Company's challenge to unacquired green certificate assessment rejected; overlapping fines and payment obligations upheld as distinct liability regimes

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia sub dosar nr. x/2018, reclamanta Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, să se dispună:

- anularea Deciziei nr. 62/2017 prin care a fost respinsa contestaţia administrativă nr. x/13.07.2017 înregistrata la AFM sub nr. x/13.07.2017 si nr. y/18.07.2017 formulata împotriva Deciziei nr. 14/22.05.2017 emisa de Administraţia Fondului pentru Mediu - Direcţia Generala de Administrare Fiscala/Direcţia Evidenta si Colectare, prin care s-a stabilit in sarcina reclamantei obligaţia de plata in cuantum de 13.251.863,00 RON reprezentând 24.499 certificate verzi neachiziţionate pentru anul 2016;

- anularea deciziei de impunere nr. x/22.05.2017 si exonerarea reclamantei de la plata sumei de 13.251.863,00 RON.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 105 din 22 mai 2018 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă acţiunea reclamantei ca nefondată.

3. Cererea de recurs

Reclamanta Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A. a formulat recurs invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv greşita aplicare a prevederilor legale.

În concret, se invocă nelegala aplicare a dispoziţiilor art. 12 alin. 2 din Legea nr. 220/2008 potrivit cărora furnizorii, precum si producătorii prevăzuţi la art. 8 alin. (1), care nu realizează cota obligatorie anuala sunt obligaţi sa plătească contravaloarea certificatelor verzi neachiziţionate Administraţiei Fondului pentru Mediu la valoarea de 110 euro pentru fiecare certificat neachiziţionat. Totodată, conform art. 12(2^3) furnizorii de energie electrica şi producătorii care au obligaţia de a achiziţiona certificate verzi şi care realizează cota obligatorie anuală de achiziţie de certificate verzi pentru trimestrul precedent într-o proporţie mai mica de 90% faţă de cota anuală obligatorie, se sancţionează cu amenda egală cu produsul dintre valoarea maximă a certificatelor verzi stabilite anual conform prevederilor legale şi numărul de certificate verzi neachiziţionate corespunzător diferenţei de 90% din cota anuală obligatorie şi cota realizata la nivelul fiecărui trimestru, rămânând obligativitatea îndeplinirii cotei obligatorii, caz în care cuantumul amenzii va fi cel prevăzut la alin. (2)

În opinia recurentei, din interpretarea textului de lege rezultă că sancţiunea instituită de legiuitor este o sancţiune civilă, fie de natura răspunderii contravenţionale, fie de domeniul răspunderii civile delictuale, dar în ambele situaţii, în speţă, nu sunt întrunite elementele acestor forme de răspundere juridica.

Totodată, recurenta susţine că nu au fost îndeplinite prevederile art. 21 (3) din O.G. nr. 2/2001 articol care prevede criteriile de individualizare a sancţiunii contravenţionale, iar nerespectarea obligaţiei depunerii certificatelor de emisii de gaze cu efect de sera constituie contravenţie, supusa regimului sancţionator instituit prin O.G. nr. 2/2001.

Se precizează că potrivit prevederilor art. 30 alin. (5) din Legea nr. 220/2008 "Contravenţiilor prevăzute la alin. (1) le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor...", fapta imputată constituind contravenţie, regimul sancţionator fiind cel reglementat de O.G. nr. 2/2001 şi nu cel stabilit de Codul de procedură fiscală.

Prin procesele-verbale emise de ANRE contestate s-a reţinut în sarcina recurentei că a încălcat prevederile art. 8(2^l) din Legea nr. 220/27.10.2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, SCEH S.A fiind sancţionată conform art. 12 alin. (2^3) din Legea nr. 220/27.10.2008. Împotriva acestor procese-verbale SCEH S.A. a formulat plângere iar Judecătoria Petroşani a admis plângerile, soluţie menţinută de Tribunalul Hunedoara.

Recurenta apreciază că în cauză nu sunt îndeplinite prevederile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, articol care prevede criteriile de individualizare a sancţiunii contravenţionale, nici condiţia vinovăţiei nu este îndeplinită, predarea întregii cantităţi de certificate nefiind posibilă din cauza faptului că împotriva sa a fost deschisă procedura insolventei. Lipsa lichidităţilor băneşti disponibile pentru plata creanţelor a condus la introducerea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei.

