Aggregation of financial data with non-partner enterprise violates SME definition and funding eligibility criteria

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Programe Competitivitate, anularea actului administrativ nr. x din 22.10.2015 prin cure s-a dispus rezilierea Contractului administrativ de finanţare nr. x din 31.03.2014 ca urmare a reverificării încadrării societăţii reclamante în categoria IMM-urilor, respectiv în categoria beneficiarilor eligibili, în cadrul apelului de proiecte al cărui cod este POS CCE-A1-PM l.1.-O a) - A1.

Totodată, a solicitat recunoaşterea societăţii reclamante drept beneficiar eligibil şi, pe cale de consecinţa, a se dispune derularea în continuare a Contractului de finanţare nr. x din 31.03.2014 şi obligarea pârâtului la rambursarea sumelor aferente contractului şi cererii de rambursare finala nr. 1.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 272 din 5 decembrie 2016, a respins acţiunea formulată de reclamantă, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei primei instanţe a formulat recurs reclamanta SC A. SRL, pentru motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă susţine că instanţa de fond, deşi a constatat ca fiind reale toate susţinerile din acţiunea introductivă şi, în special concluziile ce rezultă din pactul societar, nu analizează cauza prin prisma efectelor acestuia.

Prevederile art. 4.1 - 4.4 din pactul societar, care, prin voinţa părţilor modifică în mod esenţial dispoziţiile actului constitutiv în ceea ce priveşte implicarea financiară şi în gestionarea/conducerea societăţii B. SRL, sunt definitorii în analiza existenţei/inexistenţei unui parteneriat financiar major, care ar califica societatea reclamantă ca întreprindere parteneră cu B.

Susţinerile instanţei de fond privitoare la temeinicia şi legalitatea actelor juridice atacate sunt nefondate, susţine recurenta-reclamantă, din perspectiva disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, calificarea juridică a SC B., ca societate parteneră cu B. SRL şi cu reclamanta, este nelegală, deoarece nu există un parteneriat financiar major în acord cu voinţa legiuitorului comunitar.

Chiar dacă B. ar fi calificată ca societate parteneră cu B. SRL, însumarea datelor acestei societăţi partenere, care nu este imediat în amonte sau aval cu reclamanta, este nelegală prin prisma legislaţiei comunitare prioritare, tocmai datorită faptului că nu este partenera situată imediat în amonte sau în aval cu reclamanta.

Se arată că, în conformitate cu prevederile art. 44, art. 4 alin. (1) lit. c) coroborate cu art. 41 lit. c) din Legea nr. 346/2004, condiţiile sunt pe deplin respectate, atât prin raportare la numărul angajaţilor care nu depăşeşte 250, cât şi prin raportare la suma reprezentând cifra de afaceri, care nu excede echivalentul în RON a 50 milioane euro, astfel că reclamanta se încadrează în categoria întreprinderilor mijlocii, fiind legată cu C. SRL, B. SRL, E. SRL.

În ceea ce priveşte relaţia dintre companiile B. SRL, A. SRL şi B., s-a luat în mod greşit în considerare relaţia B. cu B. SRL, ca fiind un parteneriat care contribuie la stabilirea categoriei întreprinderii beneficiare, reclamanta.

În acord cu legislaţia în domeniu şi ţinându-se seama că Legea nr. 346/2004 a fost adoptată ca urmare a implementării în dreptul naţional a Recomandării nr. 2003/361/CE, întreprinderea parteneră/legată este calificată ca atare, dacă există un parteneriat financiar cu o altă întreprindere şi acest parteneriat să fie major, iar sprijinul financiar să fie acordat unor întreprinderi care, în mod obiectiv au o putere financiară limitativă (pct. 9 şi 16 din Recomandare).

Recurenta-reclamantă arată că nu există niciun fel de parteneriat de natură financiară între B. SRL şi B. şi, implicit, cu A. SRL.

Recurenta-reclamantă invocă efectul imediat şi prevalenţa normei juridice comunitare şi anume art. 6 din Recomandarea 2003/361/CE, faţă de norma juridică naţională, raportat la prevederile art. 6 alin. (5) - (10) din Legea nr. 346/2004.

