Salary-recalculation suit assigned to Bucharest Tribunal as police employee's domicile court

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. prin B., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române, a solicitat: 1). Recalcularea de la 1 februarie 2017 a drepturilor salariale, luând în considerare un salariu de funcţie calculat ca sumă în bani, fără a se lua în considerare ca majorare/parte a cuantumului salariului de funcţie, cuantumurile fostelor sporuri şi suplimente care nu au mai fost recunoscute sub forma juridică iniţială de Legea nr. 330/2009 şi care au fost acordate de la 01.01.2020, ca drepturi compensatorii tranzitorii, până la data introducerii acţiunii, care să fie cel puţin egal:

- de la 1 februarie 2017, cu 1450 RON reprezentând valoarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat, reglementat prin H.G. nr. 1/2017;

- de la 1 octombrie 2017, cu 1595 RON, reprezentând valoarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat reglementat prin H.G. nr. 1/2017, majorată cu 10% în baza art. II (5) din Legea nr. 152/2017;

- de la 1 ianuarie 2018, cu 1994 RON, reprezentând valoarea salariului de funcţie de 1595 RON, majorată cu 25 %, în baza art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017;

- de la 1 ianuarie 2019, cu suma între 1994 RON şi 1/4 din diferenţa dintre salariul de funcţie prevăzut de lege pentru anul 2022 şi cel/cea din luna decembrie 2018.

2). Să achite reclamantului diferenţele între drepturile salariale efectiv plătite şi cele rezultate prin recalculare, conform pct. 1, la care să se calculeze şi să se adauge dobânda legală şi indicele de inflaţie până la data plăţii efective;

3). Să plătească reclamantului pe viitor un salariu de funcţie brut care să fie cel puţin egal cu valoarea reprezentată de suma între 1994 RON şi majorarea prevăzută de art. 34 din O.U.G. nr. 114/2018, până la schimbarea condiţiilor legale de acordare;

4). Cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 1512 din 3 iunie 2020 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că în cauză sunt incidente prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, care reglementează o competenţă teritorială exclusivă.

2.2. Hotărârea Tribunalului Buzău, secţia contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa nr. 603/2020 din 20 octombrie 2020 a Tribunalului Buzău, secţia contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Instanţa a constatat ivit un conflict negativ de competenţă şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, însă deşi reclamantul are domiciliul în Buzău, are reşedinţa în Bucureşti încă din anul 2013, localitate unde îşi are locul de muncă. Văzând dispoziţiile art. 87 din C. civ. care prevăd că domiciliul persoanei fizice în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor civile este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală, instanţa a constatat că reclamantul are locuinţa în Bucureşti şi a dispus declinarea cauzei la această instanţă.

II. Decizia ÎCCJ pronunţată în regulator de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu regulatorul de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce urmează:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două tribunale îl constituie problema instanţei competente teritorial să soluţioneze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte constată că reclamantul, angajat al poliţiei, a învestit instanţa de contencios administrativ a tribunalului cu o acţiune ce are ca obiect drepturi salariale.

Având în vedere că este vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare a cauzei sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018 (intrată in vigoare la data de 30.07.2018), care statuează în mod expres că:

"Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său".

Competenţa stabilită de textul de lege mai sus menţionat este una teritorială exclusivă, ceea ce înseamnă că reclamantul trebuie să se adreseze instanţei de la domiciliul sau sediul său, neavând un drept de opţiune între mai multe instanţe.

De asemenea, Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora:

"Competenţa teritorială de soluţionare a cauzei se va respecta şi atunci când acţiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces".

Or, în cauza de faţă, deşi prin acţiunea pendinte se urmăreşte plata unor drepturi băneşti în favoarea membrului de sindicat, Sindicatul nu are calitate de reclamant, ci are calitate de reprezentant al membrului de sindicat (aspect ce rezultă şi din petitul acţiunii deduse judecăţii), iar calitatea de reclamant revine membrului de sindicat, deoarece el este titularul dreptului pretins, precum şi cel care are interesul promovării acţiunii.

În ceea ce priveşte stabilirea domiciliului reclamantului, Înalta Curte reţine că în mod corect Tribunalul Buzău a constat că domiciliul reclamantului este în Bucureşti, întrucât din actele dosarului rezultă că aceasta este locuinţa sa statornică, în deplin acord cu dispoziţiile art. 87 din C. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va soluţiona conflictul existent în favoarea Tribunalului Bucureşti.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamantul A. prin B. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 17 decembrie 2020.