Constitutionality Referral Appeal Perempted as Tardy Under 48-Hour Deadline; Costs Awarded

Asupra recursului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin încheierea din data de 12 noiembrie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2020 secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de petenta A. prin reprezentant B., de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 68 alin. (7) din C. proc. pen.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut, în esenţă că, reglementând condiţiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, prevede că aceasta trebuie să îndeplinească cumulativ anumite condiţii: să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţă ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Verificând, din această perspectivă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 68 alin. (7) din C. proc. pen. s-a constatat că excepţia de neconstituţionalitate invocată întruneşte doar trei din cele patru condiţii prevăzute de lege pentru admisibilitatea acesteia - respectiv invocarea de către o parte din proces, în faţa unei instanţe de judecată, a neconstituţionalităţii unui text de lege aflat în vigoare, care nu a fost declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale - nefiind îndeplinită condiţia referitoare la existenţa legăturii excepţiei invocate cu soluţionarea cauzei.

Sub acest ultim aspect, s-a reţinut că, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 498/2016 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 27 octombrie 2016), "legătura cu soluţionarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului de lege criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi îndeplinite exigenţele impuse de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei în desfăşurarea procesului.

În speţă, s-a constatat că petenta A., prin reprezentant B., a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 68 alin. (7) din C. proc. pen., raportându-se doar formal la exigenţele art. 29 din Legea nr. 47/1992, întrucât nu a invocat veritabile critici de neconstituţionalitate, acestea vizând în esenţă, imposibilitatea exercitării unei căi de atac împotriva încheierii prin care s-a soluţionat o cerere de recuzare.

Astfel, în raport de criticile formulate de petentă, s-a constatat că prin excepţia de neconstituţionaţitate invocată nu se antamează, în realitate, o chestiune de constituţionalitate, ci se urmăreşte modificarea textului de lege menţionat.

În acest context, s-a reţinut că o excepţie de neconstituţionalitate trebuie să tindă la excluderea unei norme/text de lege din fondul legislativ activ, din dreptul pozitiv, iar nu la completarea/modificarea unor dispoziţii legale, întrucât acest aspect ce este de competenţa exclusivă a Parlamentului, conform art. 61 alin. (1) din Constituţia României.

Raportat la prevederile art. 146 din Constituţia României şi art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora Curtea Constituţională verifică constituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare atunci când este ridicată o excepţie de neconstituţionalitate a acestora în faţa unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial, şi faţă de faptul că, în speţă, excepţia invocată nu vizează, în realitate, o problemă de neconstituţionalitate, ci de reformare legislativă, s-a apreciat că aspectele invocate nu reprezintă chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale.

II. Împotriva încheierii din data de 12 noiembrie 2020 pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2020 a declaat recurs petenta A. prin reprezentant B., cauza înregistrându-se pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători la data de 29 ianuarie 2021 sub nr. x/2021, în cauză fiind stabilit termen la data de 22 februarie 2021, când reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia tardivităţii căii de atac promovate.

Examinând, cu prioritate excepţia tardivităţii recursului declarat de petenta A. prin reprezentant B., raportat la textele de lege incidente în cauză, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că recursul este tardiv.

Astfel, instanţa supremă reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, hotărârea prin care instanţa respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale poate fi atacată numai cu recurs la instanţa ierarhic superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Verificând natura termenului de 48 de ore înăuntrul căruia se poate promova calea de atac, se constată că acesta este un termen procedural, ce trebuie calculat potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din C. proc. pen., în sensul că, în cuprinsul său, nu se socoteşte ora la care începe să curgă şi nici ora la care se împlineşte, şi peremptoriu, a cărui nerespectare atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen, respectiv constatarea tardivităţii acestuia.

În raport cu aceste dispoziţii, având în vedere că hotărârea dată de Înalta Curte, secţia penală, în dosarul nr. x/2020 a fost pronunţată la data de 12 noiembrie 2020, termenul de 48 de ore, în care petenta putea declara recurs, s-a împlinit la data de 14 noiembrie 2020.

Aşadar, raportat la dispoziţiile legale anterior enunţate şi având în vedere data pronunţării deciziei recurate, Completul de 5 Judecători din cadrul Înaltei Curţi constată că la data la care aceasta a declarat recurs, respectiv la 15 noiembrie 2020, data mail-ului, expirase termenul în care se putea ataca dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Pentru aceste considerente, nu se va mai proceda la examinarea calităţii persoanei care a înaintat instanţei mail-ul cuprinzând calea de atac, cât şi la examinare pe fond a motivelor de recurs, astfel că, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători va respinge, ca tardiv, recursul declarat de recurenta petentă A. prin reprezentant B. împotriva încheierii din data de 12 noiembrie 2020 pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurenta petentă va fi obligată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de recurenta petentă A. prin reprezentant B. împotriva încheierii din data de 12 noiembrie 2020 pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurenta petentă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 februarie 2021.