În Decizia de impunere nr. x/2017 contestată, se reţine că Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A. nu a achiziţionai un număr de 24.499 certificate verzi, denumirea creanţei fiscale fiind reprezentată, conform deciziei, de art. 9(l) lit. t) din O.U.G. nr. 196/2005, aprobată cu modificări prin Legea nr. 105/2006: "suma reprezentând contravaloarea certificatelor verzi neachiziţionate, achitata conform art. 2 alin. 2 din Legea nr. 220/2003 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, republicata, cu modificările si completările ulterioare."

Se constată că recurenta este supusa unei duble sancţiuni, temeiul fiind, atât pentru procesele-verbale încheiate de ANRE (pentru neachiziţionarea certificatelor verzi aferente anului 2016) cât şi pentru Decizia de impunere nr. x/2017 (privind valoarea obligaţiei pentru neachiziţionarea certificatelor verzi pentru anul 2016) art. 8,12 din Legea nr. 220/2008.

Mai mult decât atât, a arătat prin cererea de chemare in judecata, că rezulta o diferenţa de 1720 certificate verzi între cele două temeiuri în baza cărora s-au calculat de către ANRE certificatele verzi de achiziţionat pentru anul 2016, respectiv Decizia nr. 14/2017 şi procesele-verbale anterior menţionate.

Prin Decizia ANRE nr. 596/14.04.2017 privind stabilirea operatorilor economici care nu şi-au îndeplinit cota obligatorie de achiziţionare de certificate verzi şi numărul de certificate verzi neachiziţionate de către aceştia, pentru anul 2016, ce a stat la baza emiterii deciziei de impunere nr. x/2017, s-a stabilit pentru Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A, un număr de 24.499 certificate verzi. Decizia ANRE nr. 596/14.04.2017 a fost emisa tot în temeiul prevederilor art. 12 alin. 1 si (2) din Legea nr. 220/2008. In concluzie ANRE a emis atât Decizia nr. 596/2017 cât şi procesele-verbale în baza prevederilor art. 12 din Legea nr. 220/2008, însa între cele doua acte există, diferenţe în ceea ce priveşte nr. de certificate verzi.

Se mai susţine că în considerentele hotărârii atacate, instanţa nu a analizat cele invocate de SCEH S.A privind incidenţa încheierii nr. 152/2016 de suspendare provizorie a executărilor silite asupra conturilor sale până la pronunţarea unei hotărâri în dosarul nr. x/2016, având în vedere că încheierea nr. 152/F/CC/2016 îşi produce în continuare efectele până la soluţionarea acestui dosar.

Începând cu data de 08. II .2016 societatea a fost supusa procedurilor de executare silita, conturile fiind blocate. Concomitent cu procedurile de executare silita asupra conturilor sale, creditorii au solicitat instanţei deschiderea procedurii insolventei, cererile formând dosarul nr. x/2016.

A fost necesară expunerea cronologica a faptelor având în vedere că se refera la situaţia juridica a societăţii în perioada 2016-2018 iar Decizia de impunere contestata a fost emisa la data de 28.06.2016 şi priveşte obligaţii fiscale pentru nerestituirea la termen a certificatelor de emisii de gaze cu efect de sera aferente anului 2015.

Având în vedere blocarea conturilor, indisponibilizarea sumelor datorate de către terţii popriţi şi consemnarea acestora la dispoziţia executorului judecătoresc ca urmare a comunicărilor emise de către executori judecătoreşti, societatea s-a aflat în imposibilitatea achitării oricăror obligaţii. In acelaşi timp, având în vedere încheierile prin care s-a dispus suspendarea provizorie a executărilor silite şi s-a dispus eliberarea doar a sumelor necesare achitării salariilor angajaţilor SCEH S.A.., nu exista posibilitatea achitării altor obligaţii, aspecte care nu au fost avute în vedere de instanţa de fond în motivarea hotărârii.

Mai mult decât atât, se precizează că Administraţia Fondului pentru Mediu a formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenţei asupra Societăţii Complexul Energetic Hunedoara S.A., cererea formând obiectul dosarului nr. x/2017, suspendat pana la soluţionarea dosarului nr. x/2016

Apreciază ca fiind netemeinice si nelegale atât decizia de impunere cât şi decizia prin care a fost respinsă contestaţia întrucât recurenta nu a putut restitui din motive independente de voinţa sa certificatele de emisii de gaze cu efect de seră.

