Suspension of fiscal security measures: validity of "well-justified case" and "imminent harm" where administrative act challenged for procedural nullities and misidentification of debtor

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017/a1, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea -AJFP Vâlcea- Serviciul Fiscal Municipal Drăgăşani,suspendarea executării actului administrativ reprezentat de Decizia de instituire a masurilor asigurătorii, înregistrata sub nr. VL 24317 emisă la data de 13 iunie 2017 de către Serviciul Fiscal Municipal Drăgăsani, prin care în temeiul art. 213 alin. (2) si 4 din Legea nr. 207/2015, s-au dispus măsuri asigurătorii, asupra bunurilor mobile si asupra conturilor societăţii civile profesionale A. şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata efectuate în cadrul prezentului litigiu.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 440 din 11 septembrie 2017, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta DGRFP Craiova- AJFP Vâlcea-Serviciul Fiscal Municipiul Drăgăşani şi, pe cale de consecinţă, a dispus suspendarea executării deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x/13.06.2017 emisă de către Serviciul Fiscal Municipal Drăgăşani, până la soluţionarea definitivă a prezentei cauze.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 440 din 11 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a promovat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea, în condiţiile art. 493 C. proc. civ.

Invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 şi pct. 8 din C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare, ca neîntemeiată.

Recurenta-pârâtă a criticat hotărârea instanţei de fond ca fiind nelegală şi netemeinică, fiind pronunţată fără respectarea exigenţelor Legii nr. 554/2004, în sensul descris la art. 2 lit. t) din lege.

În ceea ce priveşte condiţiile de admitere a cererii de suspendare, recurenta-pârâtă arată că instanţa de fond a argumentat îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat prin raportare la aspecte care ţin de legalitatea actului administrativ, ce pot fi analizate doar în cadrul acţiunii în anulare, sens în care face trimitere la considerentele prin care se face o analiză paralelă a prevederilor Legii nr. 85/2006 şi a celor din materia dedusă judecăţii.

În mod greşit instanţa de fond a reţinut că, prin admiterea cererii de suspendare, societatea reclamantă, ca persoană juridică nu aduce atingere caracterului executoriu al deciziilor autorităţilor administrative.

Criticabil este şi argumentul instanţei de fond potrivit căruia, în cauză, faţă de probele administrate şi de prevederile legale incidente, sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea 554/2004 privind cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube.

În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, recurenta-pârâtă a apreciat că reclamanta nu a dovedit această cerinţă, fiind prezentate simple afirmaţii, nesusţinute de probe.

În concluzie, recurenta-pârâtă a apreciat că suspendarea exceutării unui act fiscal intervine doar in situaţii de excepţie, nepunându-se în discuţie caracterul executoriu al actului fiscal.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată in cauză, intimata-reclamantă A. a solicitat, pe cale de excepţie, constatarea tardivităţii şi a nulităţii prezentului recurs.

În susţinerea excepţiei tardivităţii declarării recursului, a arătat că recurenta nu a respectat termenul de 5 zile de la comunicarea sentinţei atacate, conform art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004. Referitor la excepţia nulităţii recursului, intimata a susţinut că cererea de recurs nu cuprinde în concreto motivele de nelegalitate pentru care s-ar impune casarea hotărârii atacate.

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. A susţinut că instanţa de fond în mod corect a reţinut că argumentele aduse de reclamantă, aşa cum au fost prezentate succint, constituie împrejurări legate de starea de fapt şi de drept aparent veridice, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa actelor administrativ - fiscale contestate.

Şi, în privinţa pagubei iminente, instanţa a constatat că, în speţă, societatea civilă profesională A. este practician în insolvenţă, având în portofoliu aproximativ 200 de dosare având ca obiect procedurile de insolvenţă, are 6 salariaţi şi mai mulţi colaboratori, precum şi un autoturism, impunându-se prevenirea blocării activităţii.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 18 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 13 februarie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de instituţia pârâta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu caracter prealabil, în temeiul art. 248 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a analiza cu prioritate excepţia tardivităţii declarării recursului precum şi excepţia nulităţii recursului, invocate prin întâmpinare de intimata-reclamantă.

