Recourse against full revocation of rural investment aid dismissed; proportionality principle applied to reduce budgetary claim by 75%

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 13.06.2014 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta AGENŢIA PENTRU FINANŢAREA INVESTIŢIILOR RURALE a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 12537/14.04.2014 comunicată la 17.04.2014 pe care o consideră neîntemeiată.

Prin sentinţa nr. 535/19.02.2016, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta AGENŢIA PENTRU FINANŢAREA INVESTIŢIILOR RURALE şi a anulat actele atacate.

Prin Decizia nr. 2505/13.06.2018 pronunţat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis recursul declarat de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva sentinţei nr. 535 din 19 februarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal; s-a dispus casarea sentinţei recurate şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. unic de dosar x/2014

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 5475 din 19 decembrie 018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta AGENŢIA PENTRU FINANŢAREA INVESTIŢIILOR RURALE.

A anulat în parte decizia nr. 12.537/14.04.2014.

A redus cu 75% creanţa bugetară stabilită prin decizia nr. 12.537/14.04.2014.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a formulat recurs, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Un prim motiv de casare invocat se referă la faptul că prima instanţă a aplicat principiul proporţionalităţii sancţiunii fără ca acest motiv de anulare să fie invocat în contestaţia administrativă sau în acţiunea introductivă.

Se susţine că prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/13.02.2014, emis ca urmare a controlului ex-post efectuat la beneficiar, s-au constatat nereguli referitoare la faptul că acesta a înregistrat pierderi financiare în anii 2010-2013; avea un certificat de clasificare expirat şi a înregistrat datorii la bugetul de stat.

Prin contestaţia administrativă formulată de beneficiar, în conformitate cu prevederile art. 46 şi următoarele din O.U.G. nr. 65/2011, aceasta a criticat Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare nr. x/13.02.2014 prin prisma faptului că recurenta a comunicat proiectul titlului de creanţă la o adresă incompletă, că datoriile la bugetul statului au fost contestate în instanţă, ca deţine autorizaţie de mediu si că pierderile financiare sunt justificate de calamităţile naturale produse în perioada de valabilitate a contractului care au determinat cheltuieli suplimentare din surse proprii ale beneficiarului.

Prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentei cauze, reclamanta a solicitat anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare nr. x/13.02.2014 şi a Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 12.537/14.04.2014, în esenţă, pentru aceleaşi motive invocate în contestaţia administrativă, fără nicio trimitere la principiul proporţionalităţii.

Recurenta apreciază că în conformitate cu prevederile art. 46,47 şi 50 din O.U.G. nr. 66/2011, după parcurgerea procedurii recursului graţios, beneficiarul, în virtutea liberului acces la justiţie, se poate adresa instanţei competente, însă este obligat să se raporteze la criticile formulate în cadrul contestaţiei administrative, neputând aduce în cuprinsul cererii de chemare în judecată elemente, care nu au putut fi analizate de Autoritate în procedura prealabilă, cu atât mai mult cu cât în instanţă se atacă decizia de soluţionare a contestaţiei şi nu procesul-verbal.

Astfel, atât timp cât nici în plângerea prealabilă şi nici în acţiunea introductivă de instanţă nu a fost invocat principiul proporţionalităţii, este evident că acest motiv de anulare parţială a debitului este străin de natura pricinii.

Recurenta a mai susţinut că sentinţa atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în sensul că deşi se conchide în mod clar că la data efectuării controlului şi a încheierii procesului-verbal reclamanta prezenta următoarele nereguli: avea pierderi financiare în anii 2010-2013, avea certificat de clasificare expirat, avea datorii la bugetul de stat", totuşi reţine că în cauză trebuie aplicat principiul proporţionalităţii sancţiunii, reducând creanţa bugetata cu 75%, având în vedere "remedierea" acestor nereguli înainte de soluţionarea contestaţiei formulată împotriva procesului-verbal de constatare.

Raportându-se strict la procentul în care a fost anulata creanţa bugetară, recurenta subliniază faptul că, în afara consideraţiilor teoretice şi jurisprudenţiale referitoare la principiul proporţionalităţii, judecătorul fondului nu oferă niciun argument din care să rezulte modalitatea prin care a fost stabilită creanţa bugetară, respectiv care dintre neregulile constatate justifică restituirea a 25% din finanţarea nerambursabilă acordată.