De asemenea, se arată că există o eroare de traducere şi implementare a Recomandării, în textul oficial vorbindu-se de "acea" întreprindere legată cu privire la care se arată cum se face calculul, iar în textul normei juridice naţionale este vorba de "aceste" întreprinderi legate, adică întreprinderea cu privire la care se face calculul şi toate întreprinderile legate de ea.

În acord cu legislaţia comunitară, în modul de calcul ce ţine cont de datele relevante ale societăţii reclamante, la care se vor adăuga datele întreprinderilor legate de aceasta, precum se vor adăuga "pro rata" şi datele relevante ale întreprinderilor partenere cu reclamanta situate imediat în aval şi în amonte, dacă acestea există, în speţă însă, acestea nu există.

Recurenta-reclamantă contestă astfel modalitatea în care prima instanţă a stabilit calitatea sa de "întreprindere mare" prin luarea în calcul a cifrei de afaceri şi numărul de angajaţi ai B. ce nu este întreprindere parteneră cu B. SRL.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analiza motivelor de casare.

Potrivit punctului 11.11.:

"Criterii de eligibilitate a solicitantului" din Ghidul solicitantului anul 2011 pentru programul "Creşterea Competitivităţii Economice", pot beneficia de alocare financiară nerambursabilă persoanele juridice care sunt întreprinderi mici şi mijlocii.

Pentru obţinerea finanţării nerambursabile, recurenta-reclamantă a completat o declaraţie prin care a arătat că este întreprindere autonomă cu un număr mediu anual de 100 salariaţi, cifră de afaceri de 27.171 mii RON/6.341 mii euro, active totale de 61.239 mii RON/14.992 mii euro, pentru exerciţiul financiar 2010.

În etapa reverificării eligibilităţii, societatea a fost încadrată în categoria întreprinderilor mari, ca urmare a legăturii cu SC B. SRL şi a parteneriatului cu B. Franţa.

La data semnării contractului de finanţare, acţionarul majoritar şi reprezentantul legal al reclamantei, dl. D., era acţionar majoritar şi administrator la SC B. SRL, de unde s-a tras concluzia că acesta trebuia să declare parteneriatul, prin SC B. SRL cu grupul de firme B.

Firma B. din Franţa, deţine 30% din părţile sociale ale B. SRL, iar reclamanta deţine 70% din părţile sociale ale B. SRL.

Înalta Curte apreciază că prima instanţă a pronunţat sentinţa recurată cu încălcarea, în principal, a dispoziţiilor art. 41, 43, 44 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii.

Art. 41 din Legea nr. 346/2004 stabileşte existenţa a trei tipuri de întreprinderi, în funcţie de relaţia lor cu alte întreprinderi faţă de capitalul sau drepturile de vot deţinute ori dreptul de a exercita o influenţă dominantă.

Există astfel întreprinderi autonome, partenere şi legate.

Din actele dosarului reiese faptul că dl. D. are următoarele cote de participare: 100% la SC A. SRL, 90% la SC C. SRL şi 95% la SC E. SRL.

La rândul său, SC A. SRL deţine o participare de 70% la SC B. SRL, iar B. de 30% la SC B. SRL.

Întreprinderile legate, conform disp. art. 44 din Legea nr. 346/2004 sunt acele întreprinderi între care există oricare dintre raporturile enumerate în cuprinsul textului.

O întreprindere este legată dacă:

- deţine majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau ale asociaţilor celeilalte întreprinderi;

- are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor consiliului de administrare, de conducere ori de supraveghere a celeilalte întreprinderi;

- are dreptul de a exercita o influenţă dominantă asupra celeilalte întreprinderi, în temeiul unui contract încheiat cu aceasta sau al unei clauze din statutul acesteia;

- este acţionară sau asociată a celeilalte întreprinderi şi deţine singură, în baza unui acord cu alţi acţionari ori asociaţi ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau asociaţilor întreprinderii respective.

Art. 44 alin. (4) stabileşte că sunt considerate întreprinderi legate şi întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise mai sus, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acţionează de comun acord, dacă îşi desfăşoară activitatea sau o parte din activitate pe aceeaşi piaţă relevantă ori pe pieţe adiacente.

