Failure to pay statutory appeal fee for substantive legal challenge regarding rural investment funding

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 31 iulie 2017 pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017, reclamanta PFA A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, anularea procesului-verbal din data de 27 septembrie 2016 privind proiectul x/02.08.2013 Cod. contract PNDR 2007-2013, x/02.08.2013 Cod contract PNDR 2014-2020 şi anularea deciziei de soluţionare a Contestaţiei FN/03.01.2017 nr. 1987 din 26.01.2017.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 185 din 05 decembrie 2017, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondată, excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel Suceava şi a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta PFA A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 185 din 05 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta PFA A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecarea cauzei, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.

Recurenta-reclamantă a învederat, în esenţă, că sentinţa recurată încalcă dispoziţiile art. 425 din C. proc. civ., deoarece nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

De asemenea, recurenta-reclamantă a susţinut că, hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011, a Codului de procedură fiscală, precum şi cele ale contractului de finanţare.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 30 august 2018, intimata-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând cu prioritate excepţia insuficientei timbrări a recursului, pentru neîndeplinirea obligaţiei de achitare a taxei judiciare de timbru, potrivit art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (2) din C. proc. civ.: "La cererea de recurs se vor ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii [...]".

În cauză sunt incidente şi dispoziţiile art. 24 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora: "(1) Recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 100 de RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din Codul de provcedură civilă.

(2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, pentru cereri şi acţiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puţin de 100 de RON; în aceeaşi ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 de RON."

Raportat la motivele de casare invocate de către recurenta-reclamantă, încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., în sarcina recurentei PFA A. a fost stabilită obligaţia achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 200 de RON.

Recurenta-reclamantă a făcut dovada achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 100 de RON, conform chitanţei din data de 06 august 2018, care se regăseşte la dosarul instanţei de recurs.

Prin citaţia comunicată recurentei-reclamante la data de 07 decembrie 2020, conform dovezii de citare aflate la dosar, Înalta Curte a adus la cunoştinţa părţii obligaţia completării taxei judiciare de timbru cu suma de 100 de RON.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă PFA A. nu a respectat obligaţia legală a achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stipulat de art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013, deşi această obligaţie i-a fost adusă la cunoştinţă prin citaţia comunicată la data de 07 decembrie 2020.

Înalta Curte constată că recursul nu este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, iar la dosar nu a fost depusă, de către recurenta-reclamantă, o cerere de acordare a ajutorului public judiciar potrivit dispoziţiilor O.U.G. nr. 51/2008.

Consecinţa neachitării taxei judiciare de timbru, aferentă căii de atac a recursului, în cuantumul prevăzut de lege, este prevăzută de dispoziţiile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., sancţiunea fiind nulitatea recursului netimbrat sau insuficient timbrat.

Prin urmare, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (2) şi (3) şi art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia insuficientei timbrări a recursului şi va dispune anularea recursului, ca insuficient timbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia insuficientei timbrări a recursului.

Anulează recursul declarat de reclamanta PFA A. împotriva sentinţei civile nr. 185 din 05 decembrie 2017 a Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca insuficient timbrat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 decembrie 2020.