Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 909/2021 AI generated

Financial support contract enforcement action dismissed as time-barred; lower judgment quashed

Case Number Decizia nr. 909/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (ÎCCJ) admitted the appeal filed by the National Center of Cinema, quashed the lower court's sentence, and dismissed the plaintiff's action as time-barred, ruling that the administrative authority prevailed in its defense of tardiness. The dispute concerned a request for judicial review of the authority's failure to respond to a 2017 petition seeking the execution of a contract and payment of a 30,000 RON non-refundable financial support for a film, where the authority had previously refused to finalize the contract because the plaintiff had not signed it. The court determined that the statute of limitations for bringing administrative actions did not reset with the 2017 petition, as it was merely a continuation of prior requests already addressed by the authority's substantive refusal in October 2016. Relying on Article 11(1) of Law No. 554/2004, which mandates a six-month deadline for challenging administrative acts or refusals, the court held that the action filed in October 2017 exceeded this period, rendering the claim inadmissible regardless of the merits.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 194 lit. c) C. proc. civ, art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, art. 1187 C. civ, art. 493 C. proc. civ; Financial support contract enforcement action dismissed as time-barred; lower judgment quashed: The dispute concerned a request for judicial review of the authority's failure to respond to a 2017 petition seeking the execution of a contract and payment of a 30,000 RON non-refundable financial support for a film, where the authority had previously refused to finalize the contract because the plaintiff had not signed it. The court determined that the statute of limitations for bringing administrative actions did not reset with the 2017 petition, as it was merely a continuation of prior requests already addressed by the authority's substantive refusal in October 2016. Relying on Article 11(1) of Law No. 554/2004, which mandates a six-month deadline for challenging administrative acts or refusals, the court held that the action filed in October 2017 exceeded this period, rendering the claim inadmissible regardless of the merits.

Keywords

AI generated
action for payment statute of limitations enforcement decision administrative contract continuation of contract judicial review

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Pe fondul cauzei, a susţinut recurentul-pârât că se încadrează criticile sale în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât, în raport de cele solicitate de către intimata-reclamantă prin cererea nr.
art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
- excepţia tardivităţii cererii de chemare în judecată, în raport de prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004;
art. 194 lit. c) C. proc. civ
civ., fiind dedusă pe cale de interpretare din art. 194 lit. c) C. proc. civ..
art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004
(2) cu raportare la dispoziţiile art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, neexistând un refuz nejustificat al CNC de a rezolva solicitările intimatei-reclamante, astfel cum au fost cuprinse în cererea nr.
art. 1187 C. civ
x/13.10.2016, arătând că, în lipsa semnării contractului de către beneficiarul finanţării, se ajunge la imposibilitatea executării acestuia, nefiind întâlnită oferta cu acceptarea, conform prevederilor art. 1187 C.
art. 493 C. proc. civ
106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C.
art. 248 C. proc. civ
Examinând cu prioritate, în raport de dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., excepţia tardivităţii acţiunii formulate de intimata-reclamantă Societatea A.
art. 11 din Legea nr. 554/2004
În examinarea excepţiei de tardivitate a cererii de chemare în judecată, prima instanţă a reţinut că termenul prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004 trebuie calculat în raport cu cererea din 11.08.2017, la care pârâtul nu a formulat un răspuns.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 C. proc. civ.

Procedural rule applied in the dispositive to adjudicate the appeal after quashing the prior judgment.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Centrul Naţional al Cinematografiei, următoarele:

1. să se constate că pârâtul CNC nu a răspuns în termen legal cererii înregistrate sub nr. x/11.08.2017, prin care reclamanta a solicitat:

- întocmirea, conform prevederilor Hotărârii CA al CNC nr. 421/21.12.2015, a contractului pentru acordarea sprijinului financiar nerambursabil pentru promovarea filmului "B.", la premiile Bafta;

- achitarea către reclamantă a sumei de 30.000 RON, aprobată prin Hotărârea CA al CNC nr. 421/21.12.2015.

