Admissibility of constitutional review for repealed tax provisions with continuing effects: 50% Black Sea coastal property tax exemption

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 2 martie 2017, sub nr. x/2017, astfel cum a fost modificată la data de 2 iunie 2017, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local Constanţa, a solicitat anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. T7449/27.02.2017, anularea Deciziei nr. S83225/04.10.2016 privind creanţele datorate bugetului local în urma inspecţiei fiscale, anularea parţială a raportului de inspecţie fiscală nr. x/04.10.2016, obligarea pârâtului la restituirea sumei de 67.236 RON încasată fără existenţa unui titlu de creanţă şi la plata majorărilor de întârziere aferente acestei sume, iar în subsidiar, obligarea pârâtului la restituirea tuturor sumelor înlăturate de la plată, urmare admiterii acţiunii şi la plata majorărilor de întârziere aferente acestor sume, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1169 din 30 iunie 2017, Tribunalul Constanţa a respins acţiunea reclamantei, ca nefondată, iar prin decizia civilă nr. 593 din 2 mai 2018, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva acestei sentinţe, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 22 noiembrie 2018, sub nr. x/2017*.

Prin sentinţa civilă nr. 453 din 20 martie 2019, Tribunalul Constanţa a admis în parte acţiunea, a dispus anularea Deciziei de impunere nr. x/04.10.2016, a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/04.10.2016 şi a Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. T7449/27.02.2017 în ceea ce priveşte obligaţiile fiscale determinate cu titlu de impozit pe clădiri şi teren şi accesoriile aferente, a respins restul pretenţiilor ca neîntemeiate şi a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 2.100 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recursuri atât reclamanta A. S.R.L., cât şi pârâtul Serviciul Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local Constanţa, care au fost înregistrate pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 5 iunie 2019, sub acelaşi număr de dosar.

În cadrul căii de atac a recursului, în şedinţa publică de la termenul de judecată din 15 ianuarie 2020, recurenta-reclamantă A. S.R.L. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 285 alin. (2) din Codul fiscal 2003, forma în vigoare în perioada 01.01.2012 - 31.12.2015, susţinând că acestea încalcă prevederile art. 56 alin. (2) şi art. 1 alin. (5) din Constituţie.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin decizia civilă nr. 49 din 22 ianuarie 2020, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a decis următoarele:

- a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de recurenta-reclamantă A. S.R.L. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată;

- a respins recursul formulat de reclamanta A. S.R.L., ca nefondat;

- a admis recursul formulat de pârâtul Serviciul Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local Constanţa, a casat în parte sentinţa recurată şi, rejudecând, a respins în totalitate acţiunea ca nefondată şi, totodată, a obligat recurenta-reclamantă la plata către recurentul-pârât a sumei de 4.760 RON cu titlu de cheltuieli de judecată fond şi recurs.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 49 din 22 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs recurenta-reclamantă A. S.R.L., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a deciziei atacate în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale şi, în rejudecare, admiterea cererii privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 285 alin. (2) din Codul fiscal 2003, forma în vigoare în perioada 01.01.2012 - 31.12.2015.

În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă invocă greşita interpretare şi aplicare a prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, instanţa de fond apreciind eronat că nu au fost îndeplinite cerinţele legale pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia invocată.

Recurenta-reclamantă susţine că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 285 alin. (2) din Codul fiscal 2003, forma în vigoare în perioada 01.01.2012 - 31.12.2015, este admisibilă. Astfel, excepţia a fost invocată în dosarul nr. x/2017, în faţa instanţei de judecată învestită cu soluţionarea recursului pe care l-a declarat împotriva sentinţei civile nr. 435/20.03.2019, pronunţată în cauză de Tribunalul Constanţa. De asemenea, dispoziţia legală criticată ca fiind neconstituţională are legătură cu soluţionarea litigiului. În acest sens, arată că prin cererea introductivă de instanţă a criticat pentru nelegalitate decizia de impunere nr. x/04.10.2016 emisă de Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constanţa ulterior derulării unei inspecţii fiscale, motivat de neacordarea pentru perioada 2012 - 2015 a facilităţii fiscale reglementată de art. 285 alin. (2) Codul fiscal 2003. În egală măsură, prin cererea de recurs a criticat hotărârea instanţei de fond din perspectiva greşitei interpretări şi aplicări a aceleiaşi norme.

