County council loses bid to annul funding termination, must pay 2.1m RON damages with interest.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii dedusă judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti la data de 27.10.2016, sub numărul x/2016, reclamantul Judeţul Dâmboviţa - prin Consiliul Judeţean Dâmboviţa a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, anularea şi suspendarea executării Deciziei Comitetului Director al Administraţiei Fondului pentru Mediu, aprobată în şedinţa din data de 23.03.2016, privind rezilierea contractului de finanţare nerambursabilă nr. x/10.12.2009 încheiat cu UAT Judeţul Dâmboviţa şi recuperarea sumelor decontate.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 14 din 31 ianuarie 2017, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul Judeţul Dâmboviţa - prin Consiliul Judeţean Dâmboviţa, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, ca neîntemeiată.

A restituit reclamantului cauţiunea în cuantum de 1000 RON, consemnată cu Ordinul de plată nr. x din 15. XII.2016.

A admis cererea reconvenţională formulată de pârâta AFM, în contradictoriu cu reclamantul Judeţul Dâmboviţa şi a obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 2.102.748,39 RON reprezentând daune interese, cu dobânda legală calculată la nivelul dobânzii BNR până la data plăţii efective.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 14 din 31 ianuarie 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul Judeţul Dâmboviţa prin Consiliul Judeţean Dâmboviţa prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi admiterea acţiunii formulate în sensul admiterii acţiunii privind anularea şi suspendarea Deciziei comitetului director al Administratiei Fondului pentru Mediu.

În motivarea cererii de recurs, reclamantul a apreciat că sentinţa atacată este netemeinică şi nelegală întrucât a fost dată pe fondul unei interpretări eronate a normelor de drept material aplicabile contractului de finanţare nerambursabilă nr. x/10.12.2009 încheiat între Administraţiei Fondului pentru Mediu şi U.A.T. Judeţul Dâmboviţa, coroborată cu analiza incompletă a înscrisurilor depuse la dosarul cauzei.

Referitor la soluţia pronunţată pe fondul cauzei privind cererea Judeţului Dâmboviţa de anulare a Deciziei Comitetului Director al Administraţiei Fondului pentru Mediu, aprobată în şedinţa din data de 23.03.2016 de reziliere a contractului de finanţare nerambursabilă nr. x/10.12.2009 si recuperarea sumelor decontate în valoare de 2.102.740,39 RON, recurentul-reclamant a apreciat că instanţa de fond nu analizează cadrul legal instituit prin contractul nr. x/10.12.2009, raportat la prevederile Ghidului de finanţare aprobat prin Ordinul Ministrului Mediului nr. 1090/2009, şi reţine cu uşurinţă existenţa unei culpe contractuale în sarcina sa, beneficiară a finanţării, ca şi unică condiţie a valabilităţii Deciziei Comitetului Director al Administraţiei Fondului pentru Mediu aprobată în şedinţa din data de 23.03.2016.

Ori, prin Decizia din data de 23.03.2016, AFM reziliază contractul de finanţare nerambursabilă nr. x/10.12.2009, în temeiul art. 7.2 din contract, şi dispune, potrivit art. 7.3, în consecinţa rezilierii, recuperarea sumelor decontate.

Motivul avut în vedere, de către AFM, pentru rezilierea contractului a fost nerealizarea investiţiei de către beneficiar, în speţă Judeţul Dâmboviţa, în perioada de 60 de luni, durată contractuală care s-a împlinit la data de 10.08.2015, data finală calculată inclusiv cu cele 8 luni pentru care AFM a suspendat finanţarea, conform adresei din data de 28.05.2013. Din conţinutul adreselor AFM nr. x/11.04.2016 şi nr. y/25.07.2016 de notificare a rezilierii şi, după cum reţine şi instanţa de fond, prin sentinţă, durata contractului de finanţare a expirat la data de 10.08.2015.

Recurentă afirmă că instanţa de fond nu a anlizat motivele de nelegalitate în raport de prevederile art. 7, ale art. 3 "Durata contractului", art. 5.3 "Obligaţiile beneficiarului", art. 6.1 "Cazuri de culpă", coroborate cu prevederile Ghidului de finananţare aprobat prin Ordinul Ministrului Mediului nr. 1090/2009, precum şi cu regulile generale aplicabile tuturor tipurilor de contracte sinalagmatice, inclusiv contractelor de natura celor încheiate conform Ghidului de finanţare, cum este şi cazul contractului nr. x/10.12.2009.

