Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 6746/2020 AI generated

Electoral fraud annulment request: standing limited to electoral competitors under Law 208/2015

Case Number Decizia nr. 6746/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s challenge as unfounded, thereby upholding the Central Electoral Bureau’s decision that had previously rejected the election annulment request as inadmissible. The dispute involved a challenge to the results of the 2020 parliamentary elections in specific polling stations, where the appellant alleged electoral fraud, specifically that polling station officials voted on behalf of citizens and that valid votes for an independent candidate were incorrectly recorded as zero. The decisive legal basis was Article 12(3) of Law No. 208/2015, which strictly limits the standing to file a request for the annulment of elections for electoral fraud to "electoral competitors" who participated in the respective electoral district; because the appellant was an individual voter rather than an electoral competitor and did not claim such status, the Court confirmed that the requirement for standing was not met, rendering the initial request and subsequent appeal inadmissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 12 alin. (3) din Legea nr. 208/2015, art. 97 alin. (4) C. proc. civ; Electoral fraud annulment request: standing limited to electoral competitors under Law 208/2015: Referitor la Decizia nr. 159 din 10 decembrie 2020, Înalta Curte reţine că, Biroul Electoral Central pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor din anul 2020 a respins, ca inadmisibilă, cererea de anulare a alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor în secţiile de votare nr. 374-379 din Circumscripţia electorală nr. 31 Prahova formulată de domnul A., motivat de faptul că contestatorul nu are calitatea de competitor electoral şi raportat la dispoziţiile art. 12 alin. (3) din Legea nr. 208/2015.

Keywords

AI generated
electoral fraud electoral law polling station parliamentary election standing to appeal status of official

Cited Legislation

AI generated
art. 12 alin. (3) din Legea nr. 208/2015
31 Prahova formulată de domnul A., motivat de faptul că contestatorul nu are calitatea de competitor electoral şi raportat la dispoziţiile art. 12 alin. (3) din Legea nr. 208/2015.
art. 97 alin. (4) C. proc. civ
În consecinţă, pentru considerentele arătate, apreciind că soluţia Biroului Electoral Central pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor din anul 2020 nu a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material incidente, Înalta Curte, în temeiul art. 97 alin.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra contestaţiei de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin contestaţia formulată, înregistrată la Biroul Electoral Central sub nr. x/2020 din 08 decembrie 2020, domnul A. a contestat rezultatele alegerilor din data de 06 decembrie 2020 din secţiilor de votare nr. 374-379 din "Circumscripţia nr. 39 Ciorani" şi a solicitat renumărarea voturilor în secţiile menţionate, întrucât s-a produs o fraudă electorală.

Prin contestaţia înregistrată la Biroul Electoral Central sub nr. x/2020 din 08 decembrie 2020, B. a solicitat renumărarea voturilor în secţiile de votare nr. 181-183, nr. 293 -290, nr. 325-330, nr. 353-359, nr. 368-371, nr. 383-389, nr. 416-420, nr. 541 şi nr. 615-620 din circumscripţia electorală nr. 31 Prahova.

Prin contestaţia înregistrată la Biroul Electoral Central sub nr. x/2020 din 09 decembrie 2020, B., a solicitat renumărarea voturilor în toate secţiile de votare din din Circumscripţia electorală nr. 31 Prahova, indicând suspiciuni de fraudă electorală.

Analizând cererile formulate, întrucât acestea reclamă producerea unor fraude electorale, Biroul Electoral Central a recalificat aceste cereri drept cereri de anulare a alegerilor.

2. Decizia Biroului Electoral Central

Prin Decizia nr. 159 din 10 decembrie 2020, Biroul Electoral Central pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor din anul 2020 a dispus următoarele:

- a respins cererile de anulare a alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor în secţiile de votare din Circumscripţia electorală nr. 31 Prahova, formulate de B., înregistrate la Biroul Electoral Central sub nr. x/2020 din 08.12.2020 şi nr. 1368/BEC/SCD/2020 din 09.12.2020,

- a respins, ca inadmisibilă, cererea de anulare a alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor în secţiile de votare nr. 374-379 din Circumscripţia electorală nr. 31 Prahova formulată de domnul A..

3. Contestaţia exercitată în cauză

Împotriva Deciziei nr. 159 din 10 decembrie 2020, pronunţată de Biroul Electoral Central pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor din anul 2020 a formulat contestaţie petentul A., fără să indice un temei de drept, solicitând admiterea contestaţiei, anularea deciziei contestate şi rejudecarea totală a pricinii.

În motivare, contestatorul a reiterat, în esenţă, argumentele prezentate în faţa Biroului Electoral Central, învederând că, în data de 06 decembrie 2020, pe tot parcursul zilei de vot, mai mulţi membri ai birourilor secţiilor de votare din "Circumscripţia nr. 39 Ciorani", inclusiv, preşedintele şi locţiitorul acestuia, cu acordul operatorului de calculator al secţiei de votare, au scanat mai multe cărţi de identitate ce erau aduse de la cetăţeni din comună, au votat în locul acestora şi au semnat în dreptul acestora în lista electorală.

De asemenea, contestatorul a arătat că, deşi rudele şi prietenii săi l-au votat pe candidatul independent C., pe procesul-verbal de la secţia de votare nr. x, acolo unde şi-au exercitat dreptul de vot, în dreptul acestui candidat independent apar zero voturi.

Nu în ultimul rând, contestatorul a învederat că, în mod greşit Biroul Electoral Central nu a soluţionat pe fond solicitarea sa de constatare a fraudei, având în vedere că această solicitare poate fi formulată de orice alegător.

