Scope of administrative review over objective moral damage calculation protocols in insurance insolvency guarantees

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 20 decembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, contestaţie împotriva Deciziei nr. 11490 din data de 23.11.2017, emisă de către F.G.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună; anularea în integralitate a art. 2 din Decizia nr. 11490/23.11.2017, prin care s-a respins cererea sa de plată cu privire la suma de 22.719,53, considerând că acest fapt este nelegal, şi obligarea pârâtului la plata diferenţei de despăgubire în cuantum de 22.719,53 RON; cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată avansate de către reclamant.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1740 din data de 12 aprilie 2017, pronunţată în dosar nr. x/2017, a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamantul A., solicitând admiterea recursului, casarea în totalitate a hotărârii primei instanţe şi, în rejudecare, admiterea contestaţiei în integralitate, urmând a anula în integralitate art. 2 din Decizia nr. 11490 din data de 23.11.2017, emisă de către F.G.A., şi de a obliga intimatul-pârât F.G.A. la plata sumei de 22.719,53 RON, precum şi a cheltuielilor de judecată avansate în faţa instanţei de fond.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 6 şi 8 ale art. 488 C. proc. civ.., recurentul- reclamant a relevat scurt istoric al cauzei şi a criticat hotărârea recurată pentru nelegalitate, susţinând că nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, şi a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, sens în care, a invocat, în esenţă, următoarele:

Pentru evitarea oricărui dubiu, evidenţiază faptul că prejudiciul moral suferit de către recurent are inclusiv o componentă medicală, iar o altă componentă care se impune a fi avută în vedere pentru aprecierea daunelor morale în ceea ce priveşte pierderea danturii, este referitoare la imaginea recurentului şi problemele referitoare la masticaţie pe perioada scursă între data producerii accidentului şi data refacerii danturii. Existenţa unui prejudiciu estetic arată că nu poate fi pusă sub semnul întrebării în speţă, având în vedere că dinţii pe care recurentul i-a pierdut s-au aflat în partea frontală superioară.

În acest sens, a făcut o analiză a daunelor morale din perspectiva traumatismelor suferite şi, în mod particular, pierderea danturii, cu referire la leziunile suferite la nivelul cotului şi traumatismul dentar.

Recurentul- reclamant susţine că, cuantumul daunelor morale acordate în cauză, din punctul său de vedere este nejustificat de redus, atât prin raportare la suferinţa avută, care, după cum a arătat, nu s-a limitat la cele 16 zile de îngrijiri medicale, cât şi prin prisma valorii stabilite pentru fiecare zi de îngrijiri medicale.

Consideră că instanţa de fond a soluţionat de o manieră mult prea tehnică prezenta cauză şi nu a manifestat un minim de atenţie faţă de suferinţa recurentului, considerând că dacă în Raport este indicat 16 zile, după 16 zile acesta a fost într-o stare perfectă. Este adevărat, arată acesta, că nu există o formulă magică pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, dar consideră că, în speţă, instanţa de fond, dacă ar fi analizat cu o minimă atenţie particularităţile speţei, ar fi observat că suferinţa recurentului/contestatorului nu s-a rezumat la cele 16 zile necesare refacerii leziunilor, fiind evidente cel puţin următoarele aspecte: suferinţa cauzată de imposibilitatea de a avea o alimentaţie normală în perioada scursă până la refacerea danturii; suferinţa cauzată de numeroasele intervenţii stomatologice, care au fost necesare refacerii danturii, care în mod evident nu se circumscriu zilelor de îngrijiri medicale, acestea din urmă vizând doar leziunile.

Recurentul-reclamant a formulat critici şi în ce priveşte analiza daunelor morale din perspectiva valorii stabilite pentru fiecare zi de îngrijiri medicale. Lipsa unor repere în "Procedura de soluţionare pe cate amiabila a pretenţiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale şi decese" utilizată de B. si FGA in ceea ce priveşte pierderea danturii.

Dovadă a faptului că instanţa de fond a tratat şi analizat în mod superficial cererea sa de chemare în judecată este tocmai faptul că s-a reţinut că această procedură utilizată de către FGA ar conţine mai multe criterii şi reglementează diverse ipoteze care fac posibilă încadrarea obiectivă şi corespunzătoare a situaţiei contestatorului în grila utilizată de FGA/B..

Nicio ipoteză sau situaţie din cele prezentate în ..Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale şi decese" nu vizează pierderea danturii, fiind vizate doar situaţiile umor leziuni care necesită zile de îngrijiri medicale sau decesul.

Practic, instanţa de fond nu a analizat în concret ceea ce contestatorul a solicitat, respectiv, să constate ca intimatul FGA nu a luat în calcul suferinţa contestatorului pentru pierderea danturii şi pentru perioada de timp în care acesta a fost nevoit să se deplaseze la cabinetul stomatologic.

