Rival family feud axe attack convictions upheld on appeal.
Legislator summary
AI generatedThe Romanian High Court of Cassation and Justice, Criminal Section, dismissed as unfounded the appeals (recursuri) brought by two convicted defendants against the appellate decision of the Iasi Court of Appeal, thereby confirming their convictions and sentences as per the trial judgment (with the appellate court's ruling remaining in force). The first defendant's conviction for attempted murder (aggravated by premeditation) and theft, and the second defendant's convictions for bodily injury and assault, were upheld; the Court deducted the first defendant's pre-trial detention from his sentence and ordered the appellants to pay court costs. The underlying dispute arose from a violent family feud where the first defendant struck a victim in the head with an axe, and co-defendants joined the attack; the appeal challenged the factual findings, the identification of the first defendant as the perpetrator, and the individualization of sentences. The Court rejected these challenges, relying on witness testimony, a judicial experiment, and forensic medical evidence showing a Y-shaped skull fracture inconsistent with the defendants' alternative narrative, and held that no mitigating circumstance of provocation applied since the first defendant initiated the aggression; sentences were deemed properly individualized under the relevant provisions of the Romanian Criminal Code.
Legislator headnote
AI generatedart. 175 lit. i) C. pen, art. 209 lit. e) C. pen, art. 13 C. pen, art. 1 din Legea nr. 543/2002, art. 88 C. pen, art. 181 C. pen; Rival family feud axe attack convictions upheld on appeal: The first defendant's conviction for attempted murder (aggravated by premeditation) and theft, and the second defendant's convictions for bodily injury and assault, were upheld; the Court deducted the first defendant's pre-trial detention from his sentence and ordered the appellants to pay court costs. The underlying dispute arose from a violent family feud where the first defendant struck a victim in the head with an axe, and co-defendants joined the attack; the appeal challenged the factual findings, the identification of the first defendant as the perpetrator, and the individualization of sentences. The Court rejected these challenges, relying on witness testimony, a judicial experiment, and forensic medical evidence showing a Y-shaped skull fracture inconsistent with the defendants' alternative narrative, and held that no mitigating circumstance of provocation applied since the first defendant initiated the aggression; sentences were deemed properly individualized under the relevant provisions of the Romanian Criminal Code.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain legal ground for dismissing the appeals as unfounded.
Procedural basis for deducting the duration of preventive arrest from the sentence.
Procedural rule applied in the dispositive for deducting preventive detention.
Procedural rule applied in the dispositive for deducting preventive detention.
Legal basis for ordering the appellants to pay court costs.
Legal basis for advancing the court-appointed counsel's fees from the Ministry of Justice funds.
Full text
Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 725 din 23 octombrie 2003, Tribunalul Iași a dispus condamnarea inculpaților:
1. N.C. la pedepsele de:
- 7 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 3 ani ;
- 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.
În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 a constatat grațiată integral și condiționat executarea pedepsei de 3 ani închisoare.
S-a menținut măsura arestării preventive și în temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa de 7 ani și 6 luni, durata arestului preventiv de la 7 iulie 2002 la zi.
A confiscat de la inculpat un topor ce a folosit la săvârșirea infracțiunii.
A obligat inculpatul N.C. să plătească părții civile G.M., moștenitor legal al părții vătămate G.C., suma de 8.000.000 lei daune materiale și 5.000.000 lei daune morale.
2. N.M. la pedepsele de :
- 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 181 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 13 C. pen.;
- un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 13 C. pen.;
S-a constatat că cele două infracțiuni sunt concurente cu infracțiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., pentru care i s-a aplicat pedeapsa de 10 luni închisoare prin sentința penală nr. 2512 din 24 iunie 1999 a Judecătoriei Iași.
În baza art. 36 alin. (1) C. pen., a contopit cele trei pedepse, urmând să execute 2 ani închisoare.
A aplicat inculpatului dispozițiile art. 64 și art. 71 C. pen.
În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsă perioada executată între 27 ianuarie – 20 iulie 2001.
3. N.L. și N.A. la pedepsele de câte 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (parte vătămată G.C.).
În temeiul art. 1 din Legea nr. 543/2002 a constatat grațiate integral și condiționat pedepsele aplicate și a atras atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 7 din lege.
