Salary revision inadmissible after res judicata exception already litigated; prior award ruling cannot reopen settled claims

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal sub numărul x/2018, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor: 1. anularea Ordinului nr. 109/07.03.2018 de modificarea a art. 1 al Ordinului nr. 13/10.01.2018; 2. stabilirea salariului de bază în cadrul C.N.S.C., cu includerea tuturor sporurilor în salariul de bază, de care se bucură funcţionarii publici începând cu data de 01.01.2018, 3. achitarea diferenţelor cu titlu de drepturi salariale datorate de către C.N.S.C. potrivit capetelor de cerere indicate mai sus, actualizate cu indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică. 4. achitarea dobânzii legale care va fi calculată la sumele datorate potrivit capătului de cerere nr. x, începând cu data înregistrării contestaţiei şi până la achitarea efectivă a debitului principal. 5. obligarea pârâtului la plata de 100 RON/zi de întârziere, pentru aducerea la îndeplinire a fiecărei din obligaţiile prevăzute în cererea de chemare în judecată, în temeiul art. 18 alin. (1) şi (5) din Legea 554/2004. 6. obligarea pârâtului, în calitate de ordonator principal de credite, să efectueze demersurile pentru obţinerea şi alocarea sumelor datorate reclamantei, potrivit capetelor de cerere din prezenta cerere de chemare în judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 7763/22.11.2018 pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a - contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea principală formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, a obligat pârâtul să acorde reclamantei indemnizaţia lunară pentru titlul ştiinţific de doctor, care se adaugă la salariul de bază stabilit prin Ordinul nr. 109/07.03.2018 începând cu data de 01.01.2018, a obligat pârâtul să plătească reclamantei diferenţele salariale rezultate din această adăugare la salariul de bază a indemnizaţiei lunare pentru titlul ştiinţific de doctor, actualizate la data plăţii cu indicele de inflaţie, precum şi dobândă legală aferentă, de la data înregistrării contestaţiei, respectiv 27.03.2018, şi până la data plăţii efective, a respins în rest cererea principală, ca neîntemeiată, a respins cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă A., ca inadmisibilă.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs atât pârâtul Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., cât şi reclamanta A., care şi-a întemeiat cererea de recurs pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ.

3. Hotărârea instanţei de recurs

Prin decizia nr. 398 din 6 aprilie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018 s-a admis recursul formulat de pârâtul Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor şi s-a casat în parte sentinţa recurată şi, în rejudecare, s-a respins în tot cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei recurate.

De asemenea, s-a respins, ca nefondat, recursul promovat de reclamanta A..

În esenţă, instanţa de recurs a reţinut, în referire la recursul reclamantei, că dispoziţiile Legii nr. 153/2017 nu prevăd un astfel de spor (în valoare de 15%), iar începând cu data de 01.07.2017 deţinerea titlului ştiinţific de doctor conferă dreptul de a primi o indemnizaţie lunară în cuantum de 50% din nivelul salariului minim brut pe ţară garantat în plată, în măsura în care sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 14 raportat la art. 7 lit. (d) din Legea nr. 153/2017.

Referitor la ignorarea de către judecătorul fondului a sentinţei civile nr. 4427 din 10.07.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2016, instanţa de recurs a reţinut că litigiul precedent a fost întemeiat şi soluţionat în baza altei legi de salarizare a funcţionarilor publici, între litigiile invocate existând diferenţe de obiect şi cauză.

Curtea a mai reţinut că salarizarea consilierilor de soluţionare a contestaţiilor în domeniul achiziţiilor publice, până la data de 25 mai 2016, s-a realizat în baza dispoziţiilor O.U.G. nr. 34/2006, iar începând cu data de 26 mai 2016 potrivit art. 46 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, care prevede că "(M)embrii Consiliului sunt funcţionari publici cu statut special, denumiţi consilieri de soluţionare a contestaţiilor în domeniul achiziţiilor publice. Aceştia sunt asimilaţi din punctul de vedere al salarizării funcţiei publice de consilier de concurenţă".

Ulterior, în data de 01.07.2017 a intrat în vigoare Legea nr. 153/2017, ce conţine prevederi exprese referitoare la salarizarea consilierilor de concurenţă, precum şi lipsa vreunei menţiuni vizând salarizarea consilierilor de soluţionare a contestaţiilor în domeniul achiziţiilor publice.

