Judicial discipline: inapplicability of civil law interruption to the statutory prescriptive period for disciplinary action against magistrates

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I Cererea de chemare în judecată

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B. şi Inspecţia Judiciară, anularea Rezoluţiei Inspecţiei Judiciare nr. x/2018, adoptată la data de 03. 08. 2018 şi comunicată la 17.09. 2018, precum şi a Rezoluţiei Inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. x/2018, adoptată la data de 11.10.2018 şi comunicată la 16.10.2018. A solicitat trimiterea dosarului Inspecţiei Judiciare, pentru completarea verificărilor prealabile exercitării acţiunii disciplinare în cauză.

II sentinţa pronunţată de instanţa de fond

2. Prin sentinţa nr. 436 din 6 februarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal a admis contestaţia formulată de reclamant şi a desfiinţat Rezoluţia Inspecţiei Judiciare nr. x/2018 din data de 3.08.2918 şi Rezoluţia Inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. x/2018 din data de 11.10.2018. A dispus trimiterea dosarului către Inspecţia Judiciară, în vederea completării verificărilor prealabile cu privire la aspectele semnalate de petent prin sesizarea din 07.03.2017, privind posibila săvârşire de către procurorul B. a abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi c) din Legea nr. 303/2004.

III Recursul formulat de pârâtă

3. Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta Inspecţia Judiciară, în temeiul dispoziţiilor art. 488 pct. 8) din C. proc. civ., art. 451alin. (6) din Legea nr. 317/2004, a solicitat casarea sentinţei şi menţinerea actului administrativ contestat.

4. În motivarea recursului, a arătat că prin sentinţa civilă nr. 436 din 6 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2018, a fost admisă contestaţia formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu Inspecţia Judiciară şi B., fiind desfiinţată Rezoluţia Inspecţiei Judiciare nr. 4970/IJ/1252/DI P/2018 din 3 august 2018 şi Rezoluţia Inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. x/2018 din 11 octombrie 2018, iar dosarul trimis către pârâtă în vederea completării verificărilor prealabile. Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, coroborate cu dispoziţiile art. 2537 din C. civ.

5. Consideră că sentinţa recurată este nelegală, instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 apreciind că nu a intervenit prescripţia răspunderii disciplinare în ceea ce priveşte posibila săvârşire de către procurorul B. a abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi c) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor cu prilejul instrumentării dosarului penal nr. x/2016 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti.

6. Astfel, Curtea reţine faptul că termenul de 2 ani prevăzut de art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 s-ar fi împlinit la data de 25 iulie 2018, cu condiţia ca acest termen să fi curs neîntrerupt. Coroborând aceste dispoziţii legale cu dispoziţiile art. 2537 pct. 2) din C. civ. şi art. 155 din C. pen., instanţa de fond a constatat că acest curs al prescripţiei răspunderii disciplinare a fost afectat prin promovarea la data de 18 septembrie 2017, în faţa instanţei de judecată competente, a contestaţiei împotriva Rezoluţiei de clasare nr. x/2017, înregistrate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub numărul de dosar x/2017

7. În ceea ce priveşte natura juridică a termenului de 2 ani de la data la care fapta a fost săvârşită, Legea nr. 317/2004 nu o defineşte în mod expres. Consideră că termenul de 2 ani nu poate avea natura juridică a prescripţiei extinctive prevăzute de art. 2500 şi urm. din C. civ. prin care se stinge dreptul material la acţiune, întrucât priveşte imposibilitatea exercitării acţiunii disciplinare împotriva magistraţilor, iar acţiunea privind răspunderea magistraţilor nu reprezintă o sancţiune de drept civil. Dispoziţiile art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 prevăd un termen maxim până la împlinirea căruia poate fi exercitată acţiunea disciplinară, iar inspectorul judiciar nu a respins sesizarea ca fiind prescrisă, ci a clasat sesizarea constatând că acţiunea disciplinară nu poate fi exercitată, din cauza împlinirii termenului de 2 ani de la data săvârşirii faptei.