Conform art. 191 C. proc. pen., a obligat inculpatul N.C. la plata a 3 milioane lei și pe inculpații N.M., N.A. și N.L. la plata a câte 1.500.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
În ziua de 25 mai 1999, numiții G.C., R.D., Z.I., G.A.E. și G.M. s-au deplasat cu o căruță la locuința numitului B.C., din satul Slobozia, comuna Voinești, județul Iași, de la care urmau să cumpere un cal.
După realizarea tranzacției, cumpărătorii au plecat spre casă, drumul lor trecând pe strada pe care locuiesc inculpații.
Întrucât între familiile N. și G. existau relații de dușmănie, când partea vătămată G.C. și cei care-l însoțeau au ajuns în dreptul locuinței lui N.A., unde se mai aflau și inculpații N.M., N.L. și N.C., acesta din urmă a strigat către B.C. (acesta se deplasa împreună cu G.A.E. către locuința părinților săi): „ce caută G.C. pe strada noastră”, și totodată s-a exprimat „vin dușmanii pe strada mea”.
În clipa imediat următoare N.C. a ieșit în stradă și l-a lovit în cap pe G.C. cu muchia unui topor cu care se înarmase.
În timp ce G.A.E., Z.I., R.D. și G.M. s-au retras în fugă, B.C. a încercat să-l ajute pe G.C. care căzuse la pământ în urma loviturii primite. În acel moment inculpatul N.M. s-a repezit asupra lui lovindu-l cu o furcă peste brațele cu care se apăra.
Cât timp era căzut, partea vătămată G.C. a mai fost lovit de inculpatul N.C. cu muchia toporului în spate, iar de către inculpații N.A., N.M. și N.L., în partea inferioară a corpului.
La finalul conflictului inculpatul N.C. l-a dezbrăcat pe G.C. de geacă, pe care și-a însușit-o pe nedrept.
În urma agresiunii partea vătămată G.C. a suferit „plăgi contuze, fractură fronto-coronară dreaptă, contuzie cerebrală minoră medie, plagă contuză gamba stg. și echimoze dorso-lombare”.
Din actul medico-legal întocmit în cauză rezultă că pentru traumatismul cranio-cerebral au fost necesare 40-45 zile de îngrijiri medicale; pentru plaga contuză au fost necesare 7-9 zile de îngrijiri medicale, iar pentru echimoza dorso-lombară 3-4 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Pentru fractura omoplatului drept, partea vătămată B.C. a necesitat 25-30 zile de îngrijiri medicale.
Sentința sus-arătată a fost apelată de inculpații N.C., N.M. și N.A., susținând că este netemeinică și nelegală.
Inculpatul N.C. a arătat că nu este vinovat și a solicitat achitarea sa, iar în subsidiar reducerea pedepsei.
Același lucru, achitarea și eventual reducerea pedepsei, l-a cerut și inculpatul N.M. care a arătat că nu se face vinovat de săvârșirea faptelor, lucru confirmat de martorii audiați în apărare.
Inculpatul N.A. a criticat hotărârea sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei, solicitând redozarea acesteia.
Prin decizia penală nr. 194 din 1 iunie 2004, Curtea de Apel Iași a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații N.C., N.M. și N.A.
A menținut starea de arest a inculpatului N.C. și a dedus durata arestului preventiv de la 23 octombrie 2003 la zi.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul N.C. solicitând achitarea întrucât nu el este autorul tentativei de omor, iar prin apărătorul din oficiu a cerut, în subsidiar, reducerea pedepsei în condițiile aplicării circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. c) din același cod.
De asemenea, decizia instanței de apel a fost criticată și de inculpatul N.M. care a solicitat reducerea pedepselor pentru infracțiunile prevăzute de art. 181 și art. 180 alin. (2) C. pen., spre minimul special prevăzut de lege.
Recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce vor fi dezvoltate în continuare.
Verificând hotărârile atacate în raport de criticile invocate, cât și din oficiu în limitele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că atât prima instanță, cât și cea de apel au reținut o situație de fapt bazată pe probele administrate în cauză, au stabilit o corectă încadrare juridică și au aplicat, respectiv menținut, pedepse just individualizate.
Astfel, din declarațiile date de G.M., G.E.A., Z.E., R.D., G.M., B.E. și D.M. rezultă că cel care a lovit primul în conflictul intervenit între familiile G. și N. a fost inculpatul N.C., care a ieșit în stradă și l-a lovit în cap, cu muchia unui topor, pe G.C.