Referitor la remuneraţia consilierilor de concurenţă, categorie din care face parte recurenta-reclamantă, instanţa de recurs a reţinut că aceştia sunt menţionaţi în Legea nr. 153/2017 în Anexa nr. IX (Funcţii de demnitate publică), lit. (B) (funcţii de demnitate publică numite) pct. 27, fiind prevăzut coeficientul de salarizare 8, iar conform art. 38 alin. (2) lit. (c) din Legea nr. 153/2017, prin excepţie de la prevederile lit. (a), indemnizaţiile lunare ale personalului care ocupă funcţii de demnitate publică se stabilesc prin înmulţirea coeficienţilor din anexa nr. IX cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată. Pentru sporul de vechime în muncă, se prevede în art. 31 din Legea nr. 188/1999 că, în general, funcţionarii pot beneficia inclusiv de spor pentru vechime in muncă, cu menţiunea că salarizarea funcţionarilor publici se face conform legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcţionarii publici (art. 31 alin. (3).

Din cuprinsul Legii nr. 153/2017, în special art. 20-25, instanţa de recurs a constatat inexistenţa vreunei dispoziţii care să stabilească dreptul la spor pentru vechime în muncă, condiţiile acordării acestuia şi cuantumul acestuia, apreciind că pentru perioada în care îşi produce efectele Legea nr. 153/2017, inclusiv perioada de după 01.01.2018, reclamanta (funcţionar public cu statut special) nu este îndreptăţită să solicite plata vreunui spor pentru vechime în muncă.

Instanţa de recurs a mai reţinut că vechimea de 10 ani în activităţile din domeniul economic sau juridic constituie una dintre cerinţele minime pentru participarea la procedura de numire în funcţia de consilier de concurenţă, iar faţă de prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 153/2017, în cazul consilierului de concurenţă gradaţia/vechimea de 10 ani deja a fost inclusă şi avută în vedere la stabilirea cuantumului remuneraţiei.

A mai apreciat că toţi consilierii de concurenţa, prin prisma condiţiilor minime de numire (art. 15 alin. (4) lit. (g) din Legea nr. 21/1996, republicată), au cel puţin 10 ani de vechime în activităţi din domeniul economic sau juridic, iar a da eficienţă dispoziţiilor art. 10 alin. (4) din Legea nr. 153/2017 privind majorarea salariului de bază în baza tranşelor de vechime prevăzute la lit. (a), (b) şi (c), (majorarea salariului de bază cu cotele procentuale 7,5%, 5% şi, respectiv, 5%) ar însemna ca toţi consilierii de concurenţă să beneficieze de gradaţia 3 sau de o gradaţie mai mare. În sens contrar, s-ar da eficienţă de două ori vechimii în muncă (de minim 10 ani pe lângă faptul că vechimea minimă limitează numărul persoanelor eligibile de a fi numite în această funcţie).

Instanţa de recurs a reţinut că, în esenţă, vechimea în muncă nu influenţează remuneraţia consilierilor de concurenţă, întrucât prin art. 10 alin. (3) din Legea nr. 153/2017 s-a prevăzut că salariile de bază prevăzute în anexele I - VIII (iar nu IX) pentru funcţiile de execuţie sunt la gradaţia 0, aşa încât pentru a avea în vedere gradaţia pentru a stabili şi majora indemnizaţia consilierilor de concurenţă ar însemna a lipsi de eficienţă atât dispoziţiile art. 10 alin. (2), cât şi pe cele ale art. 10 alin. (3) din Legea nr. 153/2017. Or, dispoziţiile trebuie interpretate în sensul că s-a urmărit producerea de efecte juridice, iar nu în sensul de a nu produce niciun efect.

Aşadar, curtea a constatat că la stabilirea nivelului indemnizaţiei din Anexa nr. IX din Legea nr. 153/2017, respectiv cuantumul/mărimea coeficientului (în speţă 8) ca parte componentă a formulei de calcul a indemnizaţiei, au fost avute în vedere competenţele, atribuţiilor şi vechimea în muncă a consilierilor de concurenţă de minim 10 ani.

S-a mai reţinut că interpretarea potrivit căreia, spre deosebire de consilierii de concurenţă, consilierii C.N.S.C. beneficiază de majorarea salariului de bază datorită trecerii în altă treaptă de vechime/gradaţie, nu poate primită, întrucât ar însemna că aceştia din urmă, prin aplicarea succesivă a cotelor procentuale prevăzute de art. 10 alin. (4) lit. (b), (c), (d), (e) din Legea nr. 153/2017, să beneficieze de o remuneraţie superioară, iar nu similară funcţiei publice de consilieri de concurenţă, lăsând astfel fără eficienţă dispoziţiile art. 46 din Legea nr. 101/2016.

