Scope of binding force of insurance fund internal guidelines versus civil code principles of integral reparation in moral damages quantification

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin contestaţia înregistrată la data de 28 februarie 2017 pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguratilor, a solicitat anularea parţială a Deciziei nr. 3756/02.02.2017 şi admiterea în totalitate a cererii de acordare a daunelor morale în cuantum de 30.000 euro, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 48 din 16 mai 2017, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanţe, la data de 29 mai 2017, sub acelaşi număr.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3577 din 09 octombrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a admis în parte contestaţia formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguratilor,

- a anulat în parte Decizia nr. 3756/02.02.2017 emisă de pârât şi, în consecinţă:

- a admis cererea de plată formulată de petentul A. pentru suma de 10.563 de RON (din care 10.500 RON reprezintă daune morale şi 63 de RON daune materiale).

- a menţinut dispoziţia de respingere a cererii de plată cu privire la diferenţa solicitată până la suma de 30.000 euro,

- a obligat pe pârât la plata către reclamant a sumei de 350 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 3577 din 09 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi, în rejudecarea cauzei, respingerea în tot a contestaţiei formulată de către reclamant împotriva Deciziei nr. 3756/02.02.2017 emisă de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Recurentul-pârât a învederat că, la stabilirea cuantumului daunelor morale, a ţinut cont de Ghidul Fondului pentru Protecţia Victimelor Străzii şi Procedura internă a FGA aprobată cu Decizia nr. 142/26.05.2016, care conţine valorile medii ale despăgubirilor pentru prejudicii nepatrimoniale plătite de asigurătorul Asta S.A. per zi de îngrijire medicală.

Astfel, conform Procedurii interne a FGA, s-a avut în vedere valoarea medie a despăgubirilor cu caracter nepatrimonial acordate de asigurătorul Asta S.A., respectiv pentru un număr mai mic de 60 de zile de îngrijiri medicale stabilite pe baza certificatelor medico-legale sau a rapoartelor de expertiză medico-legală, societatea B. S.A. acorda suma de 125 RON/zi de îngrijire medicală.

Recurentul-pârât a apreciat că instanţa de fond a dispus în mod greşit anularea în parte a Deciziei FGA nr. 3756/02.02.2017, obligând autoritatea pârâtă la plata de daune morale în cuantum de 300 RON/zi de îngrijire medicală în loc de 125 RON/zi de îngrijire medicală, deşi a aplicat Procedura internă standardizată de acordare a daunelor materiale în caz de vătămare corporală, procedură care nu contravine vreunei prevederi legale.

Or, potrivit Procedurii interne a FGA, care are rolul de a asigura transparenţa în procesul adoptării soluţiei administrative, precum şi a unui tratament echitabil pentru fiecare dintre persoanele îndreptăţite la primirea unor astfel de despăgubiri, au fost avute în vedere concluziile raportului de expertiză medico-legală nr. x eliberat de Institutul de Medicină Legală Târgu-Mureş, prin care s-au stabilit ca fiind necesare vindecării reclamantului un număr de 30-35 zile de îngrijiri medicale.

De asemenea, recurentul-pârât a învederat că, în considerarea faptului că şi-a îndeplinit obligaţiile/atribuţiile legale prevăzute de Legea nr. 213/2015 şi de Norma ASF nr. 16/2015, dată în aplicarea Legii nr. 213/2015, se impune casarea sentinţei recurate şi sub aspectul cheltuielilor de judecată stabilite de prima instanţă, întrucât nu poate fi reţinută o culpă procesuală în sarcina sa.

4. Apărările formulate în cauză

În cauză nu a fost formulată de către intimatul-reclamant întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/21.01.2016 la pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, reclamantul A. a solicitat plata daunelor şi a despăgubirilor în cuantum de 30.000 euro, pentru:

- cheltuielile ocazionate de internarea în regim de urgenţă în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă ca urmare a fracturilor suferite, a tratamentului medicamentos, a investigaţiilor efectuate în ambulatoriu şi a recomandărilor medicale dispuse de către medicul specialist;

- suferinţa fizică şi psihică la care reclamantul a fost supus prin imobilizarea prin aparat ghipsat şi imposibilitatea de a se deplasa o lungă perioadă de timp, viitoarele tratamente medicale pe care va trebui să le urmeze;

- echipamentul de protecţie distrus - casca de protecţie şi auxiliarele, ochelarii de vedere bifocar antireflex zgâriat, mânuşi de protecţie şi pantofi rupţi.

Prin Decizia nr. 3756/02.02.2017, emisă de pârât, cererea de plată formulată de către reclamant a fost admisă în ceea ce priveşte suma de 4.438 RON (din care 4.375 RON reprezentând daune morale şi 63 RON reprezentând daune materiale) şi respinsă cu privire la diferenţa solicitată până la suma de 30.000 euro, în considerentele deciziei, în ceea ce priveşte daunele morale, fiind avute în vedere art. 50 pct. 1 lit. f) din Noma A.S.F. nr. 23/2014, informaţiile cuprinse în raportul de expertiză - medico legală (faptul că reclamantul a suferit vătămări care au necesitat circa 30-35 de zile de îngrijiri medicale şi că leziunile nu i-au pus în primejdie viaţa), ghidul FVPS coroborat cu jurisprudenţa în materie şi practica societăţii, decizie care a fost contestată în faţa instanţei de contencios administrativ.

Prin sentinţa recurată, a fost anulată, în parte, Decizia nr. 3756/02.02.2017, emisă de pârât, şi a fost admisă cererea de plată formulată de petentul A., pentru suma de 10.563 de RON (din care 10.500 RON reprezintă daune morale şi 63 de RON daune materiale).

