Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 54/2021 AI generated

Inadmissibility of contestation against final penal decision: violation of legality and uniqueness of appeals under Art. 4251 C. proc. pen.

Case Number Decizia nr. 54/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (5-Judge Panel) dismissed as inadmissible the appeal filed by the applicant against the final penal decision of June 15, 2020, and ordered the applicant to pay 200 RON in judicial costs, leaving the prior final decision in force. The dispute arose from the applicant’s attempt to challenge a final penal decision through a new appeal, which the prosecutor argued was procedurally inadmissible; the court found that the appeal was filed against a decision that was already final and not subject to ordinary or extraordinary appeals. Relying on Article 425¹(7)(1)(a) of the Code of Criminal Procedure and the principles of legality and the uniqueness of appeals, the court held that admitting an appeal against a final decision in the absence of express legal provision would violate statutory requirements, rendering the appeal inadmissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 4251 din C. proc. pen, art. 275 alin. (2) din C. proc. pen, art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen; Inadmissibility of contestation against final penal decision: violation of legality and uniqueness of appeals under Art. 4251 C. proc. pen: The dispute arose from the applicant’s attempt to challenge a final penal decision through a new appeal, which the prosecutor argued was procedurally inadmissible; the court found that the appeal was filed against a decision that was already final and not subject to ordinary or extraordinary appeals. Relying on Article 425¹(7)(1)(a) of the Code of Criminal Procedure and the principles of legality and the uniqueness of appeals, the court held that admitting an appeal against a final decision in the absence of express legal provision would violate statutory requirements, rendering the appeal inadmissible.

Keywords

AI generated
code of criminal procedure appealability of remand decision opposition proceedings administrative revocation of decision statutory requirement grounds for cassation

Cited Legislation

AI generated
art. 4251 din C. proc. pen
Astfel, potrivit art. 4251 din C. proc. pen., calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, dispoziţiile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.
art. 275 alin. (2) din C. proc. pen
Basis for ordering the applicant to pay judicial costs to the state.
art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen
Main ground for dismissing the appeal as inadmissible because it was directed against a final decision not susceptible to further appeal.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen.

Main ground for dismissing the appeal as inadmissible because it was directed against a final decision not susceptible to further appeal.

art. 275 alin. (2) din C. proc. pen.

Basis for ordering the applicant to pay judicial costs to the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor reţine următoarele:

I. Prin decizia penală nr. 86 din data de 15 iunie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători în dosarul nr. x/2020 a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de petentul A. împotriva deciziei penale nr. 116 din 18 februarie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2020 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că petentul A. a exercitat calea de atac a contestaţiei împotriva unei decizii definitive, hotărâre nesusceptibilă de a face obiectul unei noi căi de atac ordinare sau extraordinare.

II. Împotriva deciziei penale nr. 86 din data de 15 iunie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători în dosarul nr. x/2020, petentul A. a exercitat calea de atac prezentă, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi - Completul de 5 Judecători sub nr. x/2020, primul termen fiind stabilit în mod aleatoriu la data de 15 februarie 2021, termen la care reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac.

Examinând calea de atac formulată, cu prioritate în ceea ce priveşte admisibilitatea acesteia, prin raportare la actele şi lucrările dosarului, dar şi prin prisma dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători-P1-2020 constată că este inadmisibilă şi va fi respinsă ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală şi a exigenţelor stabilite prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.

Revine, aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III1 din C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac a contestaţiei este condiţionată de exercitarea acesteia potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit art. 4251 din C. proc. pen., calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, dispoziţiile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, examinând actele şi lucrările dosarului prin raportare la dispoziţiile legale incidente în speţa dedusă judecăţii, constată că în speţă, petentul A. a exercitat calea de atac a contestaţiei împotriva unei decizii definitive, hotărâre nesusceptibilă de a face obiectul unei noi căi de atac ordinare sau extraordinare.

Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, a principiului unicităţii căilor de atac reglementate de lege şi a dispoziţiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, şi din acest motiv, constituie o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Faţă de considerentele ce preced, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de petentul A. împotriva deciziei penale nr. 86 din data de 15 iunie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători în dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., contestatorul petent va fi obligat a plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 86 din data de 15 iunie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători în dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă contestatorul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 februarie 2021.