Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 906/2019 AI generated

Interim suspension of film funding allocations: substantiation of imminent damage and apparent illegality beyond procedural review

Case Number Decizia nr. 906/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, upholding the lower court's rejection of the request and thereby keeping the challenged administrative decisions in force. The dispute involved a private company seeking the provisional suspension of execution for twelve decisions by the National Center of Cinematography, which distributed state funding for film projects by reallocating specific financial credits across different categories (such as feature films and documentaries). The court held that the claimant failed to meet the cumulative statutory requirements for interim relief under Article 14 of Law No. 554/2004, specifically failing to demonstrate a "well-justified case" and "imminent damage." The court reasoned that the alleged illegalities—such as non-compliance with mandatory allocation percentages and potential conflicts of interest among selection committee members—required a substantive examination of the merits of the legal relationship, which is impermissible in the summary "appearance of right" procedure used for suspension of execution, as these issues belong to the main annulment action rather than an interim measure.

Legislator headnote

AI generated

art. 37 alin. (3) din O.U.G. nr. 39/2005, art. 14 din Legea nr. 554/2004, art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 496 C. proc. civ; Interim suspension of film funding allocations: substantiation of imminent damage and apparent illegality beyond procedural review: Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. criticînd-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea cererii şi suspendarea executării hotărârilor emise de Consiliul de Administraţie al pârâtului Centrul Naţional al Cinematografiei.

Keywords

AI generated
provisional suspension conflict of interests documentary credit interim relief judicial review procedural issues

Cited Legislation

AI generated
art. 37 alin. (3) din O.U.G. nr. 39/2005
Nelegalitatea acestei redistribuiri era evidentă, prin raportare la procentele ce trebuiau alocate potrivit dispoziţiilor art. 37 alin. (3) din O.U.G. nr. 39/2005 şi art.
art. 14 din Legea nr. 554/2004
a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere, întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, de suspendare a executării Hotărârii nr.
art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004
art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ
Răspunzând punctual cazurilor de casare invocate în susţinerea căii de atac promovate împotriva soluţiei de respingere a cererii formulate, instanţa de control judiciar constată că dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
criticînd-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin.
art. 496 C. proc. civ
Pentru considerentele expuse, constatând că soluţia primei instanţe reflectă o corectă aplicare şi interpretare a normelor legale, iar sentinţa recurată nu este afectată de nelegalitate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 5.06.2018 şi precizată în şedinţa publică din data de 19 iulie 2018 reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Centrul National al Cinematografiei suspendarea provizorie a efectelor următoarelor hotărâri ale Consiliului de Administraţie al CNC şi a tuturor actelor subsecvente acestora:

a) Hotărârii Consiliului de Administraţie al CNC nr. 134/11.05.2018, prin care se redistribuie suma de 1.876.000 RON de la proiectele de ficţiune (scurt şi lung metraj), animaţie şi documentar către secţiunea de lungmetraj debut si a tuturor actelor subsecvente acesteia;

b) Hotărârii Consiliului de Administraţie al CNC nr. 135/11.05.2018, prin care se stabileşte cuantumul creditului acordat pentru proiecte cinematografice de lungmetraj ficţiune;

c) Hotărârii Consiliului de Administraţie al CNC nr. 136/11.05.2018, prin care se stabileşte cuantumul creditului acordat pentru proiecte de ficţiune lungmetraj de debut;

d) Hotărârii Consiliului de Administraţie al CNC nr. 137/11.05.2018, prin care se stabileşte cuantumul creditului acordat pentru proiecte de scurtmetraje ficţiune;

e) Hotărârii Consiliului de Administraţie al CNC nr. 138/11.05.2018, prin care se stabileşte cuantumul creditului acordat pentru proiecte de lungmetraj şi scurtmetraj tematic;

f) Hotărârii Consiliului de Administraţie al CNC nr. 139/11.05.2018, prin care se stabileşte cuantumul creditului acordat pentru proiecte de documentar;

g) Hotărârii Consiliului de Administraţie al CNC nr. 137/11.05.2018, prin care se stabileşte cuantumul creditului acordat pentru scurtmetraje de ficţiune;

h) Hotărârii Consiliului de Administraţie al CNC nr. 140/11.05.2018, prin care se stabileşte cuantumul creditului acordat pentru proiecte de animaţie;