În acest sens, recurentul-reclamant apreciază că, rezilierea dispusă, prin Decizia AFM, în temeiul art. 7.2 din contract, a intervenit ulterior expirării duratei prevăzute în contract. Ori, conform condiţiilor rezilierii reglementate atât prin vechiul C. civ., cât şi art. 1554 Noul C. civ., rezilierea este o cauză de încetare anticipată a contractului, fiind reglementată ca şi sancţiune a neexecutarii culpabile a contractului sinalagmatic cu executare succesivă, constând în desfiinţarea pentru viitor a acestuia.

Mai arată recurentul că, în condiţiile în care durata contractului a expirat la data de 10.08.2015, rezilierea dispusă prin Decizia AFM din data de 23.03.2016 nu constituie decât o constatare a încetării de drept a contractului, astfel reglementată prin art. 7.1, încetare care motivează lipsa temeiului legal a Deciziei nu numai în ce priveşte art. 7.2, dar şi art. 7.3 din acelaşi contract

Recurentul arată că instanţa de fond, în motivarea soluţiei de menţinere a Deciziei atacate a reţinut că, reclamantul în calitate de beneficiar al finanţării nerambursabile, a solicitat prelungirea duratei contractului după împlinirea termenului contractual, 10.08.2015, şi că în mod corect s-a luat decizia rezilierii contractului (în temeiul art. 7.2) întrucât acesta nu a respectat clauza privind termenul contractului, încălcând art. 6.1 din convenţie, precum şi art. 27 alin. (1) lit. k) din Ghidul de finanţare, contractul devenind neeligibil din cauza nerespectării criteriului de eligibilitate privind realizarea acestuia în maxim 60 de luni.

În raport de motivarea instanţei, recurentul susţine că, motivarea instanţei, rezilierea prevăzută de art. 7.2, dacă ar fi fost corectă, nu putea avea loc decât în condiţiile în care contractul era încă în derulare, respectiv pentru o perioadă nereglementată în mod expres printr-un act adiţional care să ateste o astfel de situaţie.

În susţinerea acestei afirmaţii, recurentul arată că, în cazul celor 8 luni de prelungire a contractului aferente perioadei de suspendarea finanţării din iniţiativa AFM, suspendare care a operat în perioada mai - decembrie 2013, nu a existat un act adiţional prin care să se stabilească modificarea duratei contractului, respectiv de la 60 luni la 68 de luni.

Cu atât mai mult, AFM nu a avut în vedere o prelungire a duratei contractului în ce priveşte cea de-a doua suspendare, la iniţiativa finanţatorului, începută din data de 10.06.2014, ale cărei efecte juridice, la această dată, nu au fost epuizate în cadrul dosarului nr. x/2014

Prin sentinţa nr. 14/31.01.2017, instanţa de fond nu face decât să preia motivarea AFM din cuprinsul notificărilor nr. x/11.04.2016 şi nr. y/25.07.2016, prin care ne-a fost adusă la cunoştinţă Decizia de reziliere, reţinând în mod neîntemeiat şi cu uşurinţă culpa contractuală fără a verifica dacă prevederile art. 6.1, indicate ca motiv de reziliere, se regăsesc în conţinutul art. 5.3 din acelaşi contract, prin care se reglementează obligaţiile beneficiarului. Neeligibilitatea proiectului pentru nerespectarea duratei contractului este în mod greşit reţinută ca şi caz de culpă.

În vederea susţinerii legalităţii deciziei de reziliere, instanţa de fond, şi de această dată preia apărările pârâtului, fără însă să verifice, prevederile art. 10 alin. (1) din Ghidul de finanţare.

Proiectul finanţat prin "contractul nr. x/10.12.2009, în conformitate cu prevederile Ghidului de finanţare, aprobat prin Ordinul MM nr. 1090/2009, ar fi fost, ori ar fi devenit neeligibil în cazul în care, la momentul depunerii/verificării de către finanţator ar fi lipsit menţiunea prevăzută la art. 10 alin. (1) lit. k), ori ar fi existat situaţiile de neeligibilitate reglementate la art. 10 alin. (3) din acelaşi Ghid.

Prin urmare, proiectul nu a devenit neeligibil la data de 10.08.2015, ci ar fi devenit neeligibil, dacă ar fi fost cazul, anterior datei de 10.12.2009, data semnării contractului nr. x

Pe de altă parte, din întreaga expunere a motivelor acţiunii sale, recurentul-reclamant susţine că a demonstrat demersurile şi acţiunile pe care le-a realizat, conform obligaţiilor asumate prin contractul de finanţare, în vederea realizării investiţiei, demersuri pe care instanţa de fond, fără temei legal, le-a înlăturat.