Pe de altă parte, potrivit Ghidului pentru soluţionarea daunelor morale întocmit de către Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, s-a apreciat că, în caz de vătămare corporală pentru vătămări care au necesitat mai puţin de 60 de zile de îngrijiri medicale, media rezultată este de 474 RON/zi, sumă care este cu mult mai mare faţă de cea determinată de către intimat.

Acelaşi Ghid la care face referire şi instanţa de fond menţionează că valoarea despăgubirilor medii pe zi plătite de B. în instanţa în perioada 2011-2012 a fost de 881 RON. Or, valoarea stabilită de către intimatul FGA şi confirmată ulterior de către instanţa de fond este de 7 ori mai mică faţă de ceea ce s-a considerat ca fiind cuvenit contestatorului.

Instanţa de fond a avut în vedere valoarea despăgubirilor medii plătite de B. pe zi pe cale amiabilă în perioada 2011- 2012, fără a avea în vedere faptul că aceste daune morale urmează a se achita la nivelul anului 2018, în condiţiile în care salariul minim pe economie la nivelul anului 2011 a fost de 670 RON (conform H.G. 1193/24.13.2010); în 2012 a fost de 700 RON (conform H.G. 1325/14.12.2018), iar în anul 2018 salariul minim pe economie este de 1900 RON, conform. H.G. nr. 846/29.11.2017).

Astfel, arată recurentul- reclamant, inclusiv datele la care s-a raportat atât F.G.A., cât şi instanţa de fond, sunt, din punctul său de vedere, date care nu mai corespund realităţilor actuale şi în mod evident suma de 2.320 RON cu titlu de despăgubiri pentru 16 zile de îngrijiri medicale şi pierderea a 3 dinţi din dantura naturală este o sumă nejustificat de redusă.

În fine, susţine acesta, nu a urmărit nicio secundă să se îmbogăţească în urma soluţionării acestei cereri de despăgubire/contestaţiei împotriva Deciziei F.G.A., singura dorinţă a acestuia fiind de a fi despăgubit corespunzător pentru pierderea suferită.

3. Apărarea formulată în cauză

Intimatul-pârât FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR a formulat întâmpinare în recurs, prin care, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului, menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei civile recurate şi menţinerea Deciziei nr. 11490/23.11.2017 emise de către acesta.

4. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 26 noiembrie 2018 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 11 decembrie 2020, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, precum şi din perspectiva obiectului şi a normelor legale incidente, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În speţă, pe calea acţiunii în contencios administrativ deduse judecăţii, reclamantul A. a solicitat anularea în integralitate a art. 2 din Decizia nr. 11490/23.11.2017, emisă de intimatul- pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, prin care s-a respins cererea sa de plată cu privire la suma de 22.719,53, reprezentând daune morale, şi obligarea pârâtului la plata diferenţei de despăgubire în cuantum de 22.719,53 RON.

Având în vedere calificarea pe care prima instanţă a dat-o demersului judiciar al reclamantului, pe care l-a încadrat în prevederile generale ale Legii nr. 554/2004, Înalta Curte constată că recursul este admisibil, în temeiul art. 20 din actul normativ menţionat.

Verificând sentinţa recurată, prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., căruia se circumscriu criticile de nelegalitate formulate de recurent, Înalta Curte reţine următoarele:

Se reţine că recurentul-reclamant a criticat, exclusiv, cuantumul daunelor morale acordate şi care în opinia sa nu reflectă suferinţa fizică şi psihică cauzată de leziunile suferite şi de sechelele traumatice.

Dată fiind natura prejudiciului care le generează, practica judiciară şi literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii precise pentru evaluarea prejudiciului moral. Aşadar, problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi şi valori nepatrimoniale, ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanţelor de judecată, include o doză de aproximare, dar are la bază o serie de criterii, cum ar fi: consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

Totodată, instanţa trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit şi despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferinţele morale, fără a se ajunge însă în situaţia îmbogăţirii fără just temei.

Principiul care se degajă din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanţele naţionale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanţele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiaşi jurisprudenţe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată.

Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogăţire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i uşura ori compensa, în măsura posibilă, suferinţele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăşi destinaţia ei - aceea de a uşura situaţia persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacţie - o categorie juridică cu caracter special, ea trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei, deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogăţire a victimei.

Referitor la daunele morale solicitate în speţă, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a apreciat că stabilirea cuantumului daunelor morale nu poate fi realizată prin raportare la parametri exacţi, astfel că determinarea acestui cuantum implică o marjă de apreciere a autorităţii învestite cu cererea petentului, ce poate fi analizată în concret prin prisma consecinţelor negative suferite de cel vătămat în plan fizic şi/sau psihic, precum şi de importanţa valorilor sociale lezate, măsura în care au fost lezate şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării.

