Probation staff salary claims dismissed as moot after higher reference values issued and paid.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 21 septembrie 2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C., D. şi E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune:

- emiterea de ordine ale ministrului justiţiei prin care să li se recunoască egalizarea valorii de referinţă sectorială cu cea a magistraţilor, personalului auxiliar şi conex, din cadrul instanţelor, personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale de Probaţiune şi a Ministerului Justiţiei, categorii profesionale din cadrul familiei ocupaţionale Justiţie, pentru care s-a stabilit o valoare unică de referinţă sectorială în acord cu considerentele expuse în Decizia 794/2016 a Curţii Constituţionale a României;

- acordarea de despăgubiri băneşti, cu dobânzile aferente şi actualizate la rata inflaţiei, începând cu data de 01 august 2016, în acord cu valoarea de referinţă sectorială stabilită la nivel maxim în cadrul familiei ocupaţionale justiţie, până la momentul plăţii efective a acestor sume;

- plata contribuţiei la fondul asigurărilor sociale pentru perioadele restante în acord cu valoarea de referinţă sectorială egalizată;

- plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1338 din 21 martie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Direcţia Naţională de Probaţiune în privinţa capătului de cerere privind emiterea ordinelor de salarizare,

- a respins capătul de cerere privind emiterea ordinelor de salarizare formulat în contradictoriu cu pârâtul Direcţia Naţională de Probaţiune ca fiind formulat împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă,

- a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii ca neîntemeiată,

- a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D. şi E., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune,

- a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită ordine producătoare de efecte juridice începând cu data de 09 aprilie 2015, cu luarea în considerare pentru fiecare parte reclamantă a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, respectiv producător de efecte juridice începând cu data de 01 decembrie 2015, cu luarea în considerare pentru fiecare parte reclamantă a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON majorată cu 10%, până la data de 30 septembrie 2016,

- a obligat pârâţii la plata către reclamanţi a diferenţelor salariale dintre drepturile achitate acestora şi cele stabilite prin prezenta hotărâre începând cu data de 09 aprilie 2015 sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală de la data scadenţei până la data plăţii efective.

3. Calea de atac exercitată în cauză

3.1. Împotriva sentinţei civile nr. 1338 din 21 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, pârâtul a arătat, în esenţă, că pentru categoria profesională a personalului de probaţiune nu existau salarii aflate în plată, determinate în baza unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, în vreme ce, pentru judecători sau procurori, instanţele judecătoreşti au recunoscut acest drept prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile şi au obligat ordonatorii principali de credite să emită ordine de salarizare individual.

În ceea ce priveşte obligarea sa la achitarea diferenţelor salariale, a învederat că această obligaţie stabilită în sarcina sa nu ar putea fi pusă în executare, dat fiind faptul că excedează atribuţiilor sale.

3.2. Împotriva sentinţei civile nr. 1338 din 21 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs şi reclamantele A., B., C., D. şi E., întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea în totalitate a cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, reclamantele au arătat, în esenţă, că instanţa de fond în mod greşit a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Direcţia Naţională de Probaţiune în privinţa capătului de cerere privind emiterea ordinelor de salarizare având în vedere că, deşi Ministerul Justiţiei emite ordinele de salarizare ale consilierilor de probaţiune, acest demers administrativ - financiar şi juridic se realizează în solidar şi în coordonare cu Direcţia Naţională de Probaţiune.

De asemenea, raportat la situaţia de fapt, instanţa de fond ar fi trebuit să dispună obligarea Ministerului Justiţiei la emiterea ordinelor de salarizare începând cu data de 09 aprilie 2015, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, respectiv începând cu data de 01 decembrie 2015, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON majorată cu 10% până la data de 31 decembrie 2017, precum şi pentru viitor.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 23 august 2018, reclamantele A., B., C., D. şi E. au solicitat respingerea recursului declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei.

5. Alte aspecte procesuale relevante

5.1. Prin notele scrise înregistrate la dosarul instanţei de recurs la data de 23 august 2018, recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a solicitat admiterea recursului şi respingerea acţiunii, ca rămasă fără obiect, motivat de împrejurarea că a îndeplinit obligaţia stabilită prin sentinţa recurată. Astfel, pârâtul a arătat că, prin emiterea Ordinului nr. 2883/C/2018 s-a dispus ca, începând cu data de 09 aprilie 2015, salariul de bază al personalului de probaţiune se stabileşte prin luarea în calcul a valorii de referinţă sectorială 421,36 RON, iar începând cu data de 01 decembrie 2015 prin raportare la valoarea de referinţă sectorială 463,5 RON, astfel că nu se mai justifică obligarea sa la emiterea unui ordin prin care salariile personalului de probaţiune să se stabilească începând cu data de 09 aprilie 2015 pe baza valorii de referinţă sectorială 405 RON, majorată cu 10% începând cu data de 01 decembrie 2015.