Referitor la respingerea în mod neîntemeiat a cererii de suspendare a executării Deciziei de reziliere din data 23.03.2016, recurentul susţine că nu a antamat fondul în dovedirea îndeplinirii în cauză a condiţiei cazului bine justificat.

Iar în ceea ce priveşte paguba iminentă, recurentul consideră că această condiţie este îndeplinită pentru suspendarea actului, având în vedere faptul că, suma aferentă celor trei cereri de tragere, de 2.102.740,39 RON, pe care AFM o solicită pentru restituire ca urmare a rezilierii nu a fost prevăzută în bugetul instituţiei, şi nu avea cum să fie previzionată deoarece această sumă a fost suportată de la bugetul AFM.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a depus întâmpinare la cererea de recurs prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat şi menţinerea dispoziţiilor sentinţei recurate ca fiind pertinente, temeinice şi legale.

5. Cu privire la examinarea recursului

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 22.11.2018 s-a fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de la data de 25 februarie 2020, iar ulterior prin încheierea din 17 aprilie 2019 s-a preschimbat din oficiu termenul de judecată la data de 11 februarie 2020.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând recursul, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere şi susţinerile părţilor, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Cu privire la situaţia de fapt ce a condus la starea litigioasă dintre părţi, Înalta Curte reţine că, între Judeţul Dâmboviţa şi Administraţia Fondului pentru Mediu s-a încheiat contractul pentru finanţare nerambursabilă nr. x/10.12.2009, acordându-se reclamantului beneficiar o finanţare nerambursabilă în valoare de 4.630.323,6 RON, reprezentând 96% din valoarea cheltuielilor eligibile pentru comuna Conţeşti, 94% pentru comuna Bezdead şi 91% pentru comuna Runcu, durata contractului şi perioada de utilizare fiind de maximum 60 de luni, în funcţie de complexitatea proiectelor, începând cu data semnării convenţiei.

Contractul de finanţare încheiat între părţi a fost modificat prin Actul Adiţional nr. 1 din 13.08.2010, modificându-se cuantumul finanţării nerambursabile, în sensul că a fost redusă la 2.441.657,61 RON, precum şi prin Actul Adiţional nr. 2 din 22.08.2011, prin acesta din urmă modificându-se Anexele 2 şi 3 din contract, prin care se stabiliseră capitole şi subcapitole de cheltuieli eligibile, respectiv graficul de finanţare nerambursabilă.

Pentru realizarea acestui contract de finanţare nerambursabilă, reclamantul a încheiat trei contracte de lucrări cu S.C. A. S.R.L., respectiv Contractele nr. x, 60 şi 61 din 16.02.2010, ce au avut ca obiect executarea lucrărilor din cadrul proiectelor "Reconstrucţie ecologică forestieră pe terenuri degradate în perimetrul de ameliorare Măgura - comuna Bezdead, Călugăreni - comuna Conţeşti şi Runcu - comuna Runcu", fiecare din aceste convenţii având o durată contractuală de câte 60 de luni.

Perioada contractuală stipulată în contractul de finanţare de 60 de luni a început să curgă de la momentul semnării contractului nr. x/2009, respectiv 10.12.2009 şi având în vedere că, Comitetul Director din cadrul AFM în şedinţa din 22.05.2014 a dispus sistarea temporară a utilizării finanţării, la durata contractuală s-au adăugat 8 luni aferente perioadei de suspendare a proiectelor din 2013, astfel că durata de implementare s-a prelungit până la 10.08.2015.

Înalta Curte în acord cu instanţa de fond, în raport şi de criticile formulate de recurentul-reclamant prin cererea de recurs, constată că data de scadenţă a contractului, respectiv data de 10.08.2015 nu este contestată de reclamant.

În continuarea situaţiei de fapt, Înalta Curte reţine că în cadrul şedinţei din 23.03.2016, s-a votat în unanimitate rezilierea contractului de finanţare, cu recuperarea sumelor virate către beneficiar, în conformitate cu art. 7.3 din contract. Prin adresa nr. x/11.04.2016, recurentul-reclamant fiind înştiinţat cu privire la măsurile dispuse, privind rezilierea contractului, motivat de faptul că acest contract a devenit neeligibil din cauza nerespectării criteriului de eligibilitate privind realizarea în maximum 60 de zile.

Prin adresa x din 27.04.2016, AFM a comunicat reclamantului cuantumul sumelor de recuperat, respectiv 2.267.570,11 RON, compusă din cuantumul finanţării celor 3 cereri de tragere achitate şi dobânda aferentă acestor debite.

