FGA claim filing deadline: 90-day forfeiture period runs from claim's creation, not final bankruptcy ruling, when accident postdates insolvency decision

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată la data de 4.12.2017, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.A., fosta B. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 10999/09.11.2017 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, prin care a solicitat admiterea cererii şi anularea deciziei contestate, cu consecinţa admiterii cererii de plată înregistrate la Fondul de Garantare a Asiguraţilor la data de 25.10.2016 ca urmare a declanşării procedurii falimentului Societăţii de C. S.A., cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 5294 din 12 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta A. S.A., fosta B. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

A fost anulată Decizia nr. 10.999/09.11.2017.

A fost respinsă în rest acţiunea ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs Fondul de Garantare a Asiguraţilor, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinţei instanţei de fond, respingerea acţiunii în întregime.

Se susţine că analiza cererii de plată şi a dosarului de daună s-a realizat ţinând seama de prevederile legale, respectiv art. 14 alin. (1) din Legea specială nr. 213/2015 şi art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015, care impun depunerea la FGA a cererii de plată înăuntrul termenului legal de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, respectiv de la data naşterii dreptului - termenul de 90 de zile fiind unul de decădere, iar sancţiunea nerespectării acestui termen prevăzut de legea specială şi norma de aplicare a acesteia fiind decăderea din dreptul de a obţine plata de despăgubiri din disponibilităţile FGA, cererea de plată fiind respinsă ca tardiv formulată.

Faţa de situaţia de fapt dovedită cu înscrisurile administrate în dosarul primei instanţe, reiese că petenta a depus cererea de plată înregistrată la FGA cu nr. x/25.11.2016 ulterior împlinirii termenului de decădere de 90 de zile calculat de la data rămânerii definitive a încheierii pronunţate la data de 03-12.2015 în dosarul nr. x/2015 de Tribunalul Bucuresti-Sectia a VII-a civila, petentul înţelegând sa formuleze cererea de plata (anexa nr. 6) la data de 25.11.2016, peste termenul de 90 zile stabilit de legislaţie.

Prin urmare, petentul avea posibilitatea de a depune o cerere de plată la FGA înăuntrul termenului de decădere de 90 de zile care a început să curgă de la rămânerea definitiva a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment, adică de la data rămânerii definitive a încheierii pronunţate la data de 03.12.2015, care este data 28.04.2016 şi până la data de 28.07.2016.

Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 213/2015 si ale Normei ASF nr. 16/2015, Fondul de garantare a asiguraţilor este constituit cu scop şi destinaţie specifice, nu se substituie asigurătorului aflat în insolventa şi nu preia obligaţiile asigurătorului asumate în urma încheierii contractului de asigurare pentru accidente produse de vehicule.

Potrivit art. 2 din Legea 213/2015 dispune la alin. (1) ca: Fondul, ca schema de garantare in domeniul asigurărilor, are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolventei unui asigurător."

În aceste condiţii, recurenta apreciază că nu pot fi reţinute considerentele primei instanţe care a stabilit că data de la care curge termenul de 90 zile se raportează la data la care reclamanta a obţinut de la o unitate reparatoare specializată date privind contravaloarea reparaţiei întrucât doar la acel moment reclamantul era în măsură să cunoască întinderea creanţei sale şi astfel să poată solicita pârâtului contravaloarea acesteia.

Se susţine că dreptul de creanţa al reclamantului s-a născut o data cu rămânerea definitiva a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului asigurătorului.

Astfel cum a precizat şi in fata instanţei de fond, recurenta arată că, în cauza de faţă, termenul de 90 de zile pentru depunerea cererii de plata începe să curgă de la data naşterii dreptului de creanţa al reclamantei.

Aşadar, momentul naşterii dreptului de creanţa al petentului este 28.04.2016, respectiv data rămânerii definitive a sentinţei de deschidere a procedurii de faliment, astfel ultima zi de depunere a cererii reclamantului a fost data de 28.07.2016.