Aşadar, în lipsa unor criterii şi limite legale, intimatul- pârât a stabilit corect cuantumul daunelor morale, raportându-se, la un criteriu obiectiv şi rezonabil, respectiv zilele de îngrijiri medicale.

Cât priveşte cuantumul daunelor morale acordate, pe care recurentul-reclamant îl consideră insuficient, Înalta Curte reţine că, spre deosebire de prejudiciul material, a cărui întindere nu poate fi stabilită decât pe baza unui suport probator, în privinţa daunelor morale nu pot fi produse probe materiale în vederea cuantificării pierderii suferite. De aceea, judecătorul are dreptul să aprecieze, în raport cu toate circumstanţele cauzei, asupra unei sume globale, care să constituie o reparaţie echitabilă în raport cu efectele faptei generatoare de prejudicii. Daunele morale corespund atingerii aduse cinstei, onoarei, imaginii publice ori prestigiului profesional al persoanei, scopul lor fiind unul compensatoriu, fără să constituie însă o penalitate excesivă pentru cel care a produs dauna.

În mod evident, nu se poate pretinde că acordarea de despăgubiri morale, oricare ar fi cuantumul acestora, este în măsură să conducă la înlăturarea suferinţei produse recurentului-reclamant urmare a producerii evenimentului rutier, o asemenea suferinţă suportată ca urmare a recuperării fizice îndelungate, neputând fi cuantificată în bani. Ceea ce se intenţionează prin acordarea daunelor morale este în primul rând recunoaşterea caracterului vătămător al faptei, precum şi recunoaşterea faptului că aceasta a fost de natură a produce persoanelor vătămate, suferinţe psihice/emoţionale imposibil de cuantificat.

Aşadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensaţie persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenţia însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora este diferit de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

De asemenea, se reţine că în procedura de evaluare a despăgubirilor morale, intimatul-pârât F.G.A. s-a raportat la "Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale şi decese", care reprezintă o procedură internă validată de asigurătorul B. S.A. şi folosită în prezent de lichidatorul judiciar în analiza cererilor de creanţă formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală, astfel cum rezultă din adresa nr. x/17.01.2017, precum şi din Procedura internă aprobată prin Decizia nr. 258/16.11.2016 pentru amendarea şi completarea Deciziei F.G.A. nr. 142/2016, dat fiind că nu există dispoziţii legale exprese cu privire la modalitatea în care trebuie evaluat cuantumul despăgubirilor morale, iar aceste proceduri utilizate de intimatul-pârât F.G.A. în evaluarea daunelor morale reprezintă un criteriu obiectiv de evaluare a prejudiciului, în condiţiile în care aceste proceduri au fost elaborate inclusiv prin raportare la evoluţia practicii judiciare în materie.

Înalta Curte are în vedere în acest sens şi susţinerile intimatului-pârât F.G.A., potrivit cărora acesta nu este chemat să repare prejudiciul suferit de reclamant în locul asiguratorului care a intrat în insolvenţă, ci este chemat în nume propriu, în scop de garantare a persoanelor prejudiciate de intrarea în insolvenţă a asiguratorului asupra faptului că acestea vor fi despăgubite.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte va reţine că nu are loc o înlocuire a debitorului obligaţiei de plată a despăgubirii cu un nou debitor, ca urmare a intrării primului în faliment, ci la momentul deschiderii procedurii iau naştere în patrimoniul reclamantului şi al pârâtului, în temeiul Legii nr. 215/2015, dreptul şi obligaţia corelativă de garantare a despăgubirii, care însă poate fi plafonată de legiuitor şi a cărei executare este supusă, din punct de vedere procedural, unor norme speciale, derogatorii.

În acest sens, prezintă relevanţă dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 potrivit cărora:

"Fondul garantează plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege şi în limita resurselor financiare disponibile la momentul plăţii, aşa cum sunt definite la art. 5".

Rezultă aşadar, din textul legii, că în aplicarea dispoziţiilor legale, intimatul-pârât F.G.A. are dreptul de a stabili proceduri interne privind modul de cuantificare a daunelor morale şi, dat fiind că aceste proceduri reprezintă rezultatul cercetării jurisprudenţei în materie, Înalta Curte apreciază că atât "Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale şi decese", care reprezintă o procedură internă validată de asigurătorul B. S.A. şi folosită în prezent de lichidatorul judiciar în analiza cererilor de creanţă formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală, astfel cum rezultă din adresa nr. x/17.01.2017, cât şi Procedura internă aprobată prin Decizia nr. 258/16.11.2016 pentru amendarea şi completarea Deciziei F.G.A. nr. 142/2016, reprezintă criterii obiective în stabilirea cuantumului daunelor morale.