La data de 21.04.2016, Judeţul Dâmboviţa a formulat plângere prealabilă împotriva deciziei Comitetului Director din 23.03.2016, apreciind că este abuzivă, solicitând instituţiei finanţatoare să rediscute contractul de finanţare, respectiv a termenului de depunere a raportului de finalizare până la 31.12.2018, necesar pentru atingerea stadiului de masiv, precizându-se că în perioada 2013-2015 nu au mai fost executate lucrări de întreţinere şi completări, din cauza amânării rambursării cererilor de plată şi întreruperii lucrărilor de către constructor.

Cu privire la plângerea prealabilă, intimata-pârâtă a respins-o, iar prin adresa din 25.07.2016 i s-a comunicat recurentului că s-a menţinut decizia de reziliere a contractului de finanţare nr. x/2009, a cărui durată de execuţie a proiectului a expirat la 10.08.2015, din valoarea finanţării nerambursabile nu a fost decontată decât cererea de tragere nr. x din 24.05.2013, în valoare de 242.945,53 RON, fiind plătită de către pârâtă suma de 2.102.740,39 RON din totalul de 2.441.657,61 RON, ce reprezintă cuantumul finanţării nerambursabile acordate prin contract, aşa cum a fost modificat prin Actul Adiţional nr. 1.

În raport de situaţia de fapt, considerentele sentinţei recurate, criticile formulate de către recurentul-reclamant şi apărările formulate prin întâmpinare de către intimata-pârâtă, Înalta Curte constată că, instanţa de fond a soluţionat cauza în mod corect. În esenţă, Înalta Curte constată că, recurentul-reclamant nu şi-a executat obligaţiile asumate prin semnarea Contractului de finanţare nr. x/2009, până la data scadentă a acestuia.

În aceste condiţii, în ceea ce priveşte criticile formulate împotriva soluţiei de respingere a cererii de suspendare nu sunt întemeiate, iar instanţa de fond în mod corect a arătat că reclamantul nu face dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. În acord cu opinia instanţei de fond, Înalta Curte constată că în ceea ce priveşte argumentarea îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat, în sensul de a face dovada unor împrejurări de fapt şi de drept care să producă o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ contestat, recurentul se limitează în a analiza din proprie perspectivă modalitatea de executare a contractului de finanţare. În aceste condiţii argumentele recurentului-reclamant ţin de analiza pe fondul cauzei a legalităţii actului contestat, iar procedura suspendării executării actului administrativ întemeiată pe art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 este o procedură specială, ce presupune doar o analiză sumară privitoare la argumentele menite să producă o îndoială serioasă privitoare la legalitatea actului administrativ contestat.

În raport de argumentele evidenţiate mai sus, instanţa de recurs constată că în cauză, condiţia cazului bine justificat nu este îndeplinită, instanţa de fond efectuând o analiză corect a cauzei cu privire la aceasta. Deşi de prisos în a face analiza criticilor la adresa sentinţei recurate, privitoare la îndeplinirea celei de-a doua condiţii pentru suspendarea executării actului administrativ contestat, în condiţiile în care cele două condiţii definite de art. 2 lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004 trebuie îndeplinite cumulativ, iar mai sus am arătat că prima condiţie nu este îndeplinită, Înalta Curte apreciază pe scurt că, şi cu privire la analiza îndeplinirii condiţiei prevenirii pagubei iminente, instanţa de fond a efectuat o analiză obiectivă şi justă a argumentelor propuse de părţi, concluzia din considerentele sentinţei recurate, conform căreia şi această condiţie nu este îndeplinită fiind una corectă.

Înalta Curte trecând la analiza criticilor privitoare la soluţia pronunţată de instanţa de fond asupra cererii de anulare a Deciziei Comitetului Director al Administraţiei Fondului pentru Mediu din 23.03.2016 privind rezilierea contractului de finanţare nerambursabilă nr. x/10.12.2009, constată că acestea sunt neîntemeiate.

Din materialul probator prezentat în faţa instanţei de fond de către părţi rezultă că recurentul-reclamant nu a respectat clauzele contractuale din convenţia de finanţare nr. x/10.12.2009. Termenul de scadenţă acestei convenţii privea o perioadă de maximum 60 de luni, iar această perioadă deşi prelungită cu încă 8 luni, motivat de intervalul în care au fost suspendate proiectele de implementare, teremenul de scadenţă al obligaţiilor contractuale din parte recuretului-reclamant împlinindu-se la 10.08.2015.