Deschiderea procedurii generale a insolvenţei şi împrejurarea că societatea nu a avut asigurate fondurile necesare achiziţionării deficitului de certificate, a condus la neîndeplinirea obligaţiei de a restitui numărul de certificate aferente emisiilor de C02 generate in perioada 2015, reprezentând în opinia sa o justa cauza de exonerare de la plata amenzii.

SCEH S.A. funcţionează pe o piaţa concurenţiala de vânzare a energiei electrice total nefavorabila producătorilor de energie electrică pe baza de cărbune, sumele încasate pentru energia electrica vândută neputând acoperi cheltuielile necesare desfăşurării activităţii. In aceste condiţii, SCEH S.A nu a avut resursele necesare pentru achiziţionarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră.

În final, s-a invocat şi adoptarea O.U.G. nr. 26/2018 care stabileşte la art. 1 alin. (1) că pentru susţinerea nivelului de siguranţa a Sistemului Electroenergetic National, Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A. are obligaţia de a furniza servicii tehnologice de sistem către Operatorul de transport şi sistem la o valoare a puterii electrice de cel puţin 400 MW, masurile prevăzute aplicându-se în perioada 15 aprilie 2018-30 iunie 2020.

4. Apărările intimatei

Intimata pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Apreciază că instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt, având în vedere materialul probator administrat în cauză, şi a realizat o încadrare juridică adecvată, astfel încât nu se impune casarea sentinţei recurate.

Lecturând recursul formulat de recurenta reclamantă, solicită să se observe că acesta nu este motivat şi nu se indică de către recurentă nici o dispoziţie din C. proc. civ. în raport art. 488 privitoare la casarea hotărârii.

Mai mult, recurenta reiterează toate susţinerile pe care le-a făcut în faţa instanţei de fond, fără să critice real, sentinţa atacată şi fără să aducă indicii concrete care să răstoarne silogismul judiciar reţinut de judecător în hotărârea dată.

Astfel, aceasta nu indică nici un motiv de nelegalitate a hotărârii atacate, recursul apărând doar formal motivat.

În opinia sa, hotărârea este temeinică şi legală, deoarece instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu rezolvarea tuturor problemelor de fapt şi de drept, ce se impun, cu ancorarea în dispoziţiile legale de drept aplicabile, hotărâre care este la adăpost de orice critică.

Referitor la primul motiv de nelegalitate invocat, respectiv existenţa unei diferenţe între numărul de certificate verzi, impuse a fi achiziţionate prin procesele-verbale de contravenţie şi cele din decizia de impunere, curtea corect a reţinut că reclamanta nu a susţinut şi nici nu a dovedit că a contestat Decizia ANRE nr. 591/2017, act cu caracter executoriu care se bucură de prezumţia de legalitate.

În contextul legal existent, Decizia de impunere nr. x/2017 a fost emisă de Administraţia Fondului pentru Mediu, în aplicarea Deciziei ANRE nr. 591/2017, iar organul emitent nu are competenţe de determinare în concret, a numărului de certificate verzi şi nici nu are legătura cu actele prin care s-au aplicat sancţiunile contravenţionale, decizia de impunere trebuie să fie conformă actului în aplicarea căruia a fost emis.

Referitor la al doilea motiv de nelegalitate invocat, respectiv existenţa unei duble sancţiuni contravenţionala şi civilă delictuală, de asemenea, curtea corect reţine temeiul de drept aplicabil speţei, respectiv disp. art. 12 alin. (2) din Legea nr. 220/2008, coroborat cu art. 8 alin. (1) şi respectiv art. 12 alin. (2)3din acelaşi act normativ, unde motivează că, cele două texte legale reglementează răspunderea contravenţională, dar şi o răspundere patrimonială având ca scop reîntregirea bugetului destinat finanţării surselor de energie regenerabilă.

Referitor la al treilea motiv de nelegalitate, respectiv lipsa de vinovăţie în neîndeplinirea obligaţiei, justificată de demersurile judiciare pentru declararea stării sale de insolvenţă, curtea legal a reţinut că şi acesta susţinere a reclamantei este neîntemeiată.

Motivul pentru care instanţa corect a înlăturat din apărarea reclamantei şi această susţinere este faptul că, naşterea creanţei nu este condiţionată de existenţa mijloacelor băneşti, ci de neîndeplinirea obligaţiei de achiziţionare a certificatelor verzi, iar plata obligaţiei este o chestiune ce ţine de punerea în executare a actului administrativ şi nu de valabilitatea acestuia.

