Judicial administrator's liability for failure to convene shareholders' meeting for stock listing compliance in insolvency proceedings.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 1.07.2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. SPRL, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, a solicitat în principal anularea în întregime, a Deciziei nr. 293/04.02.2016 (răspuns la plângerea prealabilă împotriva Deciziei nr. 3201/21.10.2015) şi a Deciziei nr. 3201/21.10.2015, emise de pârâtă, iar în subsidiar, anularea în parte a celor două decizii, în sensul înlocuirii sancţiunii amenzii cu sancţiunea avertismentului; restituirea sumei de 5.000 RON, poprită şi încasată în contul amenzii stabilite prin Decizia nr. 3201/21.10.2015, emisă de pârâtă; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin Decizia civilă nr. 3489 din data de 11 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta A. SPRL în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca nefondată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a declarat recurs reclamanta A. SPRL solicitând, în principal, admiterea recursului şi casarea hotărârii recurate, cu trimitere spre rejudecare, iar, în subsidiar, casarea hotărârii recurate şi rejudecarea cauzei în sensul admiterii acţiunii, astfel cum a fost formulată, precum şi obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se arată că instanţa de judecată a reţinut cauza în pronunţare la data de 11.11.2016, fără să respecte regulile procedurale prescrise prin dispoziţiile art. 244 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.. Astfel, recurenta a invocat nerespectarea de către instanţa de fond a dispoziţiilor expres prevăzute de dispoziţiilor mai sus indicate, în sensul că după declararea închiderii cercetării judecătoreşti, instanţa este obligată a acorda un termen pentru dezbaterea în fond a procesului, punând în vedere părţilor să depună note scrise cu cel puţin 5 zile înainte de termenul acordat.

În susţinerea motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurenta arată că hotărârea instanţei de fond nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, raportat la motivele acţiunii, şi cuprinde, totodată, motive contradictorii şi motive străine de natura cauzei.

Recurenta susţine că din motivarea primei instanţe, care a achiesat întru totul la poziţia procesuală a pârâtei, rezultă că în realitate instanţa nu a cercetat fondul cauzei, golind de conţinut dreptul recurentei-reclamante la un proces echitabil.

De asemenea, recurenta susţine că instanţa de fond a respins acţiunea reclamantei având în vedere dispoziţiile art. 3 pct. 26 din Legea nr. 85/2006, or, aceste dispoziţii nu au aplicare în cauza dedusă judecăţii, fiind străine de natura cauzei.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta susţine că au fost aplicate greşit de instanţa de fond dispoziţiile art. 3 pct. 30 din Legea nr. 85/2006, întrucât deşi este în sarcina administratorilor statutari ori a directorilor societăţii îndeplinirea obligaţiei instituite la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 151/2014, instanţa de fond a apreciat că aceştia nu pot fi traşi la răspundere pentru fapte pe care aveau obligaţia să le îndeplinească exclusiv în acea calitate, nu şi ulterior încetării mandatului lor. Recurenta critică faptul că instanţa de fond nu are în vedere că dispoziţiile art. 3 pct. 30 impun obligaţia predării gestiunii, fiind ignorate prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 85/2006. Astfel, recurenta arată că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 18 alin. (2) coroborate cu dispoziţiile art. 20 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 85/2006.

Recurenta susţine că în prezenta cauză administratorul judiciar nu are calitate procesuală pasivă, nefiind titularul obligaţiei de a suporta consecinţele legale ale nerespectării obligaţiei prevăzută prin dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 151/2014. Astfel, se susţine că instanţa de fond a ignorat prevederile art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001.

Recurenta arată că prima instanţă nu a avut în vedere că reclamanta nu a acţionat cu vinovăţie sub aspectul laturii subiective a contravenţiei prevăzută la art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 151/2014.

De asemenea, susţine că la aplicarea sancţiunii contravenţionale nu s-au avut în vedere dispoziţiile art. 5 alin. (5) din O.G. nr. 2/2001, aceasta fiind total disproporţionată faţă de fapta săvârşită şi gravitatea ei, prejudiciul produs şi împrejurările concrete ale cauzei.

1.4. Apărările intimatei

Prin întâmpinarea depusă la motivele de recurs comunicate, intimata Autoritatea de Supraveghere Financiară a solicitat respingerea recursului şi menţinerea ca legală a hotărârii pronunţate de instanţa de fond.

II. Procedura de soluţionare a recursului

1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

A fost întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., raport cu privire la admisibilitatea în principiu a recursului, care a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 12 iunie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 2 octombrie 2018 a fost fixat termen de judecată a recursului la data de 9 noiembrie 2011.

2. Cu privire la fondul recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate, sentinţa atacată şi dispoziţiile legale incidente cauzei, instanţa de control judiciar va menţine soluţia dată de instanţa de primă jurisdicţie ca fiind legală şi, pe cale de consecinţă, recursul formulat va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Înalta Curte reţine că obiectul demersului judiciar al recurentei îl reprezintă cererea de anulare a Deciziei nr. 293/4.02.2016 emisă de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Prin actul administrativ individual emis, recurenta-reclamantă a fost sancţionată, în calitatea sa de administrator judiciar al societăţii B. SA, pentru neaplicarea prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 151/2014, având în vedere că nu a dispus convocarea şi nu s-a asigurat de desfăşurarea Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor, în termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a Legii nr. 151/2014, în vederea adoptării de către acţionari a unei decizii referitoare la efectuarea de către societate a demersurilor legale necesare în vederea admiterii la tranzacţionare a acţiunilor emise de societate pe o piaţă reglementată sau a tranzacţionării acestora în cadrul unui sistem alternativ de tranzacţionare, cu afectarea directă a intereselor acţionarilor.