4. Apărările formulate în cauză

În cauză nu a fost formulată întâmpinare.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând contestaţia dedusă judecăţii, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru argumentele expuse în cele ce urmează:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că, excepţia inadmisibilităţii invocată de către Ministerul Public, motivată de faptul că, contestatorul nu are calitatea stabilită de normele legale pentru a putea formula contestaţie împotriva deciziei emise Biroul Electoral Central pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor din anul 2020, este, în fapt, o apărăre de fond, care va fi avută în vedere în analiza contestaţiei care face obiectul cauzei.

Referitor la Decizia nr. 159 din 10 decembrie 2020, Înalta Curte reţine că, Biroul Electoral Central pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor din anul 2020 a respins, ca inadmisibilă, cererea de anulare a alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor în secţiile de votare nr. 374-379 din Circumscripţia electorală nr. 31 Prahova formulată de domnul A., motivat de faptul că contestatorul nu are calitatea de competitor electoral şi raportat la dispoziţiile art. 12 alin. (3) din Legea nr. 208/2015.

Potrivit art. 12 alin. (3) din Legea nr. 208/2015: "Cererea de anulare a alegerilor dintr-o secţie de votare sau circumscripţie electorală pentru fraudă electorală se poate face numai de către competitorii electorali care au participat la alegeri în circumscripţia electorală respectivă. Cererea se depune la Biroul Electoral Central în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii votării, sub sancţiunea decăderii. Cererea trebuie temeinic motivată şi însoţită de dovezile pe care se întemeiază. Lipsa probelor atrage respingerea cererii. Cererea poate fi admisă numai dacă cel care a sesizat nu este implicat în producerea fraudei şi numai dacă se stabileşte că aceasta a fost de natură să modifice atribuirea mandatelor. Soluţionarea cererii de anulare a alegerilor de către Biroul Electoral Central se face în cel mult 3 zile de la data înregistrării acesteia. Decizia Biroului Electoral Central poate fi atacată în termen de 24 de ore de la data aducerii la cunoştinţă publică la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care soluţionează în termen de cel mult 3 zile de la data sesizării. În termen de cel mult 10 zile de la data rămânerii definitive a admiterii cererii de anulare a alegerilor prin hotărâre judecătorească definitivă se organizează un nou scrutin, în secţiile de votare sau în circumscripţia electorală unde s-a constatat frauda electorală. Biroul de circumscripţie electorală împreună cu autorităţile administraţiei publice locale vor asigura buna desfăşurare a noului scrutin, cu aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor prezentei legi. Până la obţinerea noilor rezultate se suspendă operaţiunile electorale privind numărarea voturilor şi constatarea rezultatelor."

Înalta Curte constată astfel că, în raport de dispoziţiile art. 12 alin. (3) din Legea nr. 208/2015, care prevăd că decizia Biroului Electoral Central cu privire la cererea de anulare a alegerilor poate fi atacată în termen de 24 de ore de la data aducerii la cunoştinţă publică la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, rezultă că, părţile au reglementată prin lege specială posibilitatea exercitării unei căi de atac împotriva deciziei emisă de către Biroul Electoral Central în soluţionarea unei cereri de anulare a alegerilor, iar demersul contestatorului A. este unul admisibil.

În ceea ce priveşte fondul contestaţiei dedusă judecăţii, Înalta Curte reţine că, obiectul cauzei îl reprezintă cererea petentului A. de anulare a alegerilor din Circumscripţia electorală nr. 39 Ciorani - Prahova, întrucât există indicii privind producerea unor fraude electorale.

Problema care se impune a fi dezlegată în cauză este aceea dacă contestatorul A. avea calitatea de a formula cerere de anulare a alegerilor.

Potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (3) din Legea nr. 208/2015 "Cererea de anulare a alegerilor dintr-o secţie de votare sau circumscripţie electorală pentru fraudă electorală se poate face numai de către competitorii electorali care au participat la alegeri în circumscripţia electorală respectivă (…)."

De asemenea, potrivit pct. 138 din Calendarul acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale a alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 745/2020, cu modificările şi completările ulterioare, pot formula cereri pentru anularea alegerilor dintr-o secţie de votare sau circumscripţie electorală numai competitorii electorali care au participat la alegeri în circuscripţia electorală respectivă.

Prin urmare, din economia textelor legale menţionate, rezultă că, numai competitorii electorali au calitatea de a solicita anularea alegerilor, astfel încât, aceste cereri nu pot fi formulate de alte persoane decât cele indicate de textul legal.

Având în vedere că, nici prin cererea de anulare a alegerilor şi nici prin contestaţia formulată împotriva deciziei pronunţate de Biroul Electoral Central, contestatorul A. nu susţine că ar avea calitatea de competitor electoral şi nu contestă acest aspect reţinut prin decizia contestată, susţinând doar că această solicitare poate fi formulată de orice alegător, Înalta Curte, în acord cu Biroul Electoral Central, constată că, în cauză, cererea a fost formulată în mod individual de către un alegător din circumscripţia electorală nr. 31 Ciorani - Prahova, nefiind îndeplinită condiţia referitoare la calitatea celui care formulează cererea de anulare a alegerilor.

În consecinţă, pentru considerentele arătate, apreciind că soluţia Biroului Electoral Central pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor din anul 2020 nu a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material incidente, Înalta Curte, în temeiul art. 97 alin. (4) C. proc. civ., raportat la art. 12 alin. (3) din Legea nr. 208/2015, va respinge recursul contestaţia formulată de contestatorul A., ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 159 din 10 decembrie 2020, emisă de Biroul Electoral Central pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor din anul 2020, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 decembrie 2020.