Withdrawal of appeal annuls lower judgment in research-director appointment dispute; dispute ends without merits ruling.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Timiş, sub nr. x/2017, la data de 10.11.2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare şi Ministerul Cercetării şi Inovării, solicitând instanţei să oblige pârâtele la supunerea raportului Comisiei de concurs prin care a fost declarat admis şi clasat pe locul 1 în ierarhia candidaţilor la concursul organizat pentru ocuparea funcţiei de director general al Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare în Sudură şi Încercări de Materiale ISIM Timişoara, aprobării conducătorului autorităţii de stat pentru cercetare-dezvoltare; să oblige pârâtele ca în termen de maximum 45 de zile lucrătoare după aprobarea raportului comisiei de concurs, organul administraţiei publice centrale să emită ordinul de numire în funcţia de director general al INCD- ISIM Timişoara al reclamantului; să oblige pârâtele la plata daunelor morale în cuantum de 10.000 de euro, reprezentând prejudiciul moral suferit ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor legale de către pârâte; cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinarea formulată, la data de 10.01.2018, pârâtul Ministerul Cercetării şi Inovării, succesorul Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Pârâtul a invocat excepţia inadmisibilităţii formulării acţiunii şi excepţia tardivităţii formulării acţiunii.

Prin sentinţa nr. 480/20.03.2018, Tribunalul Timiş a declinat în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal competenţa materială de soluţionare a acţiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Cercetării şi Inovării - succesorul Autoritatăţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 10.05.2018.

Prin acţiunea formulată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor la supunerea raportului Comisiei de concurs prin care a fost declarat admis şi clasat pe locul 1 în ierarhia candidaţilor la concursul organizat pentru ocuparea funcţiei de director general al Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare în Sudură şi încercări de Materiale ISIM Timişoara, aprobării conducătorului autorităţii de stat pentru cercetare-dezvoltare; să fie obligate pârâtele ca în termen de maximum 45 de zile lucrătoare după aprobarea raportului comisiei de concurs, organul administraţiei publice centrale să emită ordinul de numire în funcţia de director general al INCD- ISIM Timişoara al reclamantului; obligarea pârâtelor la plata daunelor morale în cuantum de 10.000 de euro, reprezentând prejudiciul moral suferit ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor legale de către pârâte. A solicitat cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa nr. 190 din 03 iulie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-au respins excepţiile invocate de pârât prin întâmpinare, s-a luat act de renunţarea reclamantului la judecarea petitului referitor la plata daunelor morale, s-a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Cercetării şi Inovării - Succesorul Autoritatăţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare.

Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri reclamantul A. a formulat recurs, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi pe fond admiterea acţiunii aşa cum a fost precizată.

Cererea de renunţare la judecată

Recurentul-reclamant a depus cerere de renunţare la judecata cererii, întemeiată pe art. 406 C. proc. civ.

Soluţia instanţei de recurs

Înalta Curte reţine că manifestarea de voinţă în sensul de a se renunţa la judecată reprezintă o desistare, un act de dispoziţie al părţii, care nu este supus cenzurii instanţei, conform principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil.

Potrivit prevederilor art. 406 alin. (1) C. proc. civ.,

"Reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în şedinţa de judecată, fie prin cerere scrisă".

Conform alin. (5) şi (6) ale aceluiaşi articol,

"Când renunţare la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanţa va lua act de renunţare şi va dispune şi anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunţate în cauză.

Renunţarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanţa ierarhic superioară celei care a luat act de renunţare. Când renunţarea are loc în faţa unei secţii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, hotărârea este definitivă."

Potrivit art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., "Judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel".

Manifestarea de voinţă, în sensul de a se renunţa la judecată, reprezintă o desistare, un act de dispoziţie al reclamantei care nu este supus cenzurii instanţei, conform principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 C. proc. civ.

Faţă de cererea recurentului-reclamant de renunţare la judecata cererii, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor legale anterior citate, constată că nu se mai impune examinarea motivelor de recurs, urmând a anula hotărârea recurată şi a lua act de renunţarea reclamantului la judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de cererea de renunţare la judecată.

Anulează sentinţa nr. 190 din 03 iulie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 decembrie 2020.