Cât priveşte condiţia ca norma criticată pentru neconstituţionalitate să fie în vigoare, a învederat instanţei de recurs existenţa Deciziei nr. 766/15.06.2011 prin care Curtea Constituţională a constatat că "sintagma în vigoare din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare."

În speţă, dispoziţiile Codul fiscal din 2003 şi implicit norma cuprinsă în art. 285 alin. (2), deşi abrogate ca efect al adoptării Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, au continuat să producă efecte şi după ieşirea lor din vigoare, raporturile juridice de drept fiscal născute anterior datei de 01.01.2016 fiind supuse dispoziţiilor legii vechi, în speţă Codul fiscal din 2003. În acest sens, obligaţiile fiscale suplimentare aferente perioadei 2010 - 2015 au fost stabilite de inspecţia fiscală în temeiul dispoziţiilor Codul fiscal 2003.

În fine, cât priveşte condiţia reglementată de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, este, de asemenea, îndeplinită în cauză, dispoziţiile art. 285 alin. (2) Codul fiscal (forma în vigoare în perioada 01.01.2012 - 31.12.2015) nefiind declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât Serviciul Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local Constanţa a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susţinând, în esenţă, că, aşa cum a arătat în faţa curţii de apel, ar fi admisibilă excepţia de neconstituţionalitate, ca aspecte de procedură, dar pe fond nu este necesară sesizarea Curţii Constituţionale, având în vedere că în discuţie este interpretarea unei chestiuni de drept, raportat la speţa dedusă judecăţii, o chestiune de fiscalitate şi nu de constituţionalitate.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând legalitatea deciziei atacate, în ceea ce priveşte modul de soluţionare a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, prin prisma criticilor formulate de recurentă şi a prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este fondat, pentru argumentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că, circumscris motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă critică hotărârea pentru greşita aplicare a prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, iar criticile formulate sunt întemeiate.

În conformitate cu prevederile art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, "(1)Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

(2)Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.

(3)Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale."

Având în vedere textul normativ invocat anterior, Înalta Curte reţine că pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii:

- excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial;

- excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

În speţă, în dezacord cu opinia exprimată de completul de judecată care a pronunţat decizia recurată, Înalta Curte constată că, în raport de dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a excepţiei de necostituţionalitate şi că se impune sesizarea Curţii Constituţionalitate cu excepţia invocată de recurenta-reclamantă.

Dispoziţiile invocate ca fiind neconstituţionale, respectiv art. 285 alin. (2) din Codul fiscal 2003 (forma în vigoare în perioada 01.01.2012 - 31.12.2015), prevăd că "Impozitul pe clădiri şi impozitul pe terenurile acestora se reduc cu 50% pentru acele imobile situate pe litoralul Mării Negre deţinute de persoane juridice şi care sunt utilizate pentru prestarea de servicii turistice pe o durată de minimum 6 luni în cursul unui an calendaristic."

Organul de control din cadrul B. a procedat la efectuarea unei inspecţii fiscale la reclamanta A. S.R.L., având ca obiect stabilirea impozitelor şi taxelor locale datorate de aceasta în perioada 01.01.2010 - 04.10.2016, fiind întocmit raportul de inspecţie fiscală nr. x/04.10.2016, prin care s-a reţinut, între altele, că, în ceea ce priveşte impozitul pe clădiri, precum şi impozitul pe teren, pentru perioada 2012 - 2015, reclamanta nu se încadrează în prevederile art. 285 alin. (2) Codul fiscal 2003, astfel că plăţile efectuate în contul acestor impozite pentru perioada 2012 - 2015 nu acoperă impozitele datorate. În baza raportului de inspecţie fiscală a fost emisă decizia de impunere nr. x/04.10.2016 prin care s-a stabilit în sarcina contribuabilului suma totală de plată de 22.513 RON, din care 6.635 RON impozit pe clădiri, 10.870 RON majorări aferente impozitului pe clădiri, 2.388 RON impozit pe teren şi 2.620 RON majorări aferente impozitului pe teren. Împotriva deciziei de impunere nr. x/04.10.2016 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. x/04.10.2016, reclamanta a formulat contestaţie, care a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin decizia nr. T7449/27.02.2017, emisă de B..

