Quashed and remanded: military pensioner's stoppage-indemnity challenge belongs to social insurance tribunals

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2016 reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministrului Apărării Naţionale, a solicitat anularea deciziei pârâtei nr. x din 05.01.2016, repararea pagubei cauzate prin repunerea în drepturile avute anterior emiterii deciziei mai sus menţionate, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecata.

Prin Sentinţa nr. 4313 din 29 iunie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 2723 din 23 septembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de suspendare a executării actului administrativ formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei nr. 2723 din 23 septembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs reclamantul A., în temeiul art. 488 pct. 3 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea dosarului la Tribunalul Constanta, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

În dezvoltarea motivului de recurs invocat a formulat următoarele critici:

Sentinţa a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe. Astfel, instanţa de fond a încălcat dispoziţiile imperative ale art. 131 C. proc. civ. şi nu a verificat dacă este competenta general, material şi teritorial să soluţioneze prezenta cauză. Dimpotrivă, a încălcat normele de drept material prevăzute de art. 9 din Legea nr. 8/2006 potrivit cărora "Prevederile referitoare la stabilirea, suspendarea, încetarea, plata pensiilor, răspunderea juridică şi jurisdicţia din domeniul pensiilor din sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale se aplică în mod corespunzător şi indemnizaţiei stabilite în condiţiile prezentei legi", precum şi pe cele ale art. 91 din lege, astfel cum a fost completată prin Legea nr. 83/2016.

Sentinţa dată de instanţa de fond este nelegală, deoarece a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 100 şi 101 din Legea nr. 223/2015, privind pensiile militare de stat şi a indemnizaţiei prevăzute de Legea nr. 8/2006, potrivit cărora litigiile privind stabilirea şi plata drepturilor de pensii se soluţionează în primă instanţă de către tribunale.

Pe cale de consecinţă, solicită admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea dosarului la Tribunalul Constanta, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimatul pârât nu a formulat întâmpinare, prin concluziile orale expuse în faţa instanţei a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. x din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 16 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 27 februarie 2019.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul reclamant, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., hotărârea este casabilă dacă a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei Instanţe, invocată în condiţiile legii.

Prin recursul formulat, recurentul reclamant a susţinut că sentinţa dată de instanţa de fond este nelegală, deoarece a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 100 şi 101 din Legea nr. 223/2015, privind pensiile militare de stat şi a indemnizaţiei prevăzute de Legea nr. 8/2006, potrivit cărora litigiile privind stabilirea şi plata drepturilor de pensii se soluţionează în primă instanţă de către tribunale.

Prin Decizia nr. 27/2017 din 4 decembrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov şi, în consecinţă, a stabilit că:

"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 5 alin. (4) şi art. 9 din Legea nr. 8/2006, competenţa în soluţionarea litigiilor având ca obiect contestaţia îndreptată împotriva deciziei de încetare a plăţii indemnizaţiei prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 8/2006, formulată de membrii uniunilor de creatori care au şi statut de pensionari din sistemul pensiilor militare de stat şi alte drepturi de asigurări sociale din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi securităţii naţionale revine tribunalului, în complet specializat de litigii de asigurări sociale."

Pentru a pronunţa această decizie, Înalta Curte - completul competent în soluţionarea recursului în interesul legii a observat că art. 9 din Legea nr. 8/2006 nu se rezumă la a face trimitere la normele de drept material referitoare la stabilirea, suspendarea, încetarea, plata pensiilor, ci se referă, în mod distinct, la normele procedurale şi de competenţă din domeniul pensiilor, acestea fiind aplicabile, în mod corespunzător, în ceea ce priveşte indemnizaţia prevăzută de Legea nr. 8/2006.

Cât priveşte calitatea emitentului deciziei de încetare a plăţii indemnizaţiei, de instituţie/autoritate publică, s-a apreciat că aceasta nu este de natură a atrage de plano competenţa instanţei de contencios administrativ, întrucât o atare competenţă specială intervine doar în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de legiuitor.

Or, potrivit art. 100 şi 101 din Legea nr. 223/2015, jurisdicţia în sistemul pensiilor militare de stat se realizează prin tribunale şi curţi de apel, litigiile privind stabilirea şi plata drepturilor de pensii fiind soluţionate în primă instanţă de către tribunal, iar cererile îndreptate împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul ori sediul reclamantul.

Faţă de cele reţinute, Înalta Curte - completul competent în soluţionarea recursului în interesul legii a conchis că, în condiţiile existenţei unui act normativ special, care reglementează o anumită competenţă materială, emiterea unei decizii de către o instituţie/autoritate publică nu determină competenţa instanţei de contencios administrativ, prin prisma caracterului de act administrativ şi în funcţie de rangul autorităţii publice emitente, iar menţionarea eronată în cuprinsul deciziei de încetare a plăţii indemnizaţiei a dispoziţiilor Legii nr. 554/2004 nu determină, în mod automat, competenţa instanţei de contencios administrativ, de vreme ce norma specială reglementată de Legea nr. 223/2015 nu face trimitere la legea contenciosului administrativ.

În consecinţă, soluţionând recursul dedus judecăţii, Înalta Curte va avea în vedere dispoziţiile art. 517 alin. (4) C. proc. civ., potrivit cărora, dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, partea I.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. este întemeiat, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va admite recursul declarat de reclamantul A. va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare în primă instanţă la Tribunalul Constanţa, secţia specializată în asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei nr. 2.723 din 23 septembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată.

Trimite cauza spre competentă soluţionare în primă instanţă la Tribunalul Constanţa, secţia specializată în asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 martie 2019.

GGC - ED