Failure to notify insurer of unilateral insurance contract termination; appeal allowed and lower judgment quashed

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 14 noiembrie 2017, reclamanta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul judeţean Dâmboviţa, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a solicitat anularea Deciziei nr. 10408/31.10.2017, emisă de pârât.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2268 din 14 mai 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamanta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul judeţean Dâmboviţa, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a anulat Decizia nr. 10408/31.10.2017 emisă de pârât şi a obligat pârâtul la soluţionarea cererii de plată nr. x/08.11.2016.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2268 din 14 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi, în rejudecarea cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată, ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.

Recurentul-pârât a învederat că, din dispoziţiile art. 2 alin. (1), art. 11 şi art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 şi din prevederile art. 9 şi art. 17 din Norma ASF nr. 16/2015 emisă de Autoritatea de Supraveghere financiară în aplicarea Legii nr. 213/2015 rezultă fără echivoc că FGA nu se substituie asigurătorului în nicio situaţie şi nici nu preia funcţiile unui asigurător. Acesta poate fi obligat la plată numai cu privire la creanţele de asigurări şi doar cu respectarea procedurii stabilite de această lege şi nu poate reţine sau încasa rate scadente de la asigurat.

Raportat la situaţia de fapt şi la înscrisurile depuse în susţinerea cererii de plată a rezultat că reclamanta nu a procedat la denunţarea poliţei de asigurare prin emiterea unei notificări către cealaltă parte contractantă, respectiv A. S.A., ci le-a înaintat către FGA, care, nefiind parte în cadrul contractului de asigurare tip Casco, neavând nici calitate de asigurat şi nici cea de asigurător, nu a putut lua act de această notificare. În acest sens au fost avute în vedere dispoziţiile art. 7.5. şi art. 7.6. din Condiţiile de asigurare şi cele ale art. 2209 din C. civ.

Se mai susţine că, în mod eronat, instanţa de fond a asimilat cererea de deschidere a unui dosar de daună (Anexa 3 prevăzută de art. 12 din Legea nr. 213/2015, art. 15 din Norma ASF nr. 16/2015) cu Notificarea de denunţare a contractului de asigurare şi a transferat parte din atribuţiile lichidatorului judiciar în sarcina sa.

De asemenea, recurentul-pârât a arătat că, referitor la atribuţiile sale în calitate de administrator temporar al societăţii A. S.A., în sensul Deciziilor Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 603/2016, nr. 327/2016 şi nr. 1498/2016, instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 6 alin. (2) şi (3) din Decizia A.S.F. nr. 1498/2016.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data 30 august 2018, intimata-reclamantă Agenţia de Plăţi pentru Agricultură - Centrul Judeţean Dâmboviţa a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând cererea de recurs, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, în limitele şi pentru argumentele expuse în cele ce urmează:

Prin cererea de plată nr. x înregistrată la data de 08 noiembrie 2016, la Fondul de Garantare a Asiguraţilor, reclamanta a solicitat plata sumei de 343,96 RON, reprezentând prima de asigurare pentru perioada rămasă neacoperită a poliţei de Avarii şi Furt Casco Exclusiv nr. x.

Prin Decizia nr. 10408/31.10.2017, emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor s-a respins cererea de plată, reţinându-se că petenta APIA- Centrul Judeţean Dâmboviţa nu a procedat la denunţarea poliţei prin emiterea unei notificări către cealaltă parte contractantă, respectiv A. S.A., ci a înaintat înscrisurile către FGA, acesta nefiind parte în cadrul contractului de asigurare, neavând calitatea de asigurat ori de asigurator şi, deci, neputând lua act de notificare.

Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea formulată de reclamantă, invalidând raţionamentul autorităţii administrativ şi reţinând, în esenţă, că nu pot fi primite apărările pârâtului potrivit cărora mandatul FGA are un conţinut strict determinat de ASF, care nu presupune să înlocuiască asiguratorul în raportul contractual sau să primească corespondenţa pentru acest asigurător, prin raportare la dispoziţiile Deciziei A.S.F. nr. 1498/2016, prin care s-a constatat starea de insolvenţă a Societăţii A. S.A.