8. Totodată, dispoziţiile Legii nr. 317/2004, republicată, nu prevăd posibilitatea suspendării sau întreruperii termenului prevăzut de art. 46 alin. (7), fiind prevăzută doar posibilitatea suspendării cercetării disciplinare de dispoziţiile art. 46 alin. (3) (cercetarea disciplinară se suspendă atunci când împotriva judecătorului sau procurorului cercetat s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru aceeaşi faptă), neaplicabile în acest caz. Prescripţia răspunderii disciplinare este o chestiune peremptorie, de natură a împiedica orice altă verificare în cauză. În acest sens, consideră că în mod corect inspectorul judiciar a apreciat că împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii disciplinare atrage imposibilitatea continuării procedurii disciplinare, în condiţiile în care o eventuală acţiune disciplinară nu ar mai putea fi promovată.

IV Apărările formulate de intimatul reclamant

9. Intimatul A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

10. Cu privire la natura juridică a termenului de 2 ani prevăzut de art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, a arătat că este neîndoielnic că este unul de prescripţie şi nu unul de decădere, astfel cum l-a calificat prima instanţă de judecată, cu observarea corectă a dispoziţiilor art. 2547 din C. civ.. De altfel, chiar recurentul-pârât admite în argumentarea recursului că dispoziţia legală în litigiu face parte din instituţia "prescripţiei răspunderii disciplinare'" şi că termenul în cauză este unul de "prescripţie a răspunderii disciplinare". Astfel fiind, devine irelevant că acesta nu este un termen de prescripţie extinctivă, reglementat ca atare de C. civ., cât timp interesează materia specială de prescripţie, cea a răspunderii disciplinare a magistraţilor, care, ca natură juridică, este o varietate de prescripţie extinctivă, subsumată în integralitate definiţiei noţiunii conţinută de art. 2500 din C. civ.. Mai mult decât atât, legislaţia în vigoare, generală sau specială, operează, "de lege lata", indiferent de obiectul materiei, doar cu 2 categorii de termene, care sunt fie de decădere, fie de prescripţie.

11. Corect a observat prima instanţă că, în tradiţia dreptului românesc, este ca răspunderea juridică, civilă, administrativă sau penală, să fie supusă instituţiei prescripţiei, ca modalitate de stingere a dreptului de a constrânge o persoană, cu ajutorul forţei publice, să suporte o sancţiune, şi nu instituţiei decăderii, termenul special de prescripţie reglementat de art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 este guvernat atât de regulile specifice, derogatorii de la dreptul comun, cât priveşte durata, cât şi de regulile generale incidente, cât priveşte suspendarea şi întreruperea lui, în temeiul art. 2 alin. (2) din C. civ.

12. Finalmente, aşa cum a subliniat, la fel de corect, judecătorul fondului, toate formele de răspundere juridică, civilă, administrativă ori penală, cunosc principial termene de prescripţie, susceptibile de suspendare şi întrerupere, şi nu rezultă din Legea nr. 317/2004 că legiuitorul a voit/dorit să excludă răspunderea disciplinară a magistraţilor din cuprinsul acestei paradigme juridice.

V Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

13. Examinând sentinţa recurată prin prisma motivului de casare invocat prin cererea de recurs, prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8) din C. proc. civ., "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material", prin care se instituie exclusiv un control de legalitate a hotărârii judecătoreşti recurate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

14. Prin sesizarea din data de 7.03.2017 adresată Inspecţiei Judiciare, înregistrată la nr. x/2017, reclamantul a solicitat efectuarea de verificări prealabile faţă de procurorul B., cu privire la modul de instrumentare a dosarului nr. x/2016 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, în care s-a dispus trimiterea în judecată a reclamantului pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi spălare de bani, cu privire la săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 alin. (1) lit. a), c) şi t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată.