În rejudecare, acţiunea în anulare îndreptată împotriva actelor administrative fiscale menţionate a fost admisă în parte, în sensul că au fost anulate toate cele trei acte atacate şi respinse restul pretenţiilor reclamantei, ca neîntemeiate, iar prin recursul declarat împotriva soluţiei pronunţate în fond, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aceasta a invocat greşita interpretare şi aplicare a prevederilor art. 285 alin. (2) Codul fiscal 2003 (forma în vigoare în perioada 01.01.2012 - 31.12.2015) având drept consecinţă neacordarea facilităţii fiscale instituită prin norma respectivă.

Având în vedere că obiectul demersului judiciar al recurentei-reclamante îl reprezintă verificarea legalităţii actului de impunere şi a deciziei de soluţionare a contestaţiei, din perspectiva corectei aplicări de către organul fiscal a prevederilor art. 285 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (din 2003), iar prin recurs este criticată sentinţa în fond din perspectiva greşitei interpretări şi aplicări a acestei norme, Înalta Curte constată că este îndeplinită condiţia de sesizare referitoare la existenţa legăturii cu soluţionarea cauzei a dispoziţiilor din lege care fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate.

Este real argumentul instanţei de recurs că, în cauză, se solicită neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale care nu mai este în vigoare, însă, în acest sens, va fi avută în vedere Decizia nr. 766/15.06.2011, pronunţată de Curtea Constituţională, invocată şi de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin care s-a constatat că "sintagma în vigoare din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare."

În consecinţă, dispoziţiile criticate au legătură cu soluţionarea cauzei, fiind îndeplinită şi condiţia privitoare la nedeclararea neconstituţionalităţii acestui text de lege, printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, împrejurări ce conduc la admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate şi admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 285 alin. (2) din Legea nr. 571/2003, în forma în vigoare în perioada 2012-2015.

2. Opinia Înaltei Curţi asupra excepţiei invocate este în sensul că aceasta este neîntemeiată.

Textul criticat nu este de natură să încalce prevederile art. 56 alin. (2) din Constituţia României, întrucât nu conţine norme discriminatorii, aplicându-se în mod egal tuturor celor vizaţi de ipoteza textului.

De asemenea, norma atacată pe calea excepţiei respectă şi componenta constituţională referitoare la claritate, precizie şi previzibilitate a legii, întrucât legiuitorul este singurul în măsură să stabilească atât posibilitatea de acordare a acestor facilităţi anumitor contribuabili pentru obligaţiile fiscale, precum şi condiţiile în care se realizează această măsură fiscală.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, constatând că excepţia de neconstituţionalitate invocată de recurenta-reclamantă este admisibilă şi, reţinând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 raportat la art. 496 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanta Societatea A. S.R.L., va casa în parte decizia recurată şi va sesiza Curtea Constituţională a României cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 285 alin. (2) din Legea nr. 571/2003, în forma în vigoare în perioada 2012-2015.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Dată

Tip

Sursă

30/09/2016

Cerere de chemare în judecată C. srl

04/10/2017

Motive de recurs

Recurent - C. SRL

04/10/2017

Dovadă de achitare taxa de timbru

Reclamant - C. SRL

22/11/2017

Întâmpinare

Intimat - ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE DOLJ

29/07/2020

Acte

Recurent - C. S.R.L. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR D..

31/08/2020

Note scrise

Recurent - C. S.R.L. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR D..

Admite recursul declarat de reclamanta Societatea A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 49 din 22 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Casează, în parte, decizia civilă atacată şi, rejudecând:

Admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României.

Sesizează Curtea Constituţională a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 285 alin. (2) din Legea nr. 571/2003, în forma în vigoare în perioada 2012-2015.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 decembrie 2020.