Sufficiency of apparent illegality and imminent harm for suspending execution of tax assessment under Law 554/2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 22.08.2017 reclamanta reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/26.06.2017 emisă de D.G.R.F.P. - Braşov - A.J.F.P. Mureş, până la pronunţarea instanţei de fond şi obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 3770 din 17 octombrie 2017 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de către reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş şi a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/26.06.2017 emisă de D.G.R.F.P. - Braşov - A.J.F.P. Mureş, până la pronunţarea instanţei de fond, obligând pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta Direcţia Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş, criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea cererii de suspendare a executării deciziei de impunere şi respingerea acesteia ca neîntemeiată.

În motivarea căii de atac, recurenta a arătat că hotărârea primei instanţe este rezultatul unei aplicări greşite a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât în cauză nu a fost dovedită îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii impuse de textul de lege precizat - existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube. Astfel, reclamanta nu a invocat acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ-fiscal. În acelaşi timp, instanţa trebuie să-şi limiteze verificarea doar la astfel de împrejurări şi nu trebuie să analizeze criticile de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ.

În privinţa celei de a doua condiţii, argumentaţia instanţei s-a întemeiat aproape în întregime pe cuantumul valoric al obligaţiilor fiscale stabilite în sarcina reclamantei, fără a se verifica în concret dacă executarea sumelor în discuţie, raportat la cifra de afaceri a reclamantei, constituie un impediment real în derularea activităţii curente a acesteia.

Recurenta a criticat şi soluţia primei instanţe de obligare la plata cheltuielilor de judecată şi a apreciat că în cauză nu au fost întrunite condiţiile impuse de art. 453 C. proc. civ.. În opinia acesteia, pentru a putea fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, partea care a pierdut procesul trebuie să se afle în culpă procesuală sau, prin atitudinea sa în cursul derulării procesului (rea-credinţă, comportare neglijentă sau exercitare abuzivă a drepturilor procesuale), să fi determinat aceste cheltuieli. De asemenea, este necesar şi ca partea care solicită aceste cheltuieli să fi câştigat în mod irevocabil procesul.

4. Apărările formulate de intimată

Intimata-reclamanta S.C. A. S.R.L. a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a hotărârii instanţei de fond.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere, întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. x/26.06.2017 emisă de D.G.R.F.P. - Braşov - A.J.F.P. Mureş.

Prin acest act administrativ-fiscal s-au stabilit în sarcina reclamantei următoarele obligaţii fiscale suplimentare: suma de 1.300.779 RON reprezentând impozit pe profit aferent unei baze de impunere stabilită suplimentar în cuantum de 8.129.867 RON; suma de 804.459 RON reprezentând T.V.A. aferent unei baze de impunere stabilită suplimentar în cuantum de 3.380.057 RON; suma de 5025 RON stabilită cu titlu de impozit pe profit aferent unei baze impozabile de 31.405 RON şi suma de 395 RON impozit pe profit aferentă unei baze impozabile de 2.469 RON. De asemenea, s-a dispus ajustarea T.V.A. dedusă aferentă mărfurilor lipsă în gestiune şi anularea dreptului de deducere a T.V.A. în sumă de 1.098.249 RON aferentă perioadei decembrie 2013- octombrie 2016 şi anularea dreptului de deducere a T.V.A. în sumă de 1.467.280 RON aferentă perioadei decembrie 2015 - ianuarie 2016, februarie 2016 - noiembrie 2016, anulări ce au ca efect fiscal calculul de accesorii bugetare .

Potrivit art. 14 din legea contenciosului administrativ în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condiţiile art. 7 autorităţii publice care a emis actul sau a celei ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei pe fond, cerere ce poate fi promovată conform art. 15 din acelaşi act normativ şi prin acţiunea în anulare, în tot sau în parte, a actului atacat.

