Standing of state entities in annulment of presidential decrees and application of electa una via to exceptions of illegality in administrative proceedings

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi sub nr. x/7.07.2016, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii Preşedintele României, Administraţia Prezidenţială, Consilierul de Stat B., Guvernul României, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Ministerul Finanţelor, Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în perioada 1845-1989, solicitând a se constata că a fost prejudiciată ca revoluţionar şi beneficiar al Legii nr. 341/2004 prin publicarea în Monitorul Oficial a Decretelor Preşedintelui României nr. 719/2015, 215/2016 şi 268/2016, deoarece: prin publicarea acestor decrete se aprobă şi se recunoaşte de către Preşedintele României O.U.G. nr. 95/2014, creându-se o imixtiune în Legea nr. 24/2000, se falsifică istoria în ceea ce priveşte Revoluţia din 1989, se modifică o lege abrogată de peste 10 ani, Legea nr. 42/1990, se intervine în mod nedemocratic asupra Legii nr. 341/2004 în scopul creării de noi titluri cu nerespectarea Legii nr. 341/2004 şi a art. V din O.U.G. nr. 95/2014, i se suprimă dreptul câştigat prin Legea 341/2004 la indemnizaţie lunară reparatorie, se încalcă atribuţia Parlamentului şi se ignoră excepţiile de neconstituţionalitate ridicate, aflate pe rolul Curţii Constituţionale a României.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 9 din 23 ianuarie 2017, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal:

- a anulat cererea de acordare a daunelor morale formulată de reclamanta A.;

- a admis excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor: Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Ministerul Finanţelor Publice, Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 şi a Guvernul României, excepţii invocate de aceşti pârâţi, şi în consecinţă respinge acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu aceşti pârâţi;

- a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Administraţiei Prezidenţiale, excepţie invocată de Administraţia Prezidenţială;

- a admis excepţia lipsei de calitate procesuală a pârâtului Cancelarul de Stat B., excepţie invocată de Administraţia Prezidenţială şi pe cale de consecinţă respinge cererea reclamantei formulată în contradictoriu cu acest pârât;

- a respins excepţia lipsei de interes a reclamantei şi excepţia inadmisibilităţii, excepţii invocate de Administraţia Prezidenţială;

- a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate a decretelor Preşedintelui României nr. 719/2015, 215/2016 şi 268/2016;

- a respins acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu Preşedintele României şi Administraţia Prezidenţială.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 9 din 23 ianuarie 2017, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., a declarat recurs reclamanta A..

În susţinerea cererii de recurs a invocat critici cu privire la soluţia instanţei privind admiterea excepţiei lispei calităţii procesuale pasive a Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Ministerului Finanţelor Publice, Secretariatului de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, a Guvernului României şi a Cancelarului de Stat B..

Recurenta-reclamantă a precizat că instanţa de fond a în raport de prevederiel Legii nr. 341/2004 în mod greşit a admis excepţia lipsei calităţii procesuale a părţilor indicate mai sus.

În ceea ce priveşte capătul de cerere prin care a solicitat repararea prejudiciului moral, recurenta-reclamantă în susţinerea cererii de recurs a indicat jurisprudenţa Înaltei Curţi, respectiv decizia nr. 153/2016 a secţiei 1 Civile şi a făcut referire la beneficiu nerealizat în perioada de acţiune a actelor administrative contestate şi a invocat prevederile art. 251-253 din C. proc. civ.

A mai susţinut recurenta în cuprinsul cererii de recurs că Decretele nr. 719/2015 şi nr. 215/2016, nr. 268/2016 şi nr. 737/2016 au fost emise în temeul unor texte legale inexistente, respectiv Legea nr. 341/2004, republicată cu modificările şi completările aduse prin Legea de abrogare a O.U.G. nr. 95/2014, deoarece nu a fost publicată în M. Of. al României.

Mai susţine recurenta-reclamantă că excepţia de nelegalitate invocată din oficiu de instanţa de fond este inadmisibilă.

În drept, recurenta-reclamantă a adus critici ce au caracterul unor critici care s-ar încadra pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-pârâţi Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, < Ministerul Finanţelor Publice, Adminstraţia Prezidenţială au depus întâmpinare la cererea de recurs prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Cu privire la examinarea recursului

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 22 noiembrie 2018 s-a fixat iniţial termen de judecată pe fond a recursului la data de la data de 10 martie 2020, iar ulterior prin încheierea din 17 aprilie 2019 s-a preschimbat din oficiu termenul de judecată la data de 10 februarie 2020.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând recursul, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere şi susţinerile părţilor, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Înalta Curte, cu privire la criticile recurentei-reclamante asupra soluţiei de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, a Ministerului Finanţelor Publice, a Secretariatului de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 şi a Guvernului României, constată că acestea sunt nefondate.

În mod corect instanţa de fond a apreciat că această excepţie este întemaită deoarece emitentul actelor administrative a căror anulare se solicită este Preşedintele României, considerente pentru care, în proces pot sta în calitate de pârâţi doar, Preşedintele României alături de Administraţia Prezidenţială.