Cât priveşte raţiunea recunoaşterea vechimii în specialitate conform art. 46 alin. (5) din Legea nr. 101/2016, s-a reţinut că aceasta va avea relevanţă după încetarea funcţiei de consilier C.N.S.C., cum ar fi sub aspectul noului nivel de salarizare sau la numirea într-o funcţie publică pentru care este necesară o vechime mai mare.

Potrivit reţinerilor instanţei de recurs, faptul că până la emiterea Ordinului nr. 109 din 07.03.2018 C.N.S.C. a plătit sporul de vechime în muncă nu îngrădeşte dreptul instituţiei de a remedia erorile în ceea ce priveşte modul de calcul a remuneraţiei reclamantei, având în vedere lipsa temeiului legal pentru plata sporului de vechime, reclamanta fiind asimilată din punct de vedere al salarizării consilierilor de concurenţă, în baza art. 46 alin. (1) din Legea nr. 101/2016.

În ceea ce priveşte recursul pârâtului, instanţa de recurs a constatat că acesta este nefondat în privinţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi fondat în privinţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Sub acest aspect, instanţa de recurs a reţinut o parte dintre considerentele anterioare, precum şi faptul că faţă de dispoziţiile art. 7 alin. (1) lit. (d) din Legea nr. 153/2017, curtea constată că un consilier de concurenţă nu este îndreptăţit să obţină indemnizaţia pentru deţinerea titlului ştiinţific de doctor. Astfel, reţinând dispoziţiile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, a apreciat că o interpretare în sensul urmărit de către reclamantă ar conduce la situaţia inacceptabilă ca, în condiţii similare sub aspectul deţinerii titlului ştiinţific de doctor, remuneraţia asimilatului să depăşească remuneraţia funcţiei cu privire la care a fost asimilat.

Având în vedere faptul că salarizarea consilierilor C.N.S.C. se realizează prin raportare la salarizarea consilierilor de concurenţă, cărora li se aplică dispoziţiile art. 7 lit. (d) din Legea nr. 153/2017, curtea a constatat că în cauză nu are nicio relevanţă faptul că sumele de bani plătite reclamantei au natura juridică de salariu de bază, iar de nu indemnizaţie, şi nici împrejurarea că reclamanta nu ocupă o funcţie de demnitate publică.

Considerentul primei instanţe în sensul că art. 14 din Legea nr. 153/2017 nu face nicio distincţie, nu a fost însuşit de instanţa de recurs, întrucât faţă de dispoziţiile art. 7 lit. (d) raportat la art. 46 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 rezultă cu evidenţă că nu tot personalul plătit din fonduri publice are dreptul la această indemnizaţie, iar cât priveşte Ordinul nr. 109 din 07.03.2018, în acord cu instanţa de fond, curtea a constatat că acest act a avut ca obiect îndreptarea erorilor strecurate în Ordinul nr. 13 din 10.01.2018, în temeiul art. 1 alin. (6) şi art. 7 alin. (1) din Legea 554/2004.

Astfel, instanţa de recurs a apreciat că şi dacă s-ar reţine că prin Ordinul nr. 109 autoritatea pârâtă a revocat parţial Ordinul nr. 13 din 10.01.2018, prin înlăturarea gradaţiei şi a indemnizaţiei prevăzute de art. 14 din Legea nr. 153/2017, actul revocat parţial a putut să producă efecte juridice doar între reclamantă şi pârâta şi doar până la data de 7 martie 2018.

Totodată, s-a reţinut că emiterea unui ordin cu încălcarea prevederilor legale nu poate justifica protecţia dreptului de proprietate instituită prin art. 44 din Constituţia României sau invocarea teoriei drepturilor câştigate.

În ceea ce priveşte susţinerile reclamantei vizând acordarea indemnizaţiei de hrană sau a voucherelor de vacanţă, instanţa de recurs a constatat că în cauză nu a fost dedusă judecăţii legalitatea acordării acestor drepturi.

Având în vedere că pretenţiile reclamantei au fost întemeiate pe Legea nr. 153/2017 (intrată în vigoare la data de 01.07.2017), curtea a înlăturat ca nerelevante susţinerile vizând Raportul privind modul de aducere la îndeplinire a măsurilor dispuse prin decizie nr. VIII/40183/03.04.2015 înregistrat la C.N.S.C. sub nr. x/03.04.2015.

