Incompatibility of mayoral office with sole proprietor status and corporate administration under Law 161/2003

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 18.04.2016, reclamantul A. a solicitat a se constata că nu este în stare de incompatibilitate şi să se dispună anularea în întregime a raportului de evaluare.

Prin Raportul de evaluare nr. x din 29.03.2016 întocmit de inspectorul de integritate din cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate, în temeiul prevederilor art. 8, art. 9, art. 10 lit. b), e) şi f) şi Secţiunea a 3-a din Capitolul I al Titlului II din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, s-a dispus: Comunicarea Raportului de evaluare persoanei evaluate; Comunicarea Raportului de evaluare Instituţiei Prefectului Judeţului Bihor, pentru informare şi luarea măsurilor legale ce se impun, după rămânerea definitivă a acestuia; sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta cu privire la existenţa unor indicii referitoare la săvârşirea de către A., primar al Comunei Mădăraş, judeţul Bihor, pentru mandatele 2008 - 2012 şi 2012 - 2016, a infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută de dispoziţiile art. 326 din Legea nr. 286/2009 privind C. pen.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin Sentinţa nr. 179/CA/2016-PI din 19 septembrie 2016 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins acţiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâtei Agenţia Naţională de Integritate, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva Sentinţei nr. 179/CA/2016-PI din 19 septembrie 2016 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în condiţiile art. 483 C. proc. civ. reclamantul A. a declarat recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul reclamant susţine că prima instanţă a aplicat formal dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003.

Astfel, recurentul reclamant arată că la momentul adoptării Legii nr. 161/2003, cadrul normativ privind autorizarea desfăşurării de către persoanele fizice a unor activităţi economice era reprezentat de Legea nr. 507/2002, substituită ulterior prin Legea nr. 300/2004, însă, esenţial este faptul că niciuna din aceste legi nu reglementau posibilitatea înfiinţării de întreprinderi individuale.

Prin urmare, la data adoptării Legii nr. 161/2003, singura ipoteză în care persoana fizică avea calitatea de comerciant, este cea vizată de Codul comercial, în acord cu care, este comerciant acela care face fapte de comerţ, având comerţul ca o profesie obişnuită.

Or, activitatea agricolă, desfăşurată de recurentul reclamant în calitate de persoană fizică autorizată, nu se circumscrie faptelor de comerţ, fiind expres exclusă din câmpul de aplicare al C. com.

Deşi dispoziţiile art. 23 din O.U.G. nr. 44/2008 prevăd că întreprinzătorul persoană fizică este comerciant de la data înregistrării în registrul comerţului, recurentul reclamant arată că actul normativ anterior citat este ulterior Legii nr. 161/2003.

Totodată, recurentul reclamant arată că în acest sens trebuie luată în considerare şi interpretarea dată de legiuitor, făcând trimitere la punctul de vedere nr. x/2010, emis de Comisia Juridică, de Disciplină şi Imunităţi a Camerei Deputaţilor, în cuprinsul căruia se arată că nu există incompatibilitate între calitatea de deputat sau senator şi cea de comerciant persoană fizică, art. 82 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 161/2003 fiind identic cu art. 87 alin. (1) lit. g), aplicabil primarilor.

În ceea ce priveşte cea de a doua situaţie pentru care s-a reţinut incompatibilitatea, recurentul reclamant arată că societatea I. SA nu este o societate de tip privat ci una constituită în scopul satisfacerii unor nevoi publice. Ocuparea de către recurent a funcţiei de administrator la această societate nu a urmărit un interes personal ci unul public, subliniind recurentul reclamant că nu a fost remunerat pentru exercitarea atribuţiilor de membru în consiliul de administraţie al societăţii şi, totodată, că societatea nu a desfăşurat nicio activitate.

Faţă de aceste considerente, recurentul reclamant solicită casarea hotărârii instanţei fondului, rejudecarea cauzei şi admiterea acţiunii sale, aşa cum a fost formulată.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a cadrului normativ aplicabil şi a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente.

Prin raportul de evaluare contestat în cauza de faţă, intimata a reţinut în sarcina recurentului reclamant existenţa stării de incompatibilitate prevăzută de dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) şi g) din Legea nr. 161/2003, în raport de faptul că recurentul reclamant a deţinut concomitent funcţia de primar al comunei Mădăraş precum şi calitatea de comerciant persoană fizică şi aceea de administrator al unei societăţi comerciale.

În concret, se arată în cuprinsul raportului de evaluare că recurentul-reclamant a deţinut mandatul de primar în perioada 2008 - 2012, iar începând cu data de 23.06.2012 a fost din nou învestit în mandatul 2012 - 2016, de primar al comunei Mădăraş, judeţul Bihor.

Începând cu data de 01.01.2011, recurentul reclamant deţine funcţia de administrator la SC I. SA (conform Hotărârii nr. 2 a Adunării Generale a Acţionarilor SC I. SA Oradea, Rezoluţiei nr. x din 12.01.2011 şi adresei nr. x din 21.09.2015 emise de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bihor).

De asemenea, recurentul reclamant a deţinut, în perioada 28.02.2008 - 03.04.2013, calitatea de titular întreprindere individuală "A. Întreprindere Individuală", având ca domeniu principal de activitate "Creşterea bovinelor de lapte", activităţi secundare "Cultivarea cerealelor, legumelor."

Recurentul reclamant a formulat contestaţie împotriva raportului de evaluare, acţiunea sa fiind respinsă de prima instanţă, cu motivarea precizată în considerentele sentinţei.

