Labor dispute jurisdiction over public agency director dismissal; lack of material competence and improper panel composition in administrative court

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, următoarele:

- anularea Ordinului nr. 561 din 16.03.2016 emis de pârât, prin care s-a dispus eliberarea reclamantului din funcţia de director general al Administraţiei Naţionale "B." şi de revocare din funcţia de preşedinte al consiliului de conducere al aceleiaşi instituţii;

- reintegrarea în funcţiile de director general şi de preşedinte al consiliului de conducere pe care le-a deţinut reclamantul la Administraţia Naţionala "B."

- obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri băneşti egale cu drepturile salariale de care ar fi beneficiat, calculate de la data emiterii ordinului atacat, până la data reintegrării în funcţiile deţinute anterior datei emiterii ordinului atacat;

- obligarea pârâtului la plata de daune morale în suma de 50.000 euro şi la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 3121 din 19 octombrie 2016, a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamant, a anulat Ordinul nr. 561 din 16.03.2016 emisă de pârât şi a dispus reintegrarea reclamantului în funcţiile de director general şi de preşedinte al consiliului de conducere pe care le-a deţinut la Administraţia Naţională "B.".

Totodată, a obligat pârâtul la plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale de care ar fi beneficiat reclamantul, calculate de la data emiterii Ordinului nr. 561 din 16.03.2016 până la data reintegrării şi a respins cererea de obligare a pârâtului la plata de daune morale.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a reluat situaţia de fapt expusă în faţa primei instanţe, susţinând că în mod greşit prima instanţă a apreciat că ordinul atacat ar fi act administrativ şi că acesta nu este motivat, impunându-se anularea acestuia.

Astfel, a considerat că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor coroborate ale art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Totodată, în ceea ce priveşte natura raporturilor juridice asupra cărora s-a intervenit, a arătat că raporturile stinse prin emiterea ordinului atacat au fost raporturi de dreptul muncii şi nicidecum raporturi de drept public sau administrativ, făcând trimitere, totodată, şi la prevederile O.U.G. nr. 107/2002, potrivit cărora sunt în discuţie raporturi de mandat ce funcţionează în cadrul unor raporturi de dreptul muncii

Prin urmare, ordinul atacat, nefiind act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004, nu putea fi atacat în contencios administrativ şi din această perspectivă acţiunea promovată de către reclamant apare ca inadmisibilă.

Recurentul a arătat că în cazul în care se consideră că ordinul contestat reprezintă un act administrativ, urmează să se constate că acesta este motivat în fapt şi în drept, acestea fiind cuprinse în referatul care a stat la baza respectivului ordin, făcând parte din acesta.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în principal, respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, iar în subsidiar, să se respingă în integralitate acţiunea, ca neîntemeiată.

4. Apărarea intimatului-reclamant

Prin întâmpinare, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4.1. În cadrul concluziilor orale şi scrise formulate la termenul din 14 martie 2019, intimatul a invocat excepţia lipsei de interes în exercitarea recursului, având în vedere că a fost reîncadrat în funcţia de director general al Administraţiei Naţionale "B.", funcţie pe care o ocupase anterior eliberării sale din funcţie, prin Ordinul care formează obiectul acţiunii deduse judecăţii.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

1. În ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes în exercitarea recursului, invocată de intimatul-reclamant, se reţine că aceasta este neîntemeiată.

Astfel, chiar dacă autoritatea pârâtă a executat voluntar sentinţa, această împrejurare nu presupune că partea nu mai are interes să formuleze calea de atac care să conducă la reformarea respectivei hotărâri, mai ales că prin sentinţă s-a dispus şi obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale de care ar fi beneficiat reclamantul.

2. Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată incidenţa motivului de recurs de ordine publică prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., "când instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale".

Intimatul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Ordinului nr. 561 din 16.03.2016 emis de pârât, prin care s-a dispus eliberarea reclamantului din funcţia de director general al Administraţiei Naţionale "B." şi de revocare din funcţia de preşedinte al consiliului de conducere al aceleiaşi instituţii.

Totodată, a solicitat reintegrarea în funcţiile de director general şi de preşedinte al consiliului de conducere pe care le-a deţinut reclamantul la Administraţia Naţionala "B." şi obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri băneşti egale cu drepturile salariale de care ar fi beneficiat, calculate de la data emiterii ordinului atacat, până la data reintegrării în funcţiile deţinute anterior datei emiterii ordinului atacat, precum şi la daune morale în suma de 50.000 euro.

În raport cu obiectul dedus judecăţii, având în vedere că intimatul-reclamant nu este funcţionar public, fiind încadrat în funcţie în temeiul unui contract de muncă, instanţa de control judiciar constată că litigiul este unul de dreptul muncii şi nu de contencios administrativ.

Conform art. 55 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară,

"(1) Completul pentru soluţionarea în primă instanţă a cauzelor privind conflictele de muncă şi asigurări sociale se constituie dintr-un judecător şi 2 asistenţi judiciari. Dispoziţiile art. 11 şi ale art. 52 alin. (1) se aplică în mod corespunzător."

3. Înalta Curte constată că pricina, în primă instanţă, a fost soluţionată de o instanţă necompetentă material, curte de apel, într-un complet care nu a fost constituit şi din 2 asistenţi judiciari, fiind nesocotite astfel dispoziţiile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

Prin urmare, în cauză, este incident motivul de recurs de ordine publică prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.,

Faţă de soluţia preconizată, instanţa de control judiciar apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte motive de recurs.

4. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge excepţia lipsei de interes în exercitarea recursului, ca neîntemeiată.

Totodată, în temeiul art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei de interes în exercitarea recursului.

Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor împotriva Sentinţei nr. 3121 din 19 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2019.

GGC - ED