De asemenea, ţinând cont de faptul că reclamanta a solicitat anularea unui act administrativ individual, instanţa de recurs a constatat că prevederile art. 62 din Legea nr. 24/2000 nu sunt aplicabile în cauză, întrucât acestea se referă la modificarea şi completarea unui act normativ.

Totodată, instanţa de recurs a înlăturat apărarea întemeiată pe răspunsul Ministerului Muncii şi a Justiţiei Sociale privind indemnizaţia prevăzută de art. 14 din Legea nr. 153/2017, întrucât nici instanţa şi nici pârâta nu este ţinută de interpretarea acestui minister.

4. Cererea de revizuire formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 398 din 6 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018 a formulat cerere de revizuire revizuenta A., în baza prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 8) C. proc. civ., solicitând admiterea cererii de revizuire şi anularea în tot a hotărârii atacate.

În motivare a învederat revizuenta, în esenţă că există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri conform art. 509 alin. (1) pct. 8) C. proc. civ.

Susţine revizuenta că în dosarul nr. x/2016 s-a pronunţat decizia civilă nr. 2631 din 11 decembrie 2019, definitivă, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal prin care s-a soluţionat cererea de chemare în judecată, soluţia pronunţată fiind aceea de admitere a recursurilor formulate împotriva sentinţei civile nr. 4427/10.07.2017, casare în parte a sentinţei şi în rejudecare, admiterea în parte a cererii modificate, cu obligarea pârâtului la stabilirea drepturilor salariale ale reclamantei cu includerea sporului aferent titlului ştiinţific de doctor în drept de 15% în salariul de bază începând cu data de 02.09.2013 si până la data de 26.05.2016.

Pe fond, Tribunalul Bucureşti, în dosarul nr. x/2016 a pronunţat sentinţa nr. 4427 din data de 10.07.2017 prin care s-a admis în parte cererea, fiind obligată pârâta la stabilirea drepturilor salariale pentru reclamantă cu includerea sporului aferent pentru titlul ştiinţific de doctor de 15 % în salariul de bază începând cu data de 01.08.2016 şi în continuare şi la plata diferenţelor de drepturi salariale dintre sumele primite şi sumele rezultate în urma recalculării, actualizate cu indicele preturilor de consum şi dobânda legală, începând cu data de 01.08.2016 şi până la data plăţii efective. Celelalte capete de cerere au fost respinse, în rest, ca neîntemeiate.

Astfel, susţine revizuenta că prin decizia civilă nr. 2631 din 11 decembrie 2019, definitivă, i-a fost recunoscut dreptul la sporul aferent pentru titlul ştiinţific de doctor şi dreptul la sporul de vechime pentru calitatea sa de funcţionar public.

b) Ulterior, prin decizia civilă nr. 398/2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2018, definitivă la data de 06.04.2020 s-a dispus admiterea recursului formulat de recurenta-pârâtă, casarea în parte a sentinţei recurate şi, în rejudecare, respinge în tot a cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, iar recursul promovat de recurenta-reclamantă a fost respins ca nefondat.

Pe fond, Tribunalul Bucureşti prin sentinţa nr. 7763 din data de 22.11.2018 în dosarul nr. x/2018 a admis în parte cererea, obligând pârâtul să acorde reclamantei indemnizaţia lunară pentru titlul ştiinţific de doctor, care se adaugă la salariul de bază stabilit prin Ordinul nr. 109/07.03.2018 începând cu data de 01.01.2018. Totodată, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei diferenţele salariale rezultate din această adăugare la salariul de bază a indemnizaţiei lunare pentru titlul ştiinţific de doctor, actualizate la data plăţii cu indicele de inflaţie, precum şi dobândă legală aferentă, de la data înregistrării contestaţiei, respectiv 27.03.2018, şi până la data plăţii efective, celelalte capete de cerere fiind respinse, ca neîntemeiate.

În opinia revizuentei A., între cele două hotărâri definitive pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti există identitate de părţi, obiect şi cauză, aspect recunoscut de instanţa de recurs, având în vedere că dosarul nr. x/2018 a fost suspendat în data de 28.10.2019, în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2016 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.

În prima hotărâre, respectiv decizia civilă nr. 2631 din 11 decembrie 2019 i se recunoaşte dreptul la sporul de vechime (drept necontestat şi acordat în cuantum inferior faţă de celorlalţi consilieri de soluţionare) şi dreptul la sporul aferent pentru titlul ştiinţific de doctor de 15 % la salariul de bază (drept executat până la data de 07.03.2018).

