Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 6691/2020 AI generated

Suspension claim over prison director's revocation assigned to Tribunal Mehedinți as service-relationship dispute falls under Administrative Code

Case Number Decizia nr. 6691/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice resolved the negative jurisdiction conflict by assigning the case to the Tribunal Mehedinți, Second Civil, Administrative and Fiscal Section, which thus prevails, and the earlier declination by the Court of Appeal Craiova was set aside. The dispute concerned a civil servant's challenge to and request for suspension of an order by the Ministry of Justice revoking his position as prison director; after the claimant narrowed the case to the suspension claim under Articles 14 and 15 of Law No. 554/2004 on administrative litigation, the Tribunal had declined in favor of the Court of Appeal as the issuing authority was a central public body, while the Court of Appeal declined back, citing that the case concerned a public service relationship. Decisively, the Court held that Article 536 of the Administrative Code (O.U.G. No. 57/2019) governs, placing service-relationship disputes within the administrative and fiscal section of the tribunal, and that Article 10(3) of Law No. 554/2004 gives the claimant the right to sue exclusively at the court of his domicile; consequently, the Tribunal Mehedinți is the competent forum for the suspension claim.

Legislator headnote

AI generated

art. 135 alin. (1) C. proc. civ, art. 15 din Legea nr. 554/2004, art. 129 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ, art. 10 din Legea nr. 554/2004, art. 14 din Legea nr. 554/2004, art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019; Suspension claim over prison director's revocation assigned to Tribunal Mehedinți as service-relationship dispute falls under Administrative Code: Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 133 pct. 2, art. 134 şi art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii.

Keywords

AI generated
civil dispute conflict of jurisdiction administrative authority rights of civil servants revocation of suspended sentence prison administration

Cited Legislation

AI generated
art. 135 alin. (1) C. proc. civ
134 şi art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii.
art. 15 din Legea nr. 554/2004
14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
art. 129 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ
1 şi art. 129 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., art.
art. 10 din Legea nr. 554/2004
civ., art. 10 din Legea nr. 554/2004 şi rangul autorităţii emitente a ordinului, respectiv Ministerul Justiţiei - autoritate publică centrală, în condiţiile în care art.
art. 14 din Legea nr. 554/2004
554/2004 şi rangul autorităţii emitente a ordinului, respectiv Ministerul Justiţiei - autoritate publică centrală, în condiţiile în care art. 14 din Legea nr. 554/2004 face trimitere la instanţa competentă potrivit legii.
art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019
De asemenea, tribunalul a mai reţinut că deşi art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ stabileşte că litigiile având ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, art.
art. 127 alin. (6) din Legea nr. 145/2019
554/2004 primează deoarece ordonanţa de urgenţă nu este lege organică în sensul stabilit de Constituţie, în condiţiile în care art. 127 alin. (6) din Legea nr. 145/2019 privind statutul poliţiştilor de penitenciar nu face nicio referire expresă la instanţa competentă din punct de vedere material.
art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004
civ., art. 10 din Legea nr.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acţiunii şi hotărârea primei instanţe sesizate

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi la data de 17.07.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a chemat în judecată pârâţii Ministrul Justiţiei, Ministerul Justiţiei, Penitenciarul Drobeta Turnu Severin pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: în prealabil, în condiţiile art. 15 coroborat cu art. 14 din Legea cu nr. 554/2004, suspendarea Ordinului cu nr. 2642/C/16.06.2020 (Nr. 3/46751/16.06.2020) al Ministrului Justiţiei, până la soluţionarea definitivă a cererii, având ca obiect constatarea nulităţii sau, după caz, anularea aceluiaşi act administrativ unilateral; în principal, în condiţiile art. 535 fraza a II-a din Codul administrativ, în coroborare cu art. 533 alin. (1) lit. f) din acelaşi cod, texte aplicabile şi statutului special al poliţistului de penitenciar, conform art. 366 din Codul administrativ constatarea nulităţii Ordinului cu nr. 2642/C/16.06.2020 (nr. 3/46751/16.06.2020) al Ministrului Justiţiei; în subsidiar, în condiţiile art. 127 alin. (6) din Legea cu nr. 145/2019, raportat la art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) şi art. 18 alin. (1) din Legea cu nr. 554/2004, anularea Ordinului cu nr. 2642/C/16.06.2020 (Nr. 3/46751/16.06.2020) al Ministrului Justiţiei; ca o consecinţă a admiterii oricăruia dintre 2 şi 3 din cuprinsul cererii de chemare în judecată, în condiţiile art. 527 alin. (2) din Codul administrativ, text care, potrivit art. 366 din acelaşi Cod, se aplică şi la statutul special al poliţistului de penitenciar, reintegrarea reclamantului în funcţia de director al Penitenciarului Drobeta Turnu Severin.

La data de 27.07.2020 pârâtul Penitenciarul Drobeta Turnu Severin a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii introductive ca fiind neîntemeiată.

La data de 03.08.2020 pârâtul Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii privind suspendarea executării actului contestat, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004.

Prin sentinţa nr. 664 din 6 august 2020 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr. x/2020 s-a admis excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Mehedinţi, invocată de pârâtul Penitenciarul Drobeta Turnu Severin prin întâmpinare.

S-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministrul Justiţiei şi Ministerul Justiţiei în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

La data de 21.08.2020, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova sub nr. x/2020.

La termenul din data 17.09.2020, Curtea a invocat excepţia de necompetenta materială privind soluţionarea cauzei.

Hotărârea celei de-a doua instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 176 din 17 septembrie 2020, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a declinat competenţa de soluţionare a în favoarea Tribunalului Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflict negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal cu soluţionarea acestuia.

Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 133 pct. 2, art. 134 şi art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii.

Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, urmare a renunţării exprese de către acesta la petitele 2, 3 şi 4 din cererea iniţială, instanţa a rămas investită doar cu soluţionarea cererii de suspendare a Ordinului nr. 2642/C/16.06.2020 emis de Ministerul Justiţiei, temeiul juridic invocat fiind dispoziţiile art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

În hotărârea de declinare Tribunalul Mehedinţi a apreciat că soluţionarea cererii de suspendare este de competenţa Curţii de Apel Craiova prin raportare la prevederile art. 95 pct. 1 şi art. 129 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., art. 10 din Legea nr. 554/2004 şi rangul autorităţii emitente a ordinului, respectiv Ministerul Justiţiei - autoritate publică centrală, în condiţiile în care art. 14 din Legea nr. 554/2004 face trimitere la instanţa competentă potrivit legii.

De asemenea, tribunalul a mai reţinut că deşi art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ stabileşte că litigiile având ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, art. 10 din Legea nr. 554/2004 primează deoarece ordonanţa de urgenţă nu este lege organică în sensul stabilit de Constituţie, în condiţiile în care art. 127 alin. (6) din Legea nr. 145/2019 privind statutul poliţiştilor de penitenciar nu face nicio referire expresă la instanţa competentă din punct de vedere material.

Se apreciază că modul în care tribunalul a considerat că nu este competent în cauză este eronat.

Astfel, având în vedere că litigiul de faţă are ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public A., sunt aplicabile dispoziţiile art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, conform cărora cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ fiscal a tribunalului.

Or, raportat la obiectul acţiunii formulate de reclamant, precum şi la prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său, se apreciază că, în speţă, competenţa de soluţionare a prezentei cauze aparţine Tribunalului Mehedinţi, secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justitiei şi Penitenciarul Drobeta Turnu Severin în favoarea Tribunalului Mehedinţi, secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 decembrie 2020.