Administrative appeal against funding eligibility reclassification as large enterprise dismissed as unfounded; lower court annulment of administrative acts upheld

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2016, reclamanta societatea A. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Competitivitate - Autoritatea de Management pentru POSCCE anularea Deciziei nr. x din 14.07.2016 emisă de Ministerului Fondurilor Europene, Direcţia Generală Programe Competitivitate, Autoritatea de Management POSCCE dată în soluţionarea contestaţiei formulată de reclamantă cu consecinţa anulării procesului-verbal nr. x din 30.03.2016 de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare privind proiectul "Creşterea competitivităţii societăţii A. SRL prin dezvoltarea activităţii de producţie", cod SMIS 43673, privind contractul de finanţare nr. x din 29.10.2013, înregistrat sub nr. x, suspendarea executării procesului-verbal, până la soluţionarea definitivă a cauzei.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin Sentinţa nr. 281 din 28 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a admis acţiunea în contencios administrativ - fiscal formulată de reclamanta societatea A. SRL în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Competitivitate - Autoritatea de management pentru POSCCE reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, şi în consecinţă s-a anulat Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. x din 14.07.2016, precum şi Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 30.03.2016 emise de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Competitivitate - Autoritatea de management pentru POSCCE.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva Sentinţei nr. 281 din 28 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, în condiţiile art. 483 C. proc. civ. pârâtul Ministerul Finanţelor Publice în numele şi pentru Ministerul Dezvoltării Regionale Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene a declarat recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea opţiunii sale procesuale pârâtul a susţinut următoarele:

Hotărârea instanţei de fond este dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, instanţa de fond apreciind eronat că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 44 alin. (4) din Legea nr. 364/2004 pentru a fi considerate legate societatea A. SRL şi societatea B. SA.

Din analiza documentaţiei depuse la dosarul cauzei rezultă că la data semnării contractului de finanţare, beneficiarul societatea A. SRL prin calitatea ei de întreprindere legată cu societatea B. SA, care la rândul ei era legată de societatea G. SA, H. SA, societatea C. SA şi societatea D. SRL, intra în categoria întreprinderilor mari şi nu a IMM-urilor cum s-a declarat.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, doamna E. împreună cu membrii familiei sale deţin majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau asociaţilor societăţii B. SA (80%), astfel că sunt incidente dispoziţiile art. 44 alin. (4), alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 346/2004.

Se consideră că aspectele învederate de instanţa de fond din cuprinsul hotărârii pronunţate de C.J.U.E. în cauza C-110/2013, în data de 27.02.2014, sunt în sensul afirmaţiilor recurentei şi sunt de natură a susţine legalitatea actelor administrative atacate, nefiind în consecinţă apte de a fundamenta concluzia instanţei de fond.

Se mai susţine că instanţa de fond a analizat balanţele aferente clienţilor şi furnizorilor doar pentru anul 2012, deşi în actele administrative contestate s-a avut în vedere, sub aspect economic, şi anul 2011, astfel că este eronată concluzia că relaţiile economice dintre cele două societăţi este doar o împrejurare.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare reclamanta intimată societatea A. SRL a solicitat respingerea recursului pârâtului ca nefondat, apreciind că hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală, întrucât eligibilitatea reclamantei la data încheierii contractului de finanţare a fost legală, în acord cu cerinţele exprese ale legislaţiei interne care transpun recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microintreprinderilor, întreprinderilor mici şi mijlocii.

II. Soluţia instanţei de recurs

2.1. Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a cadrului normativ aplicabil şi a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de anularea Deciziei nr. x din 14.07.2016 de soluţionare a contestaţiei administrative şi a titlului de creanţă, respectiv a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 30.03.3016, ambele emise de pârâta intimată.

Prin aceste acte administrative s-a constatat că la data semnării contractului de finanţare nr. x din 29.10.2013 se modifică încadrarea beneficiarului, declarată la data depunerii cererii de finanţare, respectiv de întreprindere mijlocie, în calitatea de întreprindere mare, întrucât doamna E. deţine calitatea de administrator în cadrul societăţii A. SRL şi societăţii B. SA şi drept urmare, beneficiarul finanţării, societatea A. SRL, se află în calitatea de întreprindere legată cu societatea B. SA, în conformitate cu art. 44 alin. (4) din Legea nr. 346/2004. De asemenea, s-a constatat că acţionarii societăţii B. SA în care doamna E. deţine 3,999864% din acţiuni sunt alţi membrii ai familiei, persoane fizice, iar acţionarul majoritar al H. SRL este tot un membru al F., deci grupul de persoane fizice deţine controlul societăţii B. SRL, iar această societate la rândul ei, este considerată întreprindere mare, fiind legată cu societatea G. SA, H. SA, societatea C. SA, societatea D. SRL şi societatea A. SRL.