Din această perspectivă, Înalta Curte nu împărtăşeşte opinia instanţei de fond şi constată că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu încălcarea şi interpretarea greşită a normelor de drept material incidente speţei.

Astfel, între reclamanta APIA si A. S.A. s-a încheiat la data de 29 decembrie 2015 contractul de asigurare Casco nr. x, valabil în perioada 30 decembrie 2015 - 29 decembrie 2016.

La data de 29 august 2016, reclamanta a emis notificarea nr. 10266 referitoare la denunţarea contractului de asigurare. Această notificare a fost comunicată către FGA, astfel cum reiese din fotocopia formularului de confirmare a primirii expedierii poştale aflată la dosarul instanţei de fond.

La data de 08 noiembrie 2016, reclamanta a solicitat pârâtului plata sumei de 343,96 RON de RON, ca urmare a denunţării unilaterale a contractului. Prin Decizia nr. 10408/31.10.2017, pârâtul a respins cererea de plată faţă de lipsa notificării prealabile a A. S.A.

Înalta Curte reţine că, potrivit prevederilor art. 7.5. din Condiţiile de asigurare, parte din convenţia încheiată între reclamanta APIA si A. S.A., "Contractul de asigurare poate înceta prin denunţarea unilaterală de către una din părţile contractante, cu notificarea prealabilă a celeilalte părţi, care trebuie făcută cu cel puţin 20 de zile calendaristice înainte de denunţare.(…)"

Or, reclamanta nu l-a notificat cu privire la denunţarea contractului pe asigurător, ci a înaintat notificarea unui terţ, respectiv pârâtului din prezenta cauză, care, la data primirii notificării, nu avea competenţe de reprezentare a A. S.A.. Prin urmare, o astfel de notificare nu poate produce efectele denunţării unilaterale.

În plus, prevederile contractuale se completează cu dispoziţiile dreptului comun, respectiv cele ale art. 2209 din C. civ., potrivit cărora "Denunţarea contractului de asigurare de către una dintre părţi se poate efectua numai cu respectarea unui termen de preaviz de cel puţin 20 de zile calculate de la data primirii notificării de către cealaltă parte" şi ale art. 1270 din acelaşi act normativ care statuează puterea de lege a contractului valabil încheiat între părţi.

Lipsa calităţii de reprezentant al FGA la data notificării, 29 august 2016, rezultă din succesiunea în timp a dispoziţiilor legale şi normelor ASF.

Astfel, conform art. 9 alin. (3) din Norma ASF nr. 16/2015, Fondul poate desfăşura şi activitatea de administrator special în procedura de redresare financiară a asigurătorului şi de lichidator în procedura de lichidare voluntară a asigurătorului.

La data de 07 martie 2016, ASF a emis Decizia nr. 603/2016, prin care s-a dispus, conform art. 1, ca administratorul temporar - Fondul de garantare a asiguraţilor să înlocuiască organul de conducere al Societăţii A. S.A.

Ulterior, la data de 27 iulie 2016, prin Decizia A.S.F. nr. 1498/2016 s-a constatat starea de insolvenţă a Societăţii A. S.A., astfel cum este definită de art. 3 alin. (1) lit. j) pct. 2 şi 3 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, coroborat cu prevederile art. 5 pct. 31 lit. b) şi c) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, şi se dispune solicitarea intrării în procedura de faliment, conform prevederilor art. 21 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare.

Prin art. 6, în considerarea prevederilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 503/2004 republicată, cu modificările ulterioare, precum şi a faptului că membrii organului de conducere al asigurătorului au fost sancţionaţi de A.S.F. cu retragerea aprobării, iar prin Decizia A.S.F. nr. 603/2016 s-a dispus înlocuirea organului de conducere al Societăţii A. S.A. cu Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în vederea protejării intereselor creditorilor de asigurări, s-a prelungit durata mandatului administratorului temporar numai pentru şi până la îndeplinirea de către Societatea "A." S.A. a obligaţiei de predare a evidenţelor prevăzute la art. 23 alin. (1) din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare.