Astfel, admisibilitatea unei cereri de suspendare a executării unui act administrativ este condiţionată de întrunirea cumulativă a cerinţelor prevăzute de normele legale precizate mai sus, respectiv sesizarea autorităţii emitente sau celei ierarhic superioare, existenţa cazului bine justificat aşa cum este bine definit de art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, respectiv împrejurările legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ şi paguba iminentă definită de art. 2 lit. ş) din acelaşi act normativ, fiind reprezentată de prejudiciul material, viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţii publice sau a unui serviciu public.

Îndeplinirea celor două condiţii este supusă aprecierii judecătorului, care are de efectuat o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza circumstanţelor de fapt şi de drept ale cauzei; pentru admiterea cererii, acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate a actului administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.

Aparenţa de nelegalitate nu se limitează la verificarea regularităţii procedurii administrative sau a dimensiunii formale a actului administrativ, ci poate fi circumscrisă şi unor motive ce ţin de fondul raportului de drept administrativ, de legalitatea substanţială a actului supus evaluării. Îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să fie, însă, evidentă, să poată fi decelată cu uşurinţă printr-o cercetare sumară a aparenţei dreptului, întrucât în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Din această perspectivă, instanţa de control judiciar constată ca fiind fundamentată aprecierea primei instanţe, în sensul identificării împrejurărilor calificate de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 drept cazuri bine justificate.

În speţă, s-a reţinut, în mod corect, o aparenţă de nelegalitate a actului administrativ a cărei suspendare se solicită, rezultată din modul de determinare a naturii juridice şi a existenţei livrărilor şi achiziţiilor, fiind apreciate ca relevante argumentele referitoare la valabilitatea documentelor justificative, existenţa tranzacţiilor, interpretarea greşită a modalităţii de executare a obligaţiilor contractuale, imputarea unor fraude fiscale din amonte ale furnizorilor, despre care reclamanta nu ştia şi nu putea avea cunoştinţă, ori nu le putea influenţa, încălcarea principiului bunei credinţe, fără a se face dovada de către organele fiscale a relei-credinţe a societăţii reclamante.

Contrar susţinerilor recurentei, în cauză este îndeplinită şi condiţia referitoare la paguba iminentă, instanţa de fond apreciind, în mod corect, impactul deosebit şi efectele pe care executarea deciziei de impunere le-ar produce în patrimoniul reclamantei, cu atât mai mult cu cât la acest moment au fost instituite, în temeiul art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, măsuri asiguratorii precum măsura sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile ale societăţii, pârâta a suspendat soluţionarea contestaţiei administrative pentru o parte importantă a debitului impus, iar reclamanta a fost pusă în imposibilitatea de a supune controlului judecătoresc actul administrativ-fiscal.

În aceste condiţii, motivul de recurs ce vizează interpretarea eronată a dispoziţiilor legale în materie şi neîndeplinirea condiţiilor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării deciziei de impunere este nefondat, în cauză nefiind incident cazul de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Nefondată este şi critica vizând obligarea la plata cheltuielilor de judecată. Recurenta susţine, fără temei, că procesul trebuia să fie câştigat în mod definitiv de către reclamantă pentru ca acesteia să îi fie acordate cheltuielile ocazionate de soluţionarea acestuia.

Dispoziţiile art. 453 C. proc. civ. nu instituie o astfel de condiţie, părţii îi pot fi acordate cheltuieli de judecată pentru fiecare etapă procesuală pe care o câştigă, iar fundamentul răspunderii astfel instituite este culpa procesuală.

Cum în prezenta cauză, a fost pronunţată o soluţie de admitere a cererii de suspendare a executării unui act administrativ-fiscal emis de recurenta-pârâtă, în mod corect prima instanţă a reţinut şi culpa procesuală a acesteia şi a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru achitată de reclamantă.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa instanţei de fond nu este afectată de nelegalitate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Direcţia Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş împotriva sentinţei nr. 3770 din 17 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2019.