Criticile formulate de recurentă împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond, subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., nu pot fi primite de instanţa de control judiciar şi vor fi respinse ca nefondate având în vedere argumentele ce urmează.

Recurenta a invocat nerespectarea de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 244 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., cu referire expresă la faptul că după declararea închiderii cercetării judecătoreşti, instanţa este obligată a acorda un termen pentru dezbaterea în fond a procesului, punând în vedere părţilor să depună note scrise cu cel puţin 5 zile înainte de termenul acordat.

Înalta Curte reţine că instanţa de fond nu a încălcat prevederile art. 244 din C. proc. civ., având în vedere că prin art. XII alin. (1) Legea nr. 2/2013 s-a prevăzut faptul că "Dispoziţiile Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, privind cercetarea procesului şi, după caz, dezbaterea fondului în camera de consiliu se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016", iar, ulterior, prin articolul unic din O.U.G. nr. 62/2015, termenul a fost prorogat până la data de 1 ianuarie 2017.

Ca atare, dispoziţiile invocate de recurentă la data judecării cauzei la instanţa de primă jurisdicţie nu erau aplicabile, iar instanţa de fond nu a încălcat nicio normă juridică care să atragă incidenţa prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. invocat de recurentă, instanţa de control judiciar constată că recurenta a invocat formal acest motiv, întrucât instanţa de fond şi-a argumentat în fapt şi în drept hotărârea pronunţată şi a răspuns la criticile şi apărările formulate de părţi, astfel încât critica, ce vizează acest motiv de casare, va fi respinsă ca nefondată.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că toate criticile formulate cu privire la aplicarea greşită a legii de către instanţa de fond sunt nefondate şi vor fi respinse ca atare.

Astfel, recurenta susţine că au fost aplicate greşit de instanţa de fond dispoziţiile art. 3 pct. 30 din Legea nr. 85/2006, întrucât aceste dispoziţii impun obligaţia predării gestiunii administratorului, fiind ignorate de instanţa de fond prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 85/2006. Se critică aplicarea greşită a prevederilor art. 18 alin. (2) coroborate cu dispoziţiile art. 20 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 85/2006.

Or, instanţa de control judiciar constată că aceste apărări ale recurentei-reclamante au fost invocate la instanţa de fond, acum reluate ca motive de recurs, iar argumentele prezentate de instanţa de fond în considerentele hotărârii pronunţate, vor fi menţinute de această instanţă.

Înalta Curte reţine că în cazul societăţilor aflate în procedura generală a insolvenţei sunt preluate de către administratorul judiciar atribuţiile privind convocarea, prezidarea şi asigurarea secretariatului şedinţelor adunării creditorilor sau ale acţionarilor, asociaţilor ori membrilor debitorului persoană juridică, aşa cum stabilesc dispoziţiile art. 20 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 85/2006.

Astfel, Înalta Curte reţine că în cauza dedusă judecăţii îi revine administratorului judiciar obligaţia de convocare a Adunării Generale a Acţionarilor, conform art. 2 din Legea nr. 151/2014, neputând fi admisă o altă interpretare a dispoziţiilor legale aplicabile.

Având în vedere faptul că mandatul administratorului statutar încetează de la data desemnării administratorului special este evident că nu poate fi atras la răspundere pentru fapte reţinute ulterior încetării mandatului, astfel încât cele reţinute de instanţa de fond sunt în acord cu prevederile legale aplicabile.

Critica recurentei ce vizează lipsa calităţii sale procesuale pasive, întrucât nu este titularul obligaţiei de a suporta consecinţele legale ale nerespectării obligaţiei prevăzute prin dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 151/2014, nu poate fi acceptată de instanţa de control judiciar şi va fi respinsă, de asemenea, ca nefondată, având în vedere dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei şi art. 20 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 85/2006, dispoziţii care fac referire expresă la principalele atribuţii ale administratorului judiciar.

În ceea ce priveşte critica privind faptul că prima instanţă nu a avut în vedere că reclamanta nu a acţionat cu vinovăţie sub aspectul laturii subiective a contravenţiei prevăzută la art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 151/2014, precum şi critica referitoare la faptul că la aplicarea sancţiunii contravenţionale nu s-au avut în vedere dispoziţiile art. 5 alin. (5) din O.G. nr. 2/2001, aceasta fiind total disproporţionată faţă de fapta săvârşită şi gravitatea ei, prejudiciul produs şi împrejurările concrete ale cauzei, Înalta Curte va respinge ca nefondată această critică.

Înalta Curte are în vedere, pe de o parte, faptul că necunoaşterea atribuţiilor ce-i revin recurentei în calitate de administrator judiciar nu o disculpă în niciun mod de la aplicarea sancţiunilor prevăzute de lege, iar, pe de altă parte, la stabilirea sancţiunii contravenţionale aplicate autoritatea de control a avut în vedere toate circumstanţele de fapt şi de drept incidente şi a aplicat amenda minimă prevăzută de lege pentru această contravenţie.

La aplicarea sancţiunii s-a avut în vedere prejudiciul concret rezultat ce a constat în privarea acţionarilor de la dreptul de a-şi exprima opţiunea pentru efectuarea de către societate a demersurilor legale necesare în vederea admiterii la tranzacţionare a acţiunilor emise de societate pe o piaţă reglementată sau a tranzacţionării acestora în cadrul unui sistem alternativ de tranzacţionare, în termenul stabilit de lege.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte reţine că a fost apreciat corectă răspunderea recurentei proporţional cu întinderea pagubei şi gradul de vinovăţie, respectiv culpă prin omisiune, fiind astfel corect individualizată fapta săvârşită.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. SPRL împotriva Deciziei civile nr. 3489 din data de 11 noiembrie 2016 pronunţată de Curte de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 noiembrie 2018.

GGC - GV