Public institutions’ obligation limited to enforceable-title sums; company's penalty claims, ministry appeals rejected.

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea înregisdtrată pe rolul Curţi de Apel Bucureşti la data de 25.01.2016 reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Palatul Copiilor Vaslui, Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vaslui - Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică Vaslui, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice:

- obligarea pârâţilor la respectarea dispoziţiilor instituite de O.G. nr. 2/2002, actualizată, privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, în sensul virării de credite bugetare în cuantum de 380.932,51 RON compusă din 160,168,69 RON, sumă datorată conform titlului executoriu sentintă civilă nr. 220/CA din 17.08.2010 pronunţată de Tribunalul Vaslui şi sentinta civilă nr. 1354/13.04.2010 pronunţată de Judecătoria Vaslui, 187.652,56 RON dobânda cuvenită pentru plata cu întârziere a debitului în sumă de 1.399.976,99 RON în perioada 01.06.2010-28.10.2010, conform art. 12.1 din contractul nr. x/2008 si 33.111,36 RON dobândă legala penalizatoare aferentă debitului de 160.168,69 RON, stabilita pentru perioada 27.09.2012-30.04.2015 calculată conform O.G. nr. 13/2011.

- obligarea pârâţilor în solidar la plata de daune cominatorii, în cuantum de 1% pentru fiecare zi de întârziere, raportat la suma datorată de Palatul Copiilor Vaslui - 380.932,51 RON de la data introducerii prezentei cereri şi până la momentul îndeplinirii întocmai a obligaţiilor cuprinse în titlul executoriu - sentinţa civilă nr. 220/CA din 17.08.2010 pronunţată de Tribunalul Vaslui, sentinţa civilă nr. 1354 din 13.04.2012 pronunţată de Judecătoria Vaslui, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 2368 din 6 iulie 2016 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâţii Palatul Copiilor Vaslui, Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vaslui - Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică Vaslui, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, a obligat pârâţii la respectarea dispoziţiilor O.G. nr. 2/2002 privind plata sumelor stabilite prin sentinţele civile nr. 220/CA/17.08.2010 a Tribunalului Vaslui şi nr. 1354/2010 a Judecătoriei Vaslui şi a respins în rest acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

3. Recursurile exercitate în cauză

Împotriva sentinţei au declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A. şi pârâţii Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice şi Palatul Copiilor Vaslui.

Reclamanta S.C. A. S.A. şi-a întemeiat calea de atac promovată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi a solicitat casarea în parte a hotărârii în sensul constatării faptului că pârâţii nu s-au conformat obligaţiei legale de a face demersurile necesare, respectiv de a dispune toate măsurile ce se impun pentru asigurarea în bugetele proprii şi ale instituţiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plăţii stabilite prin titluri executorii, refuzând în mod nejustificat îndeplinirea obligaţiei de plată.

De asemenea, s-a solicitat a se constata că, în lanţul subordonării administrative, Ministerul Educaţiei este singurul care putea aloca fonduri pentru plata titlului executoriu, celelalte instituţii neavând bugete proprii şi în acest sens să fie obligat la plata debitului şi a penalităţilor, astfel cum au fost indicate prin acţiunea introductivă, respectiv suma de 380.932,51 RON, dar şi la plata de daune cominatorii de 1% pe zi de întârziere, până la îndeplinirea efectivă a obligaţiei de plată.

În motivarea recursului reclamanta a arătat că motivarea hotărârii primei instanţe este contradictorie, întrucât deşi a reţinut în mod corect că instituţiile pârâte au refuzat nejustificat îndeplinirea obligaţiilor stabilite de lege, ulterior, în analiza celorlalte capete de cerere, instanţa stabileşte că nu se impune a fi sancţionate financiar pentru că nu există garanţia că acestea îşi vor îndeplini obligaţiile mai rapid .

De asemenea, în mod nelegal, cererea de acordare a daunelor cominatorii a fost respinsă cu motivarea că se pot naşte controverse pe tema persoanei obligate să le suporte, iar culpa fiecărui pârât este diferită şi nu se poate stabili o astfel de obligaţie în solidar.

Instanţa de judecată era singura abilitată să stabilească dacă se poate vorbi despre o culpă exclusivă a unuia sau a mai multor pârâţi, iar prin soluţia pronunţată a refuzat efectiv să recunoască faptul că, prin prisma relaţiilor de subordonare dintre instituţii, Ministerul Educaţiei era singurul în măsură să asigure îndeplinire obligaţiei legale stabilite prin titlul executoriu.