i) Hotărârii Consiliului de Administraţie al CNC nr. 141/11.05.2018, prin care se stabileşte cuantumul creditului acordat pentru dezvoltarea de proiecte de ficţiune;

j) Hotărârii Consiliului de Administraţie al CNC nr. 142/11.05.2018, prin care se stabileşte cuantumul creditului acordat pentru dezvoltarea de proiecte de documentar;

k) Hotărârii Consiliului de Administraţie al CNC nr. 143/11.05.2018, prin care se stabileşte cuantumul creditului acordat pentru dezvoltarea de proiecte de animaţie;

l) Hotărârii Consiliului de Administraţie al CNC nr. 144/11.05.2018. prin care se stabileşte cuantumul creditului acordat pentru dezvoltarea de proiecte de lungmetraj de ficţiune.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 3395 din 19 iulie 2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Centrul Naţional al Cinematografiei .

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. criticînd-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea cererii şi suspendarea executării hotărârilor emise de Consiliul de Administraţie al pârâtului Centrul Naţional al Cinematografiei.

În motivarea căii de atac s-a arătat că prima instanţă nu a analizat unul dintre motivele de suspendare şi anume cel referitor la nelegalitatea vădită a Hotărârii nr. 134/11.05.2018, prin redistribuirea ajutorului de stat fără respectarea prevederilor imperative ale legislaţiei speciale.

Nelegalitatea acestei redistribuiri era evidentă, prin raportare la procentele ce trebuiau alocate potrivit dispoziţiilor art. 37 alin. (3) din O.U.G. nr. 39/2005 şi art. XXI din Schema de ajutor de stat şi, contrar celor reţinute în cuprinsul sentinţei, verificarea acestui aspect nu necesita cercetarea amplă a situaţiei de fapt.

Instanţa de fond a încălcat şi dispoziţiile de drept material referitoare la evitarea conflictului de interese şi nu a observat alt indiciu de nelegalitate a actelor contestate, care au fost emise pe baza unui clasament stabilit de persoane aflate în raporturi civile cu candidaţii pe care i-au evaluat, acestea fiind, împreună cu candidaţii, fondatori ai asociaţiilor din industria de film.

De asemenea, în mod nelegal, instanţa de fond a apreciat că nu a fost îndeplinită condiţia pagubei iminente, deşi reclamanta probase faptul că a participat la concursul organizat, proiectele sale s-au calificat în etapa de finanţare, însă acestea nu au primit finanţare din cauza redistribuirii nelegale a ajutorului de stat către alte secţiuni şi a existenţei conflictului de interese între membrii comisiilor de selecţie şi alţi candidaţi.

Paguba era iminentă, întrucât o parte din sumele disponibile pentru finanţare din cadrul secţiunilor la care reclamanta a participat au fost sustrase de la distribuire în cadrul respectivelor secţiuni şi redistribuite, în mod nelegal, altor secţiuni. Astfel, prejudiciul reclamantei constă în lipsirea de finanţare pentru proiectele proprii, în cuantum de 311.368 RON, sume ce nu vor putea fi recuperate după momentul încheierii contractelor cu concurenţii declaraţi câştigători în mod nelegal.

4. Apărările formulate de intimat

Intimatul-pârât Centrul Naţional al Cinematografiei a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a sentinţei instanţei de fond.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere, întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, de suspendare a executării Hotărârii nr. 134/11.05.2018 emisă de Consiliul de Administraţie al pârâtului Centrul National al Cinematografiei, dar şi a unui număr de 11 alte hotărări subsecvente acesteia. Prin aceste acte administrative autoritatea pârâtă a acordat finanţare producătorilor de film din România în cadrul concursului de selecţie a proiectelor cinematografice, organizat în baza Ordinului Ministrului Culturii şi Patrimoniului Naţionale nr. 2335/2006.

Potrivit art. 14 din legea contenciosului administrativ în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condiţiile art. 7 autorităţii publice care a emis actul sau a celei ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei pe fond, cerere ce poate fi promovată conform art. 15 din acelaşi act normativ şi prin acţiunea în anulare, în tot sau în parte, a actului atacat.