Înalta Curte reţine că, potrivit Anexei 1-Tabelul sumelor cuvenite pentru cazurile de daune morale, valoarea medie a despăgubirilor morale acordate de B. S.A. la nivelul anilor 2011-2012, urmare a vătămării corporale ce a necesitat mai puţin de 60 de zile de îngrijiri medicale, este de 494 RON pe zi de îngrijire medicală, iar intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ţinând cont şi de particularităţile speţei, a acordat 145 de RON pentru fiecare zi de îngrijire medicală, rezultând suma de 2.320 RON.

Aşadar, nu pot fi avute în vedere criticile recurentului-reclamant potrivit cărora despăgubirile acordate cu titlu de daune morale au fost stabilite de către intimatul-pârât Fondul de Garantare al Asiguraţilor făcându-se abstracţie de jurisprudenţa şi practica în materie, iar considerentele sentinţei recurate, sub acest aspect, ar fi nesusţinute de dovezile administrate în cauză şi de practica judiciară în domeniu, cu atât mai mult cu cât modul de stabilire a acestora nu a fost exercitat discreţionar, ci în baza unor reguli concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal şi nediscriminatoriu faţă de orice creditor de asigurare.

Astfel, tocmai pentru a nu lăsa loc arbitrariului, Directorul General al F.G.A. a emis Decizia nr. 258/16.11.2016 pentru amendarea şi completarea Deciziei F.G.A. nr. 142/2016, prin care a determinat o medie a cuantumului despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale, prin raportare nu doar la jurisprudenţă, ci şi la modalitatea de soluţionare pe cale amiabilă, în trecut, a unor astfel de situaţii de către asigurătorul în insolvenţă B. S.A., dar şi în considerarea rezultatului studiului FPVS 2011.

Totodată, Înalta Curte reţine că scopul acordării daunelor morale constă în realizarea, în primul rând a unei satisfacţii morale, pentru suferinţe de acelaşi ordin, iar nu a unei satisfacţii patrimoniale, iar spre deosebire de despăgubirile materiale, care se stabilesc pe bază de probe directe, despăgubirile pentru daunele morale se stabilesc pe baza evaluării instanţei de judecată.

Totodată, în cazul vătămărilor fizice cauzate de un accident de circulaţie, la evaluarea despăgubirilor pentru daunele morale, în scopul de a nu fi una pur subiectivă sau pentru a nu tinde către o îmbogăţire fără just temei, trebuie să se ţină seama de suferinţele fizice şi morale susceptibile în mod rezonabil a fi fost cauzate prin respectivul accident, precum şi de toate consecinţele acestuia, relevate de actele medicale ori de alte mijloace de dovadă, cum ar fi declaraţii de martori.

Pe de altă parte, atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cât şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, atunci când acordă despăgubiri morale, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, adică procedează la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, relativ la suferinţele fizice şi psihice pe care le-au suportat victimele unui accident de circulaţie, precum şi consecinţele nefaste pe care acel accident le-a avut cu privire la viaţa lor privată, astfel cum acestea sunt evidenţiate prin probele administrate.

Este o certitudine faptul că leziunile cauzate persoanei vătămate şi intervenţiile chirurgicale suferite de aceasta în vederea recuperării sale au produs o suferinţă fizică şi psihică considerabilă şi au împiedicat-o să-şi desfăşoare viaţa cotidiană în aceleaşi condiţii ca şi înainte de accident.

Însă, aşa cum s-a arătat mai sus, instanţa de fond a avut în vedere criteriile de apreciere a daunelor morale, aşa cum au fost dezvoltate în jurisprudenţa instanţelor naţionale şi europene şi în doctrină, cu trimitere la dispoziţiile legale mai sus citate. Totodată, a indicat, prin raportare la cazul persoanelor care au suferit un prejudiciu din cauza unui accident de circulaţie, care sunt vătămările produse acestora, instanţa făcând referire în considerentele hotărârii atacate la probele administrate în cauza de faţă.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte observă că, instanţa de fond a analizat toate motivele şi argumentele invocate de părţi, arătând considerentele care fundamentează hotărârea adoptată, cu referire la elementele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi care conduc la soluţia pronunţată, iară motivele reţinute nu sunt contradictorii. Hotărârea pronunţată răspunde exigenţei impuse de art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, de a indica cu suficientă claritate motivele care stau la baza adoptării sale şi de a examina efectiv aspectele esenţiale care îi sunt supuse aprecierii.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de recurentul- reclamant A., ca nefondat.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 1740 din 12 aprilie 2017, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 decembrie 2020.