Raportat la starea de fapt dovedită în cauză precum şi la normele de drept material incidente în speţă, Înalta Curte constată nefondate criticile recurentului la adresa soluţiei instanţei de fond.

Conform art. 87 alin. (1) lit. d).) din Legea nr. 161/2003 cu modificările şi completările ulterioare:

"(1) Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu: (...) d) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional sau local, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice ".

Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu calitatea de comerciant persoană fizică, prevede art. 87 lit. g) din Legea nr. 161/2003.

Potrivit dispoziţiilor art. 23 din O.U.G. nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familial, întreprinzătorul persoană fizică titular al întreprinderii individuale este comerciant persoană fizică de la data înregistrării sale în registrul comerţului.

Criticând concluziile raportului de evaluare, recurentul reclamant a reiterat în prezenta cale de atac faptul că nici intimata şi nici instanţa fondului nu au analizat dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 în contextul în care acestea au fost edictate şi al legislaţiei în vigoare la acel moment, cadrul normativ de la acea dată excluzând activităţile agricole din sfera faptelor de comerţ.

Fără a contesta cele afirmate de recurentul reclamant în legătură cu calificarea dată de prevederile C. com. asupra activităţilor agricole desfăşurate de o persoană fizică, Înalta Curte subliniază că starea de incompatibilitate reţinută prin raportul de evaluare a avut în vedere contextul legal generat prin adoptarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 44/2008, act normativ care, aşa cum s-a arătat mai sus, defineşte expres întreprinzătorul individual ca fiind comerciant de la data înregistrării întreprinderii în registrul comerţului, indiferent de natura activităţilor desfăşurate de persoana fizică autorizată.

Faptul că, la data adoptării Legii nr. 161/2003 activitatea agricolă desfăşurată de întreprinzătorul individual nu era considerată activitate comercială nu are nicio relevanţă pe marginea aprecierii legalităţii raportului de evaluare contestat în cauza de faţă, fiind în afara oricărei discuţii faptul că, odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 44/2008 întreprinzătorul persoană fizică titular al întreprinderii individuale devine comerciant persoană fizică, de la data înregistrării sale în registrul comerţului.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată că punctul de vedere exprimat în adresa nr. x/2010, emisă de Comisia Juridică, de Disciplină şi Imunităţi a Camerei Deputaţilor, nu are valoarea unui act prin care se dă o interpretare oficială prevederilor art. 87 lit. g) din Legea nr. 161/2003.

Potrivit dispoziţiilor art. 69 din Legea nr. 24/2000, intervenţiile legislative pentru clarificarea sensului unor norme legale se realizează printr-un act normativ interpretativ de acelaşi nivel cu actul vizat, prin dispoziţii interpretative cuprinse într-un nou act normativ sau prin modificarea dispoziţiei al cărui sens trebuie clarificat.

Or, este evident faptul că interpretarea legală a dispoziţiilor cuprinse într-o lege nu poate opera printr-o adresă emisă de Comisia Juridică, de Disciplină şi Imunităţi a Camerei Deputaţilor ci numai prin lege.

În concluzie, incidenţa dispoziţiilor art. 87 lit. g) din Legea nr. 161/2003 asupra persoanelor fizice titulare ale întreprinderii individuale este neechivocă, astfel că starea de incompatibilitate constatată de intimata pârâtă sub acest aspect este corect reţinută în sarcina recurentului reclamant.

Nefondate sunt criticile recurentului reclamant şi în privinţa celei de a doua teze a raportului de evaluare, raport apreciat ca fiind legal de către judecătorul fondului şi în această privinţă.

Sub acest aspect, recurentul-reclamant susţine că societatea al cărei administrator a fost nu a fost una de tip privat, constituită în scopul obţinerii de profit, ci a fost înfiinţată pentru satisfacerea unui interes public, respectiv pentru introducerea alimentării cu gaz în toate localităţile din judeţul Bihor. Prin urmare, ocuparea, de către recurent, a funcţiei de administrator nu a urmărit un interes personal ci unul public, al comunei pe care o reprezenta în această societate, care, de altfel, nici nu a desfăşurat activitatea preconizată.

Contrar celor afirmate de recurentul-reclamant şi în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că şi sub acest aspect raportul de evaluare este legal întocmit.

În acest sens, trebuie subliniat faptul că dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 nu fac nicio distincţie de genul celor avansate de către recurentul-reclamant, astfel că însuşirea lor nu ar reprezenta altceva decât o adăugare la lege.

De aceea, faptul că societatea SC I. SA a fost înfiinţată în scopul introducerii reţelei de alimentare cu gaz a tuturor localităţilor din judeţul Bihor nu este relevantă, din perspectiva dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, cât timp această entitate a fost înfiinţată în condiţiile Legii nr. 31/1990.

Faptul că această societate nu şi-a atins obiectul propus nu înlătură starea de incompatibilitate menţionată în raportul de evaluare, singurul aspect relevant sub acest aspect fiind acela că recurentul-reclamant a exercitat efectiv funcţia de administrator, condiţie necesară dar şi suficientă pentru stabilirea incidenţei dispoziţiilor citate anterior din Legea nr. 161/2003.

În ceea ce priveşte interpretarea dată de Înalta Curte în cuprinsul Deciziei nr. 163/2015, instanţa de control judiciar constată că situaţia de fapt incidentă în speţa respectivă nu este identică celei din cauza de faţă, starea de incompatibilitate fiind reţinută în raport de prevederile art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată nefondat recursul civil de faţă, urmând a-l respinge în consecinţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva Sentinţei nr. 179/CA/2016-PI din 19 septembrie 2016 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 martie 2019.

GGC - ED