15. Prin Rezoluţia nr. x/2017 din data de 22.05.2017, în baza dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) coroborat cu art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004, Direcţia de Inspecţie Judiciară pentru procurori a dispus clasarea sesizării, constatându-se că nu au rezultat indicii cu privire la săvârşirea vreunei abateri disciplinare în instrumentarea dosarului nr. x/2016 la Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti.

16. Prin cererea înregistrată la 18.09.2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat anularea Rezoluţiei nr. x/2018 din data de 22.05.2017.

17. Prin sentinţa civilă nr. 1967 din 25 aprilie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Bucureşti a admis în partea cererea de chemare în judecată, a desfiinţat în parte Rezoluţia de clasare nr. x/2017 din 22.05.2017 şi a trimis dosarul către Direcţia de Inspecţie Judiciară pentru procurori în vederea completării verificărilor prealabile cu privire la aspectele semnalate prin sesizarea înregistrată la data de 07.03.2017, privind posibila săvârşire de către procurorul B. a abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi c) din Legea 303/2004, fiind respinsă în rest acţiunea ca neîntemeiată.

18. Cauza a fost înregistrată la Inspecţia Judiciară la nr. x/2018.

19. Prin Rezoluţia nr. x/2018 din 3 august 2018, Direcţia de Inspecţie Judiciară pentru procurori a dispus clasarea sesizării. S-a reţinut de inspector că termenul de prescripţie a răspunderii disciplinare s-a împlinit, conform art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată şi modificată, cât timp manifestările de natură să întrunească elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr 303/2004 săvârşite de procurorul B. se circumscriu perioadei de instrumentare a dosarului care s-a finalizat cu trimiterea în judecată a numitului A. la data de 25.07.2016.

20. Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. c) din Legea nr. 303/2004, s-a constatat, de asemenea, că, în eventualitatea în care s-ar contura indicii de existenţă, având în vedere că se circumscriu perioadei de instrumentare a dosarului penal nr. x/2016 finalizat cu rechizitoriul din 25.07.2016, s-a împlinit termenul de prescripţie.

21. Plângerea formulată de către reclamant împotriva acestei rezoluţii a fost respinsă prin Rezoluţia nr. 6726/IJ/DSCR/2018 din 11.10.2018 a Inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare.

22. Împotriva Rezoluţiei de clasare nr. x/2018 din 3.08.2018 şi a Rezoluţiei nr. 6726/IJ/DSCR/2018 din 11.10.2018 de menţinere a soluţiei de clasare, a fost formulată contestaţia admisă prin sentinţa recurată.

23. Cu privire la susţinerile recurentei pârâte Inspecţia Judiciară privind natura juridică a termenului de 2 ani de la data la care fapta a fost săvârşită, care priveşte imposibilitatea exercitării acţiunii disciplinare împotriva magistraţilor, se observă că instanţa de fond a constatat faptul că atât inspectorul judiciar, în susţinerea soluţiei de clasare, cât şi reclamantul argumentează că termenul de 2 ani este un termen de prescripţie a răspunderii disciplinare, divergenţele dintre părţi vizând aplicarea sau nu, în domeniul răspunderii disciplinare a magistraţilor, în absenţa unei trimiteri exprese, a unor cauze de întrerupere a cursului prescripţiei.

24. Înalta Curte constată că procedura de exercitare şi soluţionare a acţiunii disciplinare în ceea ce priveşte răspunderea disciplinară a judecătorilor şi procurorilor este reglementată de dispoziţiile Legii nr. 317/2004 privind Consiliului Superior al Magistraturii, secţiunea a 4-a "Atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii în domeniul răspunderii disciplinare a magistraţilor", din cap. IV "Atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii", potrivit art. 134 alin. (2) din Constituţie.