În mod evident, procentul de 75% este stabilit în mod aleatoriu de instanţă, fără nicio motivare clară a modalităţii de stabilire a acestei sume şi fără a se face o analiză clară a consecinţelor financiare ale fiecărei nereguli constatate în raport de obligaţiile contractuale asumate de beneficiar şi de valoarea finanţării nerambursabile acordate.

Un alt motiv de recurs constă în aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a cadrului general ce guvernează principiul proporţionalităţii conform art. 4 şi 5 din Regulamentul CE nr. 2988/1995.

În opinia recurentei, faţă de definiţia legală şi de criteriile teoretice enunţate în memoriul de recurs, principiul proporţionalităţii nu are aplicabilitate în prezenta cauză.

Precizează că, toate criteriile de eligibilitate şi cerinţele privind acordarea ajutorului financiar nerambursabil prin Program SAPARD, au fost stipulate în Ghidul Solicitantului astfel încât potenţialii beneficiari să fie în cunoştinţa de cauză cu privire la condiţiile în care se acordă aceste fonduri.

Faptul că S.C. A. S.R.L, a cunoscut condiţiile acordării ajutorului financiar nerambursabil este demonstrat prin Declaraţia pe proprie răspundere a solicitantului - Secţiunea specifică depusă la Cererea de finanţare, unde la punctul 5 a consemnat si semnat:

"îndeplinesc toate condiţiile de eligibilitate generale şi specifice prevăzute în Fişa tehnica a măsurii din Ghidul Solicitantului.", respectiv punctul 6:

"Toate informaţiile din prezenta cerere de finanţare şi din documentele anexate sunt corecte şi mă angajez sa respect condiţiile cerute în reglementările referitoare la prezentul program şi pe cele legate de proiectul anexat şi să furnizez periodic/la cerere documentele justificative necesare."

Recurenta a menţionat că în cauza, nu are nici o relevanţă faptul că datoriile beneficiarului au fost achitate în anul 2015, urmare respingerii contestaţiei la executare formulată de intimata-reclamantă în contradictoriu cu organul de executare, întârzierea cu care au fost achitate acestea fiind practic o confirmare a neîndeplinirii acestui criteriu de eligibilitate, în condiţiile în care beneficiarul s-a obligat să nu înregistreze datorii restante la bugetul de stat.

Din analiza textului criteriilor generale de eligibilitate aşa cum au fost publicate în Fişa tehnică a Măsurii 3.4 din Ghidul solicitantului, precum şi în Fişa tehnică a Măsurii 3.4 aprobată prin H.G. 668/12.07.2015, rezultă că pentru respectarea acestor criterii de eligibilitate beneficiarul trebuia sa înregistreze anual venituri semnificative din activitatea finanţata care să ducă la obţinerea de profit net.

Pentru a accesa finanţarea nerambursabilă prin Program SAPARD S.C. A. S.R.L. a previzionat, încă din faza de Cerere de Finanţare, că va avea performanţe economice care să îi permită îndeplinirea tuturor criteriilor de eligibilitate pe întreaga durată de valabilitate a contractului de finanţare.

Trebuie avut în vedere faptul că, în baza memoriului justificativ şi a planului de afaceri pe care beneficiarul S.C. A. S.R.L. le-a depus la dosarul Cererii de Finanţare, acestuia i s-a acordat un punctaj prin care a fost declarat eligibil şi selectat în detrimentul altor solicitanţi. Potrivit declaraţiilor sale ataşate cererii de finanţare, beneficiarul s-a angajat să desfăşoare proiectul pe proprie răspundere, cu maximum de profesionalism, eficienţă şi vigilenţă în conformitate cu cele mai bune practici în domeniul vizat. Astfel, neîndeplinirea unuia dintre criteriile de eligibilitate şi selecţie pe toată durata contractului de finanţare reprezintă încălcări ale clauzelor contractului de finanţare şi ale legii specifice în domeniu, pentru acestea fiind stipulată sancţiunea de declarare ca neeligibilă a cheltuielilor aferente şi declanşarea procedurii de constituire şi recuperare de debit potrivit legislaţiei aplicabile creanţelor bugetare.