Audiată pe data de 1 iunie 2000, martora D.M., vecina familiei N., declara: „L-am văzut pe N.C. ieșind din curtea tatălui său, având în mână un topor. N.C. i-a aplicat o lovitură în cap cu partea metalică a toporului lui G.C. Ulterior în fața instanței martora a revenit asupra declarației făcute la o dată apropiată de producerea incidentului, încercând să susțină o altă situație de fapt avansată de inculpați.
Din probatoriul administrat rezultă că la conflict a luat parte și inculpatul N.M. care l-a agresat cu o furcă pe partea vătămată B.C., precum și faptul că inculpații N.A., N.L. și N.M. au aplicat mai multe lovituri în partea inferioară a corpului lui G.C.
Inculpații, în primele declarații au recunoscut că se aflau cu toții în curtea locuinței lui N.A. și că „s-au adunat aici întrucât îi văzuseră pe stradă pe frații G. și că le-a fost frică să nu producă scandal și să se ia de N.A.”, pentru ca ulterior, inculpații să revină, precizând că la locul conflictului s-au aflat doar N.M. și N.A. și că aceștia au fost agresați de G.C.
Inițial inculpatul N.C. a recunoscut că se afla în ziua respectivă în curtea locuinței, apoi într-o altă variantă că era la domiciliul tatălui, pentru ca în final să acrediteze ideea că el se afla pe imaș, fiind plecat după cai. Această ultimă variantă a fost confirmată și de martorul L.G. care a declarat că l-a văzut în jurul orelor 12,00, la marginea satului Slobozia.
În condițiile în care conflictul între părți a avut loc între orele 17,00-21,00 această apărare a inculpatului N.C. nu poate fi primită.
Susținerile inculpaților că partea vătămată G.C. a fost lovită în cap, cu un par, de către N.A., confirmate de o parte din martori (B.M., concubina inculpatului N.L. și G.I., concubina inculpatului N.M.) nu pot fi primite fiind contrazise de celelalte probe. În plus, s-a dovedit faptul că martora G.I. a fost nesinceră. Astfel, inițial a declarat că a urmărit incidentul din curtea locuinței sale și de acolo a observat acțiunile violente ale părții vătămate G.C. împotriva inculpaților. Ulterior, cu ocazia experimentului judiciar când s-a stabilit că de la 200 m, unde se afla locuința sa nu avea câmp vizual până la locul incidentului, a revenit arătând că după ce a auzit gălăgie s-a deplasat spre acel loc.
Pentru situația de fapt rezultată din probe și reținută de cele două instanțe pledează și concluziile actului medico legal eliberat părții vătămate G.C.
Așa cum este cunoscut plăgile contuze produse prin acțiunea directă a unui corp contondent cu muchii capătă forma obiectului vulnerant sau pot fi stelate în „y” sau „v”.
În speța de față, partea vătămată G.C. a suferit o fractură deschisă fronto-coronară dreapta în forma lit. y) cu deschiderea în sus spre linia mediană și brațele de 5, 7 și 4 cm, ceea ce exclude categoric susținerile inculpaților că partea vătămată a fost agresată cu un par de către N.A.
Așa fiind, în cauză nu se poate dispune achitarea inculpatului N.C. pentru cele două fapte pentru care a fost trimis în judecată și condamnat.
În condițiile stării de fapt reținută inculpatul N.C. nu se poate prevala de circumstanța atenuantă a provocării atâta vreme cât el a fost cel care a manifestat o comportare agresivă.
În ce privește motivul vizând netemeinicia pedepselor aplicate și acesta este nefondat.
Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pe de altă parte, art. 52 C. pen., prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.
Pedepsele aplicate inculpaților au fost just individualizate, fiind apte să atingă scopul preventiv și educativ.
În consecință, în baza art. 38515, pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se vot respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații N.C. și N.M.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
În baza dispozițiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații N.C. și N.M. împotriva deciziei penale nr. 194 din 1 iunie 2004 a Curții de Apel Iași.
Conform dispozițiilor art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., raportat la art. 383 alin. (3) și art. 381 alin. (1) din același cod, deduce din pedeapsa aplicată inculpatului recurent N.C. durata arestării preventive de la 2 iulie 2002 la 16 noiembrie 2004.
Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 189 din același cod, obligă inculpații recurenți la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 1.600.000 lei, din care onorariile cuvenite apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 600.000 lei, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.
În baza dispozițiilor art. 189 C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru susținerea intereselor inculpatului intimat N.A., în sumă de 600.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 16 noiembrie 2004.