În acest sens, recurenta-reclamantă este întreprinderea legată cu SC B. SRL (deţine 70% din părţile sociale, SC C. SRL (dl. D. deţine 90% din părţile sociale), SC E. SRL (D. deţine 95% din părţile sociale).

Această situaţie nu modifică însă faptul că recurenta-reclamantă rămâne întreprinderea mijlocie, datorată numărului mediu anual de salariaţi, cifrei de afaceri şi acţionarilor totali, corespunzătoare unei astfel de întreprinderi.

Încadrarea recurentei-reclamante în categoria întreprinderilor mari s-a datorat urmare a faptului că B. deţine restul de 30% din părţile sociale ale B. SRL, de unde s-a concluzionat că reclamanta şi B. SA (B.) devin întreprinderi partenere.

Înalta Curte reţine că SC A. SRL şi SC B. SRL sunt întreprinderi legate, dar sunt independente faţă de B. (în prezent B.).

Potrivit Recomandării 2003/361/CE privind definiţia microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii, întreprinderea parteneră reprezintă situaţia întreprinderilor care stabilesc parteneriate financiare majore cu alte întreprinderi, fără ca una dintre acestea să exercite un control efectiv, direct sau indirect asupra celeilalte. Sunt partenere întreprinderile care nu sunt autonome, dar nici legate una de cealaltă.

Pentru a se califica relaţia dintre recurenta-reclamantă şi societatea B., trebuie totuşi analizat dacă între aceste două societăţi există un parteneriat financiar major.

Este adevărat că B. deţine 30 părţi sociale, iar recurenta-reclamantă deţine 70 părţi sociale, dar, prin actul constitutiv s-a stabilit că singurul asociat care participă la finanţarea societăţii este recurenta-reclamantă.

De asemenea, recurenta-reclamantă obţine 99% din valoarea dividendelor, iar B., 1%.

Alte aspecte conţinute în actul constatator se referă la dreptul exclusiv al recurentei-reclamante de a desemna administratorul SC B. SRL, de a garanta obligaţiile şi de a decide prin vot desfăşurarea activităţii curente a acesteia.

Prin urmare, în mod greşit au procedat atât instanţa de fond cât şi intimatul-pârât când au adăugat la datele pentru stabilirea tipului de întreprindere a recurentei-reclamante şi datele societăţii B., deoarece s-a demonstrat că aceasta nu este parteneră.

În ceea ce priveşte eroarea de traducere existentă în textul art. 6 din Legea nr. 346/2004, pentru calculul numărului mediu anual de salariaţi, cifra de afaceri netă anuală şi activele totale, Înalta Curte reţine că existenţa acesteia nu afectează încadrarea recurentei-reclamante în categoria întreprinderilor mijlocii, deoarece în mod greşit s-au adăugat şi datele societăţii B., din actele dosarului nerezultând calitatea acesteia de societate parteneră, în sensul disp. art. 41 din Legea nr. 346/2004.

Se mai reţine că recurenta-reclamantă a fost parte şi în alte litigii în care s-a pus în discuţie aceeaşi problemă a existenţei unui parteneriat cu societatea B., pronunţându-se două sentinţe prin care s-a admis acţiunea formulată şi anume Sentinţele civile nr. 205 din 30.09.2016 şi nr. 69 din 07.06.2017., pronunţate de Curtea de Apel Oradea, prima sentinţă rămânând definitivă prin Decizia nr. 856 din 01.03.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Faţă de acestea, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, se va admite recursul, se va dispune casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, se va admite acţiunea reclamantei.

În temeiul art. 1 şi 18 din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, urmează să se anuleze actul administrativ nr. x din 22.10.2015 şi, în consecinţă, pârâta va fi obligată la rambursarea sumelor aferente contractului de finanţare şi cererii de rambursare finală nr. x.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta SC A. SRL împotriva Sentinţei nr. 272 din 5 decembrie 2016 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, în rejudecare, admite acţiunea.

Anulează actul administrativ nr. x din 22.10.2015 şi, în consecinţă, obligă pârâta la rambursarea sumelor aferente contractului de finanţare şi cererii de rambursare finală nr. x.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2019.

GGC - ED