În a doua hotărâre, respectiv decizia civilă nr. 398 din data de 06.04.2020 i se respinge acordarea/recunoaşterea sporului de vechime şi a indemnizaţiei aferentă pentru titlul ştiinţific de doctor, drept acordat definitiv de o instanţă şi recunoscut şi executat fără întrerupere de către pârât din 01.12.2016 - 07.03.2018 prin ordine emise în acest sens.

Dreptul salarial ce derivă din deţinerea titlul ştiinţific de doctor este recunoscut în mod definitiv de către o instanţă de judecată, este un drept de proprietate statuat definitiv atât prin hotărârea judecătorească - decizia civilă nr. 2631 din 11 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti cât şi prin actele administrative emise de C.N.S.C., respectiv Ordinul nr. 211/05.12.2016 şi Ordinul nr. 13/10.01.2018.

A făcut trimitere revizuenta la ocrotirea dreptului său conform art. 1 din Protocolul 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, indicând şi jurisprudenţă C.E.D.O. în acest sens. Totodată, a formulat revizuenta ample aserţiuni referitoare la excepţia autorităţii de lucru judecat, reglementată de art. 430 C. proc. civ., precizând că efectul acestei excepţii se răsfrânge şi asupra considerentelor decizorii, chiar dacă dezlegarea chestiunii litigioase nu se regăseşte în dispozitiv. S-a mai referit revizuenta la efectul extinctiv al excepţiei autorităţii de lucru judecat, opinând că nesocotirea acestei excepţii ar avea consecinţe şi sub aspectul dreptului la un proces echitabil, din perspectiva prevederilor art. 6 din Convenţia E.D.O., identificând jurisprudenţă relevantă a instanţei europene în privinţa ocrotirii acestui drept.

5. Apărările intimatului

Deşi a fost legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare.

6. Declinarea de competenţă

Prin decizia civilă nr. 780 din data de 25.06.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020 s-a admis excepţia necompetenţei materiale şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe revizuenta A., contradictoriu cu intimatul Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de revizuire

Examinând cererea de revizuire în raport de temeiul de drept indicat, precum şi de înscrisurile depuse la dosar, Înalta Curte reţine caracterul inadmisibil al căii de atac extraordinare declarate în cauză, pentru considerentele arătate în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Cererea de revizuire ce a fost trimisă spre competentă soluţionare de la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, către Înalta Curte, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost întemeiată pe cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia "(R)evizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Revizuenta A. a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei nr. 398/06.04.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2018, în raport de existenţa unei hotărâri anterioare, respectiv decizia nr. 2631/11.12.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Bucureşti.

Condiţiile de admisibilitate prevăzute pentru acest caz de revizuire, ce trebuie îndeplinite cumulativ, sunt următoarele.

a) existenţa a două hotărâri definitive potrivnice, indiferent dacă prin ele s-a soluţionat sau nu fondul cauzei;

b) hotărârile să fie pronunţate în aceeaşi pricină, deci să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză;

c) hotărârile să fie pronunţate în dosare diferite;

d) în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat excepţia;

e) să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, care s-a pronunţat cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

Verificând aceste condiţii, reţine Înalta Curte că, în cadrul dosarului nr. x/2018, în care s-a pronunţat decizia a cărei revizuire se solicită în prezenta cauză, a fost invocată, ca motiv de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., de către recurenta-reclamantă A., excepţia autorităţii de lucru judecat, prin raportare la hotărârea nr. 4427/2017 a Tribunalului Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. x/2016.

Această excepţie a fost analizată de către instanţa de recurs, care a stabilit că statuările hotărârii judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. x/2016 privind sporul pentru deţinerea titlului ştiinţific de doctor în cuantum de 15% au fost dispuse în temeiul altor legi de salarizare decât Legea nr. 153/2017, iar începând cu data de 01.07.2017 deţinerea titlului ştiinţific de doctor conferă dreptul de a primi o indemnizaţie lunară de 50% din nivelul salariului minim brut pe ţară garantat în plată, în măsura în care sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 14 raportat la art. 7 lit. d) din Legea nr. 153/2017. În privinţa sporului de vechime, a reţinut instanţa de recurs că litigiul înregistrat sub nr. x/2016 a fost întemeiat şi soluţionat în baza altei legi de salarizare a funcţionarilor publici.

A mai stabilit instanţa de recurs că nu este îndeplinită condiţia triplei identităţi în cele două dosare, nefiind acelaşi obiect şi aceeaşi cauză în respectivele demersuri litigioase.