Conform art. 6 alin. (2) din aceeaşi decizie, la data intrării în vigoare a prezentei decizii, prevederile art. 3 din Decizia A.S.F. nr. 603/2016 privind stabilirea atribuţiilor şi competenţelor Fondului de Garantare a Asiguraţilor - administrator temporar al Societăţii "A." S.A., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 09 martie 2016, îşi încetează aplicabilitatea.

De asemenea, conform art. 6 alin. (3), la data îndeplinirii obligaţiei prevăzute la alin. (1), dar nu mai târziu de 30 de zile de la data publicării prezentei decizii, prevederile Deciziei A.S.F. nr. 327/2016*) şi ale Deciziei A.S.F. nr. 603/2016 îşi încetează aplicabilitatea.

Aşadar, la datele la care notificarea de denunţare unilaterală a poliţei de asigurare a fost emisă (29 august 2016 - dosarul instanţei de fond) şi comunicată pârâtului (02 septembrie 2016 - dosarul instanţei de fond), prevederile art. 3 din Decizia A.S.F. nr. 603/2016, cuprinzând atribuţiile Fondului de garantare a asiguraţilor, desemnat administratorul temporar al A. S.A., îşi încetaseră aplicabilitatea ca urmare a intrării în vigoare a Deciziei A.S.F. nr. 1498/2016 la data de 02 august 2016 (data publicării în Monitorul Oficial). La datele la care notificarea a fost emisă şi comunicată pârâtului, mandatul administratorului temporar, acordat potrivit Deciziei A.S.F. nr. 603/2016, subzista doar în ceea ce priveşte obligaţia de predare a evidenţelor, nu şi în ceea ce priveşte obligaţia de conducere a activităţii societăţii de asigurare, motiv pentru care nu se poate reţine ca fiind valabil făcută denunţarea contractului de asigurare prin notificarea făcută pârâtului.

Dat fiind că reclamanta nu a îndeplinit formalitatea de a notifica partea cocontractantă (A. S.A.), în concordanţă cu art. 7.5. din Condiţiile de asigurare şi art. 2209 din C. civ.., cu privire la intenţia de denunţare unilaterală a contractului de asigurare, convenţia nu a încetat, iar în această situaţie reclamanta nu este îndreptăţită să solicite restituirea, chiar şi parţială, a primei de asigurare.

Nu în ultimul rând, potrivit prevederilor art. 13 alin. (3) din Legea 213/2005, "În vederea efectuării plăţii sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună şi a creanţelor de asigurări înregistrate în evidenţele sale, ţinând seama de normele aplicabile în materie şi de condiţiile de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul faţă de care s-a stabilit starea de insolvenţă".

Cum prevederile art. 7.5. din contractul de asigurare încheiat între reclamantă şi A. S.A. nu au fost respectate, Înalta Curte constată că în mod corect pârâtul a respins cererea de plată prin Decizia nr. 10408/31.10.2017, refuzul de soluţinare a cererii de plată neavând caracter nejustificat.

Pentru considerentele expuse, constatând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Agenţia de Plăţi pentru Agricultură - Centrul Judeţean Dâmboviţa, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

În condiţiile art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga intimata-reclamantă Agenţia de Plăţi pentru Agricultură - Centrul Judeţean Dâmboviţa să plătească recurentului-pârât cheltuieli de judecată în cuantum de 100 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru achitată în calea de atac a recursului .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 2268 din 14 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, în rejudecare:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Agenţia de Plăţi pentru Agricultură - Centrul Judeţean Dâmboviţa, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

Obligă intimata-reclamantă Agenţia de Plăţi pentru Agricultură - Centrul Judeţean Dâmboviţa să plătească recurentului-pârât cheltuieli de judecată în cuantum de 100 RON.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 decembrie 2020.