Odată cu semnarea contractului cadru de finanţare în vederea acordării ajutorului financiar nerambursabil prin Program SAPARD, beneficiarul S.C. A. S.R.L. s-a angajat să respecte şi să ducă la îndeplinire obligaţiile ce îi revin conform prevederilor contractului însoţit de cele cinci Anexe, pe întreaga perioada de valabilitate a contractului.

De asemenea, la momentul emiterii procesului-verbal de constatare, intimata-reclamantă deţinea Autorizaţia provizorie de funcţionare nr. 5.053/19.11.2013, emisă de Autoritatea Naţionala pentru Turism. Autorizaţia de mediu propriu-zisă, înregistrată cu nr. x a fost emisă de Autoritatea Naţională de Mediu la data de 13.02.2014, în aceeaşi zi în care a fost emis Procesul-verbal de constatare nr. x

În acest sens, recurenta subliniază ca intimata-reclamantă era obligată să deţină autorizaţia de mediu de la data punerii în funcţiune a proiectului. Prin urmare, la data verificării pe teren consemnată în procesul-verbal nr. x/17.10.2013 aceasta trebuia să existe. În mod evident, obţinerea autorizaţiei de mediu ulterior constatărilor experţilor este un demers pro causa., care nu poate fi avut în vedere de instanţă.

În mod evident, recurenta apreciază că la verificarea legalităţii actelor administrative atacate, trebuie să ne raportăm la situaţia existentă la momentul emiterii procesului-verbal si nu la situaţia ulterioară, situaţie în care este greşita aprecierea instanţei de fond potrivit căreia atât timp cât, pe parcursul derulării prezentului litigiu, respectiv în anul 2015, obligaţiile fiscale au fost achitate si certificatul de clasificare a fost obţinut, ar trebui să considerăm că neregulile au fost remediate si că sancţiunea trebuie să fie una proporţională.

Mai mult, deşi nu motivează în niciun fel stabilirea creanţei la o valoare de 25% din totalul finanţării nerambursabile acordată, din considerentele sentinţei de fond s-ar putea aprecia că neregula care nu a fost remediată de beneficiar şi care necesită restituirea unei părţi din suma achitată este cea referitoare la viabilitatea economică.

Or, se arată că beneficiarul s-a angajat la data depunerii cererii de finanţare că va respecta toate criteriile de eligibilitate şi selecţie prevăzute în capitolul 5 "criterii de eligibilitate" generale 51 specifice din fişa tehnică a măsurii M 3.4 -"Dezvoltarea şi diversificarea activităţilor economice care să genereze activităţi multiple şi venituri alternative" conform prevederilor din H.G. nr. 535/2003.

Astfel, beneficiarul a depus la cererea de finanţare o prognoză a veniturilor şi cheltuielilor pe o perioadă de 5 ani, din care a rezultat profit, în baza căreia i-a fost încheiat contractul de finanţare şi i-a fost plătit ajutorul financiar nerambursabil conform tranşelor de plată depuse la A.P.D.R.P. (fostă Agenţia SAPARD, actualmente AFIR).

Recuperarea prejudiciului produs din culpa intimatei-reclamante este obligatorie pentru derularea Programului SAPARD, în condiţiile impuse de Comunitate, prin actele normative emise de aceasta şi ratificate de Guvernul României, precum şi pentru o judicioasa si legală gestionare a fondurilor alocate de Comunitate.

Primirea unui ajutor financiar nerambursabil incumbă tuturor persoanelor beneficiare (beneficiarul direct, dar şi furnizorii/prestatorii/constructorii) respectarea cu stricteţe a condiţiilor de realizare a obiectivului subvenţionat, fapt ce justifică aplicarea din partea Agenţiei de plată a unor măsuri corective, în scopul evitării pe viitor a punerii în dificultate a proiectelor.