În cazul dedus judecaţii FGA nu a respins cererea de plata ca fiind prescris vreun drept material la acţiune ci, a constatat ca reclamantul a formulat şi adresat cererea de plata după expirarea termenului de 90 de zile, ultima zi în care acestea puteau sa formuleze cererea de plata şi să o înregistreze la FGA fiind 28.07.2016.

4. Apărările intimatei

Intimata reclamantă, deşi legal citată nu a înţeles să formuleze întâmpinare.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Deşi recurenta a invocat, ca temei al recursului său, şi prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se observă că, în afară de anumite considerente teoretice, nu a indicat, în concret, ce reproşează sentinţei de fond, sub aspectul motivării.

Instanţa de control judiciar apreciază că hotărârea atacată cuprinde raţionamentul logic ce a condus instanţa la soluţia adoptată, judecătorul a răspuns la toate apărările invocate de părţi şi a statuat asupra tuturor aspectelor deduse judecăţii, fără a folosi considerente contradictorii sau străine de natura cauzei.

Ca atare, fiind respectate prevederile art. 425 C. proc. civ., hotărârea nu poate fi cenzurată din perspectiva cazului de casare ce vizează aspectul motivării.

În legătură cu aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material, motiv de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se observă că recurenta a invocat nelegala statuare asupra prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor, precum şi prevederile art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2016 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară în aplicarea actului normativ anterior menţionat.

Pornind de la analiza acestor texte legale invocate în cererea de recurs, se reţin următoarele:

- 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor - "În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi.

- art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor - "Pentru încasarea de la Fond a indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva societăţii de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condiţiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, şi în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări. Cererea de plată se adresează Fondului şi se depune la sediul acestuia, direct sau prin poştă, cu scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, prin poşta electronică ori prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia. Cererea de plată se poate depune şi la mandatarii desemnaţi de către Fond în acest scop. La cererea de plată se anexează, în copie legalizată, actele/înscrisurile doveditoare ale sumelor pretinse cu titlu de creanţe de asigurări. În cazul imposibilităţii de prezentare a actelor/înscrisurilor doveditoare în copie legalizată, petentul poate să prezinte copii ale acestora sau poate depune o declaraţie pe propria răspundere, în sensul susţinerii acestor documente justificative. Declaraţia pe propria răspundere dată de petent în susţinerea documentelor justificative este prevăzută în anexa nr. 7. În cuprinsul cererii de plată se va preciza motivul imposibilităţii de depunere a înscrisurilor justificative.

Din interpretarea normelor citate mai sus, rezultă că legiuitorul a stabilit două momente de la care începe să curgă termenul de 90 de zile pentru formularea cererii de plată. Astfel, s-a stabilit că pentru creanţele născute anterior datei deschiderii procedurii falimentului asigurătorului, termenul de 90 de zile se raportează la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment, iar pentru creanţele născute ulterior acestui moment, termenul curge de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări.

Fără a nega considerentele teoretice formulate de recurentă în cadrul memoriului său, referitoare la caracterul de decădere al termenului de 90 de zile, dar şi la caracterul legal al obligaţiei de plată a FGA, Înalta Curte constată că aceasta a susţinut că, în prezenta cauză, data de la care începe să curgă termenul de 90 de zile este 28.04.2016, respectiv data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment a societăţii de asigurare-reasigurare C. S.A.

Însă, de vreme ce accidentul ce a generat obligaţia de plată s-a produs în cauză, la data de 10.06.2016, aspect ce nu a fost contestat de părţi, deci ulterior momentului la care hotărârea de deschidere a procedurii falimentului C. a rămas definitivă, este evident că ne aflăm în cea de-a doua ipoteză prevăzută de legiuitor şi anume termenul de 90 de zile curge de la data naşterii dreptului de creanţă.

În aceste condiţii, aserţiunile recurentei în legătură cu momentul de la care începe să curgă termenul legal de formulare a cererii de plată, vor fi înlăturate, nefiind apte să conducă la reformarea hotărârii atacate.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 5294 din 12 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 5294 din 12 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 decembrie 2020.