2. obligarea pârâtului CNC la întocmirea contractului si la plata sumei solicitate prin adresa înregistrată sub nr. x/11.08.2017;

3. obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Pârâtul Centrul Naţional al Cinematografiei a formulat întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat excepţia tardivităţii formulării acţiunii, raportat la prevederile Legii nr. 554/2004, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, excepţia lipsei de interes a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă şi, pe cale de consecinţă, respingerea acesteia ca fiind lipsită de interes; excepţia lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă şi pe cale de consecinţă, respingerea acesteia ca fiind lipsită de obiect.

În subsidiar, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă ca nefondată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civile nr. 973 din 6 martie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal:

- a respins excepţiile invocate prin întâmpinare;

- a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Centrul Naţional al Cinematografiei;

- a obligat pârâta să răspundă cererii reclamantei înregistrată sub numărul x/11.08.2017 şi să plătească acesteia suma de 50 de RON, cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru;

- a respins celelalte capete de cerere, ca premature.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 973/06.03.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Centrul Naţional al Cinematografiei, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând, în principal, admiterea excepţiilor invocate în faţa primei instanţe, respectiv excepţia tardivităţii formulării acţiunii, raportat la prevederile Legii nr. 554/2004, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, excepţia lipsei de interes a cererii de chemare în judecată, excepţia lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată. În subsidiar, a solicitat recurentul-pârât să se dispună respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

A susţinut recurentul CNC, în referire la excepţiile invocate la fond, că acestea au fost greşit respinse de prima instanţă, formulând argumente de fapt şi de drept pentru fiecare dintre aceste excepţii, după cum urmează:

- excepţia tardivităţii cererii de chemare în judecată, în raport de prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004;

A menţionat recurentul-pârât că a înştiinţat intimata-reclamantă că beneficiază de un sprijin financiar nerambursabil în sumă de 30.000 RON prin adresa nr. x/21.12.2015, emisă conform Hotărârii Consiliului de administraţie nr. 421/21.12.2015, a întocmit contractul de acordare a sprijinului cu nr. x/24.12.2015, anunţând beneficiarul prin e-mailul din data de 07.01.2016 să se prezinte în vederea semnării acestuia, iar cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 09.10.2017, nefiind respectat termenul legal de 6 luni de introducere a acţiunii, prevăzut de Legea nr. 554/2004.

- excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei;

Pornind de la definiţia persoanei vătămate, astfel cum se regăseşte în prevederile art. 2 alin. (1) pct. a) din Legea nr. 554/2004, susţine recurentul-pârât că a întocmit, semnat şi înregistrat contractul emis conform Hotărârii Consiliului de administraţie nr. 421/21.12.2015, solicitându-i intimatei-reclamante să se prezinte pentru semnarea acestei convenţii, iar faţă de împrejurarea că aceasta nu s-a prezentat, nu poate invoca un drept sau interes legitim, astfel că excepţia lipsei calităţii procesuale active, în opinia CNC, trebuia admisă.

- excepţia lipsei de interes a cererii de chemare în judecată;

A făcut recurentul-pârât trimitere la primul capăt din cerere, prin care reclamanta a solicitat să se constate că pârâtul CNC nu a răspuns în termen legal cererii sale, înregistrate cu nr. x/11.08.2017, în cadrul căreia a solicitat întocmirea, conform prevederilor Hotărârii CA al CNC nr. 421/21.12.2015, a contractului pentru acordarea sprijinului financiar nerambursabil pentru promovarea filmului "B.", la premiile Bafta, precum şi achitarea către A. S.R.L. a sumei de 30.000 RON, aprobată prin HCA al CNC nr. 421/21.12.2015, arătând că respectivul contract a fost încheiat de către CNC, sub nr. x/24.12.2015, iar beneficiarul finanţării a fost înştiinţat prin e-mailul din 07.01.2016 să se prezinte în vederea semnării contractului, intimata-reclamantă nedând curs acestei solicitări. În aceste condiţii, solicită recurentul-pârât să se reţină, în calea controlului judiciar, faptul că, în referire la primul capăt de cerere, nu se poate vorbi despre un interes legitim al intimatei-reclamante care să justifice folosul practic, material sau moral, şi nici actual, deoarece contractul a fost semnat şi înregistrat de către CNC, iar intimata-reclamantă nu s-a prezentat pentru semnarea acestuia.

