Restitution of enforcement claim assigned to creditor's seat after enforcement title annulled.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative jurisdictional conflict between two lower courts, ruling that the Court of Sector 2 Bucharest has territorial jurisdiction to hear the claim for restitution of enforcement (întoarcerea executării). The claimant, a company that voluntarily paid a sum under an enforcement title later partially annulled, sought recovery of the overpaid amount plus interest from the defendant. Both lower courts had declined jurisdiction, disagreeing on which party was the "debtor" for purposes of the territorial rule. The decisive legal basis is Articles 723 and 724(3) of the Civil Procedure Code, which grant the right to restitution when the enforcement title is annulled, inverting the obligational relationship: the initial creditor becomes the debtor, and the initial debtor becomes the creditor. Consequently, under Article 651(1), the competent court is the court in whose district the debtor in the restitution claim (here, the defendant) has its seat, which is in Sector 2 Bucharest.
Legislator headnote
AI generatedArt. 724 alin. (3) C. proc. civ, Art. 651 alin. (1) C. proc. civ; Restitution of enforcement claim assigned to creditor's seat after enforcement title annulled: The claimant, a company that voluntarily paid a sum under an enforcement title later partially annulled, sought recovery of the overpaid amount plus interest from the defendant. Both lower courts had declined jurisdiction, disagreeing on which party was the "debtor" for purposes of the territorial rule. The decisive legal basis is Articles 723 and 724(3) of the Civil Procedure Code, which grant the right to restitution when the enforcement title is annulled, inverting the obligational relationship: the initial creditor becomes the debtor, and the initial debtor becomes the creditor. Consequently, under Article 651(1), the competent court is the court in whose district the debtor in the restitution claim (here, the defendant) has its seat, which is in Sector 2 Bucharest.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedFondul competenței: instanța de executare este competentă să soluționeze cererea de restabilire a situației anterioare pe cale separată.
Aplicat pentru a determina instanța de executare competentă, pe baza domiciliului/sediului debitorului din cererea de întoarcere a executării.
Full text
Cerere de întoarcere a executării silite. Calitatea de debitor. Competenţă teritorială
Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Competenţa instanţelor judecătoreşti
Index alfabetic: conflict negativ
întoarcerea executării
restabilirea situaţiei anterioare
instanţă de executare
C.civ., art. 622 alin. (1), alin. (2), art. 651 alin. (1), art. 723, art. 724
Dispoziţiile art. 723 şi art. 724 Cod procedură civilă reglementează dreptul la întoarcerea executării şi modalitatea de restabilire a situaţiei anterioare executării, prevăzându-se că, în toate cazurile în care se desfiinţează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia.
În acest caz, raportul juridic obligaţional se inversează, debitul devenind creanţă ca urmare a desfiinţării titlului executoriu sau a actelor de executare. Astfel, creditorul iniţial devine debitor, iar debitorul din titlul executoriu dobândeşte calitatea de creditor.
Prin urmare, competenţa teritorială de soluţionare a unei cereri de întoarcere a executării se stabileşte potrivit dispoziţiilor art. 651 alin. (1) Cod procedură civilă, instanţa competentă să soluţioneze cererea fiind judecătoria în circumscripţia căreia îşi are domiciliul sau, după caz, sediul debitorul din cererea de întoarcere a executării.