În consecinţă, s-a stabilit în sarcina reclamantei o creanţă bugetară în cuantum de 925.290,84 RON, reprezentând suma încasată pe nedrept de către aceasta în cadrul contractului de finanţare nr. x

Soluţia primei instanţe, de admitere a acţiunii reclamantei şi de anulare a acestor acte administrative, este legală, fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile, fiind amplu şi coerent motivată, considerentele expuse fiind de natură a susţine dispozitivul hotărârii.

Criticile intimatei pârâte referitoare la interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 44 alin. (4) din Legea nr. 346/2004 de către instanţa de fond, întrucât starea de fapt reţinută s-ar încadra în dispoziţiile acestei norme prin raportare la alin. (1) lit. a) - d), sunt neîntemeiate.

Este de menţionat cu titlu prealabil analizei ce va urma că, prin actele administrativ contestate instituţia pârâtă a făcut o încadrare juridică generală a stării de fapt reţinute, prin trimitere la dispoziţiile art. 44 alin. (4) din Legea nr. 346/2004, în condiţiile în care această normă nu poate fi interpretată singular, ci prin raportare la normele complementare de la alin. (1) lit. a) - d), astfel că, argumentele instanţei de fond sunt structurate prin corespondenţă cu fiecare situaţie legală în parte, iar reevaluarea interpretării acestor norme, efectuată de instanţa de control judiciar, va respecta aceleaşi coordonate.

În temeiul acestor norme, pentru a fi considerată legată o întreprindere mijlocie cu altă întreprindere, iar prin cumulul parametrilor economici relevanţi al celor două să îndeplinească caracteristicile unei întreprinderi mari, trebuie să fie îndeplinite două condiţii în mod cumulativ în fiecare din cele patru ipoteze legale.

Astfel, între aceste întreprinderi trebuie să existe oricare dintre raporturile descrise la art. 44 alin. (1) lit. a) - d), exercitate prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acţionează de comun acord şi cele două întreprinderi să-şi desfăşoare activitatea sau o parte din activitate pe aceeaşi piaţă relevantă ori pe pieţe adiacente.

Referitor la ipoteza prevăzută de art. 44 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 346/2004 este de menţionat că numita E., care este asociat unic şi administrator al societăţii A. SRL, deţine la societatea B. SA o cotă de 3,999864% din acţiuni, astfel că nu este îndeplinită condiţia ca, prin intermediul ei, societatea reclamantă să deţină majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau ale asociaţilor la societatea B. SA.

Dispoziţia legală menţionată este clară, neprezentând relevanţă că rude ale reclamantei deţin personal sau prin intermediul unor societăţi pe care le controlează majoritatea acţiunilor la societatea B. SA, pentru că nu poate fi validată afirmaţia că societatea reclamantă, care are ca asociat unic pe numita E., ar acţiona prin intermediul altor persoane care nu au părţi sociale din capitalul social al acesteia.

În virtutea acestei participaţii la societatea B. SA a numitei E., chiar dacă aceasta deţine calitatea de membru în consiliul de administraţie al acestei persoane juridice, societatea reclamantă nu are dreptul, prin intermediul ei, de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor consiliului de administraţie, de conducere ori de supraveghere a societăţii B. SA, astfel că nu este îndeplinită nici condiţia legală prevăzută la art. 44 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 346/2004.

Alegerea şi revocarea membrii consiliului de administraţie, respectiv ai consiliului de supraveghere, şi cenzorii este de competenţa exclusivă a adunării generale, conform art. 111 alin. (2) lit. b) din Legea societăţilor nr. 31/1990, astfel că puterea de decizie a reclamantei, urmare a drepturilor de vot ale asociatului său unic decurgând din participaţiile sale, este minoritară în cadrul acestui for statutar.

Ipoteza art. 44 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 346/2004 ar fi îndeplinită dacă doamna E., în calitate de asociat unic şi administrator al societăţii A. SRL, ar avea dreptul de a exercita o influenţă dominantă asupra societăţii B. SA, în temeiul unui contract încheiat cu această întreprindere sau al unei clauze din statutul acesteia.