Împrejurarea că în dosarul nr. x/2018 s-a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat prin raportare la sentinţa nr. 4427/2017, iar în calea revizuirii a înţeles titulara căii de atac extraordinare să facă trimitere la decizia nr. 2631/2019, pronunţată în recursul exercitat împotriva sentinţei civile nr. 4427/10.07.2017 nu determină îndeplinirea condiţiei prevăzute la lit. d) din enumerarea anterioară, întrucât, ceea ce interesează, în validarea îndeplinirii acestei condiţii, este invocarea sau nu a unei excepţii a autorităţii de lucru judecat faţă de existenţa unei hotărâri judecătoreşti pronunţate într-o altă cauză, iar verificarea cu prioritate a cerinţei existenţei triplei identităţi între cele două dosare analizate se face în raport de cererea de chemare în judecată ce a iniţiat fiecare dintre cele două demersuri litigioase comparate.

Odată invocată această excepţie, calea revizuirii întemeiate pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ar fi deschisă doar în ipoteza în care instanţa în faţa căreia a fost invocată excepţia a omis a se pronunţa asupra acestui incident procedural.

Or, după cum reiese din examinarea deciziei nr. 398/2020, ce formează obiectul revizuirii de faţă, instanţa de recurs, învestită cu motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., referitor la "încălcarea autorităţii de lucru judecat", a examinat criticile recurentei-reclamante A., stabilind că nu există identitate de obiect şi cauză între cererea ce a format obiectul dosarului nr. x/2016 şi cea din dosarul nr. x/2018, iar legile care reglementau sporul de vechime şi sporul acordat pentru titlul ştiinţific de doctor erau diferite.

Aceste statuări cuprinse în decizia nr. 398/2020 sunt valabile indiferent de trimiterile punctuale ale recurentei A. doar la sentinţa pronunţată de judecătorul fondului, cu atât mai mult cu cât definitivarea litigiului înregistrat sub nr. x/2016 s-a realizat la data de 11.12.2019, anterior pronunţării deciziei nr. 398/2020, astfel încât instanţa de recurs, procedând la verificarea autorităţii de lucru judecat, a avut în vedere, fără îndoială, întregul ciclu procesual al cererii în raport de care s-a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

De altfel, prin încheierea de şedinţă din data da 28.10.2019 s-a dispus suspendarea judecării cauzei înregistrate sub nr. x/2018, în temeiul prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2016, aflat pe rolul aceleiaşi instanţe, iar soluţia pronunţată în cauza ce a determinat suspendarea a fost depusă la dosarul în care s-a pronunţat decizia a cărei revizuire s-a solicitat în dosarul de faţă.

În atare condiţii, este inadmisibilă revizuirea în care se invocă o pretinsă contrarietate de hotărâri, în condiţiile în care s-a examinat excepţia autorităţii de lucru judecat în cel de-al doilea dosar, pentru că, odată verificată această chestiune, calea revizuirii urmăreşte, în realitate, să supună unei alte instanţe discutarea aceloraşi aspecte pe care o instanţă anterioară s-a pronunţat deja, ceea ce ar conduce chiar la o încălcare a autorităţii de lucru judecat a considerentelor decizorii ce au fost reţinute prin hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat. Este, de asemenea, inadmisibilă exercitarea mascată a unui recurs la recurs, prin care partea nemulţumită de o hotărâre judecătorească încearcă să obţină retractarea acelei hotărâri, uzitând de mecanismul invocării unui motiv de revizuire pentru care nu sunt îndeplinite condiţiile de exercitare a acestei căi extraordinare de atac.

Revizuirea întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. are ca scop înlăturarea din ordinea juridică a unei hotărâri pronunţate cu încălcarea autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri anterioare, atunci când cele două sunt potrivnice, dar admisibilitatea unei asemenea cereri este condiţionată de împrejurarea că judecătorul cauzei ce a pronunţat cea de-a doua hotărâre să nu fi cunoscut despre existenţa primei hotărâri ori să fi omis a se pronunţa asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat ce a fost invocată în cel de-al doilea dosar, condiţie care nu este îndeplinită în cauză.

Cum toate cerinţele de admisibilitate a căii extraordinare de atac trebuie îndeplinite cumulativ, absenţa uneia conduce la soluţia de respingere a cererii de revizuire formulată de revizuenta A., ca inadmisibilă.

2. Temeiul de drept al soluţiei pronunţate

Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 513 raportat la art. 509 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 398 din 6 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 398 din 6 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018.

Cu recurs la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 decembrie 2020.