Parish wins compensation ruling; appeal dismissed, restitution order upheld

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantele Parohia C. Iaşi şi Arhiepiscopia D. din România au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România, anularea Deciziei nr. x din 21.01.2016, să se constate că reclamantul a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită la acordarea de despăgubiri potrivit art. 4 pct. 1 - 5 din O.U.G. nr. 94/2000 şi implicit dovada dreptului de proprietate şi a preluării abuzive a imobilului din Iaşi, strada x nr. 6.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 194 din 7 noiembrie 2016, a respins acţiunea formulată de reclamanta Arhiepiscopia D. din România în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România, pentru lipsa calităţii procesuale active.

Totodată, a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta Parohia C. Iaşi în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România, dispunând anularea, în parte, a Deciziei nr. x din 21.01.2016 emise de această pârâtă, în ceea ce priveşte respingerea cererii reclamantei cu privire la terenul de 300 mp din Iaşi.

De asemenea, a obligat pârâta să emită o decizie prin care să constate calitatea de persoană îndreptăţită a Parohiei C. Iaşi pentru acordarea de despăgubiri pentru terenul de 300 mp din Iaşi, str. x şi să plătească reclamantei sumei de 1.600 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva Sentinţei civile nr. 194 din 07.11.2016 a declarat recurs pârâta Comisia Specială de Retrocedare, solicitând casarea hotărârii, rejudecarea cauzei şi respingerea acţiunii reclamantelor ca fiind neîntemeiată.

În motivarea cererii de recurs se arată că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu greşita aplicare a dispoziţiilor O.U.G. nr. 94/2000, întrucât prima instanţă a validat pretenţiile reclamantelor, fără ca acestea să facă dovada calităţii de persoane îndreptăţite.

Astfel, recurenta pârâtă susţine că în mod greşit a reţinut instanţa fondului că reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate şi a preluării abuzive a bunului pentru care solicită despăgubiri, întrucât chiar instanţa admite că reclamanta nu a indicat şi nu a depus niciun înscris din care să rezulte direct o preluare a imobilului în perioada menţionată.

Instanţa fondului a luat în considerare un început de dovadă scrisă, respectiv un tabel nominal, dar acesta nu se coroborează cu alte înscrisuri care să probeze în mod cert proprietatea asupra imobilului şi exproprierea acestuia.

În consecinţă, interpretând eronat prevederile art. 1 alin. (1) şi ale art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000, instanţa îşi fundamentează hotărârea doar pe nişte începuturi de dovadă scrisă, care nu au fost coroborate cu alte documente emanând de la autorităţi publice şi care, în ansamblu, să facă dovada asupra dreptului de proprietate asupra imobilului şi a preluării abuzive a acestuia.

Totodată, recurenta pârâtă arată că a solicitat reclamantei depunerea la dosarul cererii a unei declaraţii din care să rezulte dacă a beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate în baza altor legi cu caracter reparator; depunerea oricăror alte acte din care să rezulte preluarea abuzivă a imobilului solicitat şi istoricul de arteră şi număr poştal însă reclamanta nu a dat curs solicitării Comisiei şi nici nu a solicitat prelungirea termenului de completare a actelor.

Faţă de aceste considerente, recurenta pârâtă solicită admiterea recursului său, în sensul celor mai sus arătate.

3. Apărările intimaţilor

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei a fost invocată excepţia nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., şi caracterul nefondat al căii de atac.

II.Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Privitor la excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte constată că recurenta pârâtă s-a prevalat de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., iar dezvoltarea criticilor la adresa sentinţei atacate face posibilă încadrarea motivelor recursului în ipoteza prevăzută de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., respectiv greşita aplicare a normelor de drept material incidente în speţă, şi anume cele prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000.

În acest context, excepţia nulităţii recursului este nefondată, urmând a fi respinsă ca atare.