I.C.C.J., Secţia I civilă, decizia nr. 1554 din 28 iunie 2021
I. Circumstanţele cauzei:
1. Obiectul cauzei:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca la data de 19.02.2020, reclamanta A. S.R.L. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună: întoarcerea executării, ca urmare a pronunţării hotărârii judecătoreşti nr. 1834 din data de 23.12.2019 a Tribunalului Specializat Cluj, în dosarul nr. x/1285/2019, prin care se desfiinţează parţial titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 357/2019, pronunţată în dosarul nr. x/117/2018 al Tribunalului Specializat Cluj; restabilirea situaţiei anterioare prin obligarea pârâtei la restituirea sumei de 356.795,26 lei, datorate în urma pronunţării hotărârii judecătoreşti nr. 1834 din data de 23.12.2019 a Tribunalului Specializat Cluj, în dosarul nr. x/1285/2019; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare aferente sumelor de bani, calculată de la data scadenţei şi până la data restituirii integrale a debitului.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă:
2.1. Prin sentinţa civilă nr. 3375 din data de 22.07.2020, Judecătoria Cluj-Napoca a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată de pârâta B. S.R.L. prin întâmpinare, şi a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Cluj-Napoca, în esenţă, a reţinut că, potrivit art. 724 alin. (2) Cod procedură civilă, dacă instanţa care a desfiinţat hotărârea executată a dispus rejudecarea în fond a procesului şi nu a luat măsura restabilirii situaţiei anterioare executării, această măsură se va putea dispune de instanţa care rejudecă fondul, iar conform alin. (3) al aceluiaşi articol, dacă nu s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare executării în condiţiile alin. (1) şi (2), cel îndreptăţit o va putea cere, pe cale separată, instanţei de executare.
A arătat că, instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Totodată, a avut în vedere că art. 622 alin. (1) Cod procedură civilă prevede că obligaţia stabilită prin hotărârea unei instanţe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie, iar alin. (2) al aceluiaşi articol reţine că, în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit dispoziţiilor prezentei cărţi, dacă prin lege specială nu se prevede altfel.
Raportând dispoziţiile art. 622 alin. (1) şi (2) Cod procedură civilă la dispoziţiile art. 723-724 din acelaşi cod, a constatat că debitorul care şi-a executat voluntar obligaţia beneficiază de acelaşi mijloc procesual, precum debitorul care a fost supus executării silite în situaţia în care debitul devine creanţă, iar raportul juridic obligaţional se inversează ca urmare a desfiinţării titlului executoriu sau a actelor de executare.
A constatat că, de altfel, legiuitorul a creat instituţia întoarcerii executării silite tocmai pentru a pune la dispoziţia fostului debitor, devenit creditor, un mijloc mai facil, o procedură de judecată ce presupune celeritate, pentru ca acesta să nu fie nevoit a apela la procedura mai anevoioasă a unei acţiuni pe dreptul comun în scopul restabilirii situaţiei anterioare şi al recuperării prestaţiei efectuate către creditorul devenit, la rândul său, debitor.
Prin urmare, a apreciat că, în cererea de întoarcere a executării silite de faţă, petenta A. S.R.L. are calitatea de creditoare, iar, potrivit dispoziţiilor art. 651 alin. (1) Cod procedură civilă, instanţa competentă să soluţioneze cererea este judecătoria în circumscripţia căreia îşi are domiciliul debitorul din cererea de întoarcere a executării.
Constatând că debitoarea din prezenta cerere, respectiv B. S.R.L., are sediul în raza teritorială a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, a reţinut că, în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei revine acestei instanţe.
2.2. Prin sentinţa civilă nr. 2567 din data de 12.03.2021, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a admis excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie de Justiţie pentru soluţionarea conflictului de competenţă.
Astfel, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a constatat că reclamanta A. S.R.L. a formulat, în exercitarea principiului disponibilității părților, cerere de întoarcere a executării, întemeiată pe dispozițiile art. 723 și urm. Cod procedură civilă.
În esenţă, a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 651 alin. (1) raportat la art. 724 alin. (3) Cod procedură civilă, reţinând că raportul de drept obligațional fundamental (care stă la baza/constituie premisa necesară şi obligatorie a unei cereri de întoarcere a executării) are ca părţi numai pe debitoarea A. S.R.L. şi pe creditoarea B. S.R.L., părți între care a intervenit titlul executoriu supus executării şi în raport de care se solicită întoarcerea executării.
Ca atare, a reţinut că titlul executoriu invocat în cauză vizează o singură executare (silită sau benevolă, potrivit principiului disponibilității părților) a debitoarei din titlu, cu toate cererile incidente/accesorii, inclusiv cea referitoare la întoarcerea executării.
