State liability for failure to appoint sub-prefect: inadmissibility of cassation against decision on extraordinary challenge
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as inadmissible, leaving in force the lower court's rejection of the extraordinary appeal (contestație în anulare) and the original civil judgment that ordered the State to pay 100,000 RON in moral damages to the claimant for failure to appoint him as sub-prefect. The dispute involved a civil action for state liability and employment rights, specifically the claimant's demand for appointment to a public office and salary rights under the Public Officials Statute, which was litigated through first instance, appeal, and an extraordinary challenge by the Government. Relying on the principle that appellate rulings are not subject to cassation and the hierarchical nature of appeals under the Code of Civil Procedure (Articles 457, 508, and 634), the Court held that the decision on the *contestație în anulare* could not be further appealed, as the underlying final judgment was not susceptible to cassation, thereby rejecting the Government's attempt to introduce a new degree of jurisdiction and ordering them to pay 4,787.15 RON in litigation costs.
Legislator headnote
AI generatedart. 248 C. proc. civ, art. 508 alin. (4) C. proc. civ, art. 457 alin. (1) C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ, art. 453 alin. (1) C. proc. civ; State liability for failure to appoint sub-prefect: inadmissibility of cassation against decision on extraordinary challenge: Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4) din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin decizia civilă nr. 218 din 10 februarie 2016 pronunţată în dosarul nr. x/2014 al Curţii de Apel Cluj, s-a admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 6.135 din 18.12.2014, pronunţată în dosarul nr. x/2014 al Tribunalului Maramureş, pe care a casat-o în parte şi rejudecând a admis în parte acţiunea şi au fost obligaţi pârâţii Guvernul Romaniei, Ministerul Afacerilor Interne şi Institutia Prefectului Judetului Maramures, să achite reclamantului 100.000 RON daune morale.
Împotriva deciziei nr. 218 din 10 februarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2014 au formulat contestaţie în anulare Guvernul României şi Secretariatul General al Guvernului.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin decizia nr. 515 din 11 aprilie 2016, Curtea de Apel Cluj, secţia a III contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia în anulare formulată de Guvernul României şi Secretariatul General al Guvernului împotriva deciziei nr. 218 din 10 februarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2014.0
3. Cererea de recurs
Împotriva deciziei nr. 515 din data de 11 aprilie 2016 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs contestatorii Guvernul României şi Secretariatul General al Guvernului.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii recursului, astfel cum impun dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4) din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.
Dispoziţiile art. 508 alin. (4) C. proc. civ. prevăd că hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea atacată.
Potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.
Din interpretarea acestui text legal rezultă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac nu pot exista în afara legii, regula având valoare de principiu constituţional în raport de prevederile art. 129 din Constituţie.
Obiectul prezentului litigiu îl reprezintă obligarea pârâţilor la numirea reclamantului A. în funcţia de subprefect al judeţului Maramureş, în subsidiar, la încadrarea sa într-o funcţie publică corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici, de inspector guvernamental, în conformitate cu principiul mobilităţii înalţilor funcţionari publici şi obligarea pârâtului ordonator principal de credite să-i achite drepturile salariale cuvenite de care a fost prejudiciat, întemeindu-şi în mod expres cererea formulată pe dispoziţiile Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, litigiu care a fost soluţionat atât în prima instanţă cât şi în recurs, iar recursul cu care a fost învestită Înalta Curte priveşte decizia prin care a fost soluţionată calea de atac extraordinară a contestaţiei în anulare.
Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că atât timp cât hotărârea ce a făcut obiectul contestaţiei în anulare, respectiv decizia definitivă nr. 218 din 10 februarie 2016 a Curţii de Apel Cluj, nu este susceptibilă de recurs, nici hotărârea recurată, prin care a fost soluţionată contestaţia în anulare - decizia 515 din 11 aprilie 2016 a Curţii de Apel Cluj nu are deschisă această cale de atac, legiuitorul nedorind să instituie, astfel, un nou grad de jurisdicţie şi o nouă cale de atac.
Faţă de cele sus menţionate, decizia civilă nr. 515 din 11 aprilie 2016 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III -a de contencios administrativ şi fiscal atacată cu recurs în prezenta cauză, nu este supusă, prin lege, cenzurii acestei căi de atac.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 457 alin. (1) şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca inadmisibil recursul declarat de Guvernul României şi Secretariatul General al Guvernului.
Având în vedere soluţia pronunţată de către instanţa de control judiciar, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, în temeiul cărora, recurenţii Guvernul României şi Secretariatul General al Guvernului vor fi obligaţi să-i plătească intimatului A. cheltuieli de judecată, constând în onorariul de avocat aferent recursului, precum şi cheltuieli de transport şi cazare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Guvernul României şi Secretariatul General al Guvernului împotriva deciziei civile nr. 515 din 11 aprilie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a-III-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.
Obligă recurenţii la plata sumei de 4.787,15 RON către intimatul - reclamant A., reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 februarie 2019.