Cu privire la tardivitate, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 554/2004:

"Dispoziţiile art. 14 alin. (2) - (7) se aplică în mod corespunzător.", iar dispoziţiile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 prevăd că:

"hotărârea prin care se pronunţă suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul nu este suspensiv de executare."

Prin urmare, calea de atac pe care părţile o pot promova împotriva soluţiei instanţei de judecată pronunţată asupra cererii de suspendare a executării actului administrativ este recursul, iar termenul de declarare a acestei căi de atac este de 5 zile de la comunicarea hotărârii, aceste prevederi fiind aplicabile atât în cazul formulării unei cereri de suspendare în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, cât şi în cazul formulării unei cereri de suspendare în condiţiile art. 15 din legea menţionată.

În speţă, hotărârea instanţei de fond a fost comunicată pârâtei la data de 12 octombrie 2017 (conform dovezii de comunicare aflată la fila x al dosarului de fond), iar recursul a fost declarat la data de 18 octombrie 2017, prin serviciul poştal, fiind înregistrat la dosarul cauzei la data de 20 octombrie 2017.

Faţă de cele menţionate se constată că termenul prevăzut de art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 181 alin. (1) C. proc. civ. a fost respectat, astfel că Înalta Curte va respinge excepţia tardivităţii declarării prezentului recurs, ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, invocată de intimată pe motiv că nu au fost indicate în mod concret critici de nelegalitate, Înalta Curte constată că, deşi recurenta pârâtă şi-a încadrat motivele de recurs expuse în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 3 şi pct. 8 din C. proc. civ., aspectele dezvoltate se circumscriu doar motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Cod. În consecinţă, recursul urmează a fi analizat din această perspectivă, iar excepţia nulităţii recursului va fi respinsă ca nefondată.

Analizând motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că în mod corect prima instanţă a reţinut ca fiind dovedite în cauză, atât condiţia cazului bine justificat, cât şi condiţia iminenţei pagubei, astfel încât hotărârea sa este legală, fiind pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 14 şi art. 2 lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004, criticile formulate de recurenta-pârâtă fiind nefondate.

În acest sens, instanţa de recurs are în vedere împrejurarea că acţiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor reclamantei (până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului), atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autorităţile publice.

Îndeplinirea celor două condiţii, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcţie de circumstanţele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza argumentelor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube greu, sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanţa de judecată.

Învederând că în cauză nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, recurenta-pârâtă a susţinut, prin cererea de recurs, că instanţa de fond a analizat aspecte de nelegalitate a actului atacat care fac obiectul acţiunii în anulare şi că actul atacat este legal, măsurile, după cum spune şi denumirea asigurătorii sunt dispuse de către organul fiscal competent cu scopul de a-şi crea o garanţie că persoana in cauza nu-şi va înstrăina bunurilor în timpul desfăşurării inspecţiei fiscale sau până la emiterea titlului de creanţă.

Contrar susţinerilor recurentei-pârâte, Înalta Curte apreciază că în cauză există elemente care conturează îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, prima instanţă reţinând în mod corect că argumentele reclamantei cu privire la prin contestaţia formulată pe cale administrativă, precum şi în acţiunea introductivă, reclamanta invocă în esenţă faptul că organele fiscale au emis un act nul motivat de: absenţa semnăturilor - încălcarea prevederilor art. 49 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală, lipsa motivării actului contestat - încălcarea dispoziţiilor art. 213 alin. (5) din Codul de procedură fiscală, lipsa audierii contribuabilului - încălcarea dispoziţiilor art. 9 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură fiscală, emiterea acesteia faţă de societatea A. care are calitatea de lichidator judiciar şi nu pe cea de debitor, această calitate revenindu-i persoanei juridice aflată în procedura insolvenţei TOTAL CM S.R.L., iar pe de altă parte a învederat netemeinicia vădită a deciziei, nefăcându-se dovada existenţei pericolului sustragerii sau ascunderii ori risipirii patrimoniului, periclitându-se sau îngreunându-se în mod considerabil colectarea - încălcarea dispoziţiilor art. 213 alin. (2) din Codul de procedură fiscală.

