Validity of undisclosed private loan contracts in asset verification proceedings and sufficiency of reasoning for excluding food and clothing allowances from unjustified wealth calculations.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Agenţia Naţională de Integritate a chemat în judecată pe pârâta Comisia de verificare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, solicitând anularea Ordonanţei nr. 1 din 07.02.2013 emisă de pârâtă, prin care, în temeiul art. 104 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 115/1996, s-a dispus clasarea cauzei privind sesizarea reclamantei cu privire la cercetarea averii persoanei cercetate A..

Prin Sentinţa nr. 14 din 21 ianuarie 2014, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei şi a respins acţiunea formulată de reclamantă, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 1151 din 12.04.2016, a admis recursul şi a casat Sentinţa nr. 14 din 21 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Timişoara cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, reţinându-se, în esenţă, că în mod constant în practica ICCJ s-a statuat că activitatea Comisiei de Cercetare a averii este o activitate administrativă, iar actele Comisiei sunt acte juridice administrative în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, ce pot fi contestate potrivit dreptului comun în materia contenciosului administrativ, astfel încât emitentul actului a cărei legalitate este contestată are calitate procesual pasivă în cauză.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 305 din 17 noiembrie 2016, a admis acţiunea formulată de reclamanta Agenţia Naţională de Integritate în contradictoriu cu pârâţii Comisia de Verificare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, A., B. şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara.

A anulat Ordonanţa nr. 1 din 4.02.2013 emisă de Comisia de verificare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi în consecinţă:

A admis sesizarea formulată de reclamanta Agenţia Naţională de Integritate şi a constatat că pârâţii A. şi B. au dobândit nejustificat suma de 28.389,10 euro.

A obligat pârâţii la plata în favoarea Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice a sumei de 28.389,10 euro sau echivalentul în RON la data plăţii, în termen de 60 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. 3. Calea de atac exercitată

Împotriva Sentinţei civile nr. 305 din 17 noiembrie 2016 au declarat recurs pârâţii A. şi B., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată.

Aceştia au indicat ca temei în drept a cererii dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

II.Analiza cererii de recurs

1. Motivele de fapt şi de drept relevante

În ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor alt. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a arătat că instanţa Curţii de Apel Timişoara s-a pronunţat pe provenienţa sumei de 12.000 euro de la botezul fetiţei, apreciind fără niciun temei, fără nicio probă, asupra cutumelor după care se organizează un botez. În opoziţie cu acest raţionament, susţinerile recurenţilor au fost dovedite prin administrarea probei testimoniale, probă pe care Curtea de Apel Timişoara a înlăturat-o în mod nelegal.

Se mai susţine faptul că instanţa nu face referire la sumele de bani aferente normei de hrană şi, respectiv, îmbrăcăminte, pe care de asemenea le înlătură din totalul sumei constatată, obligând părţile la plata acesteia. Or, obligarea la plata unei sume de bani de către instanţă fără a se pronunţa motivat arată clar faptul că hotărârea nu este motivată deloc în cazul de faţă.

În realitate susţinerile referitoare la neluarea în calcul a sumelor reprezentând norma de hrană şi ţinută făcute şi faţa în faţa comisiei de verificare a averilor au fost contrazise în mod explicit prin sentinţa recurată, părţile nefăcând, astfel cum era separabilă dovada respectivelor afirmaţii.

Cât priveşte aprecierea asupra sumelor şi a organizării botezului afirmaţiile sunt de asemenea, nejustificate câtă vreme instanţa de fond, deşi apreciază că veniturile totale realizate au ocazia botezului copilului recurenţilor ar fi fost aproximativ 10.000 - 12.000 euro (sumă mai orientată spre minimul aproximării), deşi reţine că nu este pe deplin dovedită achitarea cheltuielilor de către părinţii lui C., reduce în final suma apreciată ca nejustificată cu 10.000 euro, ANI necontestând acest aspect.

Cât priveşte incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. critica se raportează la valabilitatea contractelor de împrumut invocate, invocându-se faptul că deşi nu au fost menţionate în declaraţia de avere, nu echivalează cu nevalabilitatea contractelor de împrumut. Cel mult, pot fi aplicate sancţiuni pentru această conduită culpabilă a subsemnatului recurent, însă contractele de împrumut nu pot fi lipsite de efecte juridice din această cauză. Însă, la rubrica VI a declaraţiei de avere - cadouri, servicii sau avantaje, există menţiunea legiuitorului că, sunt exceptate de la declarare cadourile şi trataţiile uzuale primite din partea rudelor de grad I şi II.

La dosar au fost depuse înscrisuri de către persoana cercetată:

- contractul de împrumut al sumei de 10.000 euro încheiat de D. (sora soţiei persoanei cercetate), cu o bancă din Italia - "E." şi traducerea lui în limba română, împrumutul având o perioadă de restituire de 6 ani şi o dobândă de 9,25%.

- copia taloanelor de pensie pentru luna octombrie 2011 ale părinţilor soţiei: F. şi G.

- copia unui contract prin care F. (fratele soţiei), le-a împrumutat persoanei cercetate şi soţiei acestuia suma de 8.000 euro la data de 01.10.2006, termenul de restituire a sumei fiind de 10 ani, mai exact la data de 01.10.2016.

- copia unui contract prin care D. (sora soţiei), i-a împrumutat persoanei cercetate suma de 10.000 euro la data de 20.11.2007, termenul de restituire al sumei fiind de 10 ani (20.11.2017).

Toate aceste acte fiind sub semnătură privată, realitatea lor nu poate fi verificată pentru a fi opozabile, decât în condiţiile art. 1182 din vechiul C. civ.

Or, în nicio declaraţie de avere pe care recurentul avea obligaţia legală a o completa anual nu se face referire la aceste împrumuturi.

Mai mult, nu se face dovada transferurilor ori măcar a debitării sumelor invocate în/din conturile persoanelor pretins a fi încheiat respectivele tranzacţii.

Toate acestea confirmă concluzia instanţei de fond, amplu detaliată, dar necriticată în concret, asupra nerealităţii respectivelor împrumuturi.

În aceste condiţii, în raport de motivele arătate, hotărârea instanţei de fond apare ca temeinică şi legală.

2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs.

Cum în raport de motivele invocate, recursul nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 sau pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. urmează a-l respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâţii A. şi B. împotriva Sentinţei civile nr. 305 din 17 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 martie 2019.

GGC - ED