Agenţia trebuie să sancţioneze dezinteresul şi lipsa de diligentă manifestată atât de beneficiari, cât şi de contractori în respectarea termenilor contractuali ai Programului SAPARD întrucât deficientele de calitate şi neexecutarea investiţiilor finanţate prin Programul SAPARD afectează credibilitatea Programului SAPARD şi a României privitor la capacitatea de administrare a fondurilor europene.

În concluzie, precizează că prejudiciul suferit de bugetul UE constă în plata unul ajutor financiar nerambursabil pentru un proiect care s-a dovedit a fi neeligibil, iar culpa beneficiarului constă în prezentarea unei prognoze de venituri si cheltuieli pe o perioada de 5 ani nerealista şi fără acoperire financiara, în înregistrarea de datorii la bugetul statului şi în funcţionarea pensiunii fără autorizaţiile specifice activităţii desfăşurate.

1.4. Apărările formulate în cauză:

Intimata reclamantă S.C. A. S.R.L., deşi a fost legal citată, nu a formulat întâmpinare în cauză.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Primul motiv de nelegalitate invocat în cauză se circumscrie prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Un atare motiv de casare se justifică prin prisma faptului că în lipsa oricăror considerente, a unor considerente contradictorii sau străine de natura pricinii, nu se poate aprecia dacă soluţia adoptată este sau nu rezultatul cercetării fondului cauzei.

Din verificarea hotărârii atacate se constată că judecătorul fondului a arătat motivele de fapt şi de drept ce au format convingerea sa pentru soluţia adoptată, precum şi a celor pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Astfel, motivarea hotărârii este clară, concisă şi concretă în concordanţă cu probele şi actele de la dosar, ea constituind o garanţie pentru exercitarea controlului judiciar.

Recurenta a invocat cazul de casare de mai sus din perspectiva faptului că prima instanţă a admis cererea de chemare în judecată în baza unui motiv străin de natura cauzei, în contextul în care nici în contestaţia administrativă şi nici în cererea de chemare în judecată nu a fost invocat principiul proporţionalităţii.

Această critică nu poate fi reţinută, întrucât prima instanţă a analizat toate motivele de nelegalitate invocate de parte în contestaţia administrativă şi reiterate în cererea de chemare în judecată, însă a apreciat că autoritatea administrativă nu a aplicat principiul proporţionalităţii la adoptarea măsurii contestate.

Aşadar, s-a efectuat o analiză de legalitate a măsurii, dar judecătorul fondului a stabilit că la momentul adoptării ei, aceasta nu a corespuns scopului urmărit şi că sancţiunea aplicată este disproporţionată în raport de neregula constatată.

Chiar dacă în cadrul contestaţiei administrative şi în acţiunea promovată partea nu a făcut referire specifică la principiul proporţionalităţii, totuşi, din lecturarea cererii de chemare în judecată rezultă că au fost invocate situaţii faptice din care reclamanta trage concluzia că nu se impunea retragerea integrală a finanţării.

Pe de altă parte, este adevărat că în cuprinsul cererii de chemare în judecată, intimata reclamantă nu a solicitat expresis verbis reducerea sancţiunii aplicate, însă de vreme ce a solicitat anularea procesului-verbal, iar instanţa a procedat la anularea parţială a acestuia, este evident că măsura adoptată este una de favoare pentru titularul cererii.

Aşadar, argumentul că nu s-a solicitat reducerea sancţiunii nu poate constitui un motiv pentru constatarea nelegalităţii sentinţei, neputându-se aprecia că instanţa a încălcat principiul disponibilităţii, aşa cum a încercat recurenta să acrediteze.

Pe de altă parte, cum invocarea principiului proporţionalităţii nu reprezintă o cauză de nulitate a actului administrativ, ci doar un motiv de echilibrare şi reaşezare a măsurilor dispuse de autoritate, este cert că acest argument nu poate fi considerat unul străin de natura cauzei.

Totodată, împrejurarea că a fost stabilită în cauză existenţa unor neregularităţi, dar a fost redusă sancţiunea aplicată nu este rezultatul unor considerente contradictorii, întrucât din motivarea hotărârii se deduce, în mod clar, că prima instanţă a făcut aplicarea principiului proporţionalităţii, ce a condus firesc la soluţia adoptată.