Examinând recursul declarat de recurenta pârâtă Comisia Specială de Retrocedare, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Astfel cum rezultă din economia dosarului, reclamantele intimate au contestat Decizia nr. x din 21.01.2016 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România, solicitând anularea acesteia, constatarea faptului că reclamantul a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită la acordarea de despăgubiri potrivit art. 4 pct. 1 - 5 din O.U.G. nr. 94/2000 şi implicit dovada dreptului de proprietate şi a preluării abuzive a imobilului din Iaşi, str. x.

În esenţă, reclamantele au arătat că s-au adresat Comisiei Speciale de Retrocedare cu solicitarea stabilirii de măsuri reparatorii prin echivalent corespunzător valorii imobilului din Iaşi, str. x, compus din teren de 300 mp şi construcţie de 300 mp.

Pârâta a respins cererea, fără a ţine seama de toate înscrisurile depuse la dosar, cu toate că a emis 8 decizii pentru alte imobile din Iaşi şi la emiterea lor au fost avute în vedere documentele prezentate şi în cauza de faţă.

Dovada preluării abuzive a imobilului a fost făcută cu: tabelul nominal cu proprietarii imobilului din str. x ce au fost expropriaţi pentru realizarea Proiectului nr. 4504/1973 (Piaţa centrală Agroalimentară în Mun. Iaşi), adresa nr. x/2006 a Primăriei Iaşi, tabelul emis de A. SA privind imobilele care urmează a fi expropriate, Referatul secţiunii financiare Iaşi şi Referat emis de A. SA Iaşi prin care apare ca expropriat imobilul. Dovada proprietăţii la momentul exproprierii a fost făcută cu Tabelul emis de A. SA privind imobilele ce urmează a fi expropriate (poz. 26), certificatul nr. x/1992 emis de Arhivele Naţionale, Copia legalizată după matricola de clădiri şi terenuri, certificat emis de Consiliul popular al mun. Iaşi privind imobilele aflate în proprietatea B. Iaşi.

Soluţionând acţiunea reclamantelor, instanţa fondului constată că este întemeiată în ceea ce priveşte acţiunea formulată de reclamanta Parohia C. Iaşi, cu sediul în Iaşi, str. x în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România, astfel că a anulat în parte Decizia nr. x din 21.01.2016 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România, în ceea ce priveşte respingerea cererii reclamantei cu privire la terenul de 300 mp din Iaşi, str. x.

A obligat pârâta să emită o decizie prin care să constate calitatea de persoană îndreptăţită a Parohiei C. Iaşi pentru acordarea de despăgubiri pentru terenul de 300 mp din Iaşi, str. x precum şi la plata cheltuielilor de judecată solicitate.

Prin aceeaşi sentinţă, cererea formulată de reclamanta Arhiepiscopia D. din România a fost respinsă pentru lipsa calităţii procesuale active a acestei reclamante.

Constată instanţa de control judiciar că sentinţa civilă recurată atestă corecta aplicare a normelor de drept material, reprezentate de prevederile O.U.G. nr. 94/2000, astfel că critica recurentei pârâte la adresa legalităţii hotărârii nu are temei.

În acest sens, este de observat faptul că prima instanţă a dat curs dispoziţiilor art. 4 din O.U.G. nr. 94/2000, potrivit cărora, pentru fiecare imobil, solicitantul va pune la dispoziţie Comisiei speciale de retrocedare, în vederea stabilirii dreptului de proprietate asupra imobilelor, actele sau orice alte dovezi necesare pentru stabilirea calităţii de fost proprietar, în condiţiile ce se vor stabili prin regulamentul prevăzut la art. 3 alin. (3).

Pentru stabilirea dreptului de proprietate solicitantul poate depune începuturi de dovada scrisa, declaraţii de martori autentificate, expertize extrajudiciare, precum şi orice acte care, coroborate, întemeiază prezumţia existenţei dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului, la data preluării abuzive.