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), acesta este nefondat.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea, în considerentele hotărârii, a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a a ajuns la soluţia din sentinţa recurată; Înalta Curte apreciază că sentinţa recurată respectă dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţa de fond.

De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurent pe această cale se invocă, în esenţă, o eventuală greşită interpretare şi aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar motivarea contradictorie nu poate fi reţinută raportat la sentinţa atacată.

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei. De asemenea, constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părţi, fiind respectate cerinţele unui proces echitabil.

Prin criticile formulate în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat/aplicat greşit dispoziţiile legale incidente în cauză.

Astfel, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 50 din Norma A.S.F. nr. 23/2014, "la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale, se au în vedere următoarele: (…) f) daunele morale, în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România".

În literatura de specialitate, dar şi în practica judecătorească, s-a arătat că, în absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecinţele negative suferite de victima accidentului, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională.

Atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, în funcţie de care se stabileşte întinderea reparaţiei pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea şi cuantificarea acestora să fie justă şi echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs victimei şi suferite de aceasta, în aşa fel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Din această perspectivă, nu se poate stabili, în prezenta cauză, vreun motiv de nelegalitate al sentinţei recurate, Înalta Curte reţinând că, în acord cu instanţa de fond, Ghidul Fondului de protecţie a victimelor străzii, invocat atât în decizia contestată, cât şi în cererea de recurs, nu este un act normativ, astfel că nu poate avea decât o valoare orientativă, nicidecum obligatorie, pentru instanţa de judecată.

Înalta Curte reaminteşte că instanţa supremă a statuat în numeroase rânduri că despăgubirile pentru daune morale se disting de cele pentru daune materiale prin faptul că acestea nu se probează, ci se stabilesc prin evaluare şi în acest scop şi pentru a nu se ajunge la o îmbogăţire fără just temei este necesar să fie luate în considerare suferinţele fizice şi morale, susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta săvârşită precum şi de toate consecinţele acesteia, aşa cum rezultă din actele medicale ori de alte probe administrate.

Totodată, Înalta Curte apreciază că FGA nu se putea raporta, astfel cum acesta a motivat decizia contestată, la procedura internă de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, prin care s-au adoptat criterii proprii de determinare a unor praguri valorice şi s-au stabilit actele necesare pentru constituirea dosarului de daună, pentru a se evita săvârşirea unor discriminări într-un domeniu în care nu există criterii legale de individualizare a sumelor acordate, fără a le corela cu principiile de drept naţionale si convenţionale în aceasta materie.

În acest sens trebuie subliniat faptul că principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1349 alin. (2) şi art. 1385 alin. (1) C. civ. justifică nerespectarea condiţiilor privind depunerea unor anumite acte la dosarul de daună şi depăşirea pragurilor stabilite prin proceduri interne adoptate de FGA, acte cu o forţă juridică inferioară C. civ. şi care contravin şi paragrafului 20 al expunerii de motive al Directivei 2009/103/CE, potrivit cărora:

"Victimelor accidentelor de circulaţie cauzate de autovehicule ar trebui să li se garanteze un tratament comparabil, indiferent de locul în care are loc accidentul pe teritoriul Comunităţii".

Reţine instanţa supremă că dispoziţiile normative invocate de pârât nu justifică instituirea acestor condiţii şi nici nerespectarea criteriilor jurisprudenţiale, care implică o doză de aproximare, prin raportare la un complex de împrejurări, despăgubirile ce se plătesc trebuind, aşadar, să ţină seama de prejudiciul concret produs fiecărei persoane vătămate şi de principiul acoperirii integrale a acestuia.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în legătură cu repararea prejudiciilor morale s-au statuat următoarele:

"Prejudiciul moral a fost definit ca orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalităţii umane şi care se manifestă prin suferinţa fizică sau/şi morală, pe care le resimte victima. Prejudiciile care alterează sănătatea şi imaginea fizică aduc atingere unora dintre prerogativele care constituie atributul personalităţii umane - dreptul la sănătate, integritate fizică şi psihică (art. 58 noul C. civ.) ca şi componente ale dreptului la viaţă apărat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi trebuie să fie reparate. Caracterul suferinţelor trebuie privit în legătură cu particularităţile individuale ale persoanei prejudiciate, suferinţele morale (psihice) fiind frica, durerea, ruşinea, tristeţea, neliniştea, umilirea şi alte emoţii negative.

Fiind vorba de lezarea unor valori fără conţinut economic şi de protejarea unor drepturi care intră, ca element al vieţii private, în sfera art. 1 (dreptul la viaţă) din Convenţia europeană, dar şi de valori apărate de art. 22 din Constituţie şi art. 58 C. civ., existenţa prejudiciului este circumscrisă condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare a prejudiciului real şi efectiv produs victimei.

În ce priveşte cuantumul posibilelor despăgubiri acordate, nici sistemul legislativ românesc şi nici normele comunitare nu prevăd un mod concret de evaluare a daunelor morale, iar acest principiu, al reparării integrale a unui astfel de prejudiciu, nu poate avea decât un caracter estimativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănesc. Ceea ce trebuie în concret evaluat nu este prejudiciul ca atare, ci doar despăgubirea ce vine să compenseze acest prejudiciu şi să aducă acea satisfacţie de ordin moral celui prejudiciat" (Secţia I civilă, decizia nr. 824 din 06 aprilie 2016).

În fine, Înalta Curte mai constată că, astfel cum a reţinut în mod corect judecătorul fondului, potrivit dispoziţiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", iar dovada cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru s-a făcut de reclamant prin chitanţa de la dosarul de fond declinat, astfel că solicitarea pârâtului de casare a sentinţei recurate sub aspectul cheltuielilor de judecată stabilite de prima instanţă, nu poate fi primită.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. .20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1), va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 3577 din 09 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 decembrie 2020.