Agricultural lease termination: Sufficiency of signed handover protocol to prove delivery of land under Civil Code Arts. 1787 and 1796

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată iniţial la Judecătoria sectorului 1 Bucureşti şi ulterior pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Domeniilor Statului, rezilierea contractului de arenda încheiat la data de 08.06.2015 şi obligarea pârâtei la despăgubiri civile, respectiv restituirea sumei de 1514 RON (arenda + garanţia de investiţie 137 RON), a cheltuielilor cu deplasarea din judeţul Olt la sediul ADS 1200 RON (6 drumuri), daune interese în cuantum de 3.202 RON reprezentând profitul net sub media pieţei/hectar 2.3 tone (1,2 tone cheltuieli de exploatare la hectar 5,74 ha = 13202 Kg grâu, media pieţei la grâul recoltat fiind de 5 tone per ha.)

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 1614 din 17 mai 2016, a admis, în parte, cererea formulată de reclamantă, a dispus rezilierea Contractului de arendă nr. x din 08.06.2015, obligând pârâta să plătească reclamantei suma de 1.514 RON, cu titlu de despăgubiri (arenda şi garanţia de investiţie).

Prin aceeaşi sentinţă, a respins celelalte pretenţii, ca neîntemeiate, şi a obligat pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 201 4 RON.

3. Recursurile exercitate în cauză

3.1. Recursul formulat de reclamanta SC A. SRL.

Motivele de nelegalitate invocate pot fi încadrate la cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă susţine că, în mod greşit prima instanţă a admis numai în parte cererea de despăgubiri ce a format obiectul celui de-al doilea capăt al acţiunii, respingându-se acordarea de daune interese ce constau în subvenţia pe care ar fi trebuit să o obţină pentru terenul arendat şi profitul pe care l-ar fi putut obţine în cuantum total de 13.202 RON.

Subvenţia, consideră recurenta-reclamantă, urma să fie încasat în contul IBAN al societăţii, deschis la B., aceasta fiind o condiţie cerută micilor fermieri.

În raportul agricol pentru anul 2016, se arată că suprafaţa deţinută a fost admisă la decontarea subvenţiei, astfel că, în momentul soluţionării cauzei de către Curtea de apel, societatea îndeplinea toate condiţiile pentru încasarea subvenţiei.

Pentru acordarea subvenţiei s-a luat în considerare cea mai mică subvenţie acordată de APIA tinerilor fermieri, 230 euro/ha de grâu, cultura fiind cea mai slab subvenţionată, aceasta însemnând un total de 230 euro x 5,74 ha = 1.320,2 euro calculat la cursul BNR din data respectivă.

3.2. Recursul formulat de pârâta Agenţia Domeniilor Statului

Motivele de recurs sunt întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă consideră că prima instanţă s-a referit exclusiv la probele care susţin pretenţiile părţii adverse, a ignorat cu desăvârşire pe cele invocate de pârâtă, care dovedesc contrariul, respectiv îndeplinirea obligaţiei de predare a terenului arendat, astfel că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază şi, în plus, s-a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor legale incidente.

Recurenta-pârâtă arată că obiectul contractului de arendă nr. x/2015 l-a constituit transmiterea, conform principiului "văzut, plăcut, luat" a dreptului şi a obligaţiei de exploatare a terenului, reclamantul nu a avut observaţii, caz în care şi-a asumat toate consecinţele semnării contractului.

Scrisoarea de intenţie a arendaşului nu a fost analizată de prima instanţă, făcându-se referire la contractul de locaţie şi nu de arendă.

Deşi arendarea este o varietate a contractului de locaţiune, totuşi art. 1836 şi urm. din C. civ. prevăd dispoziţii speciale în materie.

Instanţa de fond a reţinut în mod greşit că nu s-a predat efectiv terenul, deşi procesul-verbal de predare-primire din data de 18.06.2015, dovedeşte contrariul.

Recurenta-pârâtă critică şi motivarea sentinţei faţă de faptul că, în mod greşit, se reţine ca pertinente susţinerile reclamantei, în sensul în care ar fi încercat să identifice şi să intre efectiv în posesia terenului, solicitând să i se comunice concret elementele necesare identificării terenului.

În acest sens, scrisoarea de intenţie cuprinde menţiuni referitoare la vizita în teren, fără să existe nicio obiecţiune cu privire la identificarea terenului, caz în care, în mod greşit, instanţa de fond a dispus rezilierea contractului de arendă.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Analiza motivelor de casare.