În acest context, recurenta a invocat şi decizia C.E.D.O. din cauza Săcăleanu vs. România, în cadrul căreia s-a stabilit că atunci când administraţia refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească, ori întârzie în executarea ei, chiar şi în cazul aplicării unui act normativ derogatoriu cum este O.G. nr. 22/2002, garanţiile prevăzute de art. 6 din Convenţie, de care a beneficiat justiţiabilul în faţa instanţei, îşi pierd orice raţiune de a fi.

În motivarea recursului declarat de pârâtul Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar recurentul a arătat că în dispozitivul hotărârii nu se indică prestaţia concretă la care este obligat fiecare pârât.

De asemenea, instanţa de fond trebuia să constate lipsa calităţii procesuale pasive a Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui, care nu a fost parte în dosarul civil nr. x/2010 şi nu se află într-un raport juridic obligaţional cu societatea reclamantă, dar şi tardivitatea formulării cererii de chemare în judecată, prin raportare la data programării procedurii de conciliere (conform procesului-verbal nr. x/19.07.2011) şi la dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 554/2004, care instituie un termen de 6 luni de la data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii de conciliere, pentru introducerea acţiunii în instanţă.

Prin recursul declarat de pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice s-a arătat că prima instanţă a reţinut, în mod greşit, calitatea procesuală pasivă a acestei instituţii şi s-a apreciat că ministerul nu poate fi obligat la plata unor sume de bani, mai cu seamă a celor solicitate cu titlu de penalităţi, atâta timp cât altă parte a conceput şi/sau a agreat termeni contractuali şi a semnat contractul cu societatea reclamantă.

Pârâtul Palatul Copiilor Vaslui a declarat, la rândul său, recurs împotriva sentinţei primei instanţe, fără însă a prezenta critici concrete de nelegalitate a hotărârii pronunţate. Recurentul s-a limitat la a invoca autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 220/CA/17.08.2010 pronunţate de Tribunalul Vaslui în dosarul nr. x/2010 şi strânsa legătură între prezenta cauză şi dosarul nr. x/2012 al Curţii de Apel Iaşi dar şi latura civilă din dosarul penal nr. x/2014 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.

Recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. dar şi intimaţii-pârâţi Palatul Copiilor Vaslui şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vaslui au depus, fiecare, întâmpinare, formulând apărări faţă de căile de atac promovate.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

În privinţa recursurilor declarate de pârâţii Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice şi Palatul Copiilor Vaslui, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013, "(1)Recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 C. proc. civ. (2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, pentru cereri şi acţiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puţin de 100 RON; în aceeaşi ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON.", iar dispoziţiile art. 33 alin. (1) din acelaşi act normativ statuează în mod expres că "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege".

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 148 alin. (6) C. proc. civ., conform cărora:

"Cererile adresate instanţelor judecătoreşti se timbrează, dacă legea nu prevede altfel", precum şi dispoziţiile art. 197 din acelaşi cod care prevăd în mod expres că "în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condiţiile legii."

Din analiza textelor de lege sus citate, rezultă obligaţia celor 2 recurenţi de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul datorat, astfel încât prin rezoluţia din data de 11.10.2018 s-a dispus citarea acestora cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 RON.

De asemenea, conform art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, partea obligată poate formula cerere de reexaminare, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate, însă recurenţii nu au folosit acest mijloc procesual reglementat de norma specială menţionată.

Înalta Curte constată că până la termenul de judecată acordat, deşi au fost legal citaţi cu menţiunea de a achita taxa judiciară aferentă recursului promovat, astfel cum rezultă din dovezile/procesele-verbale de înmânare a actelor de procedură de la filele x, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice şi Palatul Copiilor Vaslui nu au respectat cerinţa prevăzută de dispoziţiile art. 24 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013, ceea ce impune aplicarea sancţiunii anulării căilor de atac promovate.

Analizând punctual susţinerile din cuprinsul celorlalte două recursuri declarate în cauză, instanţa de control judiciar constată netemeinicia criticilor recurentei-reclamante subsumate cazului de casare reglementat de dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, nu se poate reţine o motivare contradictorie a hotărârii instanţei de fond sau o nepronunţare asupra unor argumente invocate în cuprinsul cererii de chemare în judecată. În raport de considerentele hotărârii atacate, se observă că aceasta explică în mod convingător soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a pronunţat soluţia în cauză.