- excepţia lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată;

În referire la caracterul întemeiat al acestei excepţii, a susţinut recurentul-pârât că aparţine intimatei-reclamante culpa în nesemnarea contractului nr. x/24.12.2015, contract ce a fost întocmit de către CNC, astfel că cererea de chemare în judecată este lipsită de obiect, în privinţa acestei solicitări. În acest sens, a fost invocată de către recurentul-pârât decizia ÎCCJ nr. 2746/21.10.2016, în cadrul căreia s-a stabilit că soluţia de "respingere a cererii ca rămasă fără obiect, atunci când ceea ce s-a dedus judecăţii a fost deja executat de pârât (pârâţi) de bunăvoie, înainte de finalizarea procesului" îşi păstrează aplicabilitatea şi în condiţiile noului C. proc. civ., fiind dedusă pe cale de interpretare din art. 194 lit. c) C. proc. civ.. Cum în situaţia de faţă ceea ce s-a dedus judecăţii (întocmirea contractului) a fost deja executat de recurentul-pârât de bună voie, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, are caracter întemeiat excepţia lipsei de obiect a acţiunii judiciare de faţă.

Pe fondul cauzei, a susţinut recurentul-pârât că se încadrează criticile sale în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât, în raport de cele solicitate de către intimata-reclamantă prin cererea nr. x/11.08.2017, nu devin incidente în cauză prevederile art. 2 alin. (2) cu raportare la dispoziţiile art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, neexistând un refuz nejustificat al CNC de a rezolva solicitările intimatei-reclamante, astfel cum au fost cuprinse în cererea nr. x/11.08.2017, referitoare la un drept sau interes legitim al său.

A mai arătat recurentul-pârât că, prin contractul nr. x/24.12.2015 s-a precizat că se acceptă decontul de cheltuieli până la data de 31.0.2016, iar în data de 18.01.2016, prin adresa x, intimata-reclamantă a răspuns la adresa CNC, încercând să motiveze natura cheltuielilor care nu se încadrează în cheltuielile eligibile din forma finală a schemei de ajutor de minimis, acest ajutor de stat, considerat aprobat de la data emiterii Hotărârii CA al CNC, devenind eligibil şi putând fi utilizat numai prin semnarea contractului, conform art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 39/2005 - "(S)prijinul financiar nerambursabil se acordă pe bază de contract încheiat cu Centrul Naţional al Cinematografiei".

Se menţionează de către recurentul-pârât că, în pofida faptului că intimata-reclamantă nu s-a prezentat pentru semnarea contractului, a depus la CNC, prin adresa nr. x/14.03.2016, un decont ce nu a putut fi luat în considerare, neexistând relaţii contractuale între cele două părţi. În data de 29.06.2016, A. a revenit cu adresa nr. x/29.06.2016, prin care a solicitat acordarea sprijinului financiar, la care CNC a răspuns prin adresa nr. x/13.10.2016, arătând că, în lipsa semnării contractului de către beneficiarul finanţării, se ajunge la imposibilitatea executării acestuia, nefiind întâlnită oferta cu acceptarea, conform prevederilor art. 1187 C. civ., astfel că nu pot fi luate în considerare retroactiv înscrisurile depuse cu adresa nr. x/11.03.2016.

În consecinţă, subliniază recurentul-pârât că nu există o relaţie contractuală între CNC şi intimata-reclamantă, astfel că nu pot fi angajate cheltuielile pretinse de A. S.R.L..

