Annullment of interception server orders: burden to prove specific future subjective right for legitimate private interest

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată la data de 02.04.2018, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Suprem de Apărare a Ţării în calitate de reprezentant al Administraţiei Prezidenţiale a solicitat instanţei anularea Hotărârii nr. 0068/2002 şi a Hotărârii din 25.03.2008, prin care s-a statuat obligaţia punerii la dispoziţie a C.N.I.C a serverelor de management administrate de furnizorii de telefonie fixă şi mobilă. A solicitat şi cheltuieli de judecată.

Pârâta Administraţia Prezidenţială, în calitate de reprezentantă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, excepţia lipsei de interes, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 268 din 5 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată invocată de pârâtul Consiliul Suprem de Apărare a Ţării în calitate de reprezentant al Administraţiei Prezidenţiale; s-a admis excepţia lipsei de interes în formularea cererii de chemare în judecată invocată de pârâtul Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi, în consecinţă: s-a respins ca lipsită de interes cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Suprem de Apărare a Ţării.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A. solicitând admiterea acestei căi de atac, casarea hotărârii şi, în rejudecare, admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.

În susţinerea recursului s-a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. conform căruia hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Recurentul-reclamant susţine că prima instanţă nu a analizat vătămarea produsă şi interesul de a reveni la legalitate pentru respectarea unor drepturi fundamentale, ci a făcut trimitere la soluţionarea definitivă a procesului penal în care s-au utilizat înregistrări efectuate în baza actelor administrative în cauză.

Mai arată recurentul că nu are relevanţă calea efectivă, concretă, ce urmează să fie aleasă, iar aceasta nu constituie un motiv pentru o instanţă de judecată să reţină lipsa interesului.

În condiţiile nulităţii absolute şi eliminării efective din dosar a mijloacelor de probă nule, constatării încălcării unor drepturi fundamentale, interesul privat al recurentului-reclamant, este evident.

Deşi prima instanţă a reţinut lipsa de interes şi din faptul că, în cursul procesului penal nu au fost utilizate de reclamant mijloacele specifice procedurii penale pentru înlăturarea prejudiciului în materie procesuală penală, aceasta nu a observat că actele administrative atacate sunt clasificate secret de stat.

În aceste condiţii, recurentul-reclamant susţine că a fost în imposibilitate de a avea cunoştinţă despre existenţa, conţinutul şi efectele produse de aceste acte.

Referitor la vătămarea interesului public, recurentul-reclamant consideră că acesta garantează ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului formulat de reclamantul A.

Analiza motivelor de casare

Înalta Curte reţine că obiectul acţiunii de faţă este anularea Hotărârii nr. 0068/2002 şi a Hotărârii din 25.03.2008 emise de Consiliul Superior de Apărare a Ţării, prin care s-a dispus punerea la dispoziţia Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor din cadrul Serviciului Român de Informaţii a serverelor de management administrate de furnizorii de telefonie fixă şi mobilă.

Prima instanţă a considerat că reclamantul nu a invocat şi nu a probat în ce măsură prin anulara actelor administrative atacate îşi va realiza un drept subiectiv viitor şi previzibil şi care este acest prezumtiv drept, motiv pentru care a respins acţiunea ca lipsită de interes.

Înalta Curte reţine că prima instanţă a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. p) şi r), art. 8 alin. (1)1 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, coroborate cu art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ. şi, prin urmare, criticile de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt nefondate.

În acest sens, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 554/2004 sus-menţionate, persoana fizică poate invoca apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat.

Aşadar, pornind de la definiţia interesului legitim privat, Înalta Curte reţine că recurentul-reclamant este dator să probeze că acţiunea este formulată în considerarea unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat.

Recurentul-reclamant trebuie să dovedească aşadar, că anularea actelor administrative atacate pregăteşte/precede apariţia dreptului său viitor.

Prin criticile de nelegalitate, recurentul-reclamant a invocat faptul că prin anularea actelor administrative atacate se creează posibilitatea folosirii căilor extraordinare de atac împotriva hotărârii penale definitive şi alte acţiuni juridice (contestaţii, memorii, plângeri), ce pot fi utilizate în realizarea dreptului subiectiv încălcat.

Înalta Curte observă că o atare susţinere s-a făcut pentru prima oară în calea de atac a recursului, în timp ce în faţa primei instanţe s-a invocat doar existenţa unor interceptări telefonice, folosite ca probe în dosarul penal.

Având în vedere obiectul celor două hotărâri a căror anulare s-a cerut, respectiv punerea la dispoziţia CNIC a serverelor de management administrate de furnizorii de telefonie fixă şi mobilă, precum şi faţă de conţinutul concret al acestor acte ce au fost studiate de către completul de judecată la compartimentul specializat unde au fost depuse înscrisurile ce au caracter clasificat, Înalta Curte constată că actele administrative în cauză, în situaţia anulării lor, nu pot conduce la prefigurarea unui drept subiectiv al reclamantului care, de altfel, nici nu a fost indicat în concret în cuprinsul acţiunii introductive şi al recursului declarat împotriva hotărârii primei instanţe.

Se mai reţine că anularea unor interceptări considerate nelegale poate fi cerută în cadrul unui dosar penal, iar instanţa penală are acces la toate documentele clasificate.

Faptul că recurentul-reclamant susţine că nu a avut cunoştinţă despre existenţa celor două hotărâri nu îl absolvă pe acesta de obligaţia de a proba interesul legitim privat la momentul introducerii acţiunii şi până la finalizarea dosarului.

În realitate, recurentul-reclamant speculează, fără să arate, în concret, îndeplinirea dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, modificată şi completată, făcând o prezentare pur teoretică a interesului legitim privat.

Prin urmare, nefiind dovedit interesul legitim privat, recurentul-reclamant nu se poate prevala de existenţa unui interes legitim public, care este subsidiar, conform dispoziţiilor art. 8 alin. (1)1 din Legea contenciosului administrativ, cum în mod corect a arătat şi prima instanţă.

În concluzie, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinţei nr. 268 din 5 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 februarie 2021.