Peremption of administrative litigation due to failure to resume proceedings after suspension lapses

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Gorj, secţia de Contencios Adminisrativ şi Fiscal, la data de 6.01.2014, sub nr. x/2014, reclamantul A., în contradictoriu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, a solicitat anularea raportului de evaluare nr. x/11.12.2013 comunicat la data de 15.12.2013.

În şedinţa publică din data de 4 iulie 2014, instanţa a pus în discuţia părţilor excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Gorj, invocată de pârâtă prin întâmpinare.

Prin sentinţa nr. 1714/04.07.2014 pronunţată de Tribunalului Gorj, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2014, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi, pe cale de consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de integritate (ANI), în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Învestită cu soluţionarea cauzei, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 05.09.2014, sub nr. x/2014, a fixat termenul de judecată la data de 24.09.2014 pentru când părţile au fost legal citate.

Prin sentinţa civilă nr. 465 din 26 octombrie 2016, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a constatat perimată contestaţia formulată de reclamantul A. împotriva raportului de evaluare ANI nr. x,în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut din verificările actelor şi lucrărilor dosarului, că ultimele acte de procedură au fost îndeplinite la data de 11 februarie 2015, dată la care cauza a fost suspendată în temeiul dispoziţiilor în temeiul dispoziţiilor art. 64 alin. 4 C. proc. civ., până la soluţionarea căi de atac exercitată de reclamant împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de chemare în garanţie a Instituţiei.

S-a reţinut că, prin încheierea din 11 februarie 2015, curtea a pus în vedere reclamantului să urmărească şi să depună cerere de repunere pe rol după soluţionarea definitivă a chestiunii incidentale.

Prin Decizia nr. 2793/17.09.2015 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2014 a fost respins recursul declarat de A. împotriva încheierii din 14 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Concluzionează instanţa, în sensul că, în speţă, se constată că termenul de perimare a început să curgă la data pronunţării recursului promovat împotriva încheierii din 14 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, respectiv la data de 17.09.2015, cauza rămânând în nelucrare mai mult de şase luni, din culpa părţilor.

În acest context, arată instanţa, cauza a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni şi a fost repusă pe rol din oficiu pentru constatarea perimării.

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Reclamantul A. a promovat recurs împotriva sentinţei nr. 465 din 26 octombrie 2016 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în condiţiile art. 493 C. proc. civ.

Invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin(1) pct. 8 C. proc. civ., aşa cum reiese din memoriul depus, prin email, la data de 12 februarie 2019, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Susţinând că aceasta a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul a arătat că instanţa de fond în mod greşit a reţinut ca fiind aplicabilă sancţiunea perimării, în sensul că au trecut cele 6 luni faţă de momentul la care s-a soluţionat recursul formulat în cauză cu privire la declararea ca inadmisibilă a unei cereri de chemare în garanţie.

Arată că, suspendarea a intervenit prin raportare la art. 64 alin. (4) din C. proc. civ., până la soluţionarea căii de atac împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de chemare în garanţie, fiind o suspendare ce s-a dispus din oficiu de către instanţa de judecată.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat cu consecinţa menţinerii ca temeinică şi legală a sentinţei atacate.

În dezvoltarea apărărilor a arătat că recursul împotriva încheierii prin care s-a soluţionat cererea de chemare în garanţie s-a soluţionat în septembrie 2015, iar instanţa a repus cauza pe rol, din oficiu, pentru a constata perimarea, în octombrie 2016, asa încât, recurentul-reclamant, avea obligaţia de a formula cerere de repunere pe rol ulterior soluţionării chestiunii incidentale.

1.5. Procedura în faţa instanţei de recurs

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 18 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 13 februarie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, în temeiul art. 488 pct. 8 C. proc. civ., vizând modalitatea de soluţionare a cererii de chemare in judecată sub aspectul admiterii excepţiei perimării invocată de instanţă din oficiu, Înalta Curte reţine că nu este fondat recursul de faţă, pentru considerentele în continuare prezentate.

Referitor la criticile de nelegalitate, prin prisma motivului de casare, cel reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., verificate de către instanţa de control judiciar, au un caracter nefondat, nefiind relevată nicio încălcare sau aplicare greşită a normelor de drept material în chestiunea invocată de titularul căii de atac.

Cu titlu preliminar este de menţionat că perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedura făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes.

Pentru ca să se producă efectul întrerupător, actul de procedură trebuie sa îndeplinească următoarele condiţii:

- actul de procedură trebuie făcut in vederea judecării pricinii (de exemplu, trebuie sa urmărească repunerea cauzei pe rol in scopul judecării procesului. Desigur, trebuie sa fie un act valabil făcut, un act lovit de nulitate nefiind apt sa producă întreruperea termenului de perimare.