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă Societatea A. S.R.L. nu a formulat întâmpinare în prezenta cauză.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia din 10 decembrie 2018 a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursurilor în şedinţă publică, la data de 02 decembrie 2020, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate, în raport de dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., excepţia tardivităţii acţiunii formulate de intimata-reclamantă Societatea A. S.R.L., Înalta Curte reţine caracterul său întemeiat, pentru considerentele arătate în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Cu titlu prealabil, se reţine că cererea de chemare în judecată a fost admisă în parte, iar reclamanta A. S.R.L. nu a declarat recurs împotriva soluţiei de respingere, ca prematur formulate, a capetelor de cerere accesorii, prin care s-a solicitat obligarea pârâtului CNC la întocmirea contractului şi la plata sumei de 30.000 RON, prima instanţă considerând că este necesar, cu prioritate, ca autoritatea pârâtă să răspundă cererii reclamantei, înregistrate sub nr. x/11.08.2017.

Demersul judiciar înregistrat pe rolul instanţei competente la data de 09.10.2017 a privit cererea reclamantei A. S.R.L. de a fi cenzurată legalitatea unui act administrativ asimilat, constând în nesoluţionarea în termenul legal a cererii înregistrate la pârâtul Centrul Naţional al Cinematografiei sub nr. x/11.08.2017, prin care titulara acestei cereri a solicitat întocmirea, conform prevederilor Hotărârii CA al CNC nr. 421/21.12.2015 a contractului pentru acordarea sprijinului financiar nerambursabil pentru promovarea filmului "B.", la premiile Bafta, precum şi achitarea către A. S.R.L. a sumei de 30.000 RON, aprobată prin Hotărârea CA al CNC nr. 421/21.12.2015.

În examinarea excepţiei de tardivitate a cererii de chemare în judecată, prima instanţă a reţinut că termenul prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004 trebuie calculat în raport cu cererea din 11.08.2017, la care pârâtul nu a formulat un răspuns. S-a mai arătat în considerentele hotărârii atacate că aspectele anterioare formulării acestei cereri nu au relevanţă, neputând fi identificată nicio logică aptă să conducă la intenţia reclamantei de a nu semna un contract pentru a obţine o finanţare ce deja i-a fost acordată, cu atât mai mult cu cât aceasta a fost nevoită să formuleze pentru semnarea contractului o sesizare penală, dar şi o acţiune în contencios administrativ.

În dezacord cu soluţia pronunţată de prima instanţă, Înalta Curte reţine că cererea din 11.08.2017 nu poate fi privită în mod singular, fără a ţine seama de întreaga corespondenţă purtată între cele două părţi, în legătură cu semnarea contractului de acordare a unui sprijin financiar nerambursabil în vederea participării filmului "B." la premiile Bafta, sprijin financiar în sumă de 30.000 RON.

Aceasta deoarece, pornind de la faptul că poate iniţia o acţiune în contencios administrativ doar persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, trebuie să fie determinat momentul la care s-a produs această vătămare, pentru a respecta rigorile procedurale referitoare la termenele în care se poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă în soluţionarea acestei acţiuni.

Cererea pe care intimata-reclamantă a adresat-o recurentei-pârâte, la care a pretins că nu a obţinut un răspuns, nu reprezintă o iniţiere a unei proceduri judiciare distincte, ci o continuare a unei solicitări anterioare, din care a rezultat că subzistă vătămarea produsă Societăţii A. S.R.L., prin refuzul manifestat de CNC de a da curs cerinţelor referitoare la încheierea contractului nr. x/24.12.2015 şi acordarea ajutorului nerambursabil în cuantum de 30.000lei.

În acest sens, prezintă relevanţă faptul că, înainte de a fi formulată prezenta cerere de a fi întocmit contractul de finanţare şi de a fi acordat ajutorul financiar aprobat prin Hotărârea CA al CNC nr. 421/21.12.2015, a fost înregistrată o adresă anterioară, ultima din ampla corespondenţă derulată între părţile din cauză, prin care intimata-reclamantă A. S.R.L. a cerut recurentului pârât CNC să pună în aplicare Hotărârea CA al CNC nr. 421/21.12.2015, menţionând, totodată, că a depus decontul aferent acţiunii în data de 14.03.2016 cu numărul 1397.