25. Potrivit dispoziţiilor art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, forma în vigoare incidentă în cauză, "(7) Acţiunea disciplinară poate fi exercitată în termen de 30 de zile de la finalizarea cercetării disciplinare, dar nu mai târziu de 2 ani de la data la care fapta a fost săvârşită".

26. Dispoziţiile Cărţii a VI-a, Titlul I "Prescripţia extinctivă" din C. civ. constituie dreptul comun în materia prescripţiei extinctive, conform art. 2.516 alin. (1) din C. civ.. Prescripţia extinctivă este reglementată de dispoziţiile art. 2500 din C. civ., care prevăd că "(1) Dreptul material la acţiune, denumit în continuare drept la acţiune, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege. (2) În sensul prezentului titlu, prin drept la acţiune se înţelege dreptul de a constrânge o persoană, cu ajutorul forţei publice, să execute o anumită prestaţie, să respecte o anumită situaţie juridică sau să suporte orice altă sancţiune civilă, după caz". Rezultă că prin drept la acţiune, în sensul art. 2500 alin. (2) din C. civ., se înţelege inclusiv dreptul de a constrânge o persoană să suporte o sancţiune civilă.

27. Cu privire la răspunderea disciplinară şi prescripţie, prin Decizia nr. 449/2015 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) pct. 30, art. 8, art. 10, art. 11, art. 25 şi art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 625 din 18 august 2015, Curtea Constituţională a reţinut că "Normele, regulile şi termenele în care răspunderea civilă (delictuală, pentru fapta proprie), penală sau administrativă (disciplinară) se prescrie, nemaiputând fi angajată, sunt reglementate de normele specifice acestor materii" (pct. 27), subliniind faptul că, "în lipsa unui termen stabilit expres în legea specială sau, după caz, penale", termenul general de prescripţie a răspunderii civile guvernează inclusiv raporturile de natură administrative (pct. 28).

28. Instanţa de fond a observat că dispoziţiile art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 nu fac nicio referire la natura juridică a termenului de 2 ani şi a procedat la stabilirea acesteia având în vedere regimul juridic al prescripţiei, reglementat de art. 2500 din C. civ., comparativ cu cel al decăderii, reglementat de art. 2545 din C. civ.

29. În raport de modul de reglementare, efecte, şi având în vedere mai ales faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 2547 din C. civ., "Dacă din lege sau din convenţia părţilor nu rezultă în mod neîndoielnic că un anumit termen este de decădere, sunt aplicabile regulile de la prescripţie", nefiind îndeplinită condiţia caracterului neîndoielnic al termenului ca fiind de decădere în temeiul legii, a reţinut că termenul de 2 ani este de prescripţie, menţionând inclusiv argumente rezultate din jurisprudenţa în această materie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, care a interpretat art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 ca instituind un termen de prescripţie (Decizia nr. 269/2017).

30. În acest sens, este de reţinut că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 16/2012 pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, în interpretarea art. 252 alin. (1) din Codul muncii, care prevede că sancţiunea disciplinară se dispune de către angajator "printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei", a calificat expres aceste termene ca fiind de prescripţie şi a făcut trimitere în cuprinsul deciziei menţionate, prin analogie, şi la prevederile art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, argumentând necesitatea elaborării unei legislaţii previzibile şi în concordanţă cu dispoziţiile legale incidente în cadrul legilor speciale, precum Legea nr. 317/2014. Cu privire la termenele din art. 251 alin. (1) Codul muncii, instanţa supremă a stabilit că:

"(...) legiuitorul a reglementat şi un termen maxim de prescripţie de 6 luni, în care poate fi aplicată sancţiunea disciplinară, în scopul de a nu permite angajatorului să îşi exercite abuziv prerogativele şi să prelungească nepermis cercetarea prealabilă şi aplicarea sancţiunii, aspect de natură a afecta raporturile de muncă prin crearea unei stări de nesiguranţă a salariatului privind securitatea locului său de muncă. (…) Protejarea intereselor angajatului, prin instituirea unui termen maxim de prescripţie, constituie o apreciere susţinută de concluziile exprimate de Curtea Constituţională în Decizia nr. 71/1999 şi reluate în Decizia nr. 743/2011, în sensul că termenele de prescripţie fixate de lege constituie o măsură de protecţie a angajaţilor faţă de aplicarea arbitrară a unui regim sancţionator şi asigură, în acelaşi timp, stabilitatea raporturilor de muncă".