Instanţa de fond în argumentarea soluţiei sale a arătat în mod corect că, potrivit Legii nr. 47/1994, Administraţia Prezidenţială este o instituţie publică cu personalitate juridică, constituită pentru exercitarea de către Preşedintele României a prerogativelor care îi sunt stabilite prin Constituţia României şi alte legi, prin Administraţia prezidenţială înţelegându-se serviciile publice aflate la dispoziţia Preşedintelui României, pentru îndeplinirea atribuţiilor sale. Aşadar în mod corect a reţinut instanţa de fond calitatea procesuală pasivă în cauză şi a Administraţiei Prezidenţiale, aceasta fiind o instituţie publică organizată pentru exercitarea prerogativelor emitentului actelor administrative contestate.

Aşadar, având în vedere că Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Ministerul Finanţelor Publice, Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 şi a Guvernul României, nu sunt instituţii emitente ale actelor contestate de recurenta-reclamantă acestea nu au calitate procesuală pasivă în cauză.

În ceea ce priveşte criticile emise de recurentă privitoare la soluţia de admitere a excepţiei calităţii procesuale a pârâtului Cancelarul de Stat B., instanţa de recurs constată deasemeni că aceste critici nu sunt întemeiate.

În mod corect a arătat instanţa de fond că pârâtul, Cancelarul de Stat B. a fost chemat în judecată în temeiul art. 16 din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia: "Cererile in justiţie prevăzute de prezenta lege pot fi formulate si personal împotriva persoanei care a contribuit la elaborarea, emiterea sau încheierea actului ori, după caz, care se face vinovata de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim, daca se solicita plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru întârziere.", iar în măsura în care reclamanta nu a solicitat odată cu anularea actelor şi plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin întârziere, nu este întrunită una dintre cerinţele textului de lege indicat mai sus. Astfel, în ceea ce-l priveşte pe Cancelarul de Stat B., în mod corect a arătat instanţa de fond că acesta nu are calitate procesuală în cauză.

Înalta Curte, raportat la criticile referitoare la prejudiciul moral, verificând analiza instanţei de fond şi argumentele reclamantei este în acord cu opinia primei instanţe conform căreia, reclamanta nu a înţeles să respecte obligaţiile de precizare a cuantumului daunelor morale instituite de instanţă în sarcina acesteia în faza de regularizare a cererii.

Or, în conformitate cu prevederile art. 196 alin. (1) C. proc. civ. în măsura în care partea faţă de care se instituie o serie de obligaţii în etapa de regularizare a cererii, nu înţelege să şi le îndeplinească, iar acestea sunt imperative pentru soluţionarea justă a cauzei, sancţiunea aplicată este nulitatea, măsură pe care instanţa de fond a aplicat-o în mod temeinic şi legal.

În ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate invocată de reclamantă, pe care instanţa de fond a respins-o ca inadmisibilă, deşi sunt incoerente criticile formulate cu privire la această soluţie de către recurentă, Înalta Curte constată că instanţa de fond a interpretat în mod corect că este inadmisibilă invocarea excepţiei de nelegalitate a unor acte administrative în cadrul procesului având ca obiect tocmai anularea aceloraşi acte, pe calea dreptului comun a contenciosului administrativ, datorită aplicării principiului "electa una via".

Cu privire la criticile recurentei-reclamante pe fondul cauzei, conform cărora decretele emise de Preşedintele României au fost date cu încălcarea prevederilor art. 3 alin. (3) art. 5, art. 16, art. 61, art. 76-78, art. 80 alin. (2) coroborat cu art. 115 din Constituţia României, art. 3, art. 9, art. 5 alin. (3) şi art. 15 din Legea nr. 341/2004 şi art. 58-71 din Legea nr. 24/2000, şi art. 15 din Legea nr. 202/1998 şi art. 5 din O.U.G. nr. 95/2014, sunt deasemena neîntemeiate.

Instanţa de fond a arătat în mod corect că prin decretele a căror anulare se solicită nu se anulează vechile titluri, ci doar se stabilesc categoriile de persoane care vor beneficia, în condiţiile noii reglementări, de recunoştinţă şi gratitudine, decretele fiind emise în virtutea atribuţiilor recunoscute Preşedintelui de Legea nr. 341/2004 şi în continuare de O.U.G. nr. 95/2014.

Decretele respective nu încalcă prevederi constituţionale şi au fost emise cu respectarea O.U.G. nr. 95/2014, act normativ de asemenea constituţional.

În ceea ce priveşte criticile privind încălcarea regulilor de tehnică legislativă (Legea nr. 24/2000) şi a principiului separaţiei puterilor în stat, deoarece emiterea O.U.G. nr. 95/2014 nu s-a efectuat conform legii, Înalta Curte constată că, instanţa de fond a reţinut în mod corect că emiterea actului normativ enunţat mai sus s-a făcut cu respectarea condiţiilor cumulative pentru adopatarea sa, respectiv, depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată şi publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I. Aşadar, şi aceste critici formulate de reclamantă nu sunt întemeiate.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate criticile formulate de recurenta-reclamantă subscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., şi, în baza art. 496 C. proc. civ., urmează să respingă recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 9 din 23 ianuarie 2017 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 februarie 2020.