La această solicitare, materializată prin adresa nr. x/13.10.2016 (dosar fond), recurentul-pârât CNC răspunde în aceeaşi zi, prin adresa nr. x/13.10.2016, arătând că A. S.R.L. a refuzat să semneze contractul de finanţare, iar nesemnarea contractului conduce la imposibilitatea executării acestuia, astfel că, în lipsa exprimării acordului de voinţă al celeilalte părţi, prin acceptarea şi semnarea contractului propus, nu pot fi luate în considerare retroactiv înscrisurile depuse cu adresa nr. x/11.03.2016. Acest refuz de a da curs demersurilor solicitate de A. S.R.L. a fost comunicat prin fax reclamantei, conform dovezii de la dosarul de fond, comunicare de care societatea reclamantă avea cunoştinţă, conform celor arătate chiar de către aceasta în cuprinsul adresei nr. x/21.10.2016, înregistrată la CNC sub nr. x/21.10.2016 .

De la acest moment, potrivit prevederilor art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, a început să curgă un termen de 6 luni pentru formularea unei cereri privind anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate.

Altfel spus, de la acel moment era îndreptăţită reclamanta să continue demersul său de a obţine recunoaşterea dreptului pretins, acela de a obţine semnarea contractului de finanţare aprobat prin Hotărârea CA al CNC nr. 421/21.12.2015 şi, implicit, sprijinul nerambursabil de 30.000 RON.

În condiţiile în care intimata-reclamantă a optat pentru abandonarea acestui demers şi formularea unei noi sesizări a autorităţii publice cu o cerere similară, prin care, în esenţă, solicita acelaşi lucru cu cel din adresa nr. x/13.10.2016, nefiind epuizată calea judiciară a verificării refuzului anterior, orice nou demers judiciar trebuie să pornească de la ceea ce anterior a constituit o atitudine considerată vătămătoare, provenind din partea autorităţii publice pârâte, sens în care trebuie avut în vedere termenul procedural pentru introducerea unei noi acţiuni prin care se urmăreşte protejarea unui drept sau interes legitim al titularului cererii de chemare în judecată.

Ignorarea unei continuităţi fireşti a procedurii administrative conduce la o eludare a termenului de 6 luni în care putea solicita persoana vătămată să fie analizată, de către instanţa de contencios administrativ competentă, natura refuzului manifestat de recurentul CNC pentru îndeplinirea solicitărilor ce i-au fost adresate, respectiv dacă acesta era un refuz justificat sau nejustificat, în vederea finalizării scopului urmărit, referitor la încheierea contractului şi obţinerea finanţării.

O nouă cerere adresată recurentului-pârât, cu cerinţe la care acesta a răspuns anterior în mod punctual şi argumentat, nu implică din partea CNC o nouă manifestare expresă a poziţiei sale. Alegând să iniţieze o nouă procedură contencioasă, intimata-reclamantă a depăşit termenul în care putea fi continuată cererea sa, având ca scop obţinerea concretă a pretenţiilor sale, contând în încheierea contractului şi primirea ajutorului financiar de 30.000 RON.

În consecinţă, această nouă cerere de obligare a pârâtului CNC să răspundă solicitării adresate de A. S.R.L. la data de 11.08.2017 a fost formulată după împlinirea termenului de 6 luni de la comunicarea refuzului părţii adverse, în referire la încheierea contractului de finanţare şi la decontarea sumei solicitate, de 30.000 RON, nemaiputând fi cercetată pe fond la acest moment.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate anterior, în aplicarea prevederilor art. 496 C. proc. civ., raportat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Centrul Naţional al Cinematografiei împotriva sentinţei civile nr. 973 din 6 martie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, va admite excepţia tardivităţii formulării acţiunii invocată de pârât şi va respinge acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Centrul Naţional al Cinematografiei, ca fiind tardivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Centrul Naţional al Cinematografiei împotriva sentinţei civile nr. 973 din 6 martie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând:

Admite excepţia tardivităţii formulării acţiunii invocată de pârât.

Respinge acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Centrul Naţional al Cinematografiei, ca fiind tardivă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 februarie 2021.