În mod corect a reţinut instanţa de fond că, în temeiul art. 6.1 din contract, referitoare la sancţiunile privind nerespectarea de către beneficiar a oricăreia dintre obligaţiile sale asumate prin contract şi cele ale art. 7.2 lit. a), prin care s-a convenit că încetează prin reziliere la iniţiativa AFM contractul în situaţia în care, beneficiarul nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate prin convenţie, Comitetul Director din cadrul AFM a dispus rezilierea contractului de finanţare nerambursabilă încheiat între părţi.

Recurentul-reclamant a reiterat că a demonstrat demersurile şi acţiunile pe care le-a realizat, conform obligaţiilor asumate prin contractul de finanţare, în vederea realizării investiţiei, demersuri pe care instanţa de fond, fără temei legal, le-a înlăturat.

Înalta Curte, contrar celor susţinute prin cererea de recurs de către recurent constată că instanţa de fond a efectuat o analiză completă şi obiectivă a situaţiei dedusă judecăţii, reţinând culpa reclamantului pentru neexecutarea contractului.

Astfel, în stabilirea culpabilităţii reclamantului, în mod corect instanţa de fond a reţinut că nu poate fi primită apărarea acestuia conform căreia: neîndeplinirea obligaţiilor contractuale, care se datorează împrejurării că executantul S.C. A. S.R.L. a suspendat executarea lucrărilor până la achitarea sumelor restante pentru neplata facturilor, iar în anul 2014 această societate a intrat în faliment, lichidatorul judiciar comunicându-i că nu poate asigura executarea lucrărilor neefectuate. În acord cu argumentul instanţei de fond, instanţa de recurs apreciază că această apărare nu poate dovedi lipsa culpei reclamantului, în condiţiile în care din totalul sumei de 2.441.657,61 RON, ce face obiectul contractului de finanţare nerambursabilă nr. x/2009, Consiliul Judeţean Dâmboviţa a achitat 2.102.748,39 RON. În completarea argumentelor pentru care intrarea socetăţii executante în procedura de insolvenţă nu a condus la exonerarea răspunderii reclamantului, în mod corect a reţinut instanţa de fond că data de intrare în această procedură, respectiv 03.04.2014 (publicată în BPI nr. 10150/27.05.2014) s-a produs la la 4 ani distanţă de la semnarea contractelor de execuţie, respectiv contractele nr. x, 60 şi 61 din 2010.

De asemenea, argumentele prezentate de recurentul-reclamant conform cărora a intreprins demersuri pentru depăşirea disfuncţionalităţilor apărute în derularea contractelor de executare, prin acordul de prelungire a execuţiei contractului nr. x/2009, dat prin Hotărârea nr. 267/28.08.2015, nu reprezintă argumente solide care să exonereze de la culpă pe acesta, în măsura în care convenţia sus amintită a ajuns la scadenţă la data de 10.08.2015. Acelaşi raţionament, cu care Înalta Curte este de acord, l-a avut instanţa de fond şi în ceea ce priveşte poziţia reclamantului prin care îşi justifică neîndeplinirea obligaţiilor în raport cu faptul că AFM nu a răspuns adreselor din 06.08.2015 şi 01.09.2015 prin care a solicitat încheierea unui act adiţional la contractul nr. x/2009. Instanţa de fond cu privire la acest aspect a arătat că, cele două adrese au fost depuse după împlinirea termenului contractual din data de 10.08.2015, dar chiar şi aşa de principiu, în şedinţa Comitetului Director din 19.10.2015 s-a aprobat, amânarea datei de depunere a raportului de finalizare, dar nu mai târziu de martie 2016, urmând a se reanaliza situaţia menţionată. În condiţiile în care, prin adresa x din 15.12.2015, Judeţul Dâmboviţa a transmis AFM procesele-verbale aferente controlului anual al regenerărilor pentru anul 2015, vizate de Garda Forestieră Ploieşti în cele trei perimetre, cu constatările din procesele-verbale încheiate cu ocazia controlului, respectiv 24172/24.11.2015, 24976/4.12.2015, reclamantul comunicând data de 31.12.2018, pentru instalarea stării de masiv, instanţa de fond a reţinut că, în mod corect s-a dispus măsura rezilierii contractului la momentul reanalizării situaţiei, respectiv în luna martei 2016.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate criticile formulate de recurentul-reclamant subscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., şi, în baza art. 496 C. proc. civ., urmează să respingă recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul JUDEŢUL DÂMBOVIŢA PRIN CONSILIUL JUDEŢEAN DÂMBOVIŢA împotriva sentinţei civile nr. 14 din 31 ianuarie 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 februarie 2020.