În concluzie, consideră că niciunul din motivele invocate de către recurenta reclamantă nu este de natură să aibă drept efect casarea sentinţei, sens în care solicită respingerea recursului formulat de societatea Complexul Energetic Hunedoara.

II. Soluţia instanţei de recurs

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Excepţia nulităţii recursului invocată de intimată va fi respinsă, având în vedere că motivele menţionate în memoriul de recurs pot fi încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv atunci când prima instanţă a interpretat sau aplicat greşit dispoziţiile de drept material.

Recursul nu a fost motivat formal, aşa cum a susţinut intimata, fiind evident că din lecturarea acestuia pot fi decelate critici care să justifice analiza acestora din perspectiva textului de lege citat.

Recursul declarat de reclamantă va fi de asemenea respins, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Un prim aspect de nelegalitate invocat de recurentă se referă la greşita aplicare şi interpretare a prevederilor art. 12 alin. 2 coroborate cu art. 12(2^3) din Legea nr. 220/2008, din punctul său de vedere sancţiunea instituita de legiuitor este o sancţiune civila, fie de natura răspunderii contravenţionale, fie de domeniul răspunderii civile delictuale.

În dezacord cu opinia recurentei, din interpretarea sistematică a legii se constată că legiuitorul a instituit două modalităţi de sancţionare concomitente şi care nu se exclud reciproc.

Astfel, potrivit disp. art. 12 alin. 2 din Legea nr. 220/2008 furnizorii, precum si producătorii prevăzuţi la art. 8 alin. (1) care nu realizează cola obligatorie anuala sunt obligaţi sa plătească contravaloarea certificatelor verzi neachiziţionate Administraţiei Fondului pentru Mediu la valoarea de 110 euro pentru fiecare certificate neachiziţionat. Totodată, potrivit art. 12(2^3) furnizorii de energie electrica şi producătorii care au obligaţia de a achiziţiona certificate verzi şi care realizează cota obligatorie anuală de achiziţie de certificate verzi pentru trimestrul precedent într-o proporţie mai mica de 90% fata de cota anuala obligatorie se sancţionează cu amenda egala cu produsul dintre valoarea maxima a certificatelor verzi stabilite anual conform prevederilor legale şi numărul de certificate verzi neachiziţionate corespunzător diferenţei de 90% din cota anuală obligatorie şi cota realizata la nivelul fiecărui trimestru, rămânând obligativitatea îndeplinirii cotei obligatorii, caz în care cuantumul amenzii va fi cel prevăzut la alin. (2).

Aşadar, în mod legal a reţinut prima instanţă că cele două texte reglementează atât o răspundere contravenţională, concretizată în speţă prin cele 3 procese-verbale încheiate de Autoritatea Naţionala de Reglementare şi Control-Direcţia Generală Control-Oficiul Teritorial Sibiu dar şi o răspundere patrimonială având ca scop reîntregirea bugetului destinat finanţării surselor de energie regenerabilă şi evidenţiată prin actul administrativ contestat în prezenta cauză.

A mai susţinut recurenta că, în speţă, fapta reţinută constituie contravenţie, urmează regimul sancţionator contravenţional, iar cele 3 procese-verbale emise de ANRE au fost contestate, iar plângerile au fost admise de Tribunalul Hunedoara.

În legătură cu acest aspect, se reţine că prin cele 3 procese-verbale de constatare şi sancţionare contravenţională nr. x/07.02.2017, nr. y/07.02.2017 şi nr. 23226/29.03.2017 încheiate de Autoritatea Naţionala de Reglementare şi Contro1-Direcţia Generală Control-Oficiul Teritorial Sibiu s-a constatat că recurenta nu a îndeplinit cota obligatorie estimată de achiziţie de certificate verzi (CV) pentru anul 2016, aferentă trimestrelor I-IV, respectiv nu a achiziţionat un număr de 6590 certificate verzi - trimestrul I, 5038 certificate verzi - trimestrul II, 4840 certificate verzi - trimestrul III şi 6311 certificate verzi - trimestrul IV, în total 22.779 certificate verzi.

