Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 6834/2020 AI generated

Recourse Nullity: Validity of Cassation Appeal Based on Restated Facts Rather Than Statutory Grounds of Illegality in EU Fund Grant Dispute

Case Number Decizia nr. 6834/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the claimant’s appeal for nullity, thereby upholding the lower court's decision to reject the administrative action as inadmissible. The dispute involved a public university challenging a verification protocol and budget claim establishment by an intermediate body for the Sectoral Operational Programme for Human Resources Development, seeking the annulment of the protocol and the validation of specific personnel and FEDR expenses. The appellate court’s decision, which had previously rejected the lawsuit on the grounds that a specific administrative complaint procedure was bypassed, remains in force. The High Court ruled that the appeal was null because the appellant merely restated arguments from the initial statement of claim without referencing the reasoning of the appealed judgment or formulating valid grounds for cassation, violating Article 489(2) and Article 488 of the Civil Procedure Code, which mandate that appeals must be based on specific, statutory grounds of illegality rather than a re-evaluation of the merits.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 486 alin. (3) din C. proc. civ, Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ, art. 489 alin. (1) din C. proc. civ, art. 489 alin. (2) din C. proc. civ; Recourse Nullity: Validity of Cassation Appeal Based on Restated Facts Rather Than Statutory Grounds of Illegality in EU Fund Grant Dispute: Intimatul-pârât Ministerul Educaţiei Naţionale - Direcţia Organismul Intermediar Programul Operaţional Capital Uman a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, admiterea excepţiei nulităţii recursului, întrucât motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., iar în subssidiar, respingerea recursului, ca nefondat, reiterând argumentele pentru care a apreciat că este inadmisibilă cererea de chemare în judecată.

Keywords

AI generated
grounds for cassation action for annulment article of civil procedure nullity of agreements and decisions statement of claim establishment of the facts

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 9 mai 2017, sub nr. x/2017, reclamanta Universitatea Politehnică din Bucureşti a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Ministerul Educaţiei Naţionale:

- anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului de convergenţă nr. 9409/07.11.2016, înregistrat la UPB cu nr. x/23.11.2017 aferent cererii de Rambursare 6 şi a actelor premergătoare acestuia;

- validarea cheltuielilor cuprinse în Cererea de finanţare nr. x şi admiterea contestaţiei formulate de Universitatea Politehnică din Bucureşti în data de 18.04.2016, în cuantum de 404.343 RON prin corectarea erorii materiale apărute la contractare în cadrul proiectului x, cod SMIS 52792;

- obligarea pârâtei la validarea sumei de 404.343 RON reprezentând cheltuieli cu personalul şi constatarea ca eligibilă a cheltuielii în valoare de 13.145.49 RON reprezentând cheltuieli de tip FEDR rezultate sub pretextul depăşirii procentului de 10% impus prin Ghidul Solicitantului - Condiţii Generale 2013, motivele care au dus la scăderea acestui procent fiind tocmai invalidarea sumei de 404.434 reprezentând cheltuielile de personal efectuate.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 4213 din 8 noiembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţiile lipsei de interes şi lipsei de obiect, ca neîntemeiate, a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins cererea de chemare în judecată, ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a declarat recurs reclamanta Universitatea Politehnică din Bucureşti, solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea excepţiei inadmisibilităţii şi admiterea cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată.

Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a reluat, aproape integral şi în mod amplu, starea de fapt învederată şi în faţa primei instanţe, raportat la aspectele particulare ale cauzei, prezentând motivele pentru care se impunea, în opinia sa, admiterea cererii de chemare în judecată, întrucât nu se poate invoca lipsa procedurii, din moment ce reclamanta a depus toate diligenţele pentru soluţionarea cauzei.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Educaţiei Naţionale - Direcţia Organismul Intermediar Programul Operaţional Capital Uman a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, admiterea excepţiei nulităţii recursului, întrucât motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., iar în subssidiar, respingerea recursului, ca nefondat, reiterând argumentele pentru care a apreciat că este inadmisibilă cererea de chemare în judecată.

II. Soluţia instanţei de recurs

În conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare, Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, urmând a fi admisă, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi ale art. 486 alin. (3) din C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".(...)

(3) Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e),(...), sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii."

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ. stabileşte următoarele:

"Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:

"Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

În cauză, cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, criticile formulate de reclamantă neputând fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în raport cu soluţia pronunţată de prima instanţă.

Astfel, prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a preluat integral susţinerile din cuprinsul cererii de chemare în judecată, fără a se raporta la considerentele sentinţei atacate şi fără a le combate efectiv.

Prin sentinţa primei instanţe s-a respins cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă, judecătorul fondului arătând că era necesară contestarea deciziei de soluţionare a contestaţiei împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului de convergenţă nr. 9409/07.11.2016.

În condiţiile arătate, susţinerile recurentei-reclamante nu permit analizarea sentinţei atacate din perspectiva niciunui motiv de casare din cele prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., această neregularitate a cererii de recurs fiind sancţionată cu nulitatea căii de atac.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze recursul în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În absenţa unor critici aduse hotărârii primei instanţe, care să se circumscrie motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., controlul ierarhic specific căii de atac a recursului nu poate fi exercitat, instanţa superioară neputând proceda la o reevaluare a susţinerilor în fapt şi în drept din cuprinsul cererii de chemare în judecată, nefiind aplicabile, pentru verificarea legalităţii unei hotărâri judecătoreşti supusă căii de atac a recursului, regulile specifice în materia apelului.

Întrucât, în speţă, recurenta-reclamantă nu s-a conformat exigenţelor impuse de lege şi nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs într-unul din cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d), art. 489 alin. (2) şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va admite excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare, şi va anula recursul declarat de reclamanta Universitatea Politehnică din Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Dată

Tip

Sursă

30/09/2016

Cerere de chemare în judecată A. srl

04/10/2017

Motive de recurs

Recurent - A. SRL

04/10/2017

Dovadă de achitare taxa de timbru

Reclamant - A. SRL

22/11/2017

Întâmpinare

Intimat - ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE DOLJ

29/07/2020

Acte

Recurent - A. S.R.L. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR B..

31/08/2020

Note scrise

Recurent - A. S.R.L. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR B..

Admite excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare.

Anulează recursul declarat de reclamanta Universitatea Politehnică din Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 4213 din 8 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nemotivat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 decembrie 2020.