Inadmissibility of civil enforcement action for salary differences: applicability of special administrative procedure for classification disputes under Law No. 284/2010

Asupra cauzei de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la data de 22.06.2017, reclamantele A. şi B., în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Cluj şi Tribunalul Cluj, au solicitat:

- În principal:

a) obligarea pârâtei Curtea de Apel Cluj să emită decizii de salarizare, pentru fiecare reclamantă, conform dispoziţiilor sentinţei civile nr. 2342/2010;

b) obligarea pârâţilor la plata diferenţei dintre venitul calculat potrivit dispoziţiilor sentinţei civile nr. 2342/2010 şi salariul primit;

c) obligarea pârâţilor la plata de daune moratorii;

- În subsidiar:

a) anularea în parte a deciziei nr. 161/24.04.2017 a Curţii de Apel Cluj în ceea ce priveşte valoarea de referinţă, precum şi data de la care se aplică aceasta;

b) emiterea unei noi decizii de încadrare cu luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizaţiei de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 445,5 RON, începând cu data de 09.04.2015;

c) obligarea pârâtei Curtea de Apel Cluj, să emită ep numele reclamantelor decizii de salarizare, în aplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare l ao valoare de referinţă de 405 RON, începând cu data de 9.04.2015 şi până la data de 30.09.2016, la care se adaugă majorarea de 10% acordată începând cu data de 1.12.2015;

d) obligarea pârâţilor la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015;

c) obligarea pârâţilor la plata de daune interese moratorii.

La data de 16.08.2017, reclamantele au depus o cerere adiţională, prin care au solicitat şi anularea în parte a deciziei nr. 58/03.02.2017, modificată prin decizia nr. 161/24.04.2017, în ceea ce priveşte valoarea de referinţă sectorială şi data de la care se acordă.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 5176 din data de 22 decembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei.

A respins acţiunea formulată în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Curţii de Apel Cluj ca neîntemeiată.

A admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Cluj şi Tribunalul Cluj, ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 5176 din data de 22 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamantele A. şi B. prin care au solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei recurate în sensul respingerii excepţiei inadmisibilităţii şi rejudecând cauza să se admită în totalitate cererea de chemare în judecată.

În susţinerea cererii de recurs, recurentele-reclamante au arătat că până la primul termen de judecată respectiv la data de 20.11.2017 acestea au trimis prin Posta - serviciul postal Dej şi au depus la dosar toate demersurile făcute de ele cu privire la contestaţiile fomulate împotriva Deciziei nr. 58/03.02.2017, modificată prin Decizia nr. 161/24.04.2017.

În aceste condiţii recurentele susţin ca au formulat acţiune în termen legal la Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ, aspect rezultat din data ştampilei aplicată pe plicul de la Posta sau de pe copia facturii de plată a serviciilor poştale, respectiv 19.06.2017, acţiune fiind înregistrata la instanţă la data de 22.06.2017.

Recurentele apreciază că deoarece au făcut dovada formulării contestaţiei în termenul de 15 zile de la data emiterii Deciziei nr. 58/03.02.2017 modificată prin Decizia nr. 161/24.04.2017, la Colegiul de Conducere a CA Cluj, iar in termen de 30 de zile au contestat Decizia nr. 58/03.02.2017 modificata prin Decizia nr. 161/24.04.2017 la CA Bucureşti, apreciază că sentinţa recurată este nelegală, întrucât s-a admis excepţia inadmisibilităţii şi s-a respins acţiunea ca inadmisibilă.

Pentru aceste motive solicită admiterea recursului ca fiind temeic si legal, modificarea sentinţei în sensul respingerii excepţiei inadmisibilităţii, admiterii în totalitate a cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată şi precizată.

Recurentele-reclamante în susţinerea cererii de recurs au invocat motive de casare, care se pot încadra în cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

4. Apărarea formulată în cauză

Intimaţii-pârâţi nu au depus întâmpinări la cererea de recurs.

5. Cu privire la examinarea recursului

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 07.01.2019 s-a fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de la data de 30 martie 2021, iar ulterior prin încheierea din 17 aprilie 2019 s-a preschimbat din oficiu termenul de judecată la data de 15 decembrie 2020.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Înalta Curte reţine că instanţa de fond în analiza excepţiei inadmisibilităţii, invocată de către Curtea de Apel Cluj a avut în vedere că reclaamntele au formualt două capete de cerere, unul principal şi unul în subsidiar, iar analiza acestora a fost efectuată din două perspective diferite.