Pe de altă parte, prin Decizia ANRE nr. 596/14.04.2017 s-a aprobat lista operatorilor economici care nu şi-au îndeplinit cota obligatorie de achiziţionare de certificate verzi şi numărul de certificate verzi neachiziţionat de către aceştia, pentru anul 2016, în cazul recurentei Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A., fiind vorba de un număr de 24.499 certificate verzi . Decizia de impunere nr. x/2017 a fost emisă în aplicarea Deciziei ANRE 596/2017 prin care s-a stabilit în prealabil atât existenţa faptei de neîndeplinire a obligaţiei, cât şi numărul de certificate neachiziţionate, decizie ce nu a fost contestată de recurentă.

Se observă că autoritatea a urmat procedura stabilită de legiuitor la emiterea deciziei de impunere, astfel că susţinerile recurentei în sensul că singura sa răspundere este cea contravenţională, nu pot fi primite.

De asemenea, împrejurarea că au fost admise plângerile sale contravenţionale şi anulate procesele-verbale de contravenţie nu poate avea drept consecinţă nelegalitatea actului administrativ suspus cenzurii în prezenta cauză, de vreme ce temeiurile sancţionării au fost distincte, aşa cum s-a stabilit în precedent.

Mai mult, diferenţele de certificate verzi neachiziţionate între procesele-verbale de contravenţie şi decizia de impunere emisă în cauză, a fost corect justificată de prima instanţă, prin aceea că decizia nu are legătură cu actele prin care s-au aplicat sancţiunile contravenţionale, ci ea trebuie să fie conformă actului în aplicarea căruia a fost emisă, respectiv Deciziei ANRE 596/2017, necontestată de recurentă.

În consecinţă, atât timp cât, Administraţia Fondului pentru Mediu nu deţine competenţe de determinare în concret a numărului de certificate verzi, iar decizia de impunere trebuia să respecte actul administrativ anterior, prin care au fost stabilite atât fapta de neîndeplinire a obligaţiei, cât şi numărul de certificate neachiziţionate şi care nu a fost atacat în prealabil, susţinerile recurentei pe aceste aspecte nu au fundament.

S-a mai reproşat primei instanţe că nu a analizat cele invocate de SCEH S.A privind incidenţa încheierii nr. 152/2016 de suspendare provizorie a executărilor silite asupra conturilor recurentei până la pronunţarea unei hotărâri în dosarul nr. x/2016.

În primul rând, Înalta Curte constată că aceste apărări nu au fost formulate de recurenta reclamantă ca motive de nelegalitate, cuprinse în cererea de chemare în judecată, ci doar ca răspuns la întâmpinarea intimatei pârâte, astfel că, nereprezentând un motiv concret de nulitate, nu se poate imputa primei instanţe că nu a răspuns, în mod distinct acestor apărări.

În al doilea rând, nu se poate da nicio eficienţă juridică încheierii nr. 152/2016 de suspendare provizorie a executărilor silite asupra conturilor recurentei în această cauză, întrucât decizia contestata a fost emisa la data de 28.06.2016 şi priveşte obligaţii fiscale pentru nerestituirea la termen a certificatelor de emisii de gaze cu efect de sera aferente anului 2015.

Ca atare, împrejurarea blocării conturilor recurentei în decursul anului 2016 nu poate avea incidenţă decât cu privire la eventuala executare silită a deciziei de impunere, însă nu este aptă să constituie un motiv de nelegalitate a acesteia.

Recurenta a mai susţinut că nu este îndeplinită condiţia vinovăţiei în sarcina sa, întrucât există o cauză exoneratoare de răspundere constând în faptul că împotriva sa a fost deschisă procedura falimentului.

Deosebit de faptul că acest incident procedural a intervenit în ordinea juridică ulterior emiterii deciziei contestate în prezenta cauză, instanţa de control judiciar achiesează concluziilor primei instanţe în sensul că lipsa mijloacelor băneşti pentru achiziţionarea certificatelor verzi nu reprezintă o cauză de exonerare de răspundere pentru obligaţia plăţii contravalorii acestora.

În final, se observă că aserţiunile recurentei referitoare la importanţa serviciului public pe care îl prestează nu sunt apte să formeze convingerea Înaltei Curţi asupra nelegalităţii sentinţei recurate şi a reformării acesteia, în sensul dorit de titularul cererii de recurs.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamanta Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A. împotriva sentinţei nr. 105 din 22 mai 2018 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul formulat de reclamanta Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A. împotriva sentinţei nr. 105 din 22 mai 2018 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 decembrie 2020.