Appeal against dismissal of judicial disciplinary complaint and case closure rejected as unfounded.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, anularea Rezoluţiei Inspectorului Şef al Inspecţiei Judiciare nr. x/2018/10.07.2018 şi a Rezoluţiei de clasare nr. 2282/IJ/2018/DIJ2018/12.04.2018.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 162 din 14 mai 2019, a respins acţiunea formulată de reclamantă, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă susţine că motivarea instanţei de fond referitoare la faptul că instanţa are libertate asupra interpretării/coroborării/înlăturării declaraţiilor martorilor nu are legătură cu cele susţinute de aceasta.

Recurenta-reclamantă nu a afirmat că abuzul săvârşit de judecătorii vizaţi prin plângere se referă la aprecierea greşită a celor declarate de martorul B., ci are în vedere consemnarea în declaraţia scrisă, a opusului celor declarate de acest martor.

Instanţa de fond a considerat, în mod greşit, că modalitatea de audiere a martorului s-a făcut cu respectarea disp. art. 323 alin. (1) C. proc. civ., (în realitate s-a consemnat cu totul altceva decât cele declarate) şi că numai martorul poate solicita completarea declaraţiei, acesta fiind un drept al ambelor părţi.

Recurenta-reclamantă susţine că nu înţelege să critice hotărârea pronunţată, ci doar să prezinte circumstanţele faptelor săvârşite de cele două magistrate, ce pot fi încadrate în cuprinsul art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

În ceea ce o priveşte pe dna judecător C., se arată că aceasta a exercitat funcţia cu rea-credinţă, a încălcat principiile obiectivităţii şi al imparţialităţii, în cadrul şedinţei din data de 01.02.2017, Dosar nr. x/2015, a audiat abuziv (subiectiv şi părtinitor) martorul B., l-a intimidat şi a încercat să determine răspunsurile acestuia, în consemnarea scrisă a declaraţiei martorului, a consemnat concluzii proprii şi nu cele declarate, a respins, în mod neîntemeiat solicitarea apărătorului reclamantei de a se consemna exact ce a spus martorul.

La rândul său, dna judecător D. a exercitat funcţia cu gravă neglijenţă, în aceeaşi şedinţă, a asistat în mod pasiv, fără să intervină când a fost audiat martorul B., când s-a consemnat declaraţia acestuia, iar cererea apărătorului reclamantei a fost respinsă.

În concluzie, recurenta-reclamantă solicită să se dispună anularea rezoluţiei de clasare din data de 12.04.2018 şi obligarea intimatei-pârâte să continue demersurile privind cercetarea disciplinară a celor două magistrate.

4. Apărarea formulată în cauză

Prin întâmpinare, pârâta Inspecţia Judiciară solicită, în principal, respingerea recursului ca inadmisibil şi în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat

Susţine intimata-pârâtă că sesizarea reclamantei a fost înregistrată în data de 22.03.2018 şi soluţionată la 12.04.2018, în temeiul art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, în forma în vigoare la acea dată.

Intimata-pârâtă invocă soluţia de principiu adoptată la data de 13.02.2017 de secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul că Rezoluţia de clasare poate fi contestată în faţa instanţei de contencios administrativ fără îndeplinirea unei proceduri prealabile, precum şi soluţia de principiu din data de 09.10.2017, a aceleiaşi secţii, prin care s-a acceptat că soluţia pronunţată de prima instanţă este definitivă, iar recursul este inadmisibil.

Intimata-pârâtă susţine că prin Legea nr. 234/2018, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 850/08.10.2018, a fost introdus art. 451, iar hotărârea instanţei de fond poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte, în termen de 15 zile de la comunicare, dispoziţii ce au intrat în vigoare la 11.10.2018.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Cu privire la excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de reclamanta A., Înalta Curte urmează să o respingă, avându-se în vedere că, în speţă, nu este întrunită ipoteza prezentată în cele două soluţii de principiu invocate de intimata-pârâtă prin întâmpinare.

Astfel, soluţiile de principiu au în vedere acţiuni aflate pe rolul instanţei de contencios administrativ în anul 2017 şi anterior acestui an, pe când, acţiunea de faţă a fost introdusă la instanţă, în data de 07.01.2019 (data poştei).

Prin Legea nr. 234/2018 au fost modificate dispoziţiile Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, prin introducerea art. 451, care permite contestarea rezoluţiei inspectorului şef prin care au fost respinse plângerea şi Rezoluţia de clasare, în termen de 15 zile de la comunicare, la CAB - SCAF, iar soluţia instanţei de fond poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Este adevărat că aceste modificări au intrat în vigoare la 11.10.2018, iar sesizarea reclamantei a fost adresată Inspecţiei Judiciare în data de 22.03.2018.

Dispoziţiile tranzitorii din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., care statuează că procesele începute prin cereri depuse în condiţiile legii la poştă, unităţi militare sau locuri de deţinere înainte de data intrării în vigoare a C. proc. civ., rămân supuse legii vechi, chiar dacă sunt înregistrate la instanţă după această dată, invocate de intimata-pârâtă, se referă la cererile depuse la instanţele de judecată.

Or, intimata-pârâtă invocă cererea/plângerea administrativă formulată de reclamantă la Inspecţia Judiciară.

Procedura derulată în faţa Inspecţiei Judiciare este o procedură administrativă şi nu reprezintă reperul în privinţa căii de atac ce poate fi exercitată împotriva unei hotărâri judecătoreşti.

