Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 497/2004 AI generated

Provisional child custody order quashed and remanded for merits review pending divorce.

Case Number Decizia nr. 497/2004
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The court (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) admitted the mother’s appeal, quashed the first-instance judgment (Sentința nr. 3779/5 Sept 2003 of Judecătoria Slatina) that had rejected her application for a provisional order, and remanded the case to the same court for re‑hearing on the merits. The underlying dispute concerned a mother’s application, by way of an interim measure (ordonanță președințială), to have her minor child provisionally entrusted to her pending the resolution of a divorce action, which was already registered but had only a future first hearing date. The lower court had erred in holding that the condition of Article 6132 C. proc. civ. (allowing provisional measures regarding custody “during the divorce proceedings”) was not met because the divorce had not yet been heard; since the divorce action had been validly filed, the litigation was pending and the interim‑measure requirements of Articles 6132 and 581 C. proc. civ. were satisfied, so the merits had to be examined in the child’s best interest.

Legislator headnote

AI generated

art. 6132 C. proc. civ, art. 308 alin. (5) C. proc. civ, art. 607 C. proc. civ, art. 581 C. proc. civ, art. 312 alin. (3) C. proc. civ; Provisional child custody order quashed and remanded for merits review pending divorce: 3779/5 Sept 2003 of Judecătoria Slatina) that had rejected her application for a provisional order, and remanded the case to the same court for re‑hearing on the merits. The underlying dispute concerned a mother’s application, by way of an interim measure (ordonanță președințială), to have her minor child provisionally entrusted to her pending the resolution of a divorce action, which was already registered but had only a future first hearing date. The lower court had erred in holding that the condition of Article 6132 C. proc. civ. (allowing provisional measures regarding custody “during the divorce proceedings”) was not met because the divorce had not yet been heard; since the divorce action had been validly filed, the litigation was pending and the interim‑measure requirements of Articles 6132 and 581 C. proc. civ. were satisfied, so the merits had to be examined in the child’s best interest.

Keywords

AI generated
provisional custody of child divorce proceedings pending proceedings interim measure hearing of the child review on the merits

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 312 alin. (3) C. proc. civ.

Main ground for admitting the appeal and quashing the lower court's decision, ordering a retrial.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

B.O. a solicitat prin cererea înregistrată la 2 septembrie 2003 la Judecătoria Slatina obligarea pârâtului B.S.C., pe cale de ordonanță președințială, a-i permite să o ia pe minora L.G., născută la 11.01.1996, până la soluționarea procesului de divorț, aflat pe rolul aceleiași instanțe, având ca obiect și încredințarea minorei mamei și stabilirea pensiei de întreținere.

Prin sentința civilă nr. 3779 din 5.09.2003 a Judecătoriei Slatina a fost respinsă cererea având ca obiect luarea măsurii vremelnice de încredințare a minorei mamei, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere că în luarea măsurii încredințării vremelnice a copilului, este important de stabilit nu numai posibilitățile materiale ale părinților, ci și vârsta copilului, precum și comportarea părinților înainte de despărțirea în fapt, gradul de atașament și de interes pe care l-au manifestat și pentru că mama a părăsit domiciliul conjugal, minora rămânând în grija tatălui pârât și a părinților acestuia, s-a apreciat că nu este în interesul minorei de a i se schimba condițiile de viață. În drept s-a reținut că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 6132 C. proc. civ., deoarece cererea de divorț nu se află în curs de soluționare, ea având doar stabilit un prim termen de judecată la 22.09.2003.

Reclamanta a declarat recursul de față împotriva acestei hotărâri, ce a fost admis în principiu prin încheierea din 31 octombrie 2003 a Curții Supreme de Justiție, conform art. 308 alin. (5) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr.58/2003, criticând-o ca nelegală și netemeinică.

Se susține că temeiurile de fapt ale soluției sunt străine adevăratelor raporturi dintre părți, pentru că minora s-a aflat permanent în grija mamei, iar de la despărțirea în fapt a locuit cu mama sa în București.

Este criticat și considerentul de drept, în sensul căruia acțiunea nu poate fi primită pentru că procesul de divorț nu se află în curs de soluționare.

Recursul este întemeiat, urmând a fi admis în raport de cele ce urmează:

Așa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, instanța a respins cererea de ordonanță președințială de față, întrucât nu sunt întrunite cerințele art. 6132 C. proc. civ., procesul de divorț nefiind în curs de soluționare, având fixat numai un prim termen.

Potrivit art. 6132 C. proc. civ., instanța poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanță președințială, măsuri vremelnice cu privire la încredințarea copiilor minori, la obligația de întreținere, la alocația pentru copii și la folosirea locuinței.

Din aceste dispoziții legale, rezultă că se pot lua măsuri vremelnice cu privire la încredințarea copiilor „pe timpul procesului de divorț”.

În speță, instanța a apreciat greșit că această cerință, nu este îndeplinită, întrucât procesul are fixat în viitor un prim termen. De vreme ce procesul de divorț a fost înregistrat la instanța de fond competentă, conform art. 607 C. proc. civ., înseamnă că litigiul a început, deci părțile se află în divorț, indiferent că primul termen este fixat, după data soluționării măsurii vremelnice solicitate. Prin urmare, cerințele textului aplicabil, respectiv art. 6132 C. proc. civ. sunt întrunite, instanța putând lua măsurile vremelnice solicitate, pe timpul procesului de divorț, pe calea ordonanței președințiale, dacă sunt întrunite și celelalte condiții prevăzute de art. 581 C. proc. civ.

Așa fiind, reținând că cererea de divorț se află în curs de soluționare, că instanța poate lua măsura vremelnică solicitată, urmează a se dispune reluarea rejudecății pentru judecarea pe fond a pricinii, în raport de probele administrate și eventual după splimentarea lor, spre a hotărî temeinic, în interesul copilului, asupra încredințării vremelnice a acestuia.

De aceea, recursul de față urmează a fi admis, conform art. 312 alin. (3) C. proc. civ., teza finală, și a se casa hotărârea recurată, cu trimiterea cauzei aceleiași instanțe de fond, spre a proceda la rejudecarea pricinii, în sensul celor ce preced.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta B.O.C. împotriva sentinței nr. 3779 din 5 septembrie 2003 a Judecătoriei Slatina, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe spre rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2004.