În absenţa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.

În aplicarea prevederilor alin. (4) şi în absenta unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deţine imobilul sub nume de proprietar.

În această ordine de idei, prima instanţă a luat act de faptul că reclamanta nu a indicat şi nici depus vreun înscris din care să rezulte direct o preluare a imobilului în perioada menţionată, adică vreun decret sau act normativ de expropriere, însă a depus tabelul nominal cu proprietarii imobilelor din str. x, x, str. x, str. x, str. x şi str. x nr. y/1973 - "Piaţa Centrală Agroindustrială în Mun. Iaşi", tabel întocmit de SC A. IAŞI iar în acest tabel imobilul teren viran de 300 mp cu număr matricol x din Iaşi, str. x figurează la poziţia x, pe numele proprietarului "B.".

Acest înscris constituie un început de dovadă scrisă privind, pe de o parte, titularul dreptului de proprietate, iar pe de altă parte preluarea bunului de către stat.

În acelaşi sens, judecătorul fondului reţine că preluarea acestui imobil în vederea construirii proiectului "Piaţa Centrală Agroindustrială în Mun. Iaşi", este atestată şi de adresa Primăriei Mun. Iaşi nr. x din 22.05.2006, care confirmă cel puţin împrejurarea că imobilul din Buicliu nr. x este în prezent afectat integral de construcţii realizate (Hala Centrală) şi parcare publică aferentă, construcţii realizate ulterior unei preluări. Din conţinutul aceleiaşi adrese rezultă că, în urma verificărilor efectuate, pentru parte din imobilele ce au aparţinut Bisericii armene regăsite în tabelul întocmit de A. Iaşi au fost identificate decretele de expropriere (din 1981, respectiv 1984) şi titlurile de proprietate emise în temeiul Legii nr. 18/1991 cu modificările ulterioare, respectiv valoarea despăgubirilor acordate ca urmare a exproprierii.

Pentru imobilul din str. x nu se indică, însă, nici un act de expropriere şi nici o valoarea a vreunei despăgubiri, deducându-se astfel din evidenţele autorităţii publice locale că nu a existat un titlu de preluare (preluarea a fost fără titlu) şi nu s-au acordat despăgubiri pentru preluare.

Faţă de aceste considerente, în mod întemeiat a reţinut instanţa fondului faptul că imobilul din str. x a făcut obiectul unei preluări în vederea construirii unui obiectiv de interes public (piaţa agroindustrială şi parcare aferentă), obiectiv de altfel realizat şi că în evidenţele referitoare la titularii dreptului de proprietate ai imobilelor afectate de obiectivul descris anterior se numără şi B., pentru imobilul din str. x.

În contextul coroborării începuturilor de dovadă scrisă mai sus enunţate, avute în vedere de judecătorul fondului, recurenta pârâtă era ţinută a face dovada faptului pozitiv contrar şi anume al aceluia că nu reclamanta era proprietara imobilului pentru care se solicită despăgubiri precum şi că acest imobil nu a fost preluat de stat în perioada de referinţă a O.U.G. nr. 94/2000, or, este evident că nu a fost administrată nicio dovadă în acest sens.

Contrar celor afirmate de recurenta pârâtă, la dosarul cauzei există declaraţia reprezentantului reclamantei, potrivit căreia nu există înscrisuri nici în evidenţa reclamantelor privind acordarea de despăgubiri pentru acest imobil, fiind de precizat faptul că omisiunea unei declaraţii din care să rezulte că solicitantul nu a beneficiat de despăgubiri în baza altor legi reparatorii nu a constituit un motiv pentru respingerea cererii de despăgubire.

Faţă de aceste considerente, instanţa de control judiciar constată că este nefondată critica recurentei pârâte la adresa legalităţii sentinţei criticate, astfel că recursul de faţă va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul formulat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România împotriva Sentinţei nr. 194 din 7 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2019.

GGC - ED