Calea de atac împotriva hotărârii judecătoreşti este cea existentă, prevăzută de lege la data formulării acţiunii în instanţă, în speţă - 07.01.2019 (data poştei).

În acest moment era în vigoare Legea nr. 234/2018 de modificare a Legii nr. 317/2004, prin introducerea art. 451, conform căruia hotărârea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în termen de 15 zile de la comunicare; cererea fiind formulată de către reclamantă la 22.07.2019, pe rolul acestei secţii.

Analiza motivelor de casare

O primă critică de nelegalitate, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se referă la existenţa unor motive străine de natura cauzei, în cuprinsul considerentelor sentinţei atacate, respectiv că motivarea ce priveşte libertatea judecătorului asupra interpretării/coroborării/înlăturării declaraţiilor martorilor nu are legătură cu dosarul, din moment ce reclamanta nu a afirmat că abuzul săvârşit de judecători este în aprecierea greşită a declaraţiei martorului B., ci în consemnarea în declaraţie a contrariului celor declarate de acesta.

Înalta Curte, vizând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 Teza a III-a C. proc. civ., constată că aceste prevederi legale permit casarea unei hotărâri atunci când se identifică "numai motive străine de natura cauzei".

Condiţia nu este îndeplinită în speţă, sentinţa recurată răspunzând criticilor referitoare la "modalitatea consemnării declaraţiei martorului" care " ar fi determinat trunchierea adevărului", în cuprinsul paragrafelor anterioare analizării disp. art. 324 C. proc. civ.

Faţă de acestea, Înalta Curte va respinge critica analizată ca nefondată.

În ceea ce priveşte motivele de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se observă că recurenta-reclamantă susţine, în primul rând, interpretarea greşită a disp. art. 323 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit disp. art. 323 alin. (1) C. proc. civ., mărturia se va scrie de grefier, după dictarea preşedintelui sau a judecătorului delegat, şi va fi semnată pe fiecare pagină şi la sfârşitul ei de judecător, grefier şi martor, după ce acesta a luat cunoştinţă de cuprins. Dacă martorul refuză sau nu poate să semneze, se va face menţiune despre aceasta în încheierea de şedinţă.

Interpretarea greşită a disp. art. 323 alin. (1) C. proc. civ. s-a realizat, în opinia recurentei-reclamante, ca urmare a interpretării şi aplicării greşite a disp. art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, prin care constituie abatere disciplinară, exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.

Exercitarea funcţiei cu rea-credinţă este materializată, în opinia recurentei-reclamante, prin intimidarea şi hărţuirea martorului B., consemnarea în declaraţia martorului a propriilor concluzii ale judecătorului, respingerea cererii apărătorului reclamantei de a se consemna exact ce a spus martorul.

Exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă rezultă, conform recurentei-reclamante, din asistarea în mod pasiv la audierea abuzivă a martorului B., la consemnarea altor aspecte decât cele declarate de martor şi la faptul că judecătorul a fost de acord cu respingerea cererii apărătorului reclamantei de a se consemna exact ce a spus martorul.

Înalta Curte urmează să constate neîntrunirea motivelor de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În mod corect a arătat judecătorul fondului că există rea-credinţă atunci când magistratul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind ori acceptând vătămarea unei persoane, iar grava neglijenţă apare atunci când magistratul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual.

Recurenta-reclamantă invocă încălcarea normelor de drept procesual de către preşedintele de complet, prin hărţuirea şi intimidarea martorului, consemnarea în declaraţie a altor aspecte ce nu au fost declarate de martor şi respingerea cererii apărătorului reclamantei de a se consemna exact ce a declarat martorul.

Din cuprinsul actelor dosarului, rezultă că martorul B. a fost audiat în conformitate cu dispoziţiile C. proc. civ., din Cartea a II-a - Procedura contencioasă, Titlul I - Procedura în faţa primei instanţe, cap. II - judecata, secţiunea a 3-a - probele, proba cu martori, disp. art. 309-326, declaraţia acestuia a fost consemnată potrivit art. 323 alin. (1) C. proc. civ., martorul a semnat după ce a luat cunoştinţă de cele consemnate.

De asemenea, preşedintele de complet a dictat mărturia grefierului, acesta scriind-o corespunzător celor declarate.

Din actele dosarului, rezultă că mărturia nu a fost preluată în mod identic, dar corespunde celor declarate, s-a făcut o sinteză a acestora, iar martorul a fost de acord, semnând actul.

Înalta Curte, reţine astfel că nu este îndeplinită condiţia relei-credinţe, prin încălcarea cu ştiinţă a normelor de drept procesual, urmărind ori acceptând vătămarea reclamantei.

În consecinţă, nu este reală nici susţinerea existenţei unei grave neglijenţe a celuilalt judecător, care ar fi asistat pasiv la încălcarea de către preşedintele de complet a normelor de drept procesual.

În legătură cu împrejurarea neaudierii magistraţilor, recurenta-reclamantă nu a indicat în cuprinsul motivelor de recurs încălcarea vreunei norme de drept material de către prima instanţă, care, în considerente a arătat explicit că nu există nicio dispoziţie legală care să prevadă obligativitatea audierii magistraţilor în procedura verificării prealabile.

În concluzie, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată prin întâmpinare.

Respinge recursul, formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 162 din 14 mai 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 ianuarie 2021.