În acest context, nu se poate vorbi de o lipsă a motivării, de o motivare contradictorie sau străină de natura cauzei, sau de o preluare a argumentelor uneia dintre părţi, cu ignorarea celor ale părţii adverse, care să poată justifica, în cauză, casarea hotărârii pe temeiul disp. art. 488 alin. (1) pct. 6, aşa cum a invocat recurenta.

În cadrul aceluiaşi motiv de casare s-a susţinut că prima instanţă nu a motivat în niciun fel aplicarea reducerii procentuale cu 75%, neargumentând care dintre neregulile constatate justifică această măsură.

Se observă că prima instanţă a motivat pe larg aplicabilitatea principiului proporţionalităţii, stabilind, după menţionarea considerentelor teoretice, că neregulile stabilite în procesul-verbal, deşi reale, nu sunt de natură să justifice retragerea integrală a finanţării, datorită împrejurărilor concrete ale speţei.

Proporţionalitatea măsurii administrative este o chestiune subiectivă care ţine de resortul aprecierii autorităţii şi care poate fi cenzurată de instanţă tot pe considerente de ordin estimativ.

Aşadar, nu se poate reţine, nici sub acest aspect, că sentinţa este cenzurabilă cu aplicarea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., aceasta respectând cerinţele de motivare şi justificare logică a soluţiei adoptate.

O a doua critică de nelegalitate invocată are în vedere prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv, când hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Pe acest tărâm a fost invocată greşita interpretare a principiului proporţionalităţii aşa cum este reglementat de art. 4 din Regulamentul CE nr. 2988/1995, care, în opinia recurentei nu are aplicabilitate în prezenta cauză.

Înalta Curte reaminteşte că aplicarea principiului proporţionalităţii reglementat de art. 5 alin. (4) din TFUE, impune ca autorităţile naţionale să îşi adapteze mijloacele folosite la obiectivele concrete urmărite în conformitate cu prevederile dreptului Uniunii Europene, asigurând ca măsurile adoptate să fie adecvate, cel mai puţin oneroase şi necesare atingerii obiectivului şi, totodată, să nu aibă caracter excesiv în raport cu scopul propus.

Totodată, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, potrivit art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011, orice acţiune întreprinsă în sensul constatării unei nereguli şi al stabilirii creanţelor bugetare rezultate din nereguli se realizează cu aplicarea principiului proporţionalităţii, ţinându-se seama de natura şi de gravitatea neregulii constatate, precum şi de amploarea şi de implicaţiile financiare ale acesteia.

Este adevărat că la art. 4 din Regulamentul CE nr. 2988/1995 privind protecţia intereselor financiare ale comunităţilor europene, ca regulă generală, se prevede că orice abatere atrage după sine retragerea avantajului obţinut nejustificat, prin obligaţia de a vărsa sumele datorate sau de a rambursa sumele primite nejustificat şi prin pierderea totală sau parţială a garanţiei constituite în sprijinul cererii de a beneficia de un avantaj sau în momentul primirii unui avans.

Însă, art. 5 lit. c) din acelaşi Regulament enumeră, printre sancţiunile administrative pe care le pot atrage abaterile intenţionate sau săvârşite din neglijenţă "retragerea totală sau parţială a unui avantaj acordat prin norme comunitare, chiar dacă agentul economic a beneficiat în mod nejustificat numai de o parte din avantajul respectiv".

Instanţa de control judiciar nu va nega susţinerile autorităţii din recurs, referitoare la menţiunile din contractul de finanţare, care justifică reţinerea neregulilor constatate prin actul administrativ.

Însă, aceste clauze contractuale trebuie interpretate într-un sens care să concorde prevederilor Regulamentului nr. 2988/1995, aşa cum au fost redate mai sus, Înalta Curte constatând că, într-adevăr, autoritatea competentă are un drept de apreciere asupra sancţiunii administrative pe care o consideră necesară şi adecvată scopului propus, putând opta pentru retragerea totală sau parţială a avantajului, în funcţie de toate circumstanţele cauzei, între care gradul de vinovăţie al beneficiarului, tipul concret al abaterii, durata în timp şi efectele produse.