În privinţa cazului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat atât de către reclamanta S.C. A. S.A. cât şi de către pârâtul Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui, Înalta Curte constată că acesta nu este incident în cauză, hotărârea atacată nefiind rezultatul unei aplicări şi interpretări greşite a normelor de drept material .

În esenţă, demersul reclamantei a fost generat de refuzul pârâţilor de a respecta dispoziţiile O.G. nr. 22/2002, de a executa obligaţii de plată stabilite prin titluri executorii şi de a achita penalităţile pretinse.

Prima instanţă a admis în parte acţiunea reclamantei şi a obligat pârâţii la plata sumelor stabilite prin sentinţa nr. 220/17.08.2010 a Tribunalului Vaslui şi sentinţa nr. 1354/2012 a Judecătoriei Vaslui, respingând solicitarea de acordare a dobânzii calcultate conform art. 12.1 din contractul nr. x/2008 şi a dobânzii legale penalizatoare calculate conform O.G. nr. 13/2011.

Conform art. 1 alin. (1) şi art. 4 alin. (1) din O.G. nr. 22/2002 - "Art. 1. - (1) Creanţele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituţiilor şi autorităţilor publice se achită din sumele aprobate cu această destinaţie prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligaţia de plată respectivă . . . . . . . . . .Art. 4. - (1) Ordonatorii principali de credite bugetare au obligaţia să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condiţiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii şi ale instituţiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plăţii sumelor stabilite prin titluri executorii."

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte reţine că admiterea acţiunii în sensul anterior menţionat s-a datorat tocmai constatării refuzului nejustificat al pârâţilor de a respecta şi de a aplica prevederile O.G. nr. 22/2002, astfel încât nu se impune o modificare a dispozitivului în sensul celor solicitate, câtă vreme acţiunile indicate se circumscriu obligaţiei de respectare a actului normativ precizat.

De asemenea, este nefondată susţinerea recurentei-reclamante conform căreia prima instanţă a aplicat greşit normele de drept material şi a ales să nu sancţioneze refuzul pârâţilor de îndeplinire a obligaţiilor legale, câtă vreme în temeiul O.G. nr. 22/2002 autorităţile pârâte pot fi obligate să vireze doar sume stabilite prin titluri executorii nu şi penalităţi calculate ulterior, în mod unilateral, de către reclamantă.

Cum în cauză, prin dispozitivele sentinţelor invocate se stabilesc în mod explicit suma datorată şi perioada pentru care s-au calculat penalităţi de întârziere, în mod corect prima instanţă a admis doar capătul de cerere referitor la îndeplinirea obligaţiei instituite prin O.G. nr. 22/2002, întrucât plata dobânzilor prevăzute în contract, a dobânzii legale penalizatoare, stabilirea unei eventuale culpe şi a daunelor cominatorii nu pot fi subsumate situaţiilor reglementate de actul normativ menţionat.

Instanţa de control judiciar nu poate primi nici susţinerile pârâtului Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui, pe de o parte datorită faptului că pentru pretinsa neindicare în dispozitiv a prestaţiei la care a fost obligat, acest pârât avea la dispoziţie un alt remediu procesual, astfel cum este reglementat în cuprinsul art. 443 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, apărările vizând lipsa raportului juridic obligaţional dintre pârât şi reclamantă sau depăşirea termenului de 6 luni de la data încheierii procesului-verbal de conciliere sunt chestiuni ce ţin de fondul litigiului soluţionat prin titlurile executorii invocate de reclamantă şi nu de acţiunea având ca obiect obligarea pârâtelor la aplicarea şi respectarea dispoziţiilor O.G. nr. 22/2002.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa primei instanţe nu este afectată de nelegalitate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., va respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta S.C. A. S.A. şi pârâtul Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui şi va anula ca netimbrate celelalte două căi de atac promovate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursurile declarate de pârâţii Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice şi Palatul Copiilor Vaslui împotriva sentinţei nr. 2368 din 6 iulie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrate.

Respinge recursurile declarate de reclamanta S.C. A. S.A. şi pârâtul Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui împotriva sentinţei nr. 2368 din 6 iulie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2019.