- actul de procedura trebuie realizat de partea care justifică un interes (apreciat în concret).

Solutia oferită de legiuitor este identică cu cea prevăzuta de art. 249 C. proc. civ.

De altfel, o altă soluţie nici nu ar fi de conceput, din moment ce este acceptat ca perimarea sanctionează o culpă a părtii.

În acest context, se reţine că, prin sentinţa civilă nr. 465 din 26 octombrie 2016, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a constatat perimată contestaţia formulată de reclamantul A. împotriva raportului de evaluare ANI nr. x, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, sentinţa fiind comunicată contestatorului la data 14 noiembrie 2016.

Astfel, în analiza prioritară a excepţiei absolute şi peremptorii de perimare a judecăţii, invocată din oficiu, conform art. 420 C. proc. civ., şi admisă prin sentinţa atacată, Înalta Curte reţine că - atâta vreme cât pricina a rămas în nelucrare din vina părţii recurente începând cu de 17 septembrie 2015, aceasta nefăcând demersuri în vederea reluării judecăţii şi nefăcând nici dovada că ar fi intervenit situaţii care să justifice întreruperi sau suspendări ale cursului perimării astfel cum sunt reglementate prin dispoziţiile art. 417 şi art. 418 C. proc. civ. - menţinerea suspendării dosarului mai mult de 6 luni se datorează exclusiv pasivităţii părţilor, care nu au mai îndeplinit niciun act de procedură în vederea continuării judecăţii, respectiv, niciun act de procedură.

Mai mult decât atât, aşa cum reiese din cuprinsul încheierii pronunţate în data de 11 februarie 2015, Curtea de Apel Craiova, luând act de calea de atac exercitată de reclamant împotriva încheierii din data de 14 ianuarie 2015 cu privire la cererea de chemare în garanţie a Instituţiei Prefectului Gorj, a suspendat de drept cauza până la soluţionarea căii de atac, punând totodată în vedere părţii să urmărească finalizarea acesteia şi să formuleze cerere de repunere pe rol după soluţionarea definitivă a chestiunii incidentale.

Decizia nr. 2793 pronunţată la data de 17 septembrie 2015 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2014, prin care a fost a fost respins recursul declarat de A. împotriva încheierii din 14 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat, este una definitivă.

Prin urmare, partea avea obligaţia procesuală de a solicita continuarea judecăţii după data de 17 septembrie 2015 şi de a nu lăsa termenul de perimare să se împlinească, reclamantul fiind acela care avea interes judiciar de a face acte de întrerupere a termenului perimării, neexistând prevedere legală expresă pentru redeschiderea judecăţii din oficiu în această situaţie.

Instanţa nu se putea sesiza din oficiu şi nu putea dispune continuarea judecăţii în lipsa unei cereri exprese a uneia dintre părţi, deoarece ar fi încălcat unul dintre principiile primordiale ale procesului civil, respectiv acela al disponibilităţii, conform părţile sunt cele care pot decide soarta unui proces, inclusiv prin desesizare tacită de la judecarea acestuia.

Or, în speţă, începând cu data de 14 ianuarie 2015, când a fost promovată calea de atac a recursului, a început să curgă termenul de perimare al prezentei cereri, astfel că, având în vedere că până la termenul de judecată la care instanţa a rămas în pronunţare asupra excepţiei perimării au trecut mai mult de 6 luni de la momentul în care a început să curgă termenul de perimare, iar vina pentru rămânerea în nelucrare a contestaţiei îi incumbă recurentului -reclamant care nu a stăruit în judecată, în vederea finalizării procesului, şi ţinând cont şi de faptul că nu se poate reţine incidenţa vreunei cauze de întrerupere sau de suspendare a termenului de perimare, în înţelesul acordat acestor noţiuni de prevederile art. 417 şi art. 418 C. proc. civ., intervenită în cadrul termenului de perimare, instanţa apreciază că aplicarea sancţiunii reglementate de prevederile art. 416 alin. (1) din C. proc. civ. este pe deplin justificată.

Aşadar, în conformitate cu aceste dispoziţii legale, în cazul nerespectării cerinţei de a exista continuitate între actele de procedură, intervine perimarea. Aceasta are o natură mixtă, în sensul că este atât o sancţiune procesuală, de aplicaţie generală, care operează în ipoteza nerespectării termenului prevăzut de lege, cât şi o prezumţie de desistare, dedusă din faptul nestăruinţei părţilor, vreme îndelungată, în judecată.

III. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul de faţă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 465 din 26 octombrie 2016 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 februarie 2019.