Ministry's appeal dismissed as lacking interest after salary recalculation orders issued and differences paid

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 15.02.2016, reclamantele A., B. şi C. au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei să emită pentru fiecare, începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii 71/2015), a unor noi ordine de salarizare în vederea recalculării indemnizaţiei de încadrare, în acord cu art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015 în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi a funcţiei îndeplinite în cadrul instanţei.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1950 din 7 iunie 2016 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamantele A., B. şi C. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, obligând pârâtul Ministerul Justiţiei să emită un ordin de încadrare salariala pentru fiecare reclamantă, conform art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015, dar şi la plata către reclamante a diferenţelor salariale rezultate, începând cu data de 09.04.2015.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii şi respingerea în totalitate a acţiunii reclamantelor.

În esenţă, criticile recurentului au vizat greşita aplicare de către instanţa de fond a prevederile art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost completată prin Legea nr. 71/2015, recurentul-pârât susţinând că acest text de lege nu este aplicabil categoriei profesionale a judecătorilor.

În opinia pârâtului, această prevedere este de strictă aplicare şi vizează numai categoriile profesionale indicate, respectiv personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, iar în cazul sistemului justiţiei, se aplică numai categoriei funcţionarilor publici şi personalului contractual.

Recurentul-pârât a mai susţinut că prima instanţă l-a obligat în mod greşit la plata diferenţelor salariale, întrucât această atribuţie legală revine instituţiei angajatoare, Ministerul Justiţiei având doar obligaţia de a vira sumele necesare plăţilor, iar nu de a efectua în concret plata acestora.

Prin cererea depusă în dosarul instanţei de recurs la data de 5.02.2019, recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a solicitat admiterea recursului şi respingerea acţiunii, ca rămasă fără obiect, motivat de împrejurarea că, prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 1487/C/24.05.2017, emis în aplicarea Ordinelor Ministrului Justiţiei nr. 4680/C/2016 şi nr. 219/C/2017, s-a stabilit indemnizaţia individuală cuvenită intimatelor-reclamante, în modalitatea solicitată prin cererea de chemare în judecată, fiind achitate de către Tribunalul Vrancea şi diferenţele salariale rezultate din acest mod de calcul.

4. Apărările formulate de intimate

Intimatele-reclamante A., B. şi C. nu au depus întâmpinare, dar prin notele de şedinţă depuse la data de 11.02.2019 au arătat că acţiunea formulată a rămas doar în parte fără obiect, respectiv doar în privinţa capătului de cerere vizând obligarea la emiterea ordinelor de salarizare.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând cu prioritate, potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi iniţiat şi întreţinut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziţii aplicabile şi în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât şi în căile de atac.

Întrucât cauza de faţă are drept obiect obligarea recurentului-pârât la emiterea unor noi ordie de încadrare salarială, în acord cu prevederile legale invocate de reclamante, în stabilirea interesului procesual al susţinerii recursului trebuie avute în vedere şi modificările survenite ulterior pronunţării hotărârii atacate, respectiv actele administrative emise în vederea punerii în aplicare a sentinţei recurate.

Înalta Curte reţine că, potrivit înscrisurilor depuse la dosar la data de 5.02.2019, recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a emis Ordinele nr. 4680/C/2016, nr. 219/C/2017, nr. 1487/C/2017, nr. 2066/C/2017, nr. 3076/C/2018 şi nr. 87/C/2019, prin care a recalculat cuantumul indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi al sporurilor cuvenite reclamantelor, la nivelul maxim permis de prevederile legale, începând cu data de 09.04.2015. Totodată, reclamantelor le-au fost achitate diferenţele salariale rezultate din aplicarea acestor ordine.

În raport de această împrejurare, Înalta Curte reţine că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual al susţinerii recursului, având în vedere că recurentul-pârât, ulterior promovării căii de atac, şi-a îndeplinit obligaţiile stabilite prin sentinţa de fond, cu efectul unei recunoaşteri implicite a pretenţiilor reclamantelor.

Cum interesul de a acţiona al pârâtului nu mai este actual, potrivit art. 33 C. proc. civ., se constată că nu este îndeplinită condiţia de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din acelaşi cod, ceea ce face de prisos analizarea în concret a criticilor din recurs .

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului şi va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei, ca fiind lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, invocată din oficiu.

Respinge recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 1950 din 7 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca fiind lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2019.