Astfel, admisibilitatea unei cereri de suspendare a executării unui act administrativ este condiţionată de întrunirea cumulativă a cerinţelor prevăzute de normele legale precizate mai sus, respectiv sesizarea autorităţii emitente sau celei ierarhic superioare, existenţa cazului bine justificat aşa cum este bine definit de art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, respectiv împrejurările legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ şi paguba iminentă definită de art. 2 lit. ş) din acelaşi act normativ, fiind reprezentată de prejudiciul material, viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţii publice sau a unui serviciu public.

Îndeplinirea celor două condiţii este supusă aprecierii judecătorului, care are de efectuat o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza circumstanţelor de fapt şi de drept ale cauzei; pentru admiterea cererii, acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate a actului administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.

Aparenţa de nelegalitate nu se limitează la verificarea regularităţii procedurii administrative sau a dimensiunii formale a actului administrativ, ci poate fi circumscrisă şi unor motive ce ţin de fondul raportului de drept administrativ, de legalitatea substanţială a actului supus evaluării. Îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să fie, însă, evidentă, să poată fi decelată cu uşurinţă printr-o cercetare sumară a aparenţei dreptului, întrucât în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Răspunzând punctual cazurilor de casare invocate în susţinerea căii de atac promovate împotriva soluţiei de respingere a cererii formulate, instanţa de control judiciar constată că dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză.

Acest caz de casare vizează situaţia în care, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, iar Înalta Curte constată că recurenta a invocat doar formal dispoziţiile legale care îl reglementează, fără a indica în concret astfel de reguli încălcate de prima instanţă.

Astfel, pretinsa neanalizare a unuia dintre motivele de nelegalitate a Hotărârii nr. 134/11.05.2018, prin redistribuirea ajutorului de stat fără respectarea prevederilor imperative ale legislaţiei speciale, nu reprezintă o regulă de procedură a cărei nerespectare să atragă sancţiunea prevăzută de textul de lege invocat.

În privinţa celui de al doilea motiv de recurs formulat de recurentă, Înalta Curte constată că hotărârea atacată nu este rezultatul unei aplicări şi interpretări greşite a normelor de drept material şi nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Interpretând corect dispoziţiile art. 14, art. 2 lit. t) şi ş) din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond a reţinut şi a argumentat neîndeplinirea condiţiei existenţei cazului bine justificat, întrucât, din examinarea sumară a actelor administrative contestate, nu s-a conturat o situaţie de fapt de natură a genera suspiciuni rezonabile cu privire la emiterea respectivului act.

Din analiza cererii de suspendare formulate şi a susţinerilor reiterate în recurs, reiese faptul că pentru dovedirea cazului bine justificat reclamanta a invocat mai multe motive de nelegalitate, iar judecătorul fondului, în mod corect, nu a lăsat neanalizate anumite motive, ci a analizat doar acele motive susceptibile să nască o îndoială serioasă asupra legalităţii hotărârii, în privinţa celorlalte apreciind că ţin de fondul acţiunii în anulare.

În acord cu cele reţinute de instanţa de fond, Înalta Curte constată că argumentele referitoare la modul de redistribuire a ajutorului de stat, la conflictul de interese în care s-ar fi aflat cel puţin o parte din membrii comisiei de selecţie, sau la înţelegerea anticoncurenţială din asociaţiile profesionale pentru propunerea membrilor comisiei, nu pot fi examinate la nivel de aparenţă în procedura specială a suspendării executării actului administrativ şi nu reprezintă caz bine justificat în sensul dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Cele două condiţii impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru intervenţia de excepţie a măsurii suspendării executării actului administrativ sunt prevăzute de legiuitor în mod cumulativ, astfel încât constatarea neîndeplinirii uneia dintre condiţii era suficientă pentru respingerea cererii de luare a unei asemenea măsuri.

Instanţa de fond a analizat însă şi condiţia iminenţei pagubei şi a reţinut, în mod corect, că în absenţa unor dovezi ale participării la procedură cu proiecte eligibile şi în contextul incertitudinii rezultatului atribuirii de fonduri, existenţa şi întinderea prejudiciului reclamantei sunt incerte.

Pentru considerentele expuse, constatând că soluţia primei instanţe reflectă o corectă aplicare şi interpretare a normelor legale, iar sentinţa recurată nu este afectată de nelegalitate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 3395 din 19 iulie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2019.