlului de proprietate pentru terenul de 5000 m la punctul "la gară" (Hotărârea nr. 8850/2012), în temeiul unei legi speciale, nu se poate reţine vreun motiv de nelegalitate/netemeinice a hotărârii Comisiei de retrocedare prin care s-a respins cererea ca lipsită de obiect.

Pentru aceste motive, se constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă.

Respinge recursul formulat de reclamanta B. împotriva Sentinţei nr. 7 din 20 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 noiembrie 2018.

GGC - GV