5.2. Prin notele scrise înregistrate la dosarul instanţei de recurs la data de 16 decembrie 2020, intimata-pârâtă Direcţia Naţională de Probaţiune a solicitat admiterea recursului şi respingerea acţiunii, ca rămasă fără obiect, motivat de împrejurarea că a îndeplinit obligaţia stabilită prin sentinţa recurată. Astfel, pârâta a arătat că, prin emiterea de către Ministerul Justiţiei a Ordinului nr. 2883/C/2018 s-a dispus ca, începând cu data de 09 aprilie 2015, salariul de bază al personalului de probaţiune se stabileşte prin luarea în calcul a valorii de referinţă sectorială 421,36 RON, iar începând cu data de 01 decembrie 2015 prin raportare la valoarea de referinţă sectorială 463,5 RON, astfel că nu se mai justifică obligarea sa la emiterea unui ordin prin care salariile personalului de probaţiune să se stabilească începând cu data de 09 aprilie 2015 pe baza valorii de referinţă sectorială 405 RON, majorată cu 10% începând cu data de 01 decembrie 2015. De asemenea, a învederat că la data de 12 februarie 2019 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 3/2019 privind eşalonarea plăţii drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiţiei şi a procedat la plata diferenţelor drepturilor salariale, în conformitate cu această ordonanţă.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând, cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, pentru următoarele considerentele:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi iniţiat şi întreţinut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziţii aplicabile şi în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât şi în căile de atac.

Întrucât cauza de faţă are drept obiect obligarea recurentului-pârât Ministerul Justiţiei şi a intimatei-pârâte Direcţia Naţională de Probaţiune la emiterea unor noi ordine de încadrare salarială, în acord cu prevederile legale invocate de reclamante, în stabilirea interesului procesual al susţinerii recursurilor se au în vedere şi modificările survenite ulterior pronunţării hotărârii atacate, respectiv actele administrative emise în vederea punerii în aplicare a sentinţei recurate.

Înalta Curte reţine că, potrivit înscrisurilor de la dosar, recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a emis Ordinul nr. 2883/C/2018, prin care a dispus ca, începând cu data de 09 aprilie 2015, salariul de bază al personalului de probaţiune se stabileşte prin luarea în calcul a valorii de referinţă sectorială 421,36 RON, iar începând cu data de 01 decembrie 2015 prin raportare la valoarea de referinţă sectorială 463,5 RON, astfel că nu se mai justifică obligarea sa la emiterea unui ordin prin care salariile personalului de probaţiune să se stabilească începând cu data de 09 aprilie 2015 pe baza valorii de referinţă sectorială 405 RON, majorată cu 10% începând cu data de 01 decembrie 2015, iar intimata - pârâtă Direcţia Naţională de Probaţiune a procedat la plata diferenţelor salariale rezultate din aplicarea acestui ordin, în concordanţă cu dispoziţiile legale în vigoare (filele x verso - 110 dosar recurs).

În raport de această împrejurare, Înalta Curte reţine că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual al susţinerii recursurilor, având în vedere că recurentul-pârât Ministerul Justiţiei şi intimata-pârâtă Direcţia Naţională de Probaţiune, ulterior pronunţării sentinţei recurate, şi-au îndeplinit obligaţiile stabilite prin hotărârea atacată, cu efectul unei recunoaşteri implicite a pretenţiilor reclamantelor. Prin urmare, interesul de a acţiona al părţilor recurente nu mai este actual, potrivit art. 33 din C. proc. civ., iar condiţia de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes nu este îndeplinită, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului şi va respinge recursurile declarate de reclamantele A., B., C., D. şi E. şi de pârâtul Ministerul Justiţiei, ca fiind lipsite de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursurilor invocată din oficiu.

Respinge recursurile declarate de reclamantele A., B., C., D. şi E. şi de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 1388 din 21 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca fiind lipsite de interes.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 decembrie 2020.