În ceea ce priveşte analiza excepţiei inadmisibilităţii din perspectiva primului capăt de cerere, respectiv obligarea pârâtei Curtea de Apel Cluj să emită decizii de salarizare, pentru fiecare reclamantă, conform dispoziţiilor sentinţei civile nr. 2342/2010, instanţa de recurs constată că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că reclamantele aveau obligaţia să se adreseze în prealabil acestei instituţii cu o cerere şi s-au adresat direct instanţei de contencios administrativ şi fiscal. Totodată instanţa de recurs apreciază că în mod greşit, raportat la situaţia de fapt şi la normele de drept aplicabile speţei instanţa de fond a reţinut în motivarea soluţiei sale că în cauză este aplicabilă o procedură specială care se impune a fi urmată de persoanele nemulţumite de maniera de stabilire a drepturilor salariale, respectiv mecanismul normat de art. 7 ale capitolului VIII, anexa VI din Legea nr. 284/2010, astfel că, solicitarea modificării salariului pe altă cale nu poate fi primită.

Înalta Curte reţine că scopul acţiunii formulate de către recurentele-reclamante vizează obligarea intimatei-pârâte Curtea de Apel Cluj emită decizii de salarizare, pentru fiecare reclamantă, conform dispoziţiilor sentinţei civile nr. 2342/2010, iar demersul lor judiciar nu reprezintă practic contestarea drepturilor lor salariale ce le-au fost deja stabilite prin sentinţa evidenţiată mai sus. În fapt acestea au dedus judecăţii pretenţii ce au derivat din acte normative emise în cursul aniulor 2015 şi 2016, respectiv Legea nr. 71/2015 şi O.U.G nr. 26/2016 astfel, reţinerea instanţei de fond a menţiunii că litigiul trebuie soluţionat în conformitate cu prevederile speciale ale Legii nr. 284/2010 este greşită.

Înalta Curte apreciază, astfel, că excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de intimata-pârâtă Curtea de Apel Cluj şi însuşită de către instanţa de fond pe considerentul necontestării ordinului/dispoziţiilor de reîncadrare, a fost admisă în mod greşit, întrucât, în cauza de faţă, nu se contestă o dispoziţie de încadrare salarială în procedura specială reglementată de art. 7 Capitolul VIII - Reglementări specifice personalului din justiţie - din Legea nr. 284/2010, ci se solicită doar acordarea drepturilor salariale şi diferenţelor de drepturi salariale rezultând din aplicarea/inaplicarea prevederilor legale din actele normative indicate mai sus şi stabilite printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pe care pârâţii au refuzat să o pună în executare.

Pe cale de consecinţă, nefiind o contestaţie la o decizie de încadrare, ci obligarea la recunoaşterea unui drept, se constată că nu sunt incidente dispoziţiile referitoare la parcurgerea procedurii speciale prealabile, motiv pentru care, Înalta Curte conchide în sensul că este admisibil demersul judiciar al reclamanţilor, în condiţiile art. 1, art. 8 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004, de repararea prejudiciului cauzat.

În ceea ce priveşte capătul de cerere susbsidiar, apreciat de asemenea ca inadmisibil în măsura nedovedirii efectuării procedurii prealabile de către reclamante, Înalta Curte, în contextul celor evidenţiate anterior apreciază de asemenea că instanţa de fond a făcut aplicarea greşită a normelor de drept material. Mai mult, instanţa de recurs constată că reclamantele au efectuat demersuri pe cale administrativă şi au formulat contestaţii cu privire la deciziile a căror anulare au solicitat-o, şi chiar dacă aceste contestaţii nu s-au soluţionat până la introducerea acţiunii pe cale judecătorească, instanţa de fond nu avea un argument legal pentru a aprecia că cererea reclamantelor este inadmisibilă.

În acest sens, Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (1) teza finală din Legea nr. 284/2010, Colegiul de Conducere avea obligaţia de a soluţiona contestaţiile în termen de cel mult 30 de zile.

Pentru considerentele expuse, reţinându-se că excepţia inadmisibilităţii acţiunii a fost admisă în mod greşit de către instanţa de fond, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În rejudecare, vor fi analizate pretenţiile deduse judecăţii prin prisma susţinerilor şi apărărilor formulate în cauză, cu luarea în considerare a celor mai sus statuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantele A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 5176 din data de 22 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 decembrie 2020.