31. De asemenea, termenul de 2 ani a fost menţionat ca fiind termen de prescripţie prin Decizia nr. 589/2016 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (7) şi ale art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 13 din 06 ianuarie 2017. Curtea Constituţională a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate, cu motivarea că "16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, Curtea observă că autorul acesteia solicită modificarea termenului de prescripţie de 2 ani, în interiorul căruia poate fi exercitată acţiunea disciplinară împotriva unui magistrat, în sensul înlocuirii acestuia cu un termen de 10 ani".

32. Motivele de recurs referitoare la faptul că în mod corect inspectorul judiciar a apreciat că împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii disciplinare atrage imposibilitatea continuării procedurii disciplinare, în condiţiile în care o eventuală acţiune disciplinară nu ar mai putea fi promovată, sunt, însă, fondate.

33. Dispoziţiile art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, potrivit cărora "Acţiunea disciplinară poate fi exercitată în termen de 30 de zile de la finalizarea cercetării disciplinare, dar nu mai târziu de 2 ani de la data la care fapta a fost săvârşită", prevăd, în ceea ce priveşte răspunderea disciplinară a judecătorilor şi procurorilor, două termene privind exercitarea acţiunii disciplinare, care curg de la momente diferite: un termen de prescripţie de 30 de zile de la finalizarea cercetării disciplinare, care priveşte faptul că, odată finalizată cercetarea disciplinară, acţiunea disciplinară poate fi exercitată în termen de 30 zile de la acest moment, şi un termen maxim de prescripţie ("nu mai târziu") de 2 ani, care curge, spre deosebire de primul termen, de la un moment obiectiv, data la care fapta care constituie abatere disciplinară a fost săvârşită, şi la împlinirea căruia nu mai poate fi exercitată acţiunea disciplinară.

34. Termenul maxim de prescripţie de 2 ani invocat în cauză vizează prescripţia dreptului la exercitarea acţiunii disciplinare, iar sintagma "exercitarea acţiunii disciplinare" se referă la momentul sesizării Consiliului Superior al Magistraturii, care îndeplineşte rolul de instanţă de judecată, prin secţiile sale, în materia răspunderii judecătorilor şi procurorilor, în conformitate cu dispoziţiile exprese, cu caracter special şi derogatorii de la dreptul comun, cuprinse în Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

35. Cele două termene de prescripţie prevăzute de art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 sunt termene speciale în ceea ce priveşte răspunderea disciplinară a judecătorilor şi procurorilor, în raport cu termenele de prescripţie reglementate de dreptul comun în materie de prescripţie, reprezentat de dispoziţiile Cărţii a VI-a, Titlul I "Prescripţia extinctivă" din C. civ. (conform art. 2.516 alin. (1) din C. civ., care prevede că acestea constituie dreptul comun în materia prescripţiei extinctive), intenţia legiuitorului fiind să prevadă, cu privire la acţiunea disciplinară, prin derogare de la dreptul comun, termene speciale de prescripţie şi norme speciale privind data de la care acestea încep să curgă, în contextul regulilor şi proceduriii speciale privind răspunderea disciplinară, ce ţin de specificul statutului judecătorilor şi procurorilor.