Faptul că, în cauză, se solicită de către debitoarea din titlul executoriu suma achitată, în opinia instanţei, nu înseamnă că este demarată o nouă procedura execuțională (şi în care, eventual, s-ar putea reaprecia asupra calităţii de debitor, respectiv de creditor).
A arătat că a se considera altfel înseamnă a încălca prevederile art. 651 alin. (1) Cod procedură civilă, apreciindu-se că instanţa competentă este cea de la sediul creditoarei din titlul executoriu, deşi legea are în vedere exclusiv sediul debitorului.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă:
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) Cod procedură civilă, Înalta Curte reţine următoarele:
Dispoziţiile art. 133 pct. 2 Cod procedură civilă prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.
Înalta Curte constată că, în speţă, Judecătoria Cluj-Napoca şi Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, ambele instanţe făcând aplicarea aceloraşi dispoziţii legale [art. 651 alin. (1) raportat la art. 724 alin. (3) Cod procedură civilă], prezentul conflict negativ de competenţă fiind generat de aplicarea normei de competență teritorială și de constatările diferite ale celor două judecătorii cu privire la persoana care are calitatea de debitor în prezentul litigiu, ce are ca obiect o cerere de întoarcere a unei executări benevole.
Prin prezentul demers judiciar, reclamanta A. S.R.L., în temeiul art. 723 Cod procedură civilă, a învestit instanţa de judecată cu o cerere de întoarcere a executării, ca urmare a desfiinţării titlului executoriu reprezentat de sentinţa nr. 357/2019, pronunţată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. x/117/2018, solicitând admiterea cererii, restabilirea situaţiei anterioare prin obligarea pârâtei B. S.R.L. la restituirea sumei de 356.795,26 lei, precum şi obligarea acesteia la plata dobânzii legale penalizatoare aferente sumelor de bani achitate, calculată de la data scadenţei şi până la data restituirii integrale a debitului.
În susţinerea cererii, reclamanta a arătat că, prin hotărârea nr. 357 din data de 5.03.2019 a Tribunalului Specializat Cluj, astfel cum a fost corectată prin încheierea de şedinţă din data de 21.05.2019, a fost obligată să achite suma de 473.607,19 lei, cu titlu de chirie datorată în temeiul contractului de închiriere nr. 11 din data de 28.11.2008 şi a actelor adiţionale ulterioare, suma de 94.899 lei, cu titlu de penalităţi de întârziere, calculate până la data de 15.10.2018 şi suma de 7.200 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Reclamanta a precizat că a achitat la data de 24 mai 2019 suma de 473.607,19 lei, însă, a formulat şi cerere în anulare împotriva hotărârii ce reprezintă titlul executoriu.
A mai arătat reclamanta că, prin hotărârea nr. 1834 din data de 23.12.2019, Tribunalul Specializat Cluj a admis în parte cererea în anulare pe care a formulat-o împotriva ordonanţei nr. 357/2019 pronunţate în dosarul nr. x/117/2018, care a fost anulată în parte.
Ca atare, a menţionat că Tribunalul Specializat Cluj: a admis în parte cererea de emitere a ordonanţei de plată, formulată de creditoarea B. S.R.L., în contradictoriu cu debitoarea A. S.R.L.; a obligat pe debitoare la plata către creditoare a sumei de 88.338,93 lei, reprezentând contravaloarea chiriei pentru etajul 1 pentru perioada 1 noiembrie 2017 – 28 februarie 2018, şi a sumei de 25.273 lei, reprezentând penalităţi de întârziere aferente, în cuantum de 0,1% pe zi, calculate până la data de 15 octombrie 2018; a respins în rest acţiunea şi a obligat-o pe debitoare să achite creditoarei suma de 3.200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
A precizat că diferenţa dintre suma stabilită de către prima instanţă (pe care a achitat-o) şi suma reţinută prin a doua hotărâre reprezintă o sumă nedatorată, astfel că se impune restituirea acesteia de către pârâtă.
