Inadmissibility of appeal against refusal of criminal jurisdictional transfer due to lack of reasonable suspicion of judicial bias

Asupra contestaţiei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 418 din data de 15 octombrie 2020, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de petentul A. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2020 al Curţii de Apel Braşov.

Pentru a dispune astfel, instanţa supremă a reţinut că, prin raportare la motivele invocate de petentul A., se constată că nu este incident niciunul dintre cazurile prevăzute de art. 71 din C. proc. pen., nerezultând că ar fi afectată imparţialitatea judecătorilor care compun completul de judecată, datorită împrejurărilor cauzei sau calităţii părţilor ori existenţei pericolului de tulburare a ordinii publice.

De asemenea, s-a reţinut că nu este conturată o asemenea suspiciune nici în ceea ce îi priveşte pe ceilalţi judecători ai secţiei penale sau ai instanţei, simpla supoziţie, nedovedită, neputând fi confundată cu suspiciunea rezonabilă, aceasta trebuind să se bazeze pe fapte sau împrejurări care să constituie dovezi ale afectării imparţialităţii judecătorului cauzei.

Totodată, prima instanţă a făcut trimitere la dispoziţiile art. 71 din C. proc. pen. conform cărora Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie strămută judecarea unei cauze de la curtea de apel competentă la o altă curte de apel, atunci când există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorilor instanţei este afectată datorită împrejurărilor cauzei, calităţii părţilor ori atunci când există pericol de tulburare a ordinii publice, apreciind că nu este îndeplinită niciuna dintre aceste cerinţe.

Mai mult decât atât, s-a reţinut în considerentele hotărârii contestate că strămutarea este remediul procesual reglementat de C. proc. pen. în vederea înlăturării situaţiilor care pun în pericol normala desfăşurare a unui proces penal, datorită unor stări de fapt neconvenabile, existente la locul unde urmează să fie judecată cauza ce face obiectul procesului penal.

Secţia penală a Înaltei Curţi a reţinut şi faptul că temeiul strămutării, care nu se confundă cu vreuna din cauzele de suspiciune personală, rezultă din atitudinea, din comportarea în mod repetat a unor subiecţi procesuali oficiali, faţă de una dintre părţi, conduită care nu poate fi încadrată în niciunul dintre cazurile de recuzare, dar care vădeşte existenţa unei lipse de obiectivitate şi imparţialitate.

S-a mai menţionat că acest remediu procesual nu poate fi folosit, însă, decât în situaţiile vădit contrarii celor în care trebuie să se desfăşoare în mod normal procesul penal.

În cazul unei cereri de strămutare, imparţialitatea instanţei trebuie analizată nu numai din perspectiva convingerii personale a judecătorului că este imparţial, dar şi din perspectiva celui interesat. La acest control, instanţa învestită cu cererea de strămutare trebuie să analizeze dacă, independent de conduita judecătorului, unele împrejurări sau fapte ce se pot verifica pot pune în discuţie imparţialitatea judecătorului interesat.

Nu în ultimul rând, s-a făcut referire şi la Curtea Europeană, care a hotărât că, în privinţa imparţialităţii obiective a judecătorului, aparenţele au un rol decisiv, limitele lor fiind stabilite de jurisprudenţa instanţei europene, în raport de împrejurările concrete ale cauzelor.

Pe cale de consecinţă, instanţa supremă a constatat că, în realitate, petentul nu şi-a întemeiat cererea de strămutare pe o suspiciune rezonabilă cu privire la lipsa de imparţialitate a judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Braşov, nemulţumirile acestuia vizând împrejurarea că persoane cu atribuţii în cadrul D.G.R.F.P, A.J.F.P, respectiv A.N.A.F Braşov, s-ar fi constituit "într-un grup corupt infracţional organizat transfrontalier terorist". Astfel, motivele invocate de petent nu sunt de natură a afecta obiectivitatea judecătorilor învestiţi cu soluţionarea dosarului a cărui strămutare s-a solicitat, aspectele expuse în susţinerea cererii promovate nefiind apte să ofere elemente care să justifice aprecierea că aceştia ar fi lipsiţi de imparţialitate, neputând fi identificate dovezi privind existenţa vreunei presiuni ori imixtiuni asupra judecăţii ori indicii în sensul că judecarea cauzei s-ar realiza cu încălcarea drepturilor procesuale ale petentului.

În acest context, s-a subliniat faptul că în cauza ce formează obiectul prezentei cereri de strămutare nu a fost dovedită existenţa unei suspiciuni cu privire la imparţialitatea judecătorilor Curţii de Apel Braşov, fiind respectate toate garanţiile privind judecarea echitabilă a cauzei.

Împotriva deciziei penale nr. 418 din data de 15 octombrie 2020, pronunţate de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2020, petentul A. a formulat contestaţie, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2021, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 8 februarie 2021, dată la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Prioritar, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, analizând cererea formulată de reprezentantul Ministerului Public, apreciază că nu s-a făcut dovada exercitării cu rea-credinţă de către petent a căii de atac, astfel încât nu se impune aplicarea unei amenzi judiciare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, examinând admisibilitatea căii de atac promovate de petent, constată că aceasta este inadmisibilă şi va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:

Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi principiului privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.

Revine aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III1 din C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac a contestaţiei este condiţionată de exercitarea acesteia potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit art. 4251 din C. proc. pen., calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, dispoziţiile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.

În speţă, petentul A. a exercitat calea de atac a contestaţiei împotriva deciziei penale nr. 418 din data de 15 octombrie 2020, pronunţate de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2020, hotărâre prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de acelaşi petent privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2020 al Curţii de Apel Braşov.

Potrivit dispoziţiilor art. 74 alin. (6) raportat la art. 74 alin. (1) din C. proc. pen., hotărârea prin care este soluţionată cererea de strămutare nu este supusă niciunei căi de atac.

Prin urmare, se constată că petentul A. a exercitat calea de atac a contestaţiei împotriva unei hotărâri nesusceptibile de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, acest aspect fiind de natură a încălca coerenţa sistemului căilor de atac reglementate de lege.

Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, a principiului unicităţii căilor de atac reglementate de lege şi a dispoziţiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, şi din acest motiv, constituie o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Faţă de considerentele ce preced, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de petentul A. împotriva deciziei penale nr. 418 din data de 15 octombrie 2020, pronunţate de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2020, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., contestatorul petent va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de petentul A. împotriva deciziei penale nr. 418 din data de 15 octombrie 2020, pronunţate de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă contestatorul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 februarie 2021.