Or, aşa cum în mod just a reţinut instanţa de fond, prin actele administrativ contestate nu s-a reţinut şi dovedit existenţa unui contract sau a unei clauze în statutul societăţii B. SA prin care să fi fost convenit dreptul doamnei E. de a exercita personal sau de comun acord cu rudele sale, o influenţă dominantă în ce priveşte funcţionarea şi activitatea acestei societăţi.

Împrejurarea că reclamanta are calitatea de membru în consiliul de administraţie al societăţii B. SA, în condiţiile în care împreună cu rudele sale nu deţine decât 40% din acţiunile acestei societăţi, restul de acţiuni fiind deţinute de alte persoane juridice, nu fundamentează concluzia existenţei unei influenţe dominante asupra acestei societăţi, cum încearcă a acredita recurenta pârâtă, această conduită generală trebuind a fi permisă printr-un contract sau clauză specială din statut, iar nu să rezulte din situaţia părţilor sociale deţinute în cadrul acesteia.

Ultima situaţie reglementată de legiuitor la art. 44 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 346/2004 priveşte cazul în care o întreprindere, prin intermediul unei persoane fizice, este acţionară sau asociată a celeilalte întreprinderi şi deţine singură, în baza unui acord cu alţi acţionari ori asociaţi ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau asociaţilor întreprinderii respective.

În această caz, este real că numita E. deţine împreună cu rudele sale 40% din acţiunile societăţii B. SA, iar 44,50% sunt deţinute de H. SA, al cărui acţionar majoritar este tot un membru al F., însă în pofida acestor participaţii, nu se poate susţine că societatea reclamantă prin asociatul său unic deţine singură majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau asociaţilor.

Această poziţie dominantă în adunarea generală trebuie să rezulte dintr-un acord expres sau tacit între acţionari, dar a cărui existenţă să fie neîndoielnică, înţelegere care însă nu poate fi prezumată în baza relaţiilor de rudenie existente între acţionari. Or, autoritatea de management nu a făcut dovada existenţei unui acord între asociatul unic al societăţii reclamante şi celelalte rude ale sale privind crearea în favoarea sa a unei majorităţi în adunarea generală a acţionarilor.

Contrar susţinerilor recurentului, jurisprudenţa unională invocată de instanţa de fond este de natură a consolida argumentaţia expusă în precedent, statuându-se că se consideră că acţionează în mod concertat persoanele fizice care se coordonează pentru a exercita asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor în cauză o influenţă care exclude ca întreprinderile respective să poată fi considerate ca fiind independente una de cealaltă din punct de vedere economic. Or, aşa cum s-a arătat, autoritatea de management nu a făcut dovada coordonării între numita E. şi membrii familiei sale în scopul influenţării deciziilor comerciale de natură a justifica concluzia că din punct de vedere economic cele două societăţi analizate şi-au pierdut autonomia.

Astfel, se poate concluziona, în acord cu judecătorul fondului că, în cauză nu sunt îndeplinite nici una dintre condiţiile prevăzute de art. 44 alin. (1) din Legea nr. 346/2004, astfel că în mod greşit a fost considerată reclamanta ca întreprindere legată în raport de societatea B. SA, prin intermediul asociatului său unic.

Suplimentar faţă de cele arătate în precedent, chiar în condiţiile în care instanţa de fond a considerat că analiza celei de a doua condiţii prevăzute de art. 44 alin. (4) din Legea nr. 346/2004 nu mai este necesară, respectiv ca cele două întreprinderi să-şi desfăşoare activitatea sau o parte din activitate pe aceeaşi piaţă relevantă ori pe pieţe adiacente, este de menţionat că o astfel de analiză a autorităţii de management prin actele administrative contestate lipseşte, astfel că nici ce-a de a doua condiţie pentru calificarea ca legate a raporturilor dintre cele două societăţi nu este îndeplinită.

Prin urmare, este legală concluzia instanţei de fond în sensul că reclamanta la data contractului de finanţare îndeplinea condiţia de eligibilitate de întreprindere mijlocie şi autonomă, prin prisma reglementărilor legislative interne şi comunitare aplicabile.

În raport de aceste argumente, reţine instanţa de control judiciar că actele administrative contestate în prezenta cauză sunt nelegale, astfel că hotărârea instanţei de fond care le-a invalidat este pronunţată cu aplicarea şi interpretarea corectă a normelor de drept material.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte, în raport de prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., va respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice în numele şi pentru Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta Ministerul Finanţelor Publice în numele şi pentru Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene împotriva Sentinţei nr. 281 din 28 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2019.

GGC - ED