Din actele dosarului rezultă că între părţi, s-a încheiat contractul de arendă nr. x din 8.06.2015, având ca obiect transmiterea, conform principiului plăcut, văzut, luat, a dreptului şi a obligaţiei de exploatare a terenului cu destinaţie agricolă în suprafaţă de 5,74 ha, categoria de folosinţă, arabil, aflat în perimetrul localităţii Seaca, judeţul Teleorman.

La capitolul II pct. 2.2. din contract, s-a prevăzut că terenul va fi predat arendaşului în baza unui proces-verbal de predare-primire, întrucât între reprezentantul agenţiei şi arendaş, în termen de 15 zile de la data semnării contractului.

În data de 18.06.2015, s-a încheiat între părţi procesul-verbal de predare-primire a terenului, unde se arată că situaţia pe tarlale şi parcele a suprafeţei efectiv predate este prezentată în Anexele 1-5 din procedură, care sunt părţi integrante ale procesului-verbal.

Recurenta-reclamantă a semnat, într-adevăr, fără obiecţiuni procesul-verbal şi a confirmat de primirea terenului, de unde rezultă că a fost îndeplinită obligaţia predării şi primirii bunului, conform art. 1787 şi 1796 alin. (1) lit. a) C. civ.

De asemenea, recurenta-reclamantă a participat la licitaţie în vederea arendării terenului, a depus o scrisoare de intenţie ce a cuprins suprafaţa, categoria de folosinţă a terenului, tarlaua şi parcela.

S-a efectuat şi o vizită în teren, din care reiese că nu au existat menţiuni/obiecţiuni.

Ca anexe la documentaţie şi contract au fost depuse planul de situaţie, delimitarea suprafeţei de teren şi fişa suprafeţei de teren.

Faţă de acestea, Înalta Curte constată că a avut loc în speţă, predarea efectivă a bunului arendat, contractul neputând fi reziliat din acest motiv.

Se reţine că prima instanţă, în mod greşit, cu încălcarea dispoziţiilor legale incidente din C. civ., a considerat că procesul-verbal de predare-primire nu constituie dovada îndeplinirii obligaţiei de predare a bunului, înscrisul putând fi combătut prin emiterea unei adrese ulterioare de către Primăria comunei Seaca, judeţul Teleorman, de unde rezultă că motivul de casare întemeiat pe disp. pct. 8 invocat de recurenta-pârâtă, este fondat.

Această adresă este nerelevantă în litigiul de faţă, deoarece se arată foarte clar că, întrucât contractul de arendă este încheiat cu Agenţia Domeniilor Statului, terenul este în administrarea acestei autorităţi, astfel că Primăria nu îi cunoaşte amplasamentul.

Prin urmare, considerentele expuse de judecătorul fondului sunt greşite, pe de o parte, din perspectiva aplicării dispoziţiilor C. civ. referitoare la obligaţia predării-primirii bunului şi la înscrisul doveditor al operaţiunii şi, pe de altă parte, ca urmare a înlăturării procesului-verbal prin existenţa unui alt act ce nu emană de la părţile contractului, care nu poate combate efectele actului încheiat în conformitate cu prevederile art. 1787, 1796 C. civ.

Cu privire la motivele de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocate de recurenta-pârâtă, Înalta Curte apreciază că sunt nefondate, deoarece critica poate conduce la casarea hotărârii numai atunci când lipsesc cu desăvârşire motivele pe care aceasta se sprijină şi nu atunci când se exprimă nemulţumirea luării în considerare a argumentelor uneia dintre părţi.

Cu privire la motivele de nelegalitate expuse de recurenta-reclamantă, urmează să fie respinse, cât timp rezilierea pentru neîndeplinirea obligaţiei de predare-primire a bunului nu operează, iar plata subvenţiei poate fi acordată numai dacă sunt îndeplinite condiţiile specifice acestei proceduri, astfel cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă.

În concluzie, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, urmează ca recursul reclamantei să fie respins, în timp ce recursul formulat de pârâtă să fie admis.

Drept consecinţă, se va casa sentinţa atacată şi, în rejudecare, se va respinge în tot acţiunea, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta SC A. SRL împotriva Sentinţei nr. 1.614 din 17 mai 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite recursul formulat de pârâta Agenţia Domeniilor Statului împotriva Sentinţei nr. 1.614 din 17 mai 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, în rejudecare, respinge în tot acţiunea, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2019.

GGC - ED