Din analiza aceluiaşi motiv de casare, Înalta Curte deduce că recurenta insistă asupra faptului că, în prezenta speţă, cu ocazia derulării contractului de finanţare, intimata reclamantă a săvârşit neregularităţi constând în faptul că în luna decembrie 2013 figurează cu datorii la bugetul local al Primăria Tulnici, judeţul Vrancea, în valoare de 33.816 RON nu deţine autorizaţie de mediu, iar certificatul de clasificare era expirat.

Din verificarea considerentelor primei instanţe, se observă că existenţa acestor nereguli nu a fost negată, dimpotrivă s-a reţinut că intimata reclamantă a depus contestaţia la executare împotriva titlului de creanţă reprezentat de plata datoriilor la bugetul local al comunei Tulnici, la 23.12.2013, după data controlului pe efectuat de pârâtă. Cu privire la certificatul de clasificare emis de ANAT, prima instanţă, just a statuat că în perioada 26.11.2011, până la data de 13.02.2014, structura de primire turistică a funcţionat fără certificat de clasificare, respectiv cu certificat de clasificare expirat, iar în anii 2010-2013 inclusiv, beneficiarul a înregistrat pierderi aşa cum rezultă din documentele contabile

Totuşi, raportat la circumstanţele obiective ale cauzei, instanţa de fond a statuat că autoritatea pârâtă nu a respectat principiul proporţionalităţii, sancţiunea fiind excesivă în raport de natura şi gravitatea neregularităţilor, care au avut ca efect doar un prejudiciu potenţial la adresa bugetului general al Uniunii Europene.

Apreciind asupra tuturor circumstanţelor cauzei, prima instanţă a stabilit că intimata a remediat unele dintre nereguli, astfel încât se reţine buna sa credinţă pe toată durata de derulare a contractului, motiv pentru care măsura sancţionării cu restituirea întregii sume acordate prin contractul de finanţare este disproporţionată, în condiţiile în care gravitatea neregulilor reţinute este una medie şi priveşte numai o etapă din derularea proiectului.

În opinia recurentei, nu are nicio importanţă achitarea datoriilor în anul 2015, după aplicarea sancţiunii, în condiţiile în care beneficiarul s-a obligat ca pe toată perioada derulării contractului să demonstreze viabilitatea proiectului şi să nu înregistreze datorii la bugetul de stat.

În această privinţă, se observă că prima instanţă a confirmat neregula constatată de autoritate, stabilind că achitarea datoriilor după emiterea procesului-verbal, nu poate conduce la anularea acestuia, însă a dat eficienţă acestei împrejurări în aprecierea asupra proporţionalităţii sancţiunii dispuse.

Este adevărat că legalitatea unui act administrativ trebuie raportată la situaţia de fapt existentă la data emiterii acestuia, dar prima instanţă a verificat în ansamblu aspectele anterioare şi ulterioare referitoare la cadrul general de derulare a contractului, pentru a justifica poziţia beneficiarului faţă de îndeplinirea obligaţiilor sale şi de îndeplinirea scopului final al finanţării.

Retragerea integrală a finanţării, nu se impune în prezenta cauză, întrucât nu este vorba de neîndeplinirea unor condiţii legale de eligibilitate, care ar fi justificat neacordarea de la bun început a finanţării, ci doar de existenţa unor nereguli săvârşite pe parcursul perioadei vizate de verificare, nereguli care pot atrage şi restituirea parţială a finanţării, aşa cum just a apreciat instanţa de fond.

Totodată, prima instanţă a constatat viabilitatea proiectului, raportat la faptul că în urma remedierii neregularităţilor constatate, scopul acestuia a fost atins, respectiv pensiunea turistică este în stare de funcţionare şi produce consecinţele juridice pentru care a fost finanţată, motiv pentru care corect s-a stabilit caracterul disproporţionat al sancţiunii.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea 554/2004 se va dispune respingerea recursului ca nefondat, cu consecinţa menţinerii hotărârii recurate ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Agenţia Pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva sentinţei civile nr. 5475 din 19 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 decembrie 2020.