Argumentele aduse de reclamantă aşa cum au fost mai sus prezentate succint constituie împrejurări legate de starea de fapt şi de drept aparent veridice, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa actelor administrativ - fiscale contestate.

Înalta Curte va respinge criticile pârâtei cu privire la depăşirea, de către instanţa de fond, a cadrului cererii de suspendare. Astfel, prima instanţă a analizat doar acele aspecte care nu prejudecă fondul şi ridică îndoieli rezonabile cu privire la actul atacat, suficiente pentru a înlătura prezumţia de legalitate a actului administrativ.

Totodată, Înalta Curte constată că, prin sentinţa civilă nr. 433/2018 din 20 septembrie 2018,pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017 ataşată da dosar, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Craiova şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea prin Serviciul Fiscal Municipiul Drăgăşani, S.C. Total CM S.R.L., în insolvenţă, prin administrator judiciar A. şi, pe cale de consecinţă, a anulat Decizia nr. CRR_REG - 8325/30.03.2018 emisă de DGRFP Craiova şi decizia nr. VL 6509/13.02.2018 emisă de AJFP Rm. Vâlcea - SFM Drăgăşani şi a obligat pârâtele DGRFP Craiova şi AJFP Rm. Vâlcea -SFM Drăgăşani la plata către reclamantă a sumei de 5050 RON, cheltuieli de judecată.

Chiar dacă această sentinţă nu are caracter definitiv, soluţia pronunţată constituie un criteriu în verificarea cazului bine justificat, întrucât generează îndoieli serioase şi rezonabile cu privire la legalitatea actului administrativ dedus judecăţii, făcând de prisos analiza celorlalte susţineri şi apărări ale părţilor cu privire la dovedirea cerinţei cazului bine justificat.

În concluzie, instanţa de recurs apreciază că, în cauză, este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, pentru a opera suspendarea executării actului administrativ atacat, criticile recurentei-pârâte fiind nefondate.

Referitor la cea de-a doua condiţie prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 rezultă că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Contestând hotărârea instanţei de fond, recurenta-pârâtă a apreciat că simpla afirmaţie privitoare la afectarea activităţii reclamantei nu justifică existenţa unei pagube iminente, în lipsa dovezilor depuse la dosarul cauzei, iar prejudiciul nu are un caracter previzibil.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a apreciat corect asupra îndeplinirii cerinţei prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004. Raportat la faptul că, măsurile asigurătorii nu se puteau dispune decât asupra bunurilor debitorului care în cauza dedusă judecăţii era S.C. TOTAL CM S.R.L. şi nu asupra bunurilor unui terţ, deoarece reclamanta A. avea calitate de administrator judiciar şi nu pe cea de debitor, iar între cele două societăţi nu exista o confuziune de patrimonii şi nici nu fusese emisă vreo decizie de atragere a răspunderii solidare, Înalta Curte reţine că executarea actului administrativ atacat, anterior exercitării controlului de legalitate de către instanţa de judecată, ar perturba grav activitatea reclamantei, generând prejudicii de ordin material.

Înalta Curte reţine şi faptul că prezumarea de către instanţa de judecată a unor consecinţe viitoare produse de actul administrativ contestat asupra activităţii reclamantei, nu echivalează cu o motivare ipotetică, lipsită de suport probator, ci se înscrie în activitatea de analizare a caracterului previzibil al prejudiciului, astfel cum dispun dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.

III. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de instituţia pârâtă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţiile tardivităţii şi nulităţii recursului invocate de intimata-reclamantă.

Respinge recursul formulat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea împotriva sentinţei nr. 440 din 11 septembrie 2017 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 februarie 2019.