Prin urmare, Înalta Curte constată că este învestită cu soluţionarea unui conflict negativ de competenţă ivit între două judecătorii ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare a unei cereri de întoarcere a executării, în condiţiile în care reclamanta şi-a executat de bunăvoie obligaţia stabilită prin titlul executoriu iniţial.
Raportat la obiectul pricinii, astfel cum acesta a fost anterior reţinut, şi la împrejurarea că prezentul conflict negativ de competenţă teritorială s-a ivit între două judecătorii, instanţa competentă teritorial a soluţiona cauza se stabileşte în temeiul prevederilor art. 724 alin. (3) raportate la dispozițiile art. 651 alin. (1) din Codul de procedură civilă, dispoziţii legale care, de altfel, au şi fost reţinute ca incidente de către cele două instanţe aflate în conflict.
Potrivit art. 724 alin. (3) Cod procedură civilă, în situaţia în care asupra restabilirii situației anterioare executării nu s-a pronunţat nici instanţa judecătorească care a desfiinţat titlul executoriu şi nici instanța care rejudecă fondul (în situaţia în care s-a dispus rejudecarea în fond a procesului și nu s-a luat măsura restabilirii situației anterioare executării de către instanţa care a desfiinţat hotărârea executată), cel îndreptățit va putea cerere restabilirea situaţiei anterioare executării, pe cale separată, instanței de executare.
Totodată, art. 651 alin. (1) Cod procedură civilă prevede că: „Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.”
În speţă, astfel cum s-a arătat anterior, cele două instanţe între care s-a ivit conflictul negativ de competenţă au făcut aplicarea acestor dispoziţii legale, însă Judecătoria Cluj-Napoca a avut în vedere sediul pârâtei B. S.R.L., reţinând că aceasta are calitatea de debitoare în cererea de întoarcere a executării silite, în timp ce, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti s-a raportat la sediul reclamantei A. S.R.L. apreciind că aceasta are calitatea de debitoare în prezentul litigiu.
Ca atare, pentru soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă, se impune a se stabili care este partea ce are calitatea de debitoare în prezenta cauză.
Înalta Curte reţine că art. 622 alin. (1) Cod procedură civilă prevede că „obligaţia stabilită prin hotărârea unei instanţe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bunăvoie”, iar alin. (2) al aceluiaşi articol reţine că „În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit dispoziţiilor prezentei cărţi, dacă prin lege specială nu se prevede altfel”.
De asemenea, art. 723 şi art. 724 Cod procedură civilă reglementează dreptul la întoarcerea executării şi modalitatea de restabilire a situaţiei anterioare executării, prevăzându-se că, în toate cazurile în care se desfiinţează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situaţie anterioare acesteia.
Faţă de dispoziţiile legale anterior evocate, astfel cum a reţinut şi Judecătoria Cluj-Napoca, Înalta Curte constată că debitorul care şi-a executat voluntar obligaţia beneficiază de acelaşi mijloc procesual precum un debitor care a fost supus executării silite, situaţie în care raportul juridic obligaţional se inversează, debitul devenind creanţă ca urmare a desfiinţării titlului executoriu sau a actelor de executare.
În scopul restabilirii situaţiei anterioare şi al recuperării prestaţiei executate, debitorul are la îndemână o procedură de judecată, cu o finalitate mai uşor de atins decât cea a unei acţiuni pe dreptul comun, respectiv întoarcerea executării, în care creditorul iniţial devine debitor, iar debitorul din titlul executoriu dobândeşte calitatea de creditor.
Prin urmare, rezultă că în cererea de faţă de întoarcere a executării, reclamanta A. S.R.L. are calitatea de creditoare, iar debitoarea este intimata B. S.R.L.
Cum potrivit dispoziţiilor art. 651 alin. (1) Cod procedură civilă, instanţa competentă să soluţioneze cererea este judecătoria în circumscripţia căreia îşi are domiciliul sau, după caz, sediul debitorul din cererea de întoarcere a executării, iar debitoarea din prezenta cauză, respectiv B. S.R.L., are sediul în raza teritorială a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, Înalta Curte a stabilit competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea acestei judecătorii.