36. Prin Decizia nr. 643/2016 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturi, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 158 din 02 martie 2017, Curtea Constituţională a reţinut caracterul special al răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor, subliniind faptul că "(...) legiuitorul a reglementat atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii în domeniul răspunderii disciplinare a magistraţilor, instituind reguli şi proceduri speciale privind răspunderea disciplinară, norme ce ţin de specificul statutului judecătorilor şi procurorilor. Statutul judecătorilor şi procurorilor este reglementat la nivel constituţional, în art. 125 - pentru judecători şi în art. 132 - pentru procurori, dispoziţii care fac parte din titlul III "Autorităţile publice", cap. VI "Autoritatea judecătorească", iar la nivel infraconstituţional este reglementat prin Legea nr. 303/2004, care conţine dispoziţii specifice referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii, cariera judecătorilor şi procurorilor, drepturile şi îndatoririle judecătorilor şi procurorilor şi răspunderea judecătorilor şi procurorilor"(pct. 16).

37. În ceea ce priveşte întreruperea termenului de prescripţie, dispoziţiile Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, nu prevăd posibilitatea întreruperii termenului prevăzut de art. 46 alin. (7), fiind prevăzută doar posibilitatea suspendării cercetării disciplinare, de dispoziţiile art. 46 alin. (3), care prevăd că "cercetarea disciplinară se suspendă atunci când împotriva judecătorului sau procurorului cercetat s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru aceeaşi faptă", neaplicabile în cauză.

38. Cu privire la întrerupere, instanţa de fond a reţinut că Legea nr. 317/2004 nu reglementează cauze de întrerupere a cursului termenului de prescripţie a dreptului la exercitarea acţiunii disciplinare, nu conţine nicio normă de completare cu alte norme, că răspunderea disciplinară a magistraţilor are un regim specific, însă a apreciat că toate acestea nu conduc la concluzia că voinţa legiuitorului a fost aceea de a exclude în acest domeniu aplicarea regulilor de drept comun relative la regimul prescripţiei răspunderii juridice, răspunderea disciplinară fiind o formă specifică a răspunderii juridice.

39. A reţinut că Rezoluţia de clasare nr. x/2017 din 22.05.2017 a Inspecţiei Judiciare a fost desfiinţată în parte prin sentinţa definitivă nr. 1967/25.04.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, teza pârâtei că în cauză a intervenit prescripţia, nefiind incidentă întreruperea cursului prescripţiei răspunderii disciplinare, însemnând să nu acorde niciun fel de semnificaţie juridică, în planul curgerii termenului de 2 ani, procedurii judiciare de contestare a rezoluţiei iniţiale de clasare, lipsind-o astfel de orice efect. S-a apreciat de instanţa de fond că prescripţia se întrerupe, potrivit art. 2537 pct. 2) din C. civ., prin introducerea unei cereri de chemare în judecată, cursul prescripţiei răspunderii disciplinare, care a început să curgă 25.07.2016, fiind afectat prin promovarea la data de 18.09.2017 a contestaţiei împotriva Rezoluţiei de clasare nr. x/2017 din 22.05.2017, iar termenul de prescripţie de 2 ani a fost afectat prin admiterea contestaţiei iniţiale a petentului prin sentinţa civilă nr. 1967/25.04.2018, cauza fiind înregistrată la Inspecţie la data de 3.07.2018 (deci înainte de împlinirea termenului la data de 25.07.2018).

40. În cauză, însă, nu se pune problema neaplicării normei care prevede întreruperea prescripţiei, ci a aplicării în conformitate cu conţinutul normei juridice şi în ansamblul cadrului normativ care reglementează acţiunea disciplinară.

41. Dispoziţiile art. 2537 pct. 2) din C. civ., reţinute de instanţa de fond cu privire la întreruperea prescripţiei, prevăd că "Prescripţia se întrerupe: (...) 2. prin introducerea unei cereri de chemare în judecată sau de arbitrare, prin înscrierea creanţei la masa credală în cadrul procedurii insolvenţei, prin depunerea cererii de intervenţie în cadrul urmăririi silite pornite de alţi creditori ori prin invocarea, pe cale de excepţie, a dreptului a cărui acţiune se prescrie".

