Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 6704/2004 AI generated

Sentencing proportionality for influence peddling: statutory minimum penalty sufficient to meet coercive and preventive objectives

Case Number Decizia nr. 6704/2004
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Appeal and Justice dismissed both appeals, upholding the lower courts' decision to sentence the defendant to two years' imprisonment for the crime of influence peddling, suspended under supervision for five years. The dispute centered on the prosecution's request to increase the penalty to match the suspension period and the defendant's request for mitigating circumstances and conditional suspension, stemming from the defendant's alleged attempt to obtain examination subjects for a private individual's son in exchange for 1,000 Euro, which was detected through a police sting operation. Relying on Article 72 of the Penal Code, the court determined that the original sentence, set at the statutory minimum, was proportionate given the defendant's lack of prior record and educational background, thereby rejecting claims that the sanction failed to serve its coercive and preventive purposes, and further ordered the defendant to pay 1,200,000 lei in judicial costs.

Legislator headnote

AI generated

art. 257 alin. (1) C. pen, art. 861 C. pen, art. 3858 pct. 14 C. proc. pen, art. 74 C. pen, art. 72 C. pen, art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen; Sentencing proportionality for influence peddling: statutory minimum penalty sufficient to meet coercive and preventive objectives: The dispute centered on the prosecution's request to increase the penalty to match the suspension period and the defendant's request for mitigating circumstances and conditional suspension, stemming from the defendant's alleged attempt to obtain examination subjects for a private individual's son in exchange for 1,000 Euro, which was detected through a police sting operation. Relying on Article 72 of the Penal Code, the court determined that the original sentence, set at the statutory minimum, was proportionate given the defendant's lack of prior record and educational background, thereby rejecting claims that the sanction failed to serve its coercive and preventive purposes, and further ordered the defendant to pay 1,200,000 lei in judicial costs.

Keywords

AI generated
proportionality of sentencing minimum sentence suspended sentence crime against individuals judicial law peddling

Cited Legislation

AI generated
art. 257 alin. (1) C. pen
la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen.
art. 861 C. pen
În baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani plus pedeapsa aplicată, respectiv 5 ani.
art. 3858 pct. 14 C. proc. pen
Prin recursul parchetului se critică hotărârile pronunțate pentru netemeinicie, în baza art. 3858 pct. 14 C. proc. pen., solicitându-se majorarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului până la limita care să permită menținerea modalității de executare stabilită de prima instanță.
art. 74 C. pen
Inculpatul a criticat aceeași decizie tot pentru netemeinicie, invederându-se că se impunea reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen.
art. 72 C. pen
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen
Provision cited as the legal basis for dismissing the appeals as unfounded.
art. 192 alin. (2) C. proc. pen
Provision cited as the basis for obliging the recorrent defendant to pay judicial costs to the state.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Provision cited as the legal basis for dismissing the appeals as unfounded.

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Provision cited as the basis for obliging the recorrent defendant to pay judicial costs to the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 219 din 2 iunie 2004 a Tribunalului Vrance a fost condamnat inculpatul V.D.L. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen.

În baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani plus pedeapsa aplicată, respectiv 5 ani.

Totodată, inculpatul a fost obligat să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 lit. a) și b) C. pen., stabilindu-se organ de supraveghere S.R.S. de pe lângă Tribunalul Vrancea și Poliția municipiului Focșani.

A fost dedusă durata arestării preventive de la 16 aprilie 2004 până la 2 iunie 2004, dispunându-se punerea în libertate de îndată a inculpatului.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:

Inculpatul s-a cunoscut întâmplător cu G.V. la începutul lunii aprilie 2004, cu ocazia unei curse efectuate în municipiul Focșani (G.V. este taximetrist, iar inculpatul a apelat la serviciile acestuia). Cu ocazia discuțiilor pe timpul cursei, inculpatul a aflat că G.V. are un fiu care s-a înscris la A.N.I. pentru susținerea examenului din sesiunea iulie 2004.

În acest context, inculpatul a afirmat că are cunoștințe în rândul corpului profesoral al acestei instituții de învățământ, că este absolvent al facultății de drept și că poate contacta un anumit profesor în vederea obținerii subiectelor de la examen contra unei sume de bani. Ulterior, cei doi au avut convorbiri telefonice, s-au întâlnit și au convenit să-i dea inculpatului suma de 1.000 Euro în scopul pretins.

Întrucât G.V. nu a avut încredere în inculpat, a anunțat organele de urmărire penală, organizându-se prinderea în flagrant.

Conform înțelegerii, inculpatul a fost contactat telefonic, s-au stabilit ora și locul întâlnirii. Pentru a-i întări convingerea lui G.V., inculpatul a și scris o chitanță din care reiese că a primit 1000 Euro „pentru rezolvarea problemei de admitere la S.R.I. a copilului G.F.”.

După primirea sumei de bani, inculpatul a fost reținut de echipa operativă constituită cu ocazia organizării flagrantului, găsindu-se asupra sa suma de 1000 Euro.

Situația de fapt expusă a fost stabilită pe baza procesului verbal de consemnare a denunțului oral, procesului verbal de organizare a prinderii în flagrant, declarațiilor date de G.V., B.M. și I.D., probe coroborate cu declarațiile inculpatului.

Curtea de Apel Galați, prin decizia penală nr. 461/ A din 31 august 2004, a respins apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea și inculpat, ca nefondate.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați și inculpatul V.D.L.

Prin recursul parchetului se critică hotărârile pronunțate pentru netemeinicie, în baza art. 3858 pct. 14 C. proc. pen., solicitându-se majorarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului până la limita care să permită menținerea modalității de executare stabilită de prima instanță.

Inculpatul a criticat aceeași decizie tot pentru netemeinicie, invederându-se că se impunea reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen. și suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Recursurile nu sunt fondate.

Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana făptuitorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Aceste criterii de individualizare au fost analizate de instanța de fond și verificate de instanța de control judiciar, pedeapsa aplicată, în cuantumul stabilit și în modalitatea aleasă fiind bine proporționalizată.

Este adevărat că infracțiunea comisă prezintă un pericol generic ridicat, însă pentru o justă dozare a sancțiunii trebuie să se țină seama de totalitatea criteriilor de individualizare.

Or, datele ce caracterizează persoana făptuitorului (lipsa antecedentelor penale, absolvent al unei facultăți, poziția adoptată pe parcursul urmăririi penale și cercetării judecătorești) coroborate cu modalitatea în care infracțiunea a fost comisă și cu urmările produse, conduc la concluzia că sancțiunea de 2 ani închisoare (minimul prevăzut de textul sancționator) cu suspendarea executării pedepsei du supraveghere este de natură să asigure atât realizarea scopului coercitiv cât și preventiv educativ al pedepsei, motiv pentru care recursurile declarate vor fi respinse în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Conform art. 192 alin. (2) din același cod, inculpatul recurent va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați și inculpatul V.D.L. împotriva deciziei penale nr. 461/ A din 31 august 2004 a Curții de Apel Galați.

Obligă pe recurentul inculpat V.D.L. să plătească statului suma de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 13 decembrie 2004.