42. Prin cele reţinute, instanţa de fond omite faptul că motivele de întrerupere a cursului prescripţiei extinctive sunt limitative, nu pot fi aplicate prin analogie, şi sunt de strictă interpretare şi aplicare, având în vedere că efectul întreruperii este radical, fiind constituit de ştergerea prescripţiei ce a curs anterior apariţiei cauzei întreruptive de prescripţie şi începerea curgerii unei noi prescripţii.

43. Cererea de chemare în judecată cu privire la care a reţinut instanţa de fond că a întrerupt prescripţia dreptului la exercitarea acţiunii disciplinare, formulată împotriva rezoluţiei de clasare de reclamantul care s-a adresat Inspecţiei Judiciare pentru cercetarea abaterilor disciplinare, nu este de natură să constituie cauză de întrerupere a cursului prescripţiei dreptului la exercitarea acţiunii disciplinare, în raport de natura juridică a dreptului a cărui acţiune se prescrie.

44. În sensul art. 2537 pct. 2) din C. civ., cererea de chemare în judecată trebuie să îndeplinească anumite condiţii: să fie introdusă de partea în defavoarea căreia curge termenul de prescripţie, în cazul de faţă aceasta ar fi titularul dreptului la exercitarea acţiunii disciplinare; să fie formulată cu intenţia de a produce efecte juridice, să se urmărească de acesta recunoaşterea dreptului; să privească fondul dreptului a cărui acţiune se prescripţie, în cazul de faţă acţiunea disciplinară. Întreruperea cursului termenului de prescripţie ar profita celui de la care trebuie să emane actul de întrerupere, în cazul de faţă titularului dreptului la exercitarea acţiunii disciplinare.

45. Mai mult, se impune a se observa că acţiunea disciplinară, al cărei drept la exercitare se prescrie, nu reprezintă o acţiune de drept comun tipică, ci reprezintă actul de sesizare a Consiliului Superior al Magistraturii, care îndeplineşte rolul de instanţă de judecată, prin secţiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor, competent să aplice sancţiunea disciplinară în cadrul unei proceduri jurisdicţionale supuse reglementărilor specifice, şi nu în cadrul unui proces tipic de drept comun supus dispoziţiilor C. proc. civ.

46. În discuţie fiind prescripţia dreptului la exercitarea acţiunii disciplinare, pentru neexercitarea în termenul maxim stabilit de lege, aplicabilitatea art. 2537 pct. 2) din C. civ. presupune ca actul de întrerupere să fie efectuat de titularul dreptului la exercitarea acţiunii disciplinare, pentru ca actul de întrerupere să opereze în favoarea sa, ca titular al dreptului la acţiune. Numai în situaţia în care cursul prescripţiei ar fi fost întrerupt printr-un act al titularului acţiunii, ar deveni aplicabile prevederile art. 2.541 din C. civ. cu privire la efectele întreruperii prescripţiei.

47. Pentru aceste motive, în condiţiile în care s-a împlinit termenul maxim de prescripţie de 2 ani de la săvârşirea abaterii disciplinare, acţiunea disciplinară nu mai poate fi exercitată, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în mod greşit instanţa de fond a anulat Rezoluţia Inspecţiei Judiciare nr. x/2018 din 3.08.2018 şi Rezoluţia Inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. x/2018 din 11.10.2018, apreciind că nu a intervenit prescripţia răspunderii disciplinare, cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, forma în vigoare incidentă în cauză, motiv de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8) din C. proc. civ.

VI Soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

48. Pentru aceste considerente, fiind incident motivul de casare invocat de recurenta pârâtă, prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8) din C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, va respinge contestaţia ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Inspecţia Judiciară împotriva sentinţei civile nr. 436 din 6